Iulian BAICUS

Biografiile lui Kafka

Pentru latura biografica am ales citate chiar si din textele mai romantate a convorbirilor lui Kafka cu Gustav Janouch, pe care majoritatea kafkologilor le considera un soi de texte apocrife, dar si cartea deja clasica a lui Max Brod. Prima biografie, este cea alcatuita de prietenul lui Kafka, Max Brod , Franz Kafka: Eine Biographie-Erinnerungen und Dokumente (Franz Kafka. O biografie-Amintiri si documente) si a fost publicata in editia princeps in 1937, la editura pragheza Heinrich Mercy Sohn, in limba germana.

Printre textele biografice de ultima ora, am consultat cartea publicata de editura americana Vintage Books in 1984, The Nightmare of Reason. A Life of Franz Kafka, a lui Ernst Pawel, Franz Kafka, despre care, in revista The New York Times Book Review, cronicarul Leonard Michaels scria "Pawel stie mai mult despre Kafka decit Kafka insusi" si uriasa, la propriu, carte a profesorului universitar din New York, Friedrich R. Karl , Franz Kafka- The Reprezentative Man. Prague, Germans, Jews and the Crisis of Modernism, publicata relativ recent, in 1991.

Nu puteam sa ramin indiferent la acest exuberant spectacol al biografiilor, fara a ma lasa furat de acesta, ci am incercat sa unesc sinteza si analiza, in spiritul ludic al autorului lui Odradek. Pentru ca, aidoma acestuia, textul nostru e facut din ate inodate, din petice, din resturi ramase de la festinurile altora, e un patchwork, intr-o perfecta poetica postmoderna, caci se doreste a fi un eseu mai degraba personal, un fel de personal Kafka, si nu un lung si foarte plicticos discurs, care va trimite in cele din urma la culcare si pe cel mai incapatanat dintre cititori. Pentru partea biografica am consultat chiar si partea mai romantata a convorbirilor lui Kafka cu Gustav Janouch, pe care majoritatea kafkologilor le resping ca nefiind creditabile, ele au un statut comparabil cu cel al textelor apocrife, dar si cartea clasica a lui Max Brod.

Walter Benjamin ii analizeaza pe larg toate prejudecatile si pune in discutie chiar teza in jurul careia isi construieste biograful intreaga demonstratie, cea a aurei de sfintenie a lui Kafka. Subiectivismul exacerbat, bonomia, si lipsa unei distante fata de subiect sunt principalele trasaturi ale tonului acestei evocari. Brod, care isi permite sa foloseasca sintagma "Franz al nostru" drept legenda a unei fotografii este acuzat de pietism, de lipsa de pietate fata de acest mare scriitor. Max Brod e un biograf care intra cu bocancii in sufletul si viata celui a carui biografie o scrie, e un biograf necreditabil, din moment ce isi permite sa formuleze judecati sau aprecieri ce nu au nici un temei privind instructiunile testamentare prin care Kafka ii ordona lui Max Brod sa-i distruga toate manuscrisele, dupa moartea sa.

Walter Benjamin observa lipsa aceasta de abilitate a lui Max Brod, care nu se prinde ca, de fapt, Kafka a ales tocmai persoana ce nu ar fi adus cererea sa la indeplinire. In general, interpretul Max Brod, criticul literar al operei lui Kafka este primitiv si total lipsit de rafinament, atunci cand declara ca viziunea lui Kafka ar fi de fapt similara cu cea a lui Martin Buber sau cand citeaza de pilda doar interpretarea realismului evreiesc a romanului Castelul (Das Schlo?).

