Cernis l-a ajuns la vestiare din urma pe Ghera, care murea de ris, l-a apucat de guler si l-a tras inapoi:
- Haide... haide... nu te strofoca... imediat am sa povestesc totul baietilor...
Ghera, hohotind in continuare, s-a inclestat intr-o bariera de lemn:
- Ajutor! Hoootii!
Vocea lui ascutita a rasunat pe coridorul pustiu al scolii.
- Haide..., a spus printre dinti Cernis, smulgind de pe bariera miinile murdare de cerneala ale lui Ghera. Am sa-l chem imediat pe Sasca... Ai belit-o si-s tare bucuros...
- A - ju - tor!
Ghera si-a dat capul pe spate, l-a lovit pe Cernis cu ceafa in barbie si-a izbucnit in ris.
- Ia, ticalosul..., Cernis l-a smuls de la vestiare si il tira pe jos.
Sacoul albastru-inchis, de la uniforma scolara, i-a intrat lui Ghera pe cap; incaltamintea se rodea de pardoseala:
- Bine, ajunge, Cernis... de-ajuns... auzi...
- Nu te strofoca...
In spate s-au auzit pasi rasunatori:
- Cernisev, a rasunat pe coridor.
Cernis s-a oprit.
- Ce se intimpla aici? Zinaida Mihailovna s-a apropiat repede, l-a tras de la Ghera, apucindu-l de umar. Ce-i asta?! Pe tine te intreb!
Eliberatul Ghera s-a ridicat, si-a aranjat sacoul.
Cernisev s-a smiorcait, s-a uitat la perete.
Ghera se uita tot acolo.
- De ce nu sinteti la lectii? Zinaida Mihailovna si-a inclestat miinile la abdomen.
- Iar noi... asta... Zinaid Mihalna... ne-au dat drumu'... avem o ora libera...
- Cine are ora libera? A cincia B?
- Da.
- Dar ce s-a intimplat? De ce aveti ora libera?
- Svetlana Nicolaevna s-a imbolnavit.
- Aaa... da. Ei si ce? Acum puteti umbla in cap? Gherasimenko! Ce inseamna asta? De ce urlati asa de rasuna toata scoala?
Ghera se uita la perete.
- Tatiana Borisovna ne-a pus sa facem exercitii si a plecat.
- Ei si ce? De ce bintuiti prin scoala? A?
- Dar noi le-am rezolvat, Zinaid Mihalna...
- Iar temele pentru acasa? N-aveti? Nu? Unde va credeti?
Baietii taceau.
Zinaida Mihailovna a oftat, l-a luat de umar pe Cernisev:
- Gherasimenko, du-te in clasa. Cernisev, haide cu mine...
- Pai, Zinaid Mihalna...
- Haide, haide! Gherasimenko, spune-le sa nu faca galagie. Voi trece imediat pe la voi.
Ghera a fugit din raza de vedere.
Directorul adjunct si Cernisev s-au dus in partea opusa.
- Haide, Cernisev. Vad ca te-ai destrabalat cu totul. Ieri cu Bolsova, astazi l-ai tavalit pe podea pe Gherasimenko...
- Zinaid Mihalna, mai mult n-am sa mai fac...
- Sa mergem, sa mergem. Nu te mai ascunde. Ieri Bolsova plingea in cancelarie! Apropo, de ce n-ai trecut pe la mine aseara, dupa lectii? A? Doar te-am rugat.
- Pai am trecut, Zinaid Mihalna, dar nu erati dumneavoastra.
- Nu eram? Tu mai si spui minciunele fara nici o rusine. Bravo tie.
Zinaida Mihailovna s-a apropiat de cabinetul ei, a deschis usa:
- Intra.
Cernisev a intrat incetisor.
Zinaida Mihailovna a intrat dupa el, a inchis usa:
- Iata. Chiar si aici se auzea cum tipati. Toata scoala rasuna de la tipetele voastre.
