„Leonidici, pentru binele ce mi-l facuse, era in drept sa-mi ceara orice. Dar nu-mi cerea. Ma ruga. Frumos. Si eu ma topeam...
Ma ruga uneori sa fiu mai „bunicica”, nu cu toti, doar cu unii clienti, pentru ca ei sa prefere in continuare hotelul nostru, chipurile. Sa nu aleaga un altul. Ca multe mai erau pe atunci! Aveam sa aflu mai tarziu ca in Chisinau era doar un singur hotel mai de prestigiu. Acela, a carui angajata eram si eu. Evaluat la scara actuala, abia-abia de-ar fi tras la unul de trei stele. Dar cat de avantajata ma consideram pe atunci?!
Ce insemna sa fiu „bunicica”?
Insemna sa nu fiu rea.
Si nu eram.
Cum puteam sa nu-l ascult pe Leonidici? Imi era ca un tata. Chiar ca un tata, fiindca n-a indraznit nici sa ma sarute macar, desi asta mi-am dorit-o din prima clipa cum l-am zarit. Ca era frumos. Bine, chiar foarte bine imbracat si mirosea a… a nu stiu ce… de ma innebunea parfumul lui. Eram in stare sa-l savurez ore in sir. Ma ofticam pe toata lumea, dar mai mult si mai mult pe femeile din preajma lui.
Tandretea-i enigmatica ma incita la nebunie. Cocheta doar, respectand o distanta bine marcata si strict delimitata intre noi. Tot de el. Imi facea complimente si atat, nici un avans, nimic.
Si acum, dupa atata timp, acut ma doare sa recunosc ca am fost indragostita de el la nebunie. De unde gasisem taria de caracter? Atata rezistenta, de unde oare? caci nu tin minte sa-i fi dat vreun prilej de banuiala, cu atat mai mult sa-i vorbesc despre fierberea mea interioara...
Insuficienta acuta de curaj?
Cronica chiar!
O subapreciere infantila de care n-am prea scapat, cu radacinile implantate in subconstientul copilariei, nu-mi permitea sa-l abordez direct. Pacat!
Azi altfel se procedeaza.
Mi-a citit sau nu sentimentele si dorintele?
Probabil, da. Chiar as zice: la sigur.
De ce dar m-a lasat sa ma chinuiesc in atata amara asteptare?...
Numai prin ce bizarerii nu m-a aruncat imaginatia in momentele de speranta lugubra sau de disperare senina.
Incercam sa ghicesc „persoana” sau „persoanele” in umbra carora mi-i sortit sa-mi irosesc zilele. Stiam ca avea familie. Sotie simpatica. Dar astea niciodata n-au fost considerate piedici veritabile!
Ajunsesem o ahtiata irecuperabila in raport cu acest barbat, care parea sa fie seful sefilor. Ce fel de sef care nu-si doreste subalterna? Era un sine qua non pe care-l intelesesem si chiar il acceptasem tacit.
Nu puteam sa-mi atenuez dorintele, in special dupa declaratii de felul celor „in relatiile extraconjugale familia nu te incurca ci, dimpotriva, te ajuta”… Respecta o pauza in care cel perspicace avea timp sa intrevada subtextul. In prezenta mea destul de des facea asemenea trucuri cu suspansurile de rigoare si cu savurarea lor, evident. Si de fiecare data citind acelasi subtext traiam intr-o asteptare ca iata-iata va parveni acel „ajutor al familiei” destinat mie!
Dar...
Mult timp m-am chinuit in speranta unei revanse-trasnet!
Cu ce alte bizarerii m-as mai fi consolat? Cum aveam sa supravietuiesc acelor trairi launtrice care ma mistuiau continuu, construindu-ma din interior.
Pentru clientii lui zicea ca-s foarte buna, ca toti sunt innebuniti dupa mine, ca asa o fata de „buna” n-au mai vazut! De fiecare data ma intrebam: el de ce nu ma vrea atunci? Ca eu pentru cine ma stradui oare, pentru cine-mi ies din piele?
Desigur pentru el!
Acesta era adevaratul motiv al serviabilitatii mele... Existam amagindu-ma cu perpetua speranta ca-l vor intriga povestile clientilor sau inregistrarile monitoarelor din camerele unde intentionat nu ma sinchiseam sa-mi demonstrez voluptatea sexuala si ca intr-o zi, curios si dornic, va veni la mine si mi se va implini visul! Si voi fi cu el!
Visul meu nebun!
Ce vis nebun! Abia acum realizez! Caci cine stie ce putea sa se intample dupa o partida de sex total ratata? Va imaginati cat de ireversibil puteau sa se deterioreze relatiile noastre? Unde s-ar fi ajuns daca si-ar fi permis o asemenea cadere, o simpla slabiciune de mascul infierbantat?
Calm si tandru in relatiile cu mine, continua sa-mi fie ca un tata. Una ca era mai in varsta, doi, ca il acceptasem in rolul lui de tutore „dezinteresat”. Rol pentru care totdeauna-i voi ramane recunoscatoare. Si ma multumeam, si-l acceptam, caci numai asa puteam ramane in preajma lui. Si ma consolam.
Facultatea la care urma sa sustin examenele de inmatriculare tot el mi-a propus-o. A insistat sa urmez limbile straine. De unde a stiut ca engleza va fi limba necesara tuturor? M-a impus sa ma inscriu la fara frecventa. Nu m-a lasat sa degradez, nu m-a lasat sa mocnesc, sa ma omogenizez cu masa de cameriste ce detineau doar atestate de absolvire a scolii medii. Just mi-a apreciat capacitatile. M-a ghidat corect si, visand la implinirea dorintelor mele, i-am acceptat toate initiativele. Persoana lui imi servea drept exemplu si imbold spre o ireversibila ascensiune.
Tot el, mai tarziu, mi-a facilitat inscrierea la o garsoniera si tot el m-a sfatuit cum sa fac sa-mi acopar prima cota in cooperativa, asa se numea pe atunci ipoteca. Ipoteca parea un termen burghez, pe cand astlalt foarte socialist.
Tanara fiind, n-aveam de unde sti ca si la apartamentele achitate cash pot fi randuri foarte mari. Mai tarziu am inteles de ce se intampla asa. Prea multora le placea de noi, iata de ce! Si de prea multa placere veneau, veneau si nu mai conteneau sa vina... peste noi.
Numai de pe unde nu veneau!
Cu bani buni, iar noi, autohtonii, eram plasati intr-o expectativa a infinitului. Si ne amageam agonisind initial pentru o garsoniera, apoi pentru un apartament cu doua, unii ajungeau sa spere si la trei camere. Agoniseam in nestire si in asteptarea zilelor mai bune. Si ne amageam asteptand. Dar nu stiam ca ne amagim.
S-ar fi intamplat ceva dac-am fi stiut ? Nu-i totuna daca stii sau nu?
Tot nu s-ar fi schimbat nimic... chiar de-am fi stiut...
Dintr-o naivitate mai credeam ca obtinerea unui apartament de stat este o mare favoare. La asemenea apartamente randurile sindicale erau mai mult decat incomensurabile, desi fiecare din rand avea numarul lui, de la an la an foarte invariabil si el. Sau aproape invariabil. Cu toate programele lor, acceptate si votate la congresul al XXII-lea si de-ar fi avut loc, nici la cel de-al XXXII-lea al partidului tot n-ar fi fost solutionata problema. In principiu, numai nu asa se rezolva o asemenea ecuatie. Dar de unde sa fi stiut noi cum se rezolva ea? Partidul credea ca stie!
S-a intamplat sa ma trezesc invidiind in glas un cunoscut, fost coleg de universitate, care tocmai primise un apartament de stat.
- Statul ti-l da pe degeaba! Ce bine! Uite, asta cadou, mai zic si eu! Intra si locuieste sanatos!