Walter Benjamin crede ca discursul critic al lui Max Brod este usor tezist, si i se pare ca vede in spatele demonstratiei sale spectrul sionismului. Benjamin face observatia ca Max Brod il selecteaza dintre personajele lui Kafka drept personaj simbolic pe soldatelul de tinichea, aluzie la sionismul lui constitutiv. Walter Benjamin respinge lipsa de abilitate a lui Max Brod, care refuza sa vada legaturile lui Kafka cu suprarealismul, iar stilul inghetat al lui Kafka, modelat se pare dupa von Kleist, a fost pus in contrast de acelasi Max Brod cu exactitatea calpa a textelor romanelor lui Honore de Balzac. Walter Benjamin respingea, de asemenea, ipoteza unor legaturi ale operei lui Kafka cu teologia dialectica sau psihanaliza, iar Theodor W. Adorno se declara de acord cu ipotezele acestea de lectura si cu reprosurile aduse lui Max Brod, din moment ce confirma intr-o scrisoare ca impartaseste pe deplin ideile prietenului sau, Walter Benjamin.

Cea mai exacta, cea mai temeinic alcatuita biografie ramine, totusi, The Nightmare of Reason. A Life of Franz Kafka, alcatuita de Ernst Pawel , pe care o recomand cu caldura tuturor celor care doresc sa afle date din viata lui Kafka. Spre deosebire de alti biografi, Ernst Pawel nu exagereaza in nici un fel de directie, aparatul sau ideologic nu e tezist, chiar cheile psihanalitice sint extrem de rafinate si volumul este extrem de util celor care doresc sa inteleaga contextul cultural praghez, mediul politic si socio-cultural al Imperiului Habsburgic si ascensiunea evreilor, si emanciparea culturala a acestei minoritati entice ca si primele unde de antisemitism si efectele acestora asupra operei lui Kafka.

Ultima, cea mai recenta e cartea lui Friedrich R. Karl , Franz Kafka- The Reprezentative Man. Prague, Germans, Jews and the Crisis of Modernism. E un monument ridicat nu numai in onoarea lui Kafka ci si, asa cum indica si titlul, ideii de modernitate in general, cu toate crizele si clivajele ei. Volumul care depaseste o mie de pagini in format mare se doreste o biblie a cercetatorilor lui Kafka desi Friedrich Karl face adeseori chiar afirmatii hazardate care trebuie in permanenta comparate, coroborate cu alte surse biografice.

Sunt putine texte autobiografice ale lui Kafka si acestea sint cu atit mai pretioase. Cea mai cunoscuta este clasica Scrisoare catre tata, un document uman si literar extraordinar, o analiza patetica a relatiei, influentata de pattern-ul oedipian, cu un tata tiranic, urmata de alte vreo citeva texte presarate in Jurnal si scrisori, intre care o evocare a stra-strabunicului matern, Amschel, de la care Kafka se pare ca a mostenit inclinatia spre religios.

Tonul naratorului din aceasta epistola e asemanator celui al unui acuzator public, al unui procuror care enumera in fata unei Curti de Juri capetele acuzarii: "Pentru ca tu aveai totdeauna o pofta sanatoasa de mincare si avind si preferinte speciale mincai totul repede, fierbinte si cu imbucaturi mari, trebuia si copilul sa se grabeasca; la masa domnea o tacere mohorita, intrerupta doar de admonestari: "Intii maninci, pe urma vorbesti!" sau "Mai repede, mai repede, mai repede", sau "Uite, eu am terminat de mult". Otetul nu era voie sa-l sorbi cu zgomot, tu aveai voie. Lucrul cel mai important era ca piinea sa fie taiata drept; ca tu o faceai cu un cutit din care picura sos, asta nu avea nici o importanta. Toti trebuiau sa aiba grija sa nu faca firimituri pe jos, dar pina la urma sub scaunul tau erau cele mai multe. La masa toata lumea trebuia sa se ocupe de mincare, tu insa iti curatai si iti taiai unghiile, ascuteai creioane, iti curatai urechile cu scobitorile".