Ea a aruncat cheile pe masa, s-a asezat, i-a facut un semn lui Cernisev:
- Vino incoace.
El s-a apropiat sovaitor de birou, s-a asezat vizavi.
Zinaida Mihailovna si-a scos ochelarii, si-a sters radacina nasului si s-a uitat la el cu un aer obosit:
- Ce sa ma fac cu tine, Cernisev?
Cernisev tacea, lasind capul in jos. Cravata pioniereasca botita i-a trecut dupa umar.
- Cum te numesti?
- Serioja.
- Serioja. Tu acum esti intr-a cincia. Peste vreo doi anisori vei fi intr-a opta... Si dupa aceea? Crezi ca te vom putea trece intr-a noua cu o asemenea purtare? Ce nota ai la purtare?
- Satisfacator...
- Iar la algebra?
- Patru.*
- Iar la literatura?
- Trei.
- Iar la limba rusa?
- Trei...
- Uite-asa.
- Ai ca tinta Scoala Tehnico-Profesionala sau cum? Ce taci?
Cernisev s-a smiorcait.
- Nu. Eu vreau sa invat mai departe.
- Nu se vede dupa tine. Dar nici noi nu te putem lasa sa treci mai departe cu notele acestea. Si cu aceasta purtare.
- Zinaid Mihalna, dar eu am cinci la geometrie si la desen...
Zinaida Mihailovna a pus ochelarii in cutie:
- Aranjeaza-ti cravata.
Cernisev a pipait nodul cravatei, l-a intors la locul lui.
- Parintii tai ce sint?
- Tatal meu e inginer. Iar mama e vinzatoare. In magazinul universal "Moscova".
- Ei, si atunci care-i problema? Ce, ai hotarit sa-l ai ca exemplu pe Kulikov? Doar el a fost educat in casa de copii, iar tu ai si tata, si mama. Pe el n-are cine sa-l sfatuiasca, dar cu tine ce se intimpla? Oare pe parintii tai chiar nu-i intereseaza cum inveti?
- Nu, nu le e indiferent cum invat...
- Tatal tau se uita in carnetul tau de note?
- Se uita.
- Si ce zice?
- Ma cearta...
- Iar tu?
- Ei... eu n-o sa ma mai port asa, Zinaid Mihalna...
- Si ce-ai inclinat la chestia asta ca un papagal! Doar esti pionier, un om matur! Treaba nu consta in faptul daca te vei purta tu bine sau nu te vei purta bine, ci in ce va iesi din tine! Intelegi?
- Inteleg... eu ma voi corecta...
Zinaida Mihailovna a oftat.
- Nu te cred, Cernisev.
- Pe cuvintul meu de onoare...
- Da, cuvintele astea de onoare ale tale... Zimbind ironic, ea s-a ridicat, s-a dus la fereastra, si-a rotit umerii grasuti cu infrigurare. Ce ti-a iesit ieri cu Bolsova?
Cernisev s-a tulburat:
- Ei... eu pur si simplu...
- Ce pur si simplu? Pur si simplu ai suparat o fetita? Asa pur si simplu - ai suparat-o si gata?!
- Dar n-am vrut eu... pur si simplu ne fugaream unul pe altul... - ne jucam...
- Joaca, Cernisev, nu se termina cu lacrimi...
- Dar n-am vrut ca ea sa plinga...
- Si din cauza asta ii ridicai fusta?
- Dar nu i-o ridicam... pur si simplu...
Zinaida Mihailovna s-a apropiat de el:
- Ei, de ce-ai facut asta?
- Dar ea ma pisca, Zinaida Mihalna, ma lovea pe spate...
- Iar tu i-ai ridicat fusta? Tu, pionier, i-ai ridicat fusta?! Cernisev? Daca i-ai ridicat fusta un huligan de cartier ca si Kulikov nici nu m-as fi mirat. Dar tu?! Doar tu in anul trecut ai fost la olimpiada oraseneasca de geometrie! Si tu ai ridicat fusta?
