Aura Christi

 

Preluarea abuzivă a circa o mie de pagini din Jurnalul tolstoian sub titlul Memorii (Tolstoi, apropo - depun mărturie - n-a scris niciodată memorii!) de către Editura Adevărul Holding constituie un atac nu numai la adresa celor doi reputaţi cărturari, Janina Ianoşi şi Ion Ianoşi, nu numai la adresa Fundaţiei Culturale Ideea Europeană şi a Editurii Ideea Europeană, ci la adresa întregii bresle scriitoriceşti şi editoriale, care, nutrim speranţa, va reacţiona prin organismele sale abilitate. Un atac prin care devine flagrantă o situaţie incalificabilă; astfel, urmându-se logica abuzului comis, ne putem trezi peste noapte de pildă cu una dintre capodoperele brebaniane Bunavestire apărând cu un titlu modificat şi purtând pe coperta I numele unui necunoscut, sau cu istoria călinesciană văzând lumina tiparului cu un titlu diferit de cel al opusului lui G. Călinescu, având imprimat pe coperta întâi un nume… inexistent, inventat mai exact, ori numele vreunui brav inginer sau medic, bunăoară, decedaţi în perioada interbelică! (Ne aflăm întrucâtva într-o pagină semnată de Gogol, Nikolai Vasilievici!) Avem reala şansă ca într-o bună zi să citim un roman fantastic, absolut fantastic, cu titlul, bunăoară, Universul într-o zi şi încă una, semnat de Ghenadi Strungă şi să ne trezim la un moment dat că - stupoare! - în realitate recitim… capodopera lui George Bălăiţă, Lumea în două zile. Putem, apoi, să citim o capodoperă absolută intitulată, de pildă, Crima perfectă, semnată, ciudat, de Gh. Strungalovici, şi să realizăm destul de repede că e vorba de unul dintre vârfurile modernităţii, romanul Crimă şi pedeapsă de Dostoievski, Fiodor Mihailovici. Acest joc amar - amară lecţie dată de Adevărul Holding - situat departe, foarte departe de modul în care ar trebui respectate legile într-un stat de drept, din păcate, poate fi continuat… În cazul Jurnalului tolstoian „transformat” abuziv în Memorii editate şi distribuite de către Editura Adevărul Holding, specialiştii şi-au expus şi - credem noi - îşi vor mai expune opinia. Rămânem în aşteptarea verdictului justiţiei. În data de 7 ianuarie 2009 Fundaţia Culturală Ideea Europeană a intentat un proces împotriva S.C. Adevărul Holding S.A. 
 
 

      Editura Ideea Europeană, care funcţionează sub egida Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, sesizează, prin prezenta, un grav furt intelectual, care prejudiciază material şi moral Editura Ideea Europeană şi autorii Janina Ianoşi şi Ion Ianoşi. Spre sfârşitul verii 2008, o redactoare a Editurii Adevărul holding a luat legătura telefonic cu Janina Ianoşi, propunând să reediteze Jurnalul lui Lev Tolstoi în traducerea ei. Janina Ianoşi i-a spus că Editura Ideea Europeană se află în posesia copyright-ului ediţiei a III-a, revăzute, din 2005, în consecinţă să se adreseze Fundaţiei Culturale Ideea Europeană. Contactată, tot telefonic, am declinat oferta, precizând dorinţa Fundaţiei Culturale Ideea Europeană de a include Jurnalul lui Tolstoi, la centenarul morţii acestuia, în anul 2010, în prestigioasa Colecţie „100 Capodopere”. Spre stupoarea noastră, a editorilor şi autorilor Jurnalului, Editura Adevărul holding a lansat, la Târgul de Carte din noiembrie 2008, volumul Lev Tolstoi, Memorii, în traducerea lui Ghenadi Strungar, volum ce reprezintă, în realitate, o reeditare a Jurnalului tolstoian, în traducerea Janinei Ianoşi.