Din acest portret deloc amabil deducem ca Hermann Kafka trebuie sa fi fost o persoana destul de grobiana, daca nu cumva traumatismul suferit de Kafka nu-l determina sa faca un portret cam nedrept. In orica caz, naratorul pare sa fie o persoana hipersensibila, cu gust pentru sofisme si constructii de tip logico-matematic, argumentativ si persuasive, de o mare finete a analizei psihologice. Sint trecute apoi in revista si relatiile destul de delicate dintre parinti si cele trei surori, Valli, Elli si Otlla, si mai ales motivatia pentru care acestea au parasit casa parinteasca. Biografilor le sint transmise astfel date extreme de pretioase despre relatiile si conflictele mocnite din sinul familiei Kafka.

Cu toate acestea, universul kafkian nu e mistic, cum e spatiul sionist, ci mai curind agnostic. Se pare, cel putin dupa ce am aruncat o privire superficiala asupra acestui pasaj din faimoasa Scrisoare ca, inca din copilarie si apoi adolescenta, Kafka a realizat ca paznicul portii nu prea tinea cont el insusi de legea pe care o impusese intr-un mod dictatorial si ca, tocmai din acest motiv, legea era arbitrara si absurda! Nucleul povestirii In fata legii, reluata in capitolul romanului Procesul intitulat In catedrala se gaseste ingropat aici !

O posibila contrapondere a acestei Scrisori catre tata (Brief an den Vater) ar putea fi considerata cele doua scrisori catre sora sa, Elli Hermann in care analizeaza opozitia dintre tati si fii, pornind de la teoria lui Swift, a familie ca forma a unui complex animalic, trimisa in toamna lui 1921. Aceasta teorie ii permite cititorului sa inteleaga duritatea extrema a relatiei dintre Tatal nemilos si fiu in Scrisoarea catre tata, (Brief an den Vater) poate cel mai crud document al acuzarii adus de vreun fiu propriului tata in virtutea unui complex oedipian, explicabil prin mecanisme culturale iar nu genetice, animalice.

In prima este citat un fragment din calatori lui Gulliver in Liliput, in care relatiile dintre parinti si copii sint analizate cu mare finete: "Notiunile datoriilor reciproce ale parintilor si copiilor sint cu totul diferite de ale noastre. Cum legatura barbatilor si femeilor, ca la toate stirpele de animale, se bazeaza pe legile naturii, ei sustin ca barbatii si femeile se unesc intre ei doar in acest scop; tandretea fata de pui urmeaza aceleasi legi; de aceea ei nu vor sa recunoasca faptul ca un copil le-ar fi indatorat parintilor pentru existenta sa, care, altminteri, datorita mizeriei omenesti, nu ar mai reprezenta o binefacere, si de altfel parintii nici nu urmareau drept scop vreo fapta buna sau vreo binefacere, ci se gindeau la cu totul alte lucruri in cursul intilnirilor lor amoroase. Din aceste considerente si din altele, ei sint de parere ca dintre toti oamenii, parintilor ar trebui cel mai putin sa li se incredinteze educatia copiilor". Viziunea lui Swift e una deosebit de cruda, copii sint fructul unui pacat primordial si sint blestemati, aruncati in lume. Kafka se intreaba ca si Lucian Blaga in poemul Biografie, de ce a fost aruncat in lumina orbitoare a lumii.

In cea de-a doua epistola urmeaza analiza necrutatoare a lui Kafka insusi a animalului-familie, de care copii pot fi salvati doar daca sint crescuti in exterior. Familia tinde spre echilibrarea relatiei dintre parinti si copii prin educatie, dar raporturile sint inegale si echilibrul se rupe mereu, sistemul e dereglat pentru ca parintii au o "monstruoasa supraputere asupra copiilor". Ei "isi asuma in timpul copilariei copiilor dreptul unic de a reprezenta familia, nu numai in afara, ci chiar si in organizarea spirituala interna, luindu-le prin aceasta pas cu pas copiilor dreptul la personalitate (…), o situatie nefericita care mai tirziu ii poate lovi si pe parinti nu numai pe copii."