- Dar eu o singura data...
- Dar de ce? De ce?
- Nu stiu...
- Dar care a fost scopul, scopul care a fost? Ce, ai vrut sa vezi ce e sub ea, sub fusta?
- Pai nu...
- Si atunci de ce ai ridicat-o?
- Nu stiu...
- Povestea cu cocosul rosu! Dar de ce ai ridicat-o? Ce, n-ai curaj sa recunosti? Poftim un viitor comsomolist!
- Dar eu pur si simplu...
- Pur si simplu ai vrut sa te uiti ce e sub fusta? Haide, recunoaste cinstit! A?!
- Pai...
Zinaida Mihailovna a izbucnit in ris.
- Ce prostut esti... Tu ce ai sub pantaloni?
- Pai, chilotii...
- Si fetitele tot chiloti au. Iar tu ce te-ai gindit ca au - pulover? Chiar nu stii ca si fetitele poarta chiloti?
- Stiu... am stiut...
- Dar daca ai stiut de ce ai ridicat rochia?
- Ei, dar ea m-a piscat...
- Dar chiar acuma mi-ai spus ca ai vrut sa vezi ce-i sub fusta!
Cernisev tacea.
Zinaida Mihailovna a dat din cap:
- Cernisev, Cernisev... De ce ma amagesti? Nu ti-e rusine?
- Nu va amagesc, Zinaid Mihalna.
- Ma amagesti! Ma amagesti! Ea s-a aplecat de-asupra lui. Oare e chiar atit de greu sa spui adevarul? Ma amagesti! Pe tine nu te interesau nici chilotii si nici rochia! Te interesa ce-i sub chiloti!
Cernisev a lasat capul si mai in pamint.
Zinaida Mihailovna l-a zgiltiit usor de umeri:
- Iata, iata ce te interesa pe tine!
- Nu... nu..., bolmojea Cernisev.
- Si nici aia nu-i rusinos, nici aia. Taman ca e natural, e firesc... Rusinos e ca nu poti sa-mi spui adevarul! Iata ce e rusinos!
- Dar pot sa va spun... pot...
- Nu, nu poti...
- Pot...
- Atunci spune-mi.
Zinaida Mihailovna s-a asezat pe scaun, si-a sprijinit barba-n palma.
Cernisev s-a smiorcait, s-a scarpinat la timpla:
- Pai eu...
- Fara pai...
- Pai... mi-era interesant...
Zinaida Mihailovna a dat din cap intelegator:
- Citi ani ai, Cernisev?
- Doisprezece.
- Doisprezece... Om matur. Tu ai o sora?
- Nu.
Zinaida Mihailovna a invirtit creionul in miini:
- Nu... Asculta! Iar saptamina trecuta te-ai batut cu Nina Zatepina! Si la ea ai vrut sa vezi ce are sub chiloti?!
- Pai nu, nu... acolo a fost cu totul alta treaba...
- Ia uita-te in ochii mei. Macar acum sa nu ma minti.
Cernisev a lasat capul in jos.
- Dar tot ai vrut sa te uiti. Asa e? A?
El a dat din cap.
Zinaida Mihailovna a zimbit:
- Cernisev, sa nu crezi ca rid de tine sau ca as vrea sa te pedepsesc pentru asta. Asta e cu totul alta chestie. Ai doisprezece ani. Virsta cea mai curioasa. Vrei sa afli totul, vrei totul sa vezi. Imi amintesc si eu, doar am avut si eu cindva doisprezece ani. Sau crezi ca directorul adjunct asa s-a si nascut - director adjunct? Am fost, am fost fetita. Dar eu am avut un frate, Volodea. Fratele mai mare. Si cind a venit timpul el mi-a aratat totul. Prin ce se deosebeste un baiat de o fata. Si eu i-am aratat lui. Iata. Iata cit de simplu e totul. Si n-a trebuit sa ridicam rochiile nimanui. Am crescut, am devenit oameni normali. El e aviator in aviatia civila, iar eu sint directorul adjunct al scolii. Iata.