      Menţionăm că Jurnalul tolstoian a cunoscut în limba română trei ediţii (apărute toate în câte două volume): I - în româneşte de Janina Ianoşi, prefaţă, tabel cronologic, note şi comentarii de Ion Ianoşi, Editura Univers, 1975 şi 1976; II - traducere de Janina Ianoşi, prefaţă, note, tabel cronologic şi indice de nume de Ion Ianoşi, Editura Elit, f.d. [2000]; III - traducere din limba rusă de Janina Ianoşi, studiu introductiv, note, tabel cronologic şi indice de nume de Ion Ianoşi, Ideea Europeană, 2005. Toate traducerile au fost efectuate după Opere complete (ediţia jubiliară) în 90 volume, Moscova-Leningrad, 1928-1958, mai exact, pe baza celor 13 volume de jurnal din respectiva ediţie, volumele 46-58 (apărute între 1934 şi 1958), printr-o îndelungă şi scrupuloasă selecţie a celor mai semnificative texte pentru cititorul român, selecţie făcută de domnul profesor Ion Ianoşi pe parcursul a doi ani. Alcătuitorul şi traducătoarea au consultat suplimentar şi volumele 19 şi 20 din ediţia de „Opere” în douăzeci de volume, Moscova, 1965. De la ediţie la ediţie, Janina şi Ion Ianoşi au perfecţionat atât textul propriu-zis, cât şi comentariile.

      Cum au procedat Editura Adevărul holding şi presupusul traducător Ghenadi Strungar? Au eliminat întreg corpus-ul de comentarii: Notă asupra ediţiei, studiul introductiv Tolstoi şi tolstoismul, notele de subsol explicative continue, Tabelul cronologic şi Indicele de nume, păstrând numai textul tradus, care, în paranteză fie spus, fără amplul aparat menţionat nu poate fi înţeles, în nenumăratele lui nume, trimiteri şi aluzii, de către cititorii români nespecialişti. Pentru a mistifica situaţia, au redenumit Jurnalul - Memorii, titlul întru totul neavenit faţă de originalul Dnevniki, inducându-i pe cititori în eroare, deoarece le sugerează existenţa a încă unei scrieri, pe lângă jurnalele cunoscute şi traduse în toate limbile lumii. Pentru a mima prezenţa unei alte traduceri, au fost operate minime schimbări în textul românesc: câte un cuvânt, câte o întorsătură de frază, câte o altă punere în pagină a enumerărilor, eliminarea parantezelor drepte indicând prescurtări şi alte mărunţişuri stilistice şi grafice. Dar nici acestea nu sunt întotdeauna modificări, ci deseori reproduc opţiunile ediţiilor anterioare ale traducătoarei reale, mai ales ale celor din ediţia I, apărută în 1975-1976, de bună seamă pentru a face uitată traducerea autentică, prin trecerea deceniilor scurse şi inexistenţa pe atunci a unui copyright editorial, ceea ce nu înseamnă că nu lezează grav drepturile imprescriptibile ale autorilor. Un exemplu: pentru celebra formulă tolstoiană reiterată la finalul atâtor zile, „esli budu jiv”, prescurtat „e.b.j.”, Janina Ianosi a folosit în ediţia I „dacă voi trăi”, „d.v.t.”, modificând-o însă în ediţiile II şi III în „dacă mai trăiesc”, „d.m.t.”, aproximare mai apropiată exprimării româneşti (deşi depărtându-se şi ea de litera expresiei ruseşti, „dacă voi fi viu”). Ghenadi Strungar a revenit la varianta iniţială „dacă voi trăi”, „d.v.t.”, confirmând pastişarea ediţiei I. La confruntare, am găsit şi alte cazuri de amalgamare a traducerii Janinei Ianoşi din ediţiile I şi III, pentru ştergerea urmelor.

      Toate aceste tertipuri sunt însă nesemnificative. Decisivă e suprapunerea integrală dintre textul lui Ghenadi Strungar şi traducerile Janinei Ianoşi. Oricine poate uşor să verifice această identitate; trebuie doar să compare fragmentele alese din ani, luni, zile succesive - care sunt acestea, de unde şi până unde se întind, ce anume omit în sau între ele etc. Cum se explică sistematica omitere identică a tuturor celorlalte pasaje, consideraţii, zile, nu numai din ediţia academică în 90 de volume, dar şi din cea prescurtată din 1965? Nu trebuie să fii un filolog avizat ca să urmăreşti, de oriunde, fie şi pe sărite, propoziţiile şi frazele presupuselor „memorii” care, exceptând amintitele schimbări minore (proprii sau prin revenirea la variante anterioare), coincid cu traducerea/traducerile Janinei Ianoşi.

