***
mi-e milă de părinţi când pronunţă sex.
un complex
de regrete amestecate cu teamă
şi cu zeamă
de moralitate îi năpădeşte
şi confuzia creşte
cu atât mai mult cu cât din asta am ieşit noi:
din sex.
ciudatul reflex
de a-şi acoperi ochii e un motiv în plus
să-i acuz de prostituţie şi de boală.
la şcoală
ni se spune că vlad ţepeş era un om bun,
dar că trebuie să fii pervers şi nebun
să-i bagi iubitei un deget în cur...
mă-ndur
de bieţii părinţi
şi încerc să vorbesc despre altceva... nu vreau
să fiu dur
nici să ţin discursuri despre luni de fiere,
dar dacă mi se cere
să mă fut pe tăcute,
tăcerea mea are un preţ:
pentru fiecare geamăt înăbuşit
să trag în ţeapă câte-un ipocrit
din ăsta
care se excită
când ia mită...
şi uite-aşa se va goli românia de hoţi,
cu fiecare picătură de spermă vărsată în chiloţi,
cu fiecare tăcere plătită la preţ drept
şi, iubito, când te muşc acum de piept,
gândeşte-te
la proful de biologie şi la tovarăşa de la
cursurile de sexologie:
cine ştie, te întreb, cine ştie
dacă ei au ştiut
cum e să fii futut
şi iubit?
aşa cum stau în asfinţit,
în ţeapa pe care
noi
le-am tras-o atunci când
te-am lins flămând
pe catedră...
ne trăim iubirea ca o febră
în timp ce părinţii noştri
roşesc...
mi-e milă de ei
şi de toţi cei care se căiesc...
păcatul lor nu suntem noi,
ci lumea
în care
trăiesc...
***
bunicul meu mută mobila prin casă...
afară, oamenii s-au obişnuit cu căldura şi de-a dura
îşi rostogolesc capetele roz
spre grămezile de moloz. după ele
şi-a făcut un idiot terasă.
bunicul meu mută mobila prin casă...
berile în formă de obuze îngrămădesc în ele beţii obtuze
sentimente de disperare acoperite cu căcat.
omul a evoluat
de dimineaţa până seara aşa:
în zori un gândac, la prânz o larvă
iar la cină un vierme de cadavru...
fiecare candelabru
din fiecare apartament din fiecare frigider de ciment
are atârnat de el un mort
care acţionat cu un anumit resort
ar putea să ne spună mult mai bine cine suntem şi cum suntem
şi de ce.
mult mai bine decât porcii de rasă...
bunicul meu mută mobila prin casă...
s-a şi lovit de vreo două ori de corpul inert
care-l priveşte cu un ochi de expert şi-i spune
tu ai fost comunist, pe bune,
ai refuzat să te cununi la biserică să nu te dea afară din armată
pe vremea aia stalin era frustrat sexual...
nu ai spus nimic de morţii de la canal şi la revoluţie
ai stat în casă şi ai simţit că eşti privit
şi nu ai bănuit
că îţi creşte un mort din candelabru...
în anii care au trecut
tot mai tăcut ai devenit
şi în fiecare zi ai fost şi vierme şi larvă şi gândac...
bunicul meu mută mobila prin casă...
ceva lipsit de orice sens
într-un deplin consens
cu bunicii din celelalte case,
cu berile de pe terase,
cu larvele din celelalte rase
ca nişte copii
care ne aşteaptă să venim să înlocuim
morţii din gând...
până când?
până când o să mai adunăm molozul şi sticlele goale
mirosul de cadavre şi limbile de lemn
mobila veche ca un sicriu plutitor
şi strigătele mute de „drepţi!” ale generalilor în rezervă?
putoarea de conservă
creşte din lumea pe care-o părăsesc...
eu mor
bunicii mută mobile prin casă
şi trăiesc...
