|
Viorel Dincă
Un fel de autobiografie sau În loc de fotografie*
E mai mult decît onorant tov. Vakulovski! siviu poci să-tzi trimit,
la fel neshte scrieri pseudo olteneshti. Problema este cu poza. N-am.
Shi chiar dacă ashi ave
am un facies care în mod sigur va reduce numărul
cititorilor revistei. Altminteri scriu ashe tîrziu pen că abia am venitără
din conced. Dă shi tu un numar de telefon mobil.
Cu adevărat credinciosul tău preten cu multe salutări pe care te rog
să le trimiți și lu Vakulovski jr. pre numele lui - Sandu.
Cum mi-am petrecut io concedu'?
Simplu, mai întîi io am luat niște zile de conced și am plecat cu trenu',
chiar că nu are importanță unde
În tren io tare m-am minunat de chelia
unuia care stătea în fața mea și fuma scîrbit dintr-o țigară carpați
și cheliuța îi lucea ca un colț de mistreț și mie îmi era frică să nu
sfîșie cu ea husele de la scaune, ați ghicit, io mergeam la mare
și
în fumul acela care parcă era fumul copilăriei mele trenul scîrțîia
de mama focului și omul acesta cu fața lui de schimnic bea tutun cu
o scîrbă care mă făcea să presupun că este catolic și el fuma și io
mă uitam cum se mortifică și cum obiectul atenției mele - chelia - se
transformă în irizări a căror culoare este greu de descris, ba într-o
teacă de jungher bătută cu peruzele și diamanticale, ba într-o rochie
cusută în gherghef sau într-o scurteică de tibet tivită cu samur din
soiul Sibirsk, așa cum menționează încă din secolul VIII celebrul călător
Faustinus Gallus în cartea sa rămasă neterminată. Ce să vă mai zic?
Io la mare m-am distrat cum nu se poate mai bine și cînd m-am întors,
tot cu trenul, întîmplarea a făcut să merg în același vagon, pe același
loc, în compartimentul cu scaunele sfîșiate ca de un jungher oriental
cu teacă scumpă, probabil de ticălosul acela spîn pe care l-am menționat
în primul capitol al acestei minunate lucrări. Urmează capitolul trei
despre care este bine să știți că nu l-aș fi scris dacă nu urmau alte
trei binemeritate zile de conced shi dacă alte trei coincidențe uluitoare
nu s-ar
, în fine, stimați oameni buni, recunosc, iaca, așa am avut
io chef să scriu al treilea capitol, na! Bineînțeles că nu aș fi ajuns
aici dacă nu aș fi fost sprijinit moral și chiar material; aici se cuvine
să menționez o grămadă de oameni ca în emisiunile acelea cu dedicații,
mă voi limita însă să o pomenesc pe nășica a cărei zi este azi, te pupăm
nășico, we all love you nasha!!! De asemenea fac aci o mențiune scurtă
despre prietenii mei din Căminul Studențesc din Pallady ale căror zile
va să vină, special pentru omul de o rară distincție sufletească, sclavul
intereselor năbădăioșilor săi locatari, dl. P, acest madam Bovary al
Sălăjanului și pentru prietena lui de bătrânețe doamna Z despre care
doamna P.(soția legitima a domnului P.) susține că i-a făcut farmece
dar toată lumea știe că nu e adevărat. Cum spuneam, mă aflam încă în
tren, cînd deodată
, îmi pare foarte rău dar sînt nevoit să mă opresc
pentru că spațiul rezervat capitolului trei s-a dus și altă scăpare
nu mai este decît ori să mă opresc din scris, ori să renunț la împărțirea
aceasta pe capitole care, vedeți și dumneavoastră, îmi limitează posibilitatea
de exprimare. Ar fi mai simplu să renunț la scris dar nu-mi pot lăsa
personajul în tren fără viză Schengen, ca pe un pribeag oarecare, căci
personajul acela, apropo de doamna Bovary, sînt io. Pe de altă parte,
dacă m-aș lăsa dus în compartimentul acela mizer către cine știe unde
ar însemna că io scriu acuma din tren, ceea ce e vrăjeală curată din
moment ce nu am avut prevederea să iau un laptop cu mine în primul capitol.