      În totalitate şi în părţile sale componente, Memorii reproduc întocmai Jurnalul. Când Editura Adevărul holding n-a obţinut acordul Fundaţiei Culturale Ideea Europeană pentru reeditarea volumelor Janinei Ianoşi, a recurs pur şi simplu - dacă simplitatea de acest fel poate fi numită pură - la reproducerea traducerii sub alt titlu. Astfel, a încălcat, prin spirit şi literă, Contractul încheiat între editorul Andrei Potlog şi traducătoarea Janina Ianoşi, în data de 24 februarie 2005, stipulând la Art. 3.1: „Traducătorul acordă editurii dreptul de editare şi difuzare a Traducerii sale pentru o perioadă de 9 ani”, încălcând totodată grosolan şi abuziv, în proporţii nemaiîntâlnite în istoria literaturii române, Legea  nr. 8 din 14 martie 1996 privind Dreptul de Autor în vigoare la ora actuală în România, Lege modificată şi adăugită prin următoarele acte normative: Legea nr. 285 din 23 iunie 2004; Ordonanţa de urgenţa 123 din 1 septembrie 2005.

      Nota bene. Pentru comparaţie, câteva mostre din cele două traduceri: 

      „1889 

      1 ianuarie '89. Moscova. Ieri am fost la Bogoiavlenski, şi nu l-am găsit. În continuare slăbiciune şi proastă dispoziţie. Seara au venit doi medici de plasă. Rojestvenski şi Dolgopolov. Foşti revoluţionari, şi cu aceeaşi mărginită încredere de sine, dar foarte cumsecade. Era să mă înfierbânt, însă pe urmă am stat frumos de vorbă. Timkovski - tare mic. În plus, Stratov şi Klopski. Am cinat împreună, prieteneşte, cu dragoste. M-am sculat târziu, am terminat scrisoarea pentru Hilkovski, mă duc să mă plimb. Am fost cu Poşa¹¹ la Golţev. Un om blajin şi cinstit. Dejunul, apăsător ca întotdeauna. Am vrut să scriu despre biberon, dar n-am reuşit.” (Ediţia Ideea Europeană - Janina Ianoşi, Ion Ianoşi) 

      „1889

      1 ianuarie. Moscova. Ieri am fost la Bogoiavlenski, şi nu l-am găsit. În continuare, slăbiciune şi proastă dispoziţie. Seara au venit doi medici de plasă. Rojestvenski şi Dolgopolov. Foşti revoluţionari, şi cu aceeaşi mărginită încredere de sine, dar foarte cumsecade. Era să mă înfierbânt, însă pe urmă am stat frumos de vorbă. Timkovski, tare mic. În plus, Stratov şi Klopski. Am cinat împreună, prieteneşte, cu dragoste. M-am sculat târziu, am terminat scrisoarea pentru Hilkovski, mă duc să mă plimb. Am fost cu Poşa Biriukov la Golţev. Un om blajin şi cinstit. Dejunul, apăsător ca întotdeauna. Am vrut să scriu despre biberon, dar n-am reuşit.” (Ediţia Adevărul holding - Gh. Strungar) 