- Degeaba?! S-o crezi tu! Ce fel de degeaba, daca viata intreaga sunt impus sa robesc intr-o singura organizatie si sa suport tampenia sefilor?
- De parca in celelalte organizatii sunt altfel de sefi? Doamne, ce prostie-mi iesi din gura! Nu ma refer la seful meu! Sa fiu inteleasa corect!
N-a reactionat nicicum si a continuat.
- Sub patruzeci de ani sa mi se ofere marea sansa de a ma muta la bloc! Si numai de aceea ca in organizatie am fost clasat ca „tanar specialist”? Deci eu, avansatul in varsta dar inca „tanarul specialist” trebuie sa apreciez corect oportunitatile oferite. Daca - dar mie anume asa si mi s-a intamplat - mi-a revenit un apartament in care anterior locuise un alt coleg, mult mai tanar ca mine dar deja membru de partid cu merite deosebite, bineinteles, ca nu mie, ci lui i s-a cuvenit, si pentru el au votat la adunarea deschisa de partid, in acest scop au adunat si consiliul sindical, fiindca nu eu, ci el a reusit sa se afirme pe linie de partid! si pentru asta a fost premiat cu un apartament, trei odai – bloc nou-nout! iar eu l-am preluat pe al lui, fiindca eram printre „tinerii specialisti imbatraniti prematur”. Puteam sa nu accept caci mi se oferise posibilitatea sa aleg! Si am ales. Din singura varianta propusa am acceptat-o pe unica! Indubitabil, dupa o asemenea alegere libera trebuie sa fiu si sunt foarte fericit. Am ceea ce mi-am dorit! Ceea ce am visat de zece ani incoace! Am un apartament!
- Bucura-te de ce ai, e vina ta ca n-ai fost mai perspicace la timpul tau… De ce nu te-ai fi facut si tu membru de partid?
- Nu mi-au propus… Tu esti?
- Nu, dar eu imi slujesc partidul si tara prin toata faptura mea.
- Da, desigur! Partidul are mare nevoie de femei tinere si frumoase. Vezi, macar tu fii mai perspicace, invata din greselile mele.
- N-am nevoie de apartament!
- Eu insa trebuie sa mai stau la acelasi loc de munca pana cand se va naste al doilea copil. Atunci voi putea pretinde la trei camere, pricepi?!... Doar asa-mi pot solutiona problema… in rest… Ce-asa mari realizari pot avea, eu, un biet „tanar specialist”, care de zece si mai multi ani munceste in aceeasi sectie?... Fara sa avanseze, fara sa fie macar propus in randurile candidatilor in membrii de partid! Intelegi gravitatea problemei? Situatia e foarte dificila.
Mai ai vreun drept moral la vreo pretentie?!
Multumeste-te ca ti se ofera o asemenea ocazie!
- Intr-adevar, nu-ti ramane alta decat sa te multumesti, caci nu stii ce insemna zece sau chiar cincisprezece copii intr-o camera de internat.
- Nu mai vreau s-o mai stiu si pe asta, am locuit pana odinioara intr-un camin de nefamilisti, in care fiecare membru cu drepturi depline avea asupra sa o familie de cel putin patru persoane. E aceeasi placere, crede-ma.
- Te cred, dar sunt altele si mai si… nici nu-ti poti imagina… si nici vagonul nu-i cea mai tare varianta, crede-ma si tu!
- Dar ce prioritate ti se ofera fara sa vrei! Una inimaginabila: iti descoperi colegul dintr-un nou punct de vedere, unul pe care el n-a fost in stare sa-l anticipeze si sa-l camufleze in masura posibilitatilor lui!
- Cum adica?
- Imediat iti exemplific! Ce deductii faci cand preiai un apartament jerpelit cu un aragaz fara nici un buton (si limpede se vede ca au fost sterpelite!), cu un WC spart, cu o cada de baie plina de calcar, cu emailul zburat sau, si mai rau, invinetit!, fiindca a avut marea inspiratie sa faca in ea must, adica vin din poama neagra?
- De ce in cada?…
- Unde in alta parte?! Nu te grabi cu concluzia, ca si cel de poama alba tot lasa urme adanci! Si te revolti ca prostul ca emailul e de calitate proasta si nu rezista la actiunea acizilor; or, initial de ce n-a fost luata in calcul ingeniozitatea omului nostru!
Elocvente pot fi si geamurile nespalate de ani de zile, ca te tot miri de intunericul din apartamente... si ti se raspunde cu o sinceritate de invidiat: pai vecinii de vis-a-vis nu te vad.
- Dar despre cada ?
- Despre cada s-a tacut. Ori sa vorbesti ori nu – nu-i totuna?
- Nu-i totuna, dar e degeaba!”
„Din punctul meu de vedere, sarcinile lui Leonidici aveau un caracter foarte individual. Aceleasi de fiecare data, depindeau totusi de dorintele clientul de care era cointeresat. Indiferent de capriciile lui, ma straduiam sa le indeplinesc cu constiinciozitate. Uneori, cu cate un client mai special eram rugata sa fiu mai altfel, caci trebuia sa am grija in ce apartamente il „aranjez”. Uneori ma mai ruga sa-i plasez o mica chestie metalica, „jucioc” il numea el glumind si zambindu-mi enigmatic, in asa fel ca tot eu s-o iau de acolo peste o zi sau doua. Si o faceam cu foarte mare responsabilitate, desi o aparatura mult mai sofisticata fusese instalata in peretii camerelor o data cu liniile de comunicatie. Cine-cine, dar el trebuia s-o stie, ca si eu o aflasem destul de repede, cand accidental intrasem intr-o camera unde pe un perete intreg erau numai televizoare, adica ecrane… si pe fiecare din ele se derulau alte si alte imagini. Uimita de acea multime de ecrane, am incercat sa le parcurg cu privirea. Ce socata am fost cand m-am recunoscut cu un client, munceam aprig la o partida de sex… Am priceput imediat in ce fel de camera intrasem si ce se intampla acolo, unde n-am mai avut acces niciodata dupa. Era camera pentru specialisti, a celor din corpul serviciului de paza, pe care i-am surprins in flagrant, cu gurile cascate, luau lectii despre diversitatea pozitiilor, probabil!
Acolo se monitorizau toate camerele.
Monitorizau!
Cand avea sa fie utilizat acest termen in viata de toate zilele? Noi, insa, ei, adica, intr-un cerc restrans, il utilizau inca de pe atunci.
Ce avansati erau unii!
Adica noi.
Ori, poate „juciokul” cela era utilizat pentru un bruiaj eficient? Iata o varianta mai plauzibila. Ori poate Leonidici imi testa constiinciozitatea jucandu-se cu niste capace de Coca-cola, ca semana intr-un fel cu ele, puse unu-n altul, numai ca erau patrate.
Din dragoste pentru Leonidici acceptam si indeplineam toate capriciile clientilor si chiar mai mult. Daca doreau o partida de sex – sex si dragoste primeau. Ma dedicam cu trup si suflet. Stiam, simteam monitoarele indreptate asupra mea si asta ma motiva intr-atat ca mi se trezea exhibitionista din mine. Constienta de existenta lor, ma excitam voluntar si involuntar, demonstrandu-le cu dezinvoltura toate capacitatile si abilitatile senzuale. Ca la o comanda speciala ma aruncam in valurile dragostei captand prin toti receptorii senzatii irepetabile, fara pic de complexe, doar cu un singur gand ascuns… sa-l ademenesc si pe Leonidici. Eram innebunita dupa el.
Clientilor nebunia mea le pica foarte bine. Ii excita. Ii exalta. Imi declarau pe secret ca fac aceste business-trip-uri anume pentru partidele de sex. Demonstrandu-mi poze din diferite jurnale, deloc decente, ma rugau sa facem la fel. Faceam si mai! Adevaratul sex l-am invatat din mers.