O să aleg, stimați oameni, iertați-mă că aleg din nou fără să vă întreb,
însă mă bazez pe observația că e foarte posibil să nu vă pese, să mă
dau jos din tren, să mă duc la slujbă (aud huiduieli dezaprobatoare
din public!), deși mai am trei zile de conced, fir-ar al dreaku!!!!!!!!!!!
Denisa Mirena Pișcu
(studentă, Facultatea de Litere, București):
"Astă vară, de Crăciun
M-am suit într-un căpșun
Și-am mîncat atîtea mere
De m-am săturat de pere".
Dumitru Crudu
Vară-vacanță-concediu
sau despre fragilitate
Iată despre ce-i vorba. S-o iau însă încet. Ceea la ce am meditat/trăit
eu în vara asta se numește descoperirea propriei fragilități; descoperirea
că omul, adică eu, pot fi distrus cu o singură vorbă, cu un deget. Nimic
nou sub soare, bineînțeles. Dar lucrul ăsta se întîmplă chiar și acum.
Mă tem chiar și în aceste clipe cînd scriu să nu fiu distrus de propriile
mele cuvinte.
Totuși, despre ce-i vorba? În vara asta mi-am dat seama că nu mai poți
avea sprijin în nimic. Declinul este constant, iar nefericirea este
permanentă. Am meditat ca prostul în acest concediu la ce înseamnă să
pierzi pe cineva sau ceva.
Chiar, cum se manifestă asta? Ce înseamnă să nu mai ai ceva? Și cînd
nu mai ai, ce se schimbă de fapt? Ce? Căci ești la fel. Căci faci aceleași
drumuri și privești aceleași case. Dormi, mănînci, te speli, mergi la
budă, te îmbraci, îți tai unghiile. Ce s-a schimbat? Ce se schimbă?
Am dormit, m-am îmbrăcat, m-am trezit, m-am spălat, am plecat, merg.
Cum se manifestă pierderea? Și se manifestă ea oare? Pierderea te modifică.
Te schimbă. Te face alt om. Te face altcineva. Altcumva. Fiind altcumva,
altcineva, altfel, cum o mai poți simți? Dar totuși ești altcineva.
Un alt om își taie unghiile, un alt om se uită în oglindă, un alt om
se îmbracă. Un alt om merge pe drum.
Rupturile sînt lucruri îngrozitoare. Unitatea spulberată îți poate fi
fatală. Faptul că un om nu-ți zîmbește te poate omorî. Te poate ucide.
Te poate anihila. Vînzătorul pe care l-am salutat nu mi-a răspuns. Oare
ce-am pierdut? De ce nu mă simt bine? Ce e cu chestia asta că nu te
simți bine? Cum dracu' se manifestă? Vînzătorul mi-a răspuns la salut.
Simt întregul. Cum oare se manifestă? Cum de oare mă simt bine? Și ce
înseamnă să te simți bine? O carte proastă citită este o pierdere? Un
film prost? O fotografie neizbutită? La ce nivel se manifestă asta?
Scriu aceste cuvinte și simt o neliniște uriașă. Știu, e vorba de un
fleac. De faptul că atunci cînd deschizi ușa cineva îți zîmbește sau
se uită cu ochi de gheață la tine.
Ovidiu Pecican
Tiuk, tiuk, Încă una și... mă duc!
(C-așa e cu berea Ciuc!)
Fraților!