Cernisev a privit-o pe sub sprincene.
Zinaida Mihailovna continua sa zimbeasca:
- Dupa cum vezi, totul este foarte simplu. Asa e ca e simplu?
- Aha...
- Ei, tu ai vreo fetita de virsta ta care sa fie neam cu tine?
- Nu, am un verisor... dar verisoare n-am...
- Ei, dar o prietena, ai o prietena adevarata? Prietena in sensul frumos al cuvintului, un prieten adevarat. In care sa poti sa ai incredere totala?
- Nu... Nu...
Zinaida Mihailovna a pus creionul intr-o parte, s-a scarpinat la timpla:
- Sinteti o generatie jalnica. Nici surori, nici prietene... Se vor trezi pe la optsprezece ani si vor face numai prostii... A tacut un minut, s-a ridicat, s-a dus la usa, a incuiat-o de doua ori cu cheia. Apoi, trecind repede pe linga Cernisev, a tras perdelele la ferestre:
- Sa tii minte, Cernisev, baga-ti in cap: sa nu incerci niciodata sa afli ceva prin metode necinstite. Cunostintele de acest fel doar te vor strica. Vino incoace.
Cernisev s-a intors spre ea.
Ea s-a indepartat de fereastra, a ridicat fusta ei maro si, tinind-o cu barbia, a inceput sa se dezbrace de strampi, prin care se evidentiau chilotii albastri.
Cernisev si-a tras capul intre umeri si s-a dat inapoi.
Zinaida Mihailovna si-a tras strampii, si-a bagat ambele miini in chiloti si, ajutindu-se cu fundul, i-a lasat in jos, pina la genunchi.
Cernisev s-a intors cu spatele.
- Stai asa! Stai asa, prostule!
Sustinindu-si fusta, ea l-a insfacat de mina, l-a intors spre ea. Nu indrazni sa te intorci! Pentru tine ma stradui, natafletule! Priveste!
Ea si-a desfacut genunchii grasuti, tragindu-l de mina pe Cernisev:
- Priveste! Cu cine vorbesc! Cernisev!
- Cernisev s-a uitat, dar s-a intors din nou.
- Priveste! Priveste! Priveste!
Ea se misca spre el, desfacindu-si picioarele tot mai tare.
Buzele lui Cernisev s-au incretit, a inceput sa boceasca incet.
- Priveste! Doar ai vrut sa vezi! Iata... iata...
Ea a ridicat si mai tare fusta.
Cernisev plingea, stergindu-si fata cu mineca.
- Ei, ce zbieri, Cernisev? Inceteaza! Sa taci chiar acum! Ei, ce te-ai speriat? Inceteaza, sa nu mai plingi! Inceteaza odata...
Ea l-a tras spre scaunele aranjate de-a lungul peretelui:
- Aseaza-te. Aseaza-te si linisteste-te.
Cernisev s-a asezat pe-un scaun si a inceput sa plinga in hohote, stringindu-si fata cu miinile.
Zinaida Mihailovna a lasat repede fusta in jos si s-a asezat linga el:
- Ei, ce-i cu tine, Cernisev? Ce ti s-a intimplat? Serioja?
Ea l-a cuprins de umeri.
- Ajunge. Ma auzi? Ce-i cu tine, esti fetita sau ce? Prima data-n clasa-ntii?
Cernisev continua sa plinga.
- Cum nu ti-e rusine! Haide, iti ajunge, de-ajuns. Doar chiar tu ai vrut asta. Ia inceteaza! Sa-ti dai drumu' in asemenea hal! Taci!
Ea l-a scuturat.
Hohotind, Cernisev s-a ghemuit, apoi a amutit imediat.
- Uite-asa... sterge-ti lacrimile... cum poti sa zbieri asa... vai de capul tau...
Sughitind, Cernisev si-a sters lacrimile cu pumnul.