In virtutea obligatiilor de serviciu nu trebuia sa uit si despre un raport succint dar exact si cat mai detaliat despre continutul valizelor lor. Leonidici a pretuit intotdeauna detaliile. Astepta luxul de amanunte chiar si despre chilotii lor. Era foarte meticulos in ceea ce tinea de serviciul lui! Totul prezenta interes! Si de nu reuseam sa-i raportez in prima zi, o faceam in a doua. Nu mai tarziu.
O data am gasit doua biblii miniaturale. De buzunar. M-a intrebat de unde stiu ca-s biblii? Aveau cate o cruce pe ele, i-am raspuns. Atunci s-a aratat si mai cointeresat si m-a intrebat in ce limba erau. Nu stiu, ca n-am citit nimic din ele, i-am replicat cu promptitudine dar si cu un acut simt de vinovatie. Sa nu-mi dea mie-n cap sa deschid cartulia?... Dar daca nu-s biblii? Atunci? Atunci m-am facut de...
S-a trecut cu bine si peste aceasta scapare a mea. Lipsa de experienta - nimic mai mult! Peste o zi sau doua ambele i-au fost donate lui Leonidici, probabil in schimbul unei partide de sex, caci clientul se arata foarte cointeresat de mine.
Multe curiozitati gaseam in valizele lor. La inceputul activitatii mele, am dat peste o sumedenie de pachetele si, pana nu l-am intrebat pe Leonidici la ce-o fi bune, nu m-am dumerit ca-s prezervative. Desigur, stiam cate ceva despre ele, dar sa le tin in mana – de unde? Iata cand mi-a venit si explicatia deosebirii dintre un act sexual cu un strain de unul cu un autohton… ca deosebirea o sesizasem dar nicidecum nu mi-o puteam explica.
Am mai avut o confuzie cu un caleidoscop gasit intr-o alta valiza. Leonidici a fost cel care mi-a aratat fisura prin care trebuie sa privesc. Ce privelisti se developau! La fiecare schimbare de pozitie a caleidoscopului doi barbati si o femeie isi schimbau si ei pozitiile! Sa innebunesti, nu alta, cu asemenea filme! Imediat am simtit cum hormonii mi-au inundat centrii vitali din creier. Mi se taiase respiratia. Asta mi se intampla mie! Ei oare cum suportau asemenea filme?
Un alt client m-a socat cu un miros foarte cunoscut. Toata baia lui mirosea a parfum de care avea si Leonidici.
Ma intrebam in sinea mea ce cauta atatia straini, ca rute turistice in Chisinau nu prea. Tot de la Leonidici am aflat raspunsul, ca uzinele „Mezon”, „Hidromash”, „Vibropribor”, „Topaz”, „Scetmas” in total treisprezece la numar din republica noastra sunt secrete. Si ce-i secret prezinta interes. „Vibropribor” o fi produs vibratoare? Da’ celelalte? Tot nu prea vedeam legatura… Leonidici o vedea, el era de veghe, el asa isi castiga painea. Paine grea. Muncita. Nu ca mine, care stergeam praful de pe mobilier si schimbam cearsafurile.
Ce haios a fost Leonidici cand mi-a cerut altadata sa discut cu un roman in engleza, dar deoarece engleza mea nu depasea pre-intermediate level, mi-a propus sa vorbesc cu el in rusa… Romanul cunostea rusa!
Bijuterii, parfumuri, dar indeosebi haine. La moda. Frumoase. Toate de peste hotare. De la clientii mei. Ei imi multumeau pentru toate straduintele mele. Unele le purtam, altele le realizam intr-un magazin cu comision sau le dadeam vecinelor, intentionand sa le diminuez din invidia tot mai evidenta si sesizabila de la distanta. Pe deasupra, clientii imi mai dadeau si dolari. Pentru cand aveam sa vizitez alte tari, ziceau. Pe atunci dolarii nu prea erau cautati de oamenii simpli. Lumea se temea sa nu fie divulgata. Eu insa am avut noroc de Leonidici! El m-a sfatuit ce, cum si unde sa ascund.
