Mihnea Blidariu este cunoscut ca muzicant, el fiind solistul, trompetistul şi, împreună cu Nick Făgădar, textierul grupului rock “Luna Amară”, care a fost cenzurată, interzisă, iar la un concert din Music Pub din Cluj s-a stins lumina (şi nu s-a mai aprins) exact cînd ajunseseră la cîntecul “Folclor”, care începe cu versurile “Sînt masochist / Trăiesc în România”. Între timp trupa a apărut pe piaţa muzicală cu un CD super fain, "Asfalt", dar cenzura n-a mai scăpat-o din vedere, întîmplarea din Music Pub fiind mai memorabilă doar fiindcă a fost mai mediatizată, fiind discutată chiar şi în parlament. Iată cum vede acest aspect Mihnea, fiind întrebat cum au fost cenzuraţi prima dată şi ce-a simţit atunci: "Zilele Europei, Cluj, 2003. M-am simţit chiar bine, paradoxal. Cumva am ştiut dintotdeauna că prostia lor va face ca ceea ce spunem să capete mai mult credit în faţa oamenilor. Nu e de ajuns să spună LUNA AMARĂ că există cenzură, e nevoie ca oamenii să vadă "live" chestia asta. Oricum, tipul care ne-a cenzurat era atît de panicat încît mi s-a părut amuzant. Amuzant de prost, bineînţeles..." ("Ne-am asumat poziţia de voce a societăţii civile", Tiuk (www.tiuk.reea.net), rubrica NECENZURAT, nr. 7, 2004).
Ei bine, Mihnea Blidariu nu este numai un rocker super tare, ci şi un poet adevărat şi asta am aflat din “No future”, volumul său underground de poezie care a apărut la Biblioteca Tiuk, colecţia KLU (2003), prima parte a acestei cărţi, care dă şi titlul volumului. Deşi un experiment foarte serios, inclusiv ca discurs, “No future” s-a adunat într-un fel oarecum ciudat, neobişnuit, încă neîntîlnit în literatură, un experiment absolut liber în care poezia intră într-o combinaţie fraternă cu viaţa, poeticul - cu existenţialul, scriitorul - cu cititorul, mirosul fin de hîrtie - cu aburul sîngelui de pe asfaltul din estul Europei. Autorul, Mihnea Blidariu, n-a avut textele sale pînă la apariţia volumului underground, el le-a scris direct, ca e-mailuri, pe internet, şi i le-a trimis aşa, ca şi mesaje, prietenului său Alexandru Vakulovski, conducătorul cenaKLUlui şi KLUbului KLU, unde Mihnea le-a citit şi a şi cîntat, chiar la deschiderea KLUbului, cu “Luna Amară”, se înţelege ("Într-o vreme eu şi Nick umblam foarte mult pe la net - zice Mihnea într-un interviu din următorul număr al Tiuk-ului - „Nu trebuie să faci nimic altceva decît să ţii ochii deschişi. Să nu fii indiferent, să nu crezi că totul li se întîmplă numai altora”. - Descoperisem MIRC-ul şi eram foarte încîntaţi de el (ce prostie...). Sandu era la Braşov şi ne tot scriam mail-uri. Începusem să fiu foarte furios pe ceea ce vedeam în jurul meu, eram nemulţumit şi de mine însumi, formaţia trecea printr-o perioadă mai grea, aşa că am ales să-mi exprim furia prin... versuri. Am început să-i scriu lui Sandu în rime tot ce era în capul meu atunci. Nu schimbam nimic, cum îmi venea aşa scriam. Începuse să fie o terapie foarte constructivă pentru mine. Plus că mă fascina ideea că poeziile mele se duc undeva, pe un fir, pe cale electronică, la un om care devenise, practic, un fel de alter-ego al meu. A fost un experiment făcut inconştient."), iar Alexandru Vakulovski le-a adunat şi le-am editat la Tiuk, le-am publicat aşa cum le-a primit, fără semne diacritice. Iată ce zice, în prefaţa volumului de la KLU, AV despre poezia lui MB: “Poezia lui Mihnea Blidariu a existat până acum doar pe adresa mea de e-mail. Mai există şi în piesele formaţiei de rock alternativ Luna Amară, dar acolo poezia se subjugă muzicii. În forma ei pură, poezia lui Mihnea există doar aici. E o poezie on-line, scrisă direct la internet-cafe şi apoi trimisă mie. Nici chiar el nu are această poezie. E grunge? E hip-hop? E experiment! E sufletul lui Mihnea Blidariu, e glasul care acoperă chiar şi trompeta lui”. Astfel a apărut prima parte a cărţii, un experiment de care ar trebui să ţină seama nu doar istoricii literari, ci şi istoricii. Poeziile lui Mihnea Blidariu sînt directe, clare, concise şi foarte bine scrise, fondul fiind susţinut puternic de ritmul, energia şi viaţa care clocoteşte în acest volum de poezie existenţială, o poezie acută. Problema şi subiectul volumului e România şi românii ("romania e compusa / din propozitii / care incep cu "vreau"."), “No future” e un volum de poezie