Mulțumesc de strigare și sînt onorat să mă imaginez populînd numărul
inaugural. Dar habar n-am ce am făcut vara asta. De fapt, ce așteptați
de la ancheta asta? Lămurindu-mă mai bine, te pomenești că v-aș ști
scrie ceva. Care apare primul în Cluj să mă caute, rogu-vă. Biroul meu
e la Casa Universitarilor, la amiază și după-amiază sînt acolo mereu.
OK?
CLIPURILE au apărut în tiraj de 60 exemplare. Nu au fost cenzurate!
Dar sînt rezultatul unui travaliu de scăpare de autocenzură. Am încercat
să lucrez asupra limbajului obscenizat de publicitate, poema patriotardă,
îndemnurile mobilizatoare în manieră stahanovistă. Am vrut să reabilitez
înjurătura, să compromit maxima și cugetarea, am inventat aliterații
și cuvinte, am vorbit pe șleau fofilîndu-mă. Numai quizda de pe copertă
e o invitație directă la dezinhibare, nerușinare sau la opusul acestora.
Aluzie, din nou, la cenzura scopitoare.
Mulțumesc pentru prietenie și pentru amabilul vostru interes. Și lăsați,
măi fîrtați, persoana a doua plural pe seama altora, respectabili și
distanți. Bine?
Cu drag,
Ovidiu
Vară alternativă
Vara asta am rămas în Cluj. Voiam să descopăr un oraș în care n-am mai
fost niciodată. Într-adevăr, cum au plecat studenții, marea metropolă
transilvană s-a pustiit: am rămas doar eu și locuitorii ei. Am abandonat
cuirasa cărturărească și m-am strecurat într-o pereche de bermude cu
un crac tărcat, cu celălalt colorat violent, parașutîndu-mi peste bustul
masiv un tricou cu inscripții echivoce, englezești. Apoi am rotit privirea...
Era un pîrjol!... Numai transpirația mea abundentă mai împrospăta praful
străzii. Peste puțină vreme au început să mă traverseze în sus și în
jos mai multe necunoscute. Unele aveau picioarele lungi și mersul elansat,
altele se poticneau în sînii promițători. Ce calm în cer!... Abia de
puteai ațipi pînă tîrziu, către ziuă, împachetat în cearșafuri languroase.
Nu se întîmpla nimic, iar eu, eroic, așterneam pagină după pagină, construind
lumi alternative, inutile, răcoroase.
Un oraș oblic, curbat peste mine, o lentilă translucidă, parcă perpetuă,
asta a fost vara acestui an pentru mine.
Ștefan Baștovoi (Monah Savatie)
Tu crezi că eu îmi mai petrec vara, toamna sau primăvara? La mine toate
sînt totuna. Eu n-am nici anotimpuri, nici vacanțe sau am o vacanță
neîntreruptă. Eu sînt un om liber, fac numai ceea ce vreau.
Am eu vreo două poezii proaspete, dar nu știu dacă o să-ți placă. Nu
știu cît de des ai vrea să-ți scriu pentru acea rubrică, pentru că eu
trec la un nou mod de viață, din care voi comunica mai anevoie în afară.
Eu vreau să mă retrag să scriu ceva despre moarte. Daca o să-ți placă,
o să-ți trimit din cînd în cînd să citești. O să găsesc eu și o poză,
am una de la 17 ani, de care-ți și plac ție. Te îmbrățișez și îți urez
pacea și bucuria cea bună!
Adrian Oțoiu
Multzam pentru invitație. Din păcate s-a rătăcit în mulțimea de e-mail-uri
care îmi sosesc zilnic. Zău c-aș fi vrut să contribui! Acuma, uite că-i
deja sfirșitul lunii. Ar mai fi oare timp să-ți răspund la chestiune?
Și o lămurire: e vorba de vacanța/concediul/vara MEA? Adică un soi de
variație pe vechea temă școlărească "Cum mi-am petrecut vacanța"? Sau
vreți ceva mai teoretic? Vara mea --by the way-- a fost extrem de plină:
susținerea tezei de doctorat, o călătorie în Italia, alta în SUA (la
New York am stat la un hotel chiar peste drum de World Trade Center)...