Acum insa?
Acum lumea tot la ciorap ii tine!
Increderea odata pierduta...
Frica odata intrata in oase…
Apropo, de ciorapi! Si strampi! Ce intrebati si apreciati mai erau pe timpuri cei de capron sau nailon! Pentru o pereche produsi in RDG si cea mai serioasa femeie putea sa cada in plasa avidului de barbat! Pentru o pereche de „setocika” , dupa care toata tara alerga, jertfeai nu doar o noapte, jertfeai totul. Riscai sa ti se alipeasca chiar si calificativul de „ieftina si buna”! La cate viclesuguri nu recurgeau sarmanele femei! Aflu recent ca de problema ciorapilor din URSS se ocupa chiar Kapitonov, membru al biroului politic. Nu stiu ce avea de gand sau chiar intreprindea acest Kapitonov – dar problema era una din cele stringente! Si trebuia solutionata intai de toate la nivel de birou politic! Amploare nu gluma!
Cu informatia despre fluctuatia tarifelor in domeniul serviciilor speciale si cu atat mai mult individuale, deloc ieftine, Leonidici ma tinea la curent. Ma informa ce si cat costa. Fiecare pozitie avea un tarif special.
Permanent era de veghe. Cu o acuitate de invidiat. Era cu monitoarele pe mine, ce mai!
Altfel, dupa o legatura intamplatoare si chiar dubioasa riscai sa dai explicatii speciale. Si, odata ochiul pus pe tine, nu te mai lasau sa-ti traiesti viata particulara in particular. Particularul tau capata un iz de „pazea!”
De fapt, cui ar fi trebuit sa dau explicatii?
Cine m-ar fi prins?
Niciodata nu m-am intrebat cine?
Cine daca nu tot el!
Ca altfel de ce m-ar fi ghidat atat de corect?
Ca sa nu ma prinda acel incognito cu ochiul vigilentei implantat intre cei doi ochi, evident!
Intuind dedesubturile, n-am riscat niciodata. La ce bun?
Recunosc si intotdeauna am facut-o – hainele, dolarii, marcile, recent si euro aveau si au asupra mea o actiune magica. Simt hipnoza lor ori de cate ori ii vad. Iar penuria suportata pe timpuri m-a impus sa contabilizez cu rigurozitate totul. Cand imi epuizam clientul de toate fortele printre hohote de ras si glume ii anuntam suma. Niciodata nu mi s-a reprosat ca i-am cerut mai mult. A scos si mi-a dat si peste suma anuntata. Ciubuc cum ar fi... Ii ruga Leonidici sa fie corecti cu mine? Sau poate acesta-i modul lor de viata?
Incearca tu in ziua de azi, cu unul autohton asa ceva!... El nici nu considera ca trebuie sa te rasplateasca pentru efortul tau. Chipurile, se teme sa nu te jigneasca. Auzi-l de ce se teme! Pai mai mare jignire nici ca exista daca nu te plateste. Unde-i logica? Intre doua persoane care vor sa fie impreuna o ora-doua un contract de casatorie este exclus. Atunci care-i interesul acestei relatii, daca nu cel material? Sa fie chiar atat de dezinteresat partenerul, care are interesul sa-si satisfaca instinctele sexuale aprinse si arzande-n para albastra? Iar celalalt partener sa nu aiba un interes la fel de major? Cine a zis-o nici el n-a crezut-o!?
„Imi place sa fac dragoste cu tine – fiindca imi place cum ma remunerezi.”
„Te remunerez bine – pentru ca imi place sa fac dragoste cu tine.”
Si iata-l numitorul comun.
Comun pentru toate cazurile!!!
Chiar si cele legalizate la oficiul starii civile.
Altfel, ce rost ar avea casatoria?
Nu cumva proliferarea?
Ce frustrare!
Nu glumiti.
Copiii apar de cele mai multe ori cand nici nu te astepti. Adica din greseala. Va temeti s-o recunoasteti?
|