politică sută la sută, o poezie socială altfel, o poezie pe faţă, live. A doua parte a cărţii, "ABRACADABRA", e o poezie la fel de revoltată ca şi "NO FUTURE", la fel de supărată, la fel de existenţială, la fel de directă, la fel de energică, la fel de transparentă, la fel de "inocentă" (ultimul cuvînt al cărţii). Textele din partea a doua nu au titluri şi pot fi citite ca un singur poem, ca un poem unitar, mai ales că, dacă ai ajuns pînă aici, nu prea mai poţi lăsa cartea deoparte, scriitorul transmiţînd cititorului - prin text - energia şi starea sa. "Abracadabra" nu întîmplător e ultima parte a acestei cărţi cu numele "NO FUTURE", "abracadabra" e starea în care am cam ajuns cu toţii, după ce am tot încercat: "îmi tai sufletul în bucăţi/şi când e gata treaba/am să mă uit în oglindă şi-am să spun/abracadabra". Pentru Mihnea Blidariu totul e un bun motiv de poezie, inclusiv aşteptarea troleului. Nu fiindcă aşteptarea troleului ar avea neapărat ceva poetic, ci fiindcă - e clar - Mihnea vede altfel poezia; aşteptarea troleului din poezia lui Mihnea e spectaculoasă fiindcă e spectaculoasă aşteptarea troleului văzută de el - oameni, oameni obişnuiţi care aşteaptă - ca şi el - troleul şi care sînt aşa cum sînt şi d'aia votează aşa cum votează şi d'aia trăim aşa cum trăim şi d'aia îl resping, îl înstrăinează, se uită urît la el, "un tînăr jegos", pe care-l văd responsabil pentru starea în care a ajuns ţara despre care scrie. Parcă văd cum va fi privit Mihnea de criticii sobri & constipaţi de pe la revistele pe care nu le mai citeşte aproape nimeni (şi asta nu fiindcă-s prea sofisticate); îl vor privi - majoritatea dintre ei - cu ochii acelor oameni care aşteaptă troleul să plece "la servici". De ce? Fiindcă Mihnea le spune lucrurilor aşa cum sînt, aşa cum le vede şi asta, nu-i aşa, cam doare: "adevărul e că / nu avem nici un viitor (...) adevărul e că / nu ai nici un viitor". De altfel, şi atitudinea tînărului scriitor faţă de "înaintaşi" e pe faţă, de la bunicul care mută fără nici un sens mobila prin casă, părinţii care se ruşinează să pronunţe sex, care te învaţă că Vlad Ţepeş a fost un om bun, "dar că trebuie să fii pervers şi nebun / să-i bagi iubitei un deget în cur". Şi toată această ură faţă de comunism-bunici ("mi se face greaţă / gândindu-mă la acel fel de viaţă / pe care bunicul meu l-a apărat") - părinţi ("îmi vine să râd / gândindu-mă la discurile cu pink floyd / ale părinţilor mei / ei / n-au înţeles nimic" - "părinţii sunt o boală / de care trebuie să ne vindecăm / să uităm / să învăţăm / că totul începe cu ceea ce noi vrem") - profesori ("la şcoală / învăţăm despre o boală / numită umilinţă") - prim-ministru ("mi l-am imaginat pe prim-ministru în pijama / masturbându-se după o perdea") - preşedinte ("eşti trist ca şi mine tovarăşe preşedinte / însă tu nu poţi pune ca mine / tăcerea în cuvinte / amândoi născuţi în comunism / n-avem încredere-n nimic / însă eu iubesc / şi astfel pot să mă ridic / tu stai jos / zâmbeşti şi strângi mâini / însă-n jurul tău nu-s oameni / doar sclavi şi câini / tovarăşe preşedinte ştiu că-ţi pare rău / că ai furat / şi că de asta zâmbeşti ca gioconda / aşa ciudat / viaţa mea începe / a ta se termină / şi aş vrea să-ţi spun că n-ai avut / decât o vină: / puteai să fii din toate câte-un pic / dar ai ales / să fii / nimic... / nimic..."), această atitudine dură vine dintr-o conştiinţă civică acută. O stare care-l face să ajungă la situaţia în care să spună "te iubesc, că de urât - nu mai pot...". Pe Mihnea Blidariu nu-l lasă să tacă "morţii made in 89", viii care au nevoie de el, care vin la concertele trupelor "Luna Amară", "Paraziţii", "Zdub şi Zdob", "Leningrad", "Sepultura", care nu au nici o vină "pentru cincizeci de ani / de sclavie / nici pentru ultimii treişpe de / prostie / de mai multe ori o mie de versuri / urlă la mine / le pun pe hârtie pentru tine / şi pentru copiii noştri / pentru părinţi nu / nu se mai poate face nimic pentru ei". N-avem nici o vină fiindcă "povestea mea / şi a ta / a început înainte ca noi să ne naştem", salvarea fiind, poate, în următoarele versuri: "şi va continua mult / după ce vom muri", dar Mihnea nu se bazează pe asta. Vă recomand să-l citiţi, apoi să-l mai citiţi o dată, fiindcă Mihnea Blidariu este mai mult decît un foarte bun poet.
|