Zinaida Mihailovna l-a mingiiat pe cap, i-a soptit:
- Zi, ce ai? De ce te-ai speriat? A? Raspunde.
- Nu stiu...
- Ce, crezi ca eu voi povesti tuturora? Prostutule. Doar eu special am tras perdelele. Iti promit, pe cuvint de cinste. N-am sa povestesc nimanui. Ma intelegi? Nimanui. Ma crezi? Crezi?
- Cred...
- Si de ce te-ai speriat?
- Nu stiu...
- Si acum tot ti-e frica? Oare chiar ti-e frica?
- Nu mi-e frica, a sughitat Cernisev.
Zinaida Mihailovna i-a soptit la ureche:
- Ei, pe cuvintul meu de comunista, n-am sa spun nimanui! Pe cuvint de comunist! Tu ai idee ce inseamna pe cuvint de comunist?
- Ei... stiu...
- Ma crezi? A? Vorbeste. Ma crezi? Eu doar pentru tine ma straduiesc, fraiere. Dupa asta multumesc o sa-mi zici. Ma crezi, vorbeste...
- Pai... cred...
- Nu "pai cred". Ci - "Cred, Zinaida Mihailovna".
- Cred, Zinaida Mihailovna.
- Mai mult n-o sa mai zbieri?
- Nu-u.
- Imi promiti?
- Promit.
- Jura pe cuvintul tau de pionier ca nu vei mai zbiera si nu vei spune nimanui!
- Pe cuvintul meu de pionier.
- Ce pe cuvint de pionier?
- Nu voi zbiera si nu voi spune nimanui...
- Iata. Probabil ca te-ai gindit ca te iau in ris... asa te-ai gindit? Spune! Te-ai gindit? Doar te-ai gindit, gagauta, a? a inceput ea sa rida, zgiltiindu-l de umeri.
- Putin, a bolmojit Cernisev si a zimbit.
- Esti prost, Cernisev. Ce, intr-adevar nu ti-a aratat nici o fetita locul asta?
- Nu-u... nici una...
- Si tu niciodata n-ai rugat-o frumos nici pe una sa ti-o arate?
- Nu-u...
- Dar ai fi vrut sa vezi? Spune-mi cinstit - ai fi vrut?
Cernisev a strins din umeri:
- Nu stiu...
- Nu ma amagi! Doar noi vorbim pe sleau! Ai fi vrut? Asa, pioniereste! Cinstit! Ai fi vrut?!
- Ei… as fi vrut…
Ea a ridicat incet fusta, si-a desfacut picioarele grasute:
- Atunci uita-te… uita-te, nu te intoarce…
Cernisev s-a uitat pe sub sprincene. Ea si-a indreptat strampii si chilotii cazuti pe cizme, si-a desfacut mai larg genunchii:
- Priveste. Apleaca-te mai aproape si priveste…
Fisiind din nas, Cernisev s-a aplecat.
- Ei, vezi?
- Vad…
- Si de ce te-ai speriat la inceput, a?
- Nu stiu… Zinaid Mihalna… poate nu trebuie…
- Cum nu ti-e rusine! Despre ce vorbeai acum citeva clipe? Priveste mai bine!
Cernisev se uita tacind.
- Se vede bine? s-a aplecat ea spre el. Ca daca nu se vede bine ma voi ridica uite-asa. Ea s-a ridicat in fata lui.
Cernisev se uita la vaginul ei plin de par des si negru. Deasupra lui atirna burtica neteda cu buric mare la mijloc. Pe burta se vedea clar urma elasticului de la chiloti.
- Daca vrei poti s-o atingi… atinge-o, daca vrei… nu te teme…
Zinaida Mihailovna a luat mina lui inca umeda de la lacrimi, a pus-o pe pubis:
- Atinge-o tu… ei… atinge-o…
Cernisev a pipait movilita flocoasa.
- Doar nu-i nimic ciudat, nu-i asa? A zimbit imbujorata Zinaida Mihailovna. Nu? A? Nu? Pe tine te intreb.