Educatia in familie are toate sansele sa esueze, in primul rind pentru ca in familia construita in jurul nucleului de putere al parintilor omul trebuie sa se supuna ordinelor imperative ale acestora si sa ocupe anumite pozitii sociale, se poate rata dar doar in "termenii strict dictati de parinti". Nucleul acestei relatii dintre parinti si copii este egoismul( teoria aceasta Swift & Kafka cam miroase a Schopenhauer) iar efectele acestuia asupra copiilor sint devastatoare in plan social, veritabile stihii ies la suprafata din aceasta cutie a Pandorei: "Cind tatal (cu mama se intimpla la fel) isi educa propriul copil, el gaseste, de exemplu, in copil lucruri pe care le-a urit in propria sa fiinta si pe care si pe care nu le-a putut depasi, si pe care spera acum, desigur, sa le invinga si sa le depaseasca, caci copilul slab pare sa stea mai deplin in puterea lui decit e el insusi supus acestei puteri, astfel ca el insfaca, orb de furie, fara sa mai astepte evolutia si dezvoltarea copilului, omul in devenire din fata lui, sau recunoaste, de exemplu, cu spaima ca ceva ce el insusi considera drept propria lui distinctie, si de aceea( de aceea!) nu trebuie sa lipseasca in familie lipseste in copil si astfel incepe sa-l brutalizeze, sa-l bata, lucru care ii reuseste, dar, in acelasi timp ii si da gres, caci il domina prin bataie pe copil sau il zdrobeste, de-a dreptul, sau gaseste in copil lucruri pe care le-a iubit in soata lui, dar pe care in copil (pe care il confunda fara incetare cu sine insusi, toti parintii fac asta) le uraste, asa cum poate iubi ochii albastri ai soatei sale, dar ar fi cit se poate dezgustat deca el ar capata dintr-o data asemenea ochi, sau gaseste in copil lucruri pe care le iubeste si le doreste in sine si le considera necesare pentru familie, si atunci orice altceva ar exista in copil, lui ii este indiferent, el o vede in copil numai pe iubita sa, se agata acolo de aceasta iubita, se injoseste pina a deveni sclavul ei, o devoreaza din iubire".

Pornind de la ipoteza lui Swift ca dragostea parinteasca este animalica, instinctuala si luind in calcul si premisele psihanalizei lui Freud Kafka ajunge sa analizeze relatiile dintre fii si parinti in termenii unei patologii sociale, ofera o deconstructie lucida a acestei legaturi, si explica foarte exact toate nuantele sufletesti, toate sentimentele negative inchise in aceasta subterana a familie moderne. Cine are parinti, cine are copii trebuie sa citeasca cele doua scrisori cu cea mai mare atentie si sa le compare cu informatia despre relatiile din sinul propriei familii a lui Kafka, pentru a se vindeca de egoism, pentru a elimina complet tirania parintilor si sclavia copiilor. Dar sentimentul meu este ca in epoca noastra contemporana raporturile de forte s-au inversat ca asistam la fenomenul invers, la o tiranie a copiilor si o sclavie a parintilor.

Cred ca relatia ar trebui sa se reechilibreze, iar puterea si lupta aceasta pentru cistigarea ei in sinul familiei ar trebui sa fie abandonate. Toleranta si incercarea de a controla dezechilibrele, de a evita asemenea derapaje provocate de sentimente cu dominanta animalica ar trebui sa guverneze relatia, veche de cind lumea, dintre parinti si copii.
Cazul Kafka poate servi drept invatatura de minte tuturor parintilor care sint tentati sa trateze relatia cu copii lor intr-un mod egoist, nesincer. Ruperea acestui echilibru extreme de delicat poate provoca trauma care se vor transmite automat tinarului si adultului. Scrisorile lui Kafka, catre tatal sau Hermann si catre sora sa Elli sint niste apeluri disperate si cam tardive in care scriitorul cere responsabilizarea parintilor, sau macar educarea lor.