Deci... ce ne facem?
Și, apropo, care e adresa revistei?
Codruța Cuc
Bună, Mihai! E chiar cool că ești acolo, în centrul evenimetelor, cu
Manolescu lansînd "Lista", despre care noi, mai pămînteni, nu aflăm
decît din "Observator"...
Ce fel de revista faci tu? Eu am de răspuns la ancheta ta doar că am
avut o vacanță obișnuită: în cele trei luni am citit, am fost la mare
o săptămînă într-o tabără studențească, am citit, am citit... am mai
și învățat ceva japoneză, am ieșit mai des cu prietenii decît reușesc
în timpul școlii. Cred că ar fi mai interesant să întrebi "ce ți-ar
fi plăcut să faci vara asta?" sau: "care e cel mai nasrusnic lucru pe
care ți-ar plăcea să-l faci într-o vară?".Viața, biata, e cam monotonă
așa cum e ea. Sau poate numai la CluJ? A fost destul de r p d ?
Marta Petreu
Care vară? Care concediu? Nu cunosc, nu știu. O, da, în august mi-am
terminat corectura la cartea mea despre Ionescu. Apoi am avut meseriași
care au reparat instalațiile de baie, caloriferele, acoperișul, clanțele
etc.
Deci: care vară? care concediu? Sînt un biet intelectual care lucreaza
11 luni ca-n a 12-a lună să poată plăti reparația unor clanțe...
Tu ce faci? Ești bine?
Salut.
Marta
Al. Cistelecan
Ți-aș putea da răspunsul momental și foarte scurt: am avut doar o săptămînă
de vacanță și am fost la țară, la părinți. Am mai dres cîte ceva prin
livadă și, în rest, am încercat să dorm peste rezonabil, riscînd să
fac impresie proastă (de fapt, să reconfirm vechea impresie).
Liliana Corobcă
Ce tristețe! Acum cîteva clipe ți-am scris așa o frumusețe de mesaj
și mi-a dispărut. Îți răspundeam la "întrebări"... că despre doctoratul
din culise trebuie să-ți tin o prelegere și să iai note. Ce trebuie
să aduci? Apa minerală pe masă, obligatoriu și în resty, cum vrei. Manolescu,
l-am intrebat, a spus nimic, s-ar bucura să nu fac nimic. Dar. Am avut
tartinuțe, fursecuțe, ciocolate "bucuroase", vin mold și coghniac, cuca-cula,
servețele și pahare de unică folosință și am uitat de cafea. Tu să nu
uiți că-i grav.
Pentru solemnitate si un aparat de fotografiat. Mie o vecina mi-a filmat
doctoratul. Aveam emoții și priveam in pod cand vorbeam : greseala,
trebuia sa ma uit in sala. Ce comisie ai? sa stii ca dupa ce termini
cu toate procedurnele, mai dureaza o luna... totul dureaza. Ce vrei
sa scriu despre vara? despre Cernauti? A, La Cernauti a fost matasos,
frumos, aristocratis si batranicios, dar bine pentru un articol de ziar.
Mie mi s-a spus ca am talent de jurnalista la sustinere. Eu chiar am
crezut si m-am apucat sa scriu ceva, un articol si nu pot. La acest
capitol, sunt o vaca absoluta (epitet dintr-un spectacol celebru). Cum
dracu se scrie un paduche de articol?
Mircea Cărtărescu
Dragă Mihai, felicitări pentru revista plănuită. Sper să aibă mult succes.
Din păcate, la ora asta nu am lucruri noi de publicat și sînt într-o
mare criză de timp cu multe proiecte. Așa că vă voi trimite ceva mai
tîrziu, într-unul din numerele voastre viitoare.
