Mihail Vakulovski

Efectul pervers al îngrijitoarei de ego

Petronela Rotar e debutat cu o carte de poezie care a surprins pe toată lumea („O să mă ştii de undeva”), apoi a publicat un volum de proză mult aşteptat de fanii blogului ei celebru („Alive”), iar acum se întoarce la poezie, deşi cititorii ei ştiau că lucrează la un roman. E vorba de „Efectul pervers”, carte publicată la aceeaşi editură la care a încredinţat şi celelalte două cărţi: Herg Benet.

Dacă „O să mă ştii de undeva” e o carte absolut impresionantă, tulburătoare şi complexă, împărţită în trei părţi, „Efectul pervers” e total diferită. E o carte de poezie adunată într-un singur poem, bine lipit de acele textuleţe-definiţii ale singurătăţii („singurătatea e un bărbat căsătorit și nefericit / care nu are curaj să plece / din nicio parte / în nicio parte”, „singurătatea e o femeie cu sîni goi / ieșind din apă / pe care nu o privește nimeni”…).

„Efectul pervers” nu e – deloc – o carte perversă (dezamăgiţi?), ci e un ţipăt, exact aşa cum scrie şi pe coperta a patra. „Efectul pervers” e cartea fricii şi – mai ales – a singurătăţii fetei cu „o colecţie impresionantă de sindroame”, care „trăiesc la întîmplare / nu știu niciodată ce voi face mai departe / anul viitor, de pildă”.

O carte care pare să fi fost scrisă dintr-o răsuflare şi care se citeşte foarte, foarte repede. O carte cu coperte foarte frumoase şi tari (şi la propriu), realizate de pictorul Iulia Şchiopu. Un obiect superb, care o să se împrietenească cu siguranţă cu „O să mă ştii de undeva” din biblioteca dumneavoastră.

Petronela Rotar, „Efectul pervers”, Herg Benet, 2015

Mihail Vakulovski

„Super! Sunt un gîndac!”

„Super! Sunt un gîndac!” este prima carte pentru copii a prozatorului & poetului Ciprian Măceşaru, care a cîştigat premiul ScurTiuk (2014) pentru romanul „Portbagaj”, un volum cu adevărat super. Cartea e ilustrată tot de Ciprian Măceşaru, care e şi ziarist şi baterist la o formaţie rock.

Într-o dimineaţă, Andrei se trezi metamorfozat într-un gîndac, exact ca-n „Metamorfoza” lui Franz Kafka, invers decît în „Samsa îndrăgostit” din „Bărbaţi fără femei” de Haruki Murakami. Doar că reacţia copilului e neaşteptată, cel puţin pentru maturii de astăzi, părinţii copiilor cărora cred c-o să le placă foarte tare povestea asta. Andrei e fericit de noua lui înfăţişare şi nu se poate stăpîni să nu exclame „Super!” („Într-o dimineaţă, cînd Andrei se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni preschimbat într-o gînganie uriaşă. Îşi privi uimit abdomenul cafeniu şi cele trei perechi de picioare ce-i tremurau înaintea ochilor, apoi spuse încîntat: Suuuperrr!”). Deşi mama şi tatăl său leşină cînd îl văd cum arată acum, se obişnuiesc repede cu ideea şi încearcă să-l ajute cum pot ei mai bine, căci „este tot Andrei, doar că arată altfel”. În timp ce părinţii se gîndesc ce-i de făcut, o vecină curioasă intră peste ei şi anunţă imediat (cum altfel?) poliţia, că familia Stănescu ar fi înghiţită de-un gîndac extraterestru (foarte haios descrişi poliţiştii, caricaturi aproape ca-n viaţă). Domnul Stănescu îl duce pe noul Andrei la şcoală, ca de obicei, unde proful cheamă directorul, care spune că „Andrei” nu poate să rămînă la şcoală, dar promite că va lua legătura cu inspectoratul şi că va rezolva problema. În drum spre maşină Andrei o vede pe fata de care îi place şi fuge spre ea, s-o impresioneze. Fata leşină, apoi, după ce-şi revine, îi trage o geantă în cap. Copilul pentru prima oară nu mai e încîntat de noua lui înfăţişare şi nu mai vrea să fie gîndac. Taică-so îi mărturiseşte că şi lui i-a crescut coadă cînd era tînăr şi îl duce la vraciul vrăjitor care l-a salvat atunci pe el, doar că acesta nu mai e ce-a fost odată şi, în urma bolmojelii, (gîndacu)lui Andrei îi mai cresc două picioare. Ce se întîmplă mai departe – veţi afla dacă veţi citi cărticica asta „pentru copii zglobii şi oameni mari ştrengari”. O carte altfel despre un copil diferit, o povestire ca o poveste grafică sau un desen animat, care, fie, vă spun, se termină cu bine. Fiind dedicată fiului său, „Super! Sunt un gîndac!” e – evident – o carte foarte dragă autorului, aşa că o puteţi citi cu încredere. Lectură plăcută!