      „1894

      [24 ianuarie.] Griniovka. Din nou, o lună şi 2 zile de când n-am mai scris. Azi e 24 ianuarie 1894. Griniovka. La Iliuşa. El e în străinătate. Am trăit cu greu luna aceasta. Am tot scris, numai la Toulon. M-am urnit un pic. Dar, în general, prost. Evenimentele din acest răstimp: 1) Acum trei săptămâni i-am scris împăratului o scrisoare despre Hilkov şi copii lui¹². Am aşteptat un oarecare răspuns şi m-am bucurat de libertatea mea. Cu scrisoarea nu e bine. E mai degrabă o conştiinţă a propriei independenţe, decât dragoste. 2) Muncind pe ger - la căratul apei - m-am forţat mai tare şi m-a apucat ceva în piept. Şi de atunci slăbiciunea şi apropierea morţii mi-au devenit mult mai sensibile. 3) O situaţie tâmpită la congresul naturaliştilor, care mi-a fost tare neplăcută²³. 4) Povara vieţii moscovite, luxoase şi mincinoase, şi a relaţiilor apăsătoare, sau mai degrabă a lipsei oricăror relaţii cu soţia, m-a apăsat în mod deosebit. Ea n-a putut, iar apoi n-a mai vrut să înţeleagă, şi păcatul ăsta al ei o chinuie şi pe ea, şi pe mine, dar în special pe ea. Fetele sunt drăguţe. Am bucurii din partea lor şi a lui Liova. Ultima scrisoare de la Liova. Se supără pe mine că admit această viaţă neruşinată care îi strică pe copiii ce cresc. Simt că sunt vinovat. Dar vinovat am fost şi mai înainte. Acum însă nu mai pot face nimic. Nora mea, Sonia, a rămas singură şi am hotărât să mergem la ea. Din nou aceeaşi sfâşiere şi chin.” (Ediţia Ideea Europeană - Janina Ianoşi, Ion Ianoşi) 

      „1894

      24 ianuarie. Griniovka. Din nou, o lună şi două zile de când n-am mai scris. La Iliuşa. El e în străinătate. Am trăit cu greu luna aceasta. Am tot scris, numai la Toulon. M-am urnit un pic. Dar, în general, prost. Evenimentele din acest răstimp:

- Acum trei săptămâni i-am scris împăratului o scrisoare despre Hilkov şi copiii lui. Am aşteptat un oarecare răspuns şi m-am bucurat de libertatea mea. Cu scrisoarea nu e bine. e mai degrabă o conştiinţă a propriei independenţe, decât dragoste.

- Muncim pe ger, la căratul apei, m-am forţat mai tare şi m-a apucat ceva în piept. De atunci, slăbiciunea şi apropierea morţii mi-au devenit mult mai sensibile.

- O situaţie tâmpită la congresul naturaliştilor, care mi-a fost tare neplăcută (aplaudat, ovaţionat la intrarea în sală, lui Tolstoi i s-a cerut şi el a acceptat să facă parte din prezidiu - n. ed.).

      Povara vieţii moscovite, luxoasă şi mincinoasă, şi a relaţiilor apăsătoare, sau mai degrabă a lipsei oricăror relaţii cu soţia, m-a apăsat în mod deosebit. Ea n-a putut, iar apoi n-a mai vrut să înţeleagă, şi păcatul ăsta al ei o chinuia şi pe ea, şi pe mine, dar în special pe ea. Fetele sunt drăguţe. Am bucurii din partea lor şi a lui Liova. Ultima scrisoare de la Liova. Se supără pe mine că admit această viaţă neruşinată care îi strică pe copiii ce cresc. Simt că sunt vinovat. Dar vinovat am fost şi mai înainte. Acum însă nu mai pot face nimic. Nora mea, Sonia, a rămas singură şi am hotărât să mergem la ea. Din nou, aceeaşi sfâşiere şi chin.” (Ediţia Adevărul holding - Gh. Strungar) 

      „1899

      2 ianuarie 1899. Iasnaia Poliana. Ultima dată am scris pe 25 noiembrie, prin urmare acum o lună şi o săptămână. Am scris la Iasnaia Poliana, apoi am fost la Moscova unde n-am scris nici o dată. La sfârşitul lui noiembrie m-am dus la Pirogovo. Pe întâi m-am reîntors, şi de atunci nu sunt prea sănătos; m-a durut şi mă dor şalele, iar în ultimul timp am ceva de genul unei febre biliare. De două zile mi-e mai bine. În tot acest răstimp m-am ocupat exclusiv de Învierea. Am mai avut întrevederi în legătură cu duhoborii şi o cantitate incomensurabilă de scrisori. Împreună cu mine e Kolecika Ghe, cu care mă odihnesc. În familie nu-s bucurii. Maşa a fost bolnavă (ieri s-a terminat, a avortat). Tania e alarmată şi mortificată. Mişa s-a năucit. Andriuşa e bănuitor. Cu Sonia o duc bine. Sunt bătrâneşte liniştit. Asta ar fi totul. Am destul de multe de însemnat. Voi însemna pe paginile lăsate libere. În ultimul timp parcă mi-a scăzut interesul pentru Învierea şi, cu bucurie, simt alte interese mai importante - înţelegerea vieţii şi a morţii. Multe parcă în mod clar.” (Ediţia Ideea Europeană - Janina Ianoşi, Ion Ianoşi) 