Capul ei se clatina, buzele rujate ii tremurau nervos.
- Nu.
- Atunci mai incearca.
Cernisev a ridicat mina si a mai incercat.
- Ei, mai atinge. Mai jos. Mai jos atinge. Nu te teme…
Ea si-a desfacut si mai tare picioarele tremurinde.
Cernisev i-a pipait buzele ei genitale umflate.
- Mai atinge-le… inca… de ce te temi… doar nu esti fetita… esti pionier, totusi…
Cernisev umbla cu palmele peste organele ei genitale.
- Iata asa… atinge-le… atinge-le mai tare… acum atinge-o iarasi din fata…
Cernisev a pipait-o din partea din fata.
- Acum atinge-o iarasi din spate… iata asa… atinge-le mai puternic… mai indraznet, ce te temi… acolo este o gaurica… gaseste-o cu degetul… nu, mai jos… iata, acolo… Baga acolo… asa…
Cernisev si-a bagat degetul in vagin.
- Iata, ai gasit-o… vezi… gaurica…, soptea Zinaida Mihailovna, impingindu-si si mai tare fundul si uitindu-se in tavan. Nu… mai stai acolo… iat-asa… ridica-te… de ce de pe scaun…
Cernisev s-a ridicat.
- Pipaie cu o mina din spate si cu una din fata… iata asa…
El incepu s-o pipaie cu ambele miini.
- Iata asa. Vrei sa te ating si eu? Vrei?
- Nu stiu… Poate ca nu trebuie…
- Iar eu stiu ca vrei… eu doar am sa te ating… doar tu mi-o atingi… si mie mi-e interesant…
Ea l-a pipait de-a lungul slitului, l-a deschis si a inceput sa umble cu mina:
- Iata… iata… vezi… ce mititel e la tine… iar cind vei mai creste… adica atunci cind el va mai creste… iata… atunci tu deja… mai pipaie-ma, nu te teme… iata… poti sa intri si tu in gaurica… iar acum… inca e devreme… de ce-ai scos mina… mai atinge…
Se auzi soneria.
- Ei, ajunge…, ea s-a indreptat, si-a ridicat repede chilotii si strampii, si-a aranjat fusta. Ajunge… ei, n-o sa spui nimanui? Sigur?
- Nu… N-am sa spun…
- Pe cuvint de cinste de pionier?
- Pe cuvint de cinste de pionier.
- Doar acesta e secretul nostru, nu-i asa?
- Aha.
- Nici baietilor nu le vei spune?
- N-am sa le spun.
- Iar mamei?
- Nici mamei.
- Jura. Ridica mina si spune - pe cuvint de cinste de pionier.
Cernisev a ridicat palma deschisa linga frunte, la timpla:
- Pe cuvint de cinste de pionier
Zinaida Mihailovna s-a intors spre portretul lui Lenin, care atirna pe peretele de deasupra biroului:
- Pe cuvintul meu de cinste de comunist…
S-a auzit iarasi clopotelul.
- Ce sunet a fost acesta, la pauza sau la clasa? a bolmojit directorul adjunct, atingind cu palma obrajii sai infierbintati.
- La pauza…, i-a spus Cernisev.
Zinaida Mihailovna s-a apropiat de fereastra, a tras perdelele, apoi s-a intors spre Cernisev.
- Nu sint prea rosie?
- Nu prea…
- Nu? Pai atunci pleaca. Si incearca sa nu te mai porti ca un huligan…
A descuiat usa:
- Hai fuga.. stai un pic! Inchide-ti slitul.
Intorcindu-se cu spatele, el si-a inchis slitul.
- Ce aveti acum?
- Istoria naturii…
- In optsprezece?
- Pe la etaj undeva…
- Hai, du-te.
Ea a deschis larg usa.
Cernisev a pasit pragul si a disparut in fuga.
* Dupa sistemul de notare de 5 puncte |