***
tovarăşe preşedinte
suntem din toate câte-un pic
şi încă ceva
mi-a venit rândul să mă ridic
şi viaţa mea
să fie o viaţă normală de artist
totuşi sunt puţin trist
fiind născut într-un an comunist
încrederea mea e sub nivelul
normal
feţe de animal
prea multe am văzut în jur
prea des am fost îndemnat să fur
să îndur
şi să înjur
doar în gând
apoi să-mi las privirea în pământ
şoimii patriei se ocupă acum
cu legea nescrisă
îţi vorbesc despre speranţă
dar cu uşa închisă
tovarăşe preşedinte
suntem din toate câte un pic
şi încă ceva:
suntem viaţa ta
îţi baţi joc de noi
îţi baţi joc de ea
eşti trist ca şi mine tovarăşe preşedinte
însă tu nu poţi pune ca mine
tăcerea în cuvinte
amândoi născuţi în comunism
n-avem încredere-n nimic
însă eu iubesc
şi astfel pot să mă ridic
tu stai jos
zâmbeşti şi strângi mâini
însă-n jurul tău nu-s oameni
doar sclavi şi câini
tovarăşe preşedinte ştiu că-ţi pare rău
că ai furat
şi că de asta zâmbeşti ca gioconda
aşa ciudat
viaţa mea începe
a ta se termină
şi aş vrea să-ţi spun că n-ai avut
decât o vină:
puteai să fii din toate câte-un pic
dar ai ales
să fii
nimic...
nimic...
***
mi l-am imaginat pe prim-ministru în pijama
masturbându-se după o perdea
am râs şi am trecut mai departe
ce simplu se dau toate deoparte!
istoria e o curvă bătrână care repetă
acelaşi număr răsuflat de subretă
ciorapii ei rupţi îi purtăm cu toţii
la fel umbreluţa şi chiloţii
după 45 de ani de concediu printre noi
istoria s-a cărat lăsându-ne în noroi
aţi hotărât că nu ne mai sculăm
aşa că ne bălăcim şi ne îmbătăm
l-am visat pe preşedinte cu tanga roz marca ilici
şi am râs de s-a trezit pensionarul de la cinci.
orice-ar fi calitatea mea principală nu e prostia
iar ţara mea nu e (chiar nu e!) românia...
***
mă uit la iubita mea cum doarme.
iubita mea are un chip atât de curat,
atât de curat...
chipul iubitei mele este în deplină opoziţie
cu chipul lui ceauşescu.
pentru că trebuie să ştiţi: eu îl văd pe ceauşescu mereu.
ceauşescu ne spune la mulţi ani de fiecare crăciun, el ţine prima pagină a ziarelor
cu scandaluri de corupţie şi tot el e cel care arestează corupţii.
de la el cumpăr ţigări şi pâine în fiecare zi, de la el
primesc banii pentru concert.
cu ceauşescu vorbesc despre rock la emisiunile radio şi tv,
lui îi spun: da, sunt bine, nu ştiu când vin pe acasă.
iubita mea e singura care nu are chipul lui ceauşescu.
iubita mea ar putea cu adevărat să-l omoare pe ceauşescu,
nu doar aşa, cu puşca, ci pe bune, să-l scoată din faţa ochilor mei....
......................................................................
în faţa ochilor mei apare doar ceauşescu.
eu plâng şi iubita mă întreabă: de ce plângi?
sunt fericit, îi răspund, văd chipul tău peste tot,
nu e adevărat că îl văd pe ceauşescu, l-au împuşcat
la revoluţie, ştii doar, e mort...
e
mort?...
eşti sigur? poate a scăpat... ştii cum e cu manipularea asta mass-media....
e mort e mort
încep să urlu, sigur că e mort,
doar pe tine te văd, tu eşti iubita mea, altceva nu văd,
e mort e mort
e mort e mort....
........................................................................................
am obosit.
iubita mea îmi mângâie părul şi îmi spune:
haide, iubitule, noi sau el,
totul
sau
nimic...
|
foto: m. vklvsk 