      „1899

      2 ianuarie 1899. Iasnaia Poliana. Ultima dată am scris pe 25 noiembrie, prin urmare, acum o lună şi o săptămână. Am scris la Iasnaia Poliana, apoi am fost la Moscova unde n-am scris nici o dată. La sfârşitul lui noiembrie m-am dus la Pirogovo. Pe întâi m-am reîntors, şi de atunci nu sunt prea sănătos; m-au durut şi mă dor şalele, iar în ultimul timp am ceva de genul unei crize biliare. De două zile mi-e mai bine.

      În tot acest răstimp m-am ocupat exclusiv de Învierea. Am mai avut întrevederi în legătură cu duhoborii şi o cantitate enormă de scrisori. Împreună cu mine e Kolecika Ghe, cu care mă odihnesc. În familie nu-s bucurii. Maşa a fost bolnavă (ieri s-a terminat, a avortat). Tania e alarmată şi mortificată. Mişa s-a năucit. Andriuşa e bănuitor. Cu Sonia o duc bine. Sunt bătrâneşte liniştit. Asta ar fi totul. Am destul de multe de însemnat.

      Voi însemna pe paginile lăsate libere. În ultimul timp parcă mi-a scăzut interesul pentru Învierea şi, cu bucurie, simt alte interese mai importante, înţelegerea vieţii şi a morţii. Multe parcă în mod clar.” (Ediţia Adevărul holding - Gh. Strungar) 

      Versiunile, aşadar, seamănă, în proporţie covârşitoare, aproape ca două picături de apă. Cred că sunt inutile orice comentarii. Unele deosebiri înregistrate de un ochi scrupulos pot fi depistate, adeseori, ca deosebiri între ediţiile Janina Ianoşi, care fiind un traducător profesionist de înaltă clasă, nu admite să reproducă de la o ediţie la alta, în chip identic, traducerile, ci, de fiecare dată, le perfecţionează, le stilizează.

      Dar pentru deplina evidenţă, se pune întrebarea: cum putea un alt traducător, în câteva luni, să selecteze, să organizeze şi să traducă un material imens, de aproape o mie de pagini, din cele 13 volume câte cuprinde jurnalul tolstoian în ediţia de 90 volume, Moscova-Leningrad, 1928-1958, iar selecţia şi organizarea materialului să fie identică cu cea făcută de profesorul Ion Ianoşi?! De altfel, Memorii nu indică, pe contrapagina interioară - contrar uzanţelor elementare -  nici o sursă după care a fost efectuată selecţia, nici măcar limba din care s-a făcut tălmăcirea; pe ultima pagină a ediţiei menţionate (Lev Tolstoi, Memorii) S.C. Adevărul holding S.R.L., după caseta redacţională, figurează următorul text: „Toate drepturile asupra prezentului titlu sunt rezervate exclusiv editurii Adevărul holding S.R.L. Reproducerea parţială sau integrală a textului fără acordul editurii este interzisă şi va fi pedepsită conform legilor în vigoare”. E mai mult decât evident faptul săvârşit şi de editură, şi de presupusul traducător (apropo: cine este? ce a mai tradus? prin ce s-a făcut până acum cunoscut?).

      Semnalăm, aşadar, un caz cu totul excepţional, ca să nu spunem strigător la cer, în care plagiatorii reproduc volume întregi, cu alt titlu, sub identitatea altei edituri şi a altui traducător.

Atât Editura Ideea Europeană, Fundaţia Culturală Ideea Europeană, cât şi Janina Ianoşi (reputată traducătoare a zeci de volume din limbile rusă, germană, franceză), împreună cu Ion Ianoşi (scriitor şi filosof cunoscut, profesor universitar şi membru de onoare al Academiei Române, autor a peste treizeci de cărţi) au dreptul la reparaţii materiale şi morale.

      Demnitatea lor trebuie reabilitată în mod public.