Cu cele mai bune gînduri,
Mircea
Cezar Nicolescu
A venit sesiunea. A trecut sesiunea. În tot acest timp am locuit la
niște prieteni în Titan la o garsonieră. Dimineața începea la prînz
cu o cafea, cu țigări și cu filmele lui Sergiu Nicolaescu despre comisarul
Moldovan la HBO. Vreo trei zile din sesiune am lucrat cu Nicolae Țone
la o expoziție de fotografii despre avangarda românească prezentată
într-un orășel din Germania. Vara (nu știam în acel moment) a fost în
întregime legată de el.
Școala terminată, prietenii plecați acasă la părinți în Brăila, orașul
meu natal, eu m-am mutat înapoi în Regie, în cel mai dezastruos cămin
studențesc și anume P19. Aveam o slujbă la Editura "Vinea". Mă trezeam
devreme, înghițeam un ness rece pe stomacul gol, fumam trei țigări,
dădeam cu puțină apă pe față și cu puțină spumă prin păr și plecam.
Mă întorceam seara. Cînd aveam bani, stăteam la terasa din fața căminului
cu colegii de cameră la o bere, întorși și ei de la slujbele lor, spărgeam
semințe, ne uitam la televizor sau jucam remi. În general, mă plictiseam
repede, intram să mănînc ceva, omoram cîțiva gîndaci înainte, apoi mă
așezam în pat să citesc sau ca să mai scriu.
Au fost evenimente puține pentru mine vara trecută. Ajunsesem să consider
un eveniment faptul că la editură nu mai culegeam Gabriela Melinescu,
ci Ion Caraion sau nu mai lucram pe Integral, ci pe UNU sau Urmuz. M-am
gîndit foarte serios la un volum de versuri. I-am arătat cîteva poeme
lui Nicolae Țone, i-au plăcut, mi-a spus că e de acord să mă editeze.
A fost primul eveniment din vara aceasta. Nu mai ieșeam deloc seara
la terasă, nu prea mai vorbeam cu colegii, selectam texte citite în
cenaclu sau mai noi, tăiam, schimbam versuri, în cele din urmă, la sfîrșitul
selecței am re-recitit textele. Și-au creat singure structura în volum.
Eu am făcut doar cîteva ajustări. L-am dat editorului, i-a plăcut, mi-a
mai dat cîteva sfaturi rămînînd să discutăm aspectele financiare. S-a
întîmplat să discutăm și asta într-o zi cînd am primit lichidarea. Nicolae
Țone trebuia să se întîlnască cu Cristian Bădiliță care venise de la
Paris. Întîlnirea a avut loc pe terasă la Muzeul Literaturii Române.
S-a mîncat, s-a băut bere, am făcut fotografii, Cristian Bădiliță ne-a
povestit despre locuri din Franța pe care și acum ca și atunci visez
să le văd, despre soții Ierunca și despre ceilalți români de acolo.
Marius Ianuș a fost unul din puținii prieteni pe care i-am vizitat vara
aceasta. Amândoi cam triști, am băut împreună o sticlă cu vin la el
acasă. Domnica era în Făgăraș la părinți. Ordinatorul lui Marius stricat,
eu cu volumul meu în buzunar pe o dischetă, nu i l-am putut arăta. I-am
vorbit despre el, i-am spus că va cuprinde puține texte și că din această
cauză sînt puțin îngrijorat. M-a liniștit, dîndu-mi exemplul lui Cristian
Popescu: " Dacă e bun, nu mai contează. Important e să fie bun ! ".
