Mihnea Blidariu e din toate câte un pic şi încă ceva. Pe scenă, împreună cu "Luna Amară", trece cu lejeritate de la trompetă la chitară, de la chitară la microfon. În momentele de singurătate Mihnea se aşază în faţa computerului şi scrie. Tot ce spune în cuvinte puţine în timpul concertelor, tot ce vrea să-i rămână doar sufletului său.
Mihnea era o prezenţă constantă a KLUbului KLU. Poezia sa era revărsată aici în ritm de grunge sau hip-hop. Am văzut puţini poeţi care pot stârni astfel publicul. Oameni care nu citiseră în viaţa lor poezie veneau să-l vadă, poeţi consacraţi rămâneau cu gura căscată. Mulţi erau şi iritaţi. Fiindcă pe Mihnea ca poet ori îl iubeşti, ori îl urăşti.
Sinceritatea lui te zguduie, sunt ca acele e-mailuri-poeme pe care le scria la internet cafe-uri şi mi le trimitea doar mie. Nici măcar el nu avea textele sale. Îi publicasem cu Mihai un volum underground (Biblioteka Tiuk!; KLU) – NO FUTURE, pe care îl regăsiţi şi aici. E un adevărat experiment, ce aduce poezia la viaţă, aşa cum fac şi "Paraziţii", cum au făcut-o pe vremuri un Maiakovski sau un Ginsberg. Textele mustesc de viaţă, dar şi de depresia unui prezent infect. Eu, cel puţin, mă regăsesc foarte bine în ele. Poemele sunt scrise cu cuvinte "mici", d-aia sunt şi adevărate.
Socialul în textele lui Mihnea e la el acasă, veţi putea recunoaşte personaje care zilnic se bagă în viaţa noastră de prin ziare sau de la televizor şi încearcă să ne convingă că nu trăim într-o ţară din lumea a treia, că nu sunt comunişti, că viaţa noastră nu e mizeră din cauza lor. Găsim în poezia lui o Românie a noastră, care reacţionează la tot ce se întâmplă, care e încă vie şi deşi e într-o profundă depresie, mai speră.
Totul merge parcă de la un No future la un Abracadabra miraculos. Abracadabra miraculos doar după un efort al nostru, cu mult mai mult decât poetic.
Ascultaţi-l sau dacă aveţi urechi prea fine, fugiţi de aici!
|
