Svetlana CARSTEAN floarea de menghina
|
Insomnia
Stau calare
pe locul dintre ziua de ierisi ziua de miine,
pe iapa asta care nu-mi apartine
mie, nu eu o tesal
si nu eu o hranesc.
E straina de mine,
nu-i din oras
si nu avem amintiri comune,
dar ma tine cu forta pe spatele ei,
al noptii care a trecut
si al zilei care nu prea vrea sa vina.
Visul m-a scuipat afara
cu putere
cu ura
ca pe un simbure
ca pe un copil nedorit.
Si-am ajuns pe spatele acesta lucios
de pe care alunec
ca de pe o mizga,
insa nu cad.
Noaptea se agata de mine,
e o boare cu dinti mici,
ii infige in pielesi acolo ramine.
Durerea nu e mare, doar continua.
Tocurile nu inteapa inca cimentul,
tramvaiele nu taie in felii reci aerul,
faptele zilei de miine inca se coc,
stau acoperite cu cearceafuri mari de pinza
ca expozitiile nevernisate.
Noaptea, salamul e scos din galantar
si pus la loc tainic.
Lumeasi salamurile ei se muta noaptea
altundeva.
La fel prajiturile, care sint sufletul meu.
Ar trebuisi eu sa fiu in alta parte
- trupul o carcasa goala
un galantar golit de cu seara
un recipient pe care nimeni
chiar nimeni
nu vrea sa il fure.
Insa visul m-a scuipat in afara.
Sint aici.
Intre ziua care a fostsi cea care va sa vina.
Visul m-a scuipat in afara
ca pe un simbure tare, amar.
L-am lasat in pace.
Era un vis urit.
Sau eu eram urita.
Intre ziua de ierisi cea de miine e un spatiu ingust
ca intre dulapsi perete.
Stau cu spatele
la soarele de ieri,
la frica de ieri,
si cu fata la ceva care inca nu vrea sa se deschida.
Pe aceeasi spinare mizgoasa pina cind
tramvaiele, tocurile, muncitorii primesc semnalul
si pornesc.
VISUL
Aroma piliturii imbibate in ulei ii ameteste simturile.
Muncitorul nu mai vrea sa plece acasa. Nu mai poate.
Nu-l siliti sa plece daca nu vrea!
Ramine in singuratatea atelierului sau. Aerul dinauntru, caldut, aproape umed, tese o haina stravezie care se depune usor pe trupul lui. Il invinge in scurt timp adormindu-l.
Cade rapus pe scaunul de linga bancul de lucru, imbratiseaza menghina cu amindoua miinile, apoi isi aseaza capul pe ea ca pe o perna plina de dulceata.
O vreme calatoreste fara asti de picioarele sale. Perna il poarta ca o saltea pe ape. Iar apele sint atit de intinsesi mereu aceleasi, incit de acolo el n-ar avea nimic de povestit.
Pentru o clipa zareste intersectindu-se cu el o saltea mare, verzuie; pe ea, intinsasi indiferenta, o tinara fata.
Viseaz-o pe Birzoies, ii strig, ea e, iti spun sigur!
Nu, asta nu-i Birzoies, gleznele ei sint subtiri, picioarele lungi, poate chiar un pic prea lungi. Pe ea o iubea Adi Cartaleanusi nu pe tine, imi zice. Si nu numai Adi, ci toti baietii din clasa, cei curajosi, darsi cei timizi.
Pauzele erau toate ale Roxanei. Asteptau clopotelul sa sune ca sa poata navali in banca ei. Nici nu avea ragazul sa se ridice, ca multimea o asedia cu strigat puternic de lupta.
Sprincenele ei erau moi, matasoasesi nu tepoase ca ale lui Birzoies. Sinii ei, demult inmuguriti, nu se comparau cu ai vostri. Piepturile voastre drepte erau imbracate mereu la fel, in armura neagra a uniformei perfect intinse. Sarafanul juca pe voi ca pe niste sperietori, ar fi vrut sa va imbrace cu adevarat, sa se muleze peste forme puternice care sa-i opuna rezistenta. Atirna insa stinghersi ramineati nemiscate in banci cu degetele in urechi, ca sa nu auziti hirjoana, chicotelile, risetele mici ale ROXANEI. O vreme alerga peste tot, iesea pe culoar, apoi se intorcea obositasi se aseza in banca. Atunci strigatele de lupta se auzeau din nousi cetatea parea infrinta, chiar ingenuncheata.
Dar latul ROXANEI se stringeasi mai mult.
Unul singur nu mai raminea pe margine ca sa priveasca.
Pinasi CHIRIBU}A, ametit ca un pui mic de primele raze de soare, sarea chinuit dintr-o parte in alta.
"Luati-l pe CHIRIBU}A de acolo! O sa-l calce in picioare ceilalti!"
El era curajossi nu se lasa. ROXANA, zvicnind dintr-odata, cind toti o credeau ajunsa la capatul puterilor, se strecura o clipa printre eisi dadea astfel semnalul unei noi urmariri.
In momentul acela, CHIRIBU}A, aproape fara sastie de el, o apucasi o stringe in brate cu toata puterea.
"Te-am prins, te-am prins!"
E victoria lui, colegii trebuie s-o recunoasca. Nici unul dintre ei nu a fost atit de viteaz. De ce nu-l aplauda, de ce nu-l felicita? ROXANA e in bratele lui, subtirisi transparente ca tijele florilor!
Ei rid laolalta, cu hohote mari, de se cutremura clasa. "Boule, oricine, ar fi putut face asta!" O mai imbratiseaza o data. Ea e mult mai inalta. E zveltasi inalta. Sinii se inalta, se feresc, acum scapa. Nu-i mai ramine nimic de facut. Miinile lui cedeaza treptat. Incearca sa se abtina, dar nu reuseste : e slabsi plinge fara sa-i mai auda pe ceilalti.
ROXANA, cuminte, se duce in banca ei. E suparata pe CHIRIBU}A pentru totdeauna. Nimeni nu-i poate intra in voie, nimeni n-o poate impaca. Panglica alba de elastic i-a cazut din buzunar. ADI se apleaca, o ridica, ROXANA nu-l ia in seama.
Pauza mare de 20 de minute - pauza ROXANA!
Pauzele mici de 10 minute - pauzele ROXANA!
Numai prietena ei apropiata, Birzoies, o mingiie, ii vorbestesi
sta cu ea in banca ora urmatoare.
E-mail: revista_tiuk@yahoo.com, revista.tiuk@gmail.com Redactia: M. & A. Vakulovski, Carmina Trambitas, D. Crudu, |