Am avut foarte multe restanțe pentru sesiunea de toamnă și nici acum
nu le-am luat pe toate. Într-un week-end am sunat-o pe o prietenă din
cenaclu care trecea în anul IV. I-am cerut cursul de L.R.C. al doamnei
Ciompec, ea mi-a spus că locuiește în București pe timpul verii, am
zis: "O.K., poate ieșim într-o seară undeva", ea încîntată de idee a
acceptat, am mers din nou pe terasă la Muzeul Literaturii la o cafea,
o apă minerală, și la povești. Aici ne-am hotărît noi să plecăm la mare
la mătușa mea din Constanța. Am stat două zile, doar în prima am fost
la plajă în Eforie, unde ea s-a întîlnit cu un prieten, seara ne-am
întors la mătușa mea, de unde l-am sunat pe Mircea Țuglea ca să ne întîlnim.
George Vasilievici era la ziua unui prieten sau într-o discotecă, nu
îmi mai aduc foarte bine aminte, iar Mugur Grosu era plecat din oraș.
Așadar m-am văzut doar cu Țuglea care ne-a plimbat prin cîteva cluburi,
ne-am cheltuit toți banii, puțini dealtfel, ne-a vorbit de festivalul
EROTICA, i-am lăsat discheta cu volumul, de la el am aflat că și cei
doi menționați înainte vor să scoată cîte o carte, în rest am vorbit
despre proiecte, proiecte și iar proiecte, despre lipsa de bani, despre
sponsori, care și aceștia sînt puțini.
Despre pseudo-vacanța de vară, cam atît. Pe urmă au venit restanțele
și toamna.
Bogdan Ghiu
Nu muncesc, deci n-am vacanță
Muncind, oamenii au creat, au produs timpul liber. Ideea de "timp liber",
ca și ideea de "vacanță" sau de "concediu" sînt un produs al muncii
industrializate. "Timpul liber" și "vacanța" sînt niște produse derivate
ale muncii.
Trebuie să ne alarmăm, să intrăm în alertă ori de cîte ori tot, sau
măcar ceva ce ține de om este prea codificat, prea formalizat, prea
bine pus la punct: "socializat".
S-a spus - enunț celebru, și tocmai de aceea anonim, devenit (falsă)
evidență - că "munca l-a creat pe om". "Omul", căci altfel nu-i pot
spune, altfel nu-i pot caligrafia numele decît între ghilimele, este,
prin urmare, o "creație", mai exact un produs. Există omul?
Există, deci, omul-muncă. Și, în perfectă continuitate cu acesta, omul-timp
liber, omul-vacanță, omul-concediu.
Ideile de "timp liber", de "vacanță" și de "concediu" reprezintă un
triumf al socializării omului. Omul deja nu mai; a apărut, în schimb,
"omul". Omul-CEVA, omul-X, omul determinat, omul-obligatoriu-cu-atribute,
omul atribuit neapărat unei activități, unei funcții, unei meniri, unei
destinații, unei cauze. Pe fondul "om", mediu și element, a apărut "Omul",
care face să dispară fondul și fundalul.
Timpul liber și vacanța-concediu sînt, cum spuneam, niște producte,
nu un dat originar: un anumit fel de codificare exclusiv întru societate
a "omului", omul pus în slujba propriei societăți.
Timpul liber și vacanța-concediu reprezintă, pentru a-l parafraza pe
Carl von Clausewitz, marele teoretician al războiului modern (nu postmodern),
care spunea că politica este continuarea cu alte mijloace a războiului,
timpul liber și vacanța-concediu sînt, deci, o continuare a muncii cu
alte mijloace. În timpul liber și în vacanță asta facem, continuăm să
muncim, să prestăm social, să fim utili societății, să "scriem" și să
"rescriem" la infinit societatea.
Iată de ce nu prea "țin" vacanțele, iar concediu, grație tipului de
activitate pe care îl desfășor, nu prea am cum să am. Și nici "timp
liber". Mă codific altfel, nu cu totul altfel, dar pe cît posibil refuz
să intru în supermagazinul cu oferte de tip televiziune, schi, Antalya,
Mall, "încărcatul bateriilor", "distracție", "petrecere" etc.
Nu "muncesc", deci de ce ar trebui să practic "timpul liber", "vacanțele"
și "concediile"?
|