Ciprian Măceşaru, „Super! Sunt un gîndac!”, Editura Humanitas Junior, 2015

Foto: Carmina Vakulovski, la CenaKLUb Tiuk 55

Mihail Vakulovski

„Războiul Mondial al Fumătorilor”

„Războiul Mondial al Fumătorilor” de Marin Mălaicu-Hondrari este Cartea Fumatului („Fără vicii am fi doar nişte roboţi” – Paraziţii), aşa cum „Moscova-Petuşki” de Venedikt Erofeev sau „Cartea alcool” de Ion Mureşan sînt cărţi-omagii ale alcoolului. Romanul începe şi se termină în Camarile, „stat laic şi fumător” (în rest, acţiunea are loc în România, de unde-i personajul principal), o ţară a fumătorilor (sau chiar ţara Fumătorilor), în care preşedintele e mare fan al tutunului, contrar a ceea ce se întîmplă în Uniunea Europeană. Protagonistul este un tip care vinde ţigări ieftine unor oameni săraci, veniţi din afara UE, dar cîştigă un euro la fiecare pachet vîndut. Aflăm abia la pagina 94 că-l cheamă Constantin. Ajunge în Camarile din cauza iubitei lui, fiica preşedintelui tabacagiu, loc unde are timp să-şi amintească toată copilăria şi adolescenţa şi viaţa lui înainte de a ajunge aici, de unde la sfîrşitul cărţii se va căra, de altfel, împreună cu iubita sa, pe care între timp o tot aştepta să se întoarcă.

Romanul are două linii de subiect: (I) cu Constantin în prim plan & (II) „Arhiva de fum”, care conţine un fel de istorii orale gen anchetă despre fumat, despre cum personajele au început să fumeze sau s-au lăsat.

Toate acţiunile şi poveştile din carte au legătură şi cu fumatul. Constantin se desparte de iubite din cauza fumatului (povestea cu Cristina, care-l pune să aleagă între relaţia lor şi fumat, e de neuitat), la 16 ani se îndrăgosteşte de-o farmacistă care iese la fumat exact în faţa balconului părinţilor unde-şi petrecea vacanţa, traduce o carte despre fumat şi aşa se întîlneşte cu Ada, cu care rezistă doar pentru că amîndoi visează la „un viitor superlung, cartonat”.

Marin Mălaicu-Hondrari ştie să găsească teme interesante şi acute. Pe lîngă problema fumatului în UE, naratorul îşi povesteşte viaţa, începînd cu copilăria. Asemenea Lilianei Corobca, MMH atinge tema copiilor rămaşi singuri acasă, dar altfel decît în „Kinderland”, aici fiind vorba de băieţi, nu fete (prietenia cu Cuţitaşu şi Accidentu, şi ei lăsaţi singuri acasă, îl ajută pe Constantin, iar copiii Lilianei trebuie să se descurce singuri). Apoi e relaţia dintre copil şi bunica în grija căreia e lăsat copilul, relaţia dintre adolescent şi părinţii plecaţi, prietenia dintre copiii abandonaţi. Pînă şi diferenţa dintre fumătorul urban şi fumătorul rural e descrisă savuros de MMH. Roman din care nefumătorii află că nu numai ei au prejudecăţi despre fumători, ci şi… invers. Un roman de dragoste, despre prietenie, fumat, călătorii, copii lăsaţi de părinţi la bunici, cu personaje pitoreşti şi poveşti faine, foarte bine scris, care se citeşte repede şi cu plăcere. Asemenea tatălui naratorului, cititorul cărţii poate exclama în timpul, la sfîrşitul sau după lectură: „Omul ăsta n-a fumat degeaba”!

Marin Mălaicu-Hondrari, „Războiul Mondial al Fumătorilor”, Polirom, 2015

Mihail Vakulovski

„4 A.M. Cantosuri domestice”

„ghiozdanul de copil iluminînd tot cimitirul”

Ca și-n celelalte cărți de poezie, și-n cel mai recent volum al său, „4 A.M. Cantosuri domestice”, Radu Vancu e un poet existențialist, care scrie exploatîndu-și biografia și viața de familie. Cartea e împărțită în patru părți, „Mansarda”, „Gărduleț alb de lemn”, „20 de wați” și „Creierul e lumea de apoi” și e compusă din 45 de canto-uri. „Cantosuri-le domestice” încep cu un joc lego cu copilul (Sebastian), apoi eul liric își amintește brusc (dar inevitabil) de sinuciderea tatălui („sinuciderea e un cîine pentru un bătrîn”), cei doi construind balanța poeziei de pînă acum a lui Radu Vancu (cel de-al treilea personaj important fiind Camelia din titlul cărții de debut („Epistole pentru Camelia”). Între aceste stări (de fericire & durere) se întîmplă tot felul de chestii obișnuite, de la spălatul vaselor la facerea mămăligii sau fierberea ouălor. Gîndul sinuciderii e tot mai frecvent, tot mai prezent, tot mai acut, tot mai obsesiv („Marea mea magie e că încă sunt aici”). Eul liric din „Cantosuri” e depresiv („Aveam 19 ani și se spînzurase tata de aproape o lună și eram tot numai Kierkegaard și vodcă / și nu eram nici pe sfert de dărîmat ca acum”) și disperat („te uiți la poze vechi pe laptop / și simți că înțelegi. Aproape toată lumea din ele e moartă”). Dar poezia și copilul îi aruncă mereu colacul de salvare („Poezia a fost dintotdeauna mare meșter / în Germania asta nazistă / a vieții”). Dacă ar trebui să filosofezi pe marginea unei cărți de poezie, discuția despre „4 A.M. Cantosuri domestice” ar trebui să pornească de la versul „ghiozdanul de copil iluminînd tot cimitirul”. 4 A.M. e ora la care au fost scrise poeziile din carte, o oră… foarte devreme, prea devreme. „4 A.M. Cantosuri domestice” e o carte despre sinucidere („ce avantaj devastator să ai un cimitir / în mijlocul orașului – cum ai avea / o sinucidere în mijlocul / unei vieți”), de fapt, despre mirajul sinuciderii și despre viață, fiindcă acel 4 A.M. sugerează că e prea devreme pentru așa ceva („Iar acum, singