Alexandru Vakulovski

Nu vreau acasă

Pe majoritatea oamenilor îi caracterizează faptul că întotdeauna vor unde e mai bine, unde se simt confortabil și liberi, unde nu li se pun bețe în roate și sunt apreciați. Însă nu e cazul nostru – al celor rămași în R. Moldova. Mulți moldoveni au plecat, și nu-i poți acuza. Moldova, ca stat, e în agonie de la Independență, ca să nu răscolesc mai departe. Pe undeva s-a evaporat și un milion de moldoveni, cu așa viteză ne vom trezi peste vreo zece ani la minus nu știu câți moldoveni. Vom dispărea.

Cei rămași acasă, în Moldova, sunt, cu siguranță, masochiști. Nu poți spune că te motivează salariul, nu poți spune că îți sunt create condiții optime de muncă, nu poți spune că ai o pensie care te face să nu te gândești cu groază la ziua de mâine, nu poți spune că poți munci și trăi în condiții normale, nu poți spune că suntem conduși de niște oameni demni, de cei mai buni. Nu, în shimb putem spune că avem cele mai mici salarii din Europa, că muncim în cele mai proaste condiții, că pensionarii caută prin gunoi, pentru că pensia nu îi ajută cu nimic, că avem, de departe – cea mai proastă și coruptă clasă politică din Europa și nu m-aș mira dacă din întreaga lume. Schimbăm ceva? Parcă am vrea, dar nu prea. Îi votăm pe jegoși și tâlhari și mai facem un pas înapoi, nu înainte, cum se laudă ei prin spoturi create cu prețuri europene.

Ce naiba ne ține în Moldova, dacă nu putem schimba nimic? Masochismul, indiscutabil. Ne place să respirăm criza, să ne rănim, să fim răniți. Ne zgâriem pe față, ne tăiem venele, ni se rup coastele și ne ridicăm din nou în picioare și mimăm mersul. Ne place să fim proști, să-i vedem la televizor pe Dodon, Lupu, Voronin, Filat, Shor, Usatâi. Nu trece o lună fără să mai inventăm vreun idiot corupt pe care să-l punem la putere. Tot moldoveanul poate spune cu mâna la inimă: cel care mă conduce este mai prost ca mine.

Românii se plâng continuu de situația României, ei cred că o duc cel mai rău din Europa, dar nu e așa. Am văzut România înainte de UE, o văd acum. Îți vine foarte greu să crezi, venind din Chișinău, însă în România pensionarii au planuri de viitor. Pentru că au o pensie care le permite asta. În Moldova nici tinerii nu-și pot face planuri, pentru că ziua de mâine e prea departe și nu prevestește nimic bun. Românii se plâng de drumuri, dar de când sunt în UE s-au construit autostrăzi. Românii se plâng de politicienii lor, dar DNA-ul îi bagă pe cei corupți săptămânal la răcoare.

Mi-aș dori ca mama mea, după 40 de ani de muncă, să-și poată plăti iarna întreținerea din pensie. Mi-aș dori ca pensionarii moldoveni să călătorească în loc să caute prin containerele de gunoi o felie de pâine. Mi-aș dori ca tinerii să muncească și să fie mulțumiți. Mi-aș dori să spun cu mândrie: ăsta este Președintele Moldovei, ăsta este prim-ministru nostru. Dar – nu.

Nu vrem acasă, dar ne întoarcem. Și vom merge la mare în Ucraina.

Deschide.md

Alexandru Vakulovski

Armata leșinată

Avem o armată leșinată și ucigașă. Ucigașă nu pentru că ar duce mari lupte cu dușmanii țării, nici vorbă, ci pentru că ucide copiii luați cu forța să-și "îndeplinească datoria față de patrie" în serviciul militar obligatoriu.

Avem cu toții cunoscuți schilodiți de armata moldovenească. Băiatul finilor părinților mei s-a întors din armată cu fața mutilată de acid. Alții, din păcate mulți, se întorc acasă în sicrie. Ca băiatul de 18 ani, singur la părinți, găsit zilele astea, care-și făcea datoria la Carabinieri. Lângă el s-ar fi văzut o cutie de pastile, adusă de mama lui, ceea ce le-ar da anchetatorilor o pistă - sinuciderea. Ca și cum mama și-ar fi ucis unicul fiu, o idee monstruoasă și imposibilă. Adevăratul ucigaș este însă, ca și în alte cazuri cu soldați morți, armata.

Îi aud pe mulți spunând că armata trebuie să fie obligatorie, că doar ea te face un bărbat adevărat. Dar despre ce vorbim? Despre armata moldovenească, unde ajung doar tinerii care nu vor sau nu pot să dea mită la comisariatul militar și care nu pot s-o lungească prin școli până le trece vârsta pentru înrolare? Armata moldovenească unde tinerii sunt înjosiți, bătuți, uneori chiar uciși? Ce fel de bărbați mai sunt cei morți? Deși an de an, aproape lună de lună, se aude despre băieți mutilați și uciși, nu se întreprinde nimic în acest sens. Pentru că asta înseamnă armata moldovenească obligatorie.

Când avem probleme pe care ar trebui să le rezolve armata, ea nu o face, pentru că politicienii dorm, miniștrilor le e frică. Când "pacificatorii" ruși mută granița cum au ei chef, doar sătenii de acolo, cu mâinile goale, le împing mașinile și apără țara. Atunci nu există armată. De ce avem nevoie de o astfel de fabrică de calicit adolescenții? Doar pentru ca cineva să poată fi numit pompos ministru al apărării?