      Menţionez că acest text a fost depus în atenţia Consiliului Director al Uniunii Scriitorilor din România şi a domnului preşedinte, acad. Nicolae Manolescu, Prezidiului Academiei Române şi a domnului preşedinte, acad. Ionel Haiduc, COPYRO - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor şi a domnului preşedinte Eugen Uricaru, APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România) şi a domnului Preşedinte Ion Tomescu, FEDCR (Federaţia Editorilor şi Distribuitorilor de Carte din România), ARPE (Asociaţia Revistelor şi Publicaţiilor din Europa) şi a domnului Preşedinte Cassian Maria Spiridon, revista Contemporanul, editată de Fundaţia Culturală Ideea Europeană, fiind membru al acestei prestigioase instituţii.

Tudor CHIRILĂ

Manelişti şi fotbalişti

 

Cineva m-a întrebat ieri într-un interviu despre manele şi fotbalişti! Am evitat să răspund. Pe urmă m-am gândit mai bine şi mi-am dat seama de ce nu am făcut-o. Pentru mine muzica modernă, de la rock la tot ce vreţi voi, vine cu atitudine. Mi-a plăcut Queen şi pentru că simţeai cum crăpa podeaua sub greutatea energetică a lui Freddy Mercury, îmi place Rolling Stones pentru că Mick Jagger pare un descendent al lui Brummel însuşi, iar Keith Richard poartă cu sine toată boema Parisului şi Londrei la un loc.

Îmi place Rammstein şi pentru că văd în atitudinea lor legendele germanice şi romantismul lui Goethe. Îmi place Metallica pentru că sunt vikingi rău de tot şi nimic nu pare să zdruncine mersul corabiei lor, iar AC/DC rămâne întruchiparea libertăţii şi a viselor uscate de vânt pe o autostradă care se îndreaptă spre vest. U2 este povestea irlandeză născuta din eterna revoltă sociala, iar Beatles înseamnă pentru Anglia exact ce a însemnat Byron după ce a vizitat Grecia.

Toate numele înşiruite mai sus propun o atitudine şi o să-mi spuneţi că sunt preţios dacă nu cumva şi ridicol. Iar eu o să vă mai spun ceva. O să vă rog să ascultaţi un disc al lui Fărâmiţă Lambru cu Dumitru Dona Siminică şi o să ascultaţi atitudine. Şi este muzică lăutărească. Pentru că lăutarii sunt aceia care ostoiesc durerea nesfârşită din pieptul lui Mitea Karamazov sau chiar a lui Lică Sămădău. Asta sunt lăutarii. Nimic altceva decât perpetuarea muzicală a nostalgiei noastre. Iar asta e al dracului de atitudine.

Maneliştii, însă, ei nu sunt nimic. Ei rătăcesc printre sute de euro transpirate.

Dan PERJOVSCHI

 

Aşa sîntem noi: nu.

Nu sîntem nici anticomunişti (nu tu muzeu în capitală, manualul şcolar e opţional, foştii activişti sînt OK la putere sau la pensie, pensiile securiştilor sînt la fel de mari şi se indexează primele, partizanii din munţi tot bandiţi au rămas) nu sîntem nici socialişti (fiecare are centrala lui de apartament şi locul lui de parcare furat din spaţiul public, ni se rupe de clasa muncitoare, de pensionari şi de ologi, să treacă strada tîrîş daca nu vad semaforul, am vîndut sau dat de pomană toate castelele, pădurile, mineralele, rezervele de petrol şi aur, fabricile şi uzinele, băncile şi flotele, am demolat mai abitir ca ceauşescu şi cutremurul din 77, am belit tot spaţiul public, ne-am tras vile de neam prost ca să înjurăm palatele ţigăneşti), nu sîntem cinstiţi (corupem, dăm şpagă, bacşiş, dăm orice să putem lua tot), nu sîntem nici ticăloşi (aici n-am exemple, dar sigur există), nu sîntem nici de dreapta, nici de stînga, nu sîntem nici răi, nici buni, nici rasişti, nici toleranţi, nici fascişti, nici comunişti, nu sîntem nici poeţi, nici romancieri. Pentru că nu mai putem circula pe jos ne facem autostradă pe deasupra. Nici n-am început bine, că o luăm de la început: Nu sîntem nici anticomunişti…