Înainte de băiatul găsit mort, alți doi carabinieri au leșinat când erau de gardă la Ambasada României. Cică ar fi fumat o țigară cu substanțe etnobotanice de la un trecător. Chiar dacă ar fi așa, ce fel de țară își bate joc de soldații săi, punându-i nu să vegheze, ci să cerșească?

Armata moldovenească obligatorie este o rușine. Iar politicienii, dacă tot vor un ministru al apărării, ar trebui să formeze urgent o armată profesionistă. Dacă nu fac asta, ar trebui să-și asume fiecare moarte a tinerilor luați cu arcanul.

deschide.md

Iulian Ciocan

Cu sînge rece, ca la Truman Capote

Realitatea moldovenească poate concura orice altă realitate terifiantă. Sînt lucruri pe care e greu să le treci cu vederea. Lucruri sinistre, decupate parcă dintr-un film de groază. Un asemenea lucru e uciderea cu sînge rece a unei fetiţe în raionul Drochia. Cadavrul acesteia, cu semne de violenţă, a fost găsit într-o fîntînă.

Eu aud de multă vreme o puzderie de voci hiper-optimiste care susţin ritos că aici nu se întîmplă ororile de pe alte meridiane. Aici ar fi chipurile altfel. Aici ar fi chipurile „ţara oamenilor frumoşi şi harnici”, vorba unui fost preşedinte moldovean. Aici ar fi, în opinia hiper-optimiştilor cu voci puternice, fieful bunătăţii şi liniştii. Aici nu se plimbă teroriştii pe străzi şi nimeni nu te ucide în universitate.

O să spun din capul locului că eu unul m-am lepădat de optimismul acesta încă în zorii tranziţiei. Şi cred că el nu are nimic de-a face cu realitatea. Ba chiar e contraproductiv.

În opinia mea, aici e la fel ca în ţările în care tot soiul de dezaxaţi împuşcă în universităţi şi licee. Episodul cu cadavrul găsit în fîntînă nu mi se pare mai puţin înfiorător. Şi apoi şirul acestor grozăvii autohtone e foarte lung. E suficient să ne amintim de atacul asupra lucrătorilor unei bănci, atac soldat cu un mort, de uciderea unei femei, ziua în amiaza mare, care tocmai luase de la bancomat o sumă mare de bani, de uciderea cu sînge rece a unei doamne chiar în curtea blocului în care aceasta locuia, de uciderea recentă a unui tînăr care a fost legat de o maşină şi apoi tîrît pe o şosea nocturnă. Şi acestea sînt doar cazurile mediatizate. Dar vînătoarea conducătorilor în Pădurea Domnească nu a avut oare un final înspăimîntător? Şi atunci a murit un om, Sorin Paciu. Îşi mai aminteşte cineva de el?

Aşa că realitatea moldovenească poate concura orice altă realitate terifiantă. Aici e ca la Truman Capote sau ca într-un roman al lui Victor Erofeev în care personajul, căţărat pe turnul Ostankino din Moscova, descoperă, de la înălţime, că în jurul lui se întinde un thriller.

Moni Stănilă

Lansări de carte

S-a dus vremea Luminițelor despre care știu doar din auzite. Așa cum s-au dus lecturile publice cu bilete care aveau loc în Chișinău cu 100 de ani înainte și la care participau sute de oameni.

Mai avem Librăria din Centru unde au loc lansări din când în când sub patronajul scriitorului Emilian Galaicu-Păun, în rest nu știm nimic de lansări de carte prin librării. Și care librării, ne întrebăm? Pentru că în loc să apară altele noi, dispar cele vechi. Cartierul publică autori români, basarabenii publică (majoritatea) în România și librăria rămâne locul în care se caută toamna manuale școlare.

Nu pot să nu mă gândesc cum ar arăta o hartă a evenimentelor culturale din Moldova față de oricare altă țară. Fie și din Africa. Și exclud din acest context arta populară și folclorul. Nu pentru că n-ar fi artă, dar pentru că nu poți pretinde la un statut cultural doar prin ie și doine. E arta veche, a străbunilor, doar că n-a murit creativitatea între timp. Avem artă contemporană, avem scriitori, avem muzicieni. Ce s-ar întâmpla cu ei dacă ar fi doar la mâna Republicii Moldova?

E de plâns. La fel cum e în momentul de față toată situația politică din țară. Pentru că ne place sau nu, un popor își arată nivelul de civilizație prin prețuirea culturii. La noi nu. La noi cea mai mare efervescență literară, de exemplu, o au bibliotecile. Dacă se întâmplă uneori ca în Chișinău să ai la aceeași oră două lansări de carte, la două biblioteci diferite, când e vorba de librării nu ai „coincidențe” de acest fel nici pe plan național. Așa cum nu ai două expoziții de artă.

Ceea ce nu îi interesează pe cei care ne conduc și împart bugetul pe cultură, de la capitală la țară, că în timp ce ei fac festivaluri cu muzică populară sau cu artiști de la ASE, scriitorii și artiștii merg prin toată lumea, nu pe banii Moldovei, ci pe ai României sau ai Rusiei. Toți scriitorii tineri pe care îi cunosc au „ieșit" în Occident pe banii României. Dar ceea ce nu știu ei și ar trebui să știe și să le pese e următorul fapt: când scriitorii și artiștii de la noi sunt prezenți în alte țări prin sprijinul României sau al Rusiei, ei reprezintă acolo România sau Rusia, nici într-un caz Moldova, care nu dă nici un ban pe cultura contemporană.

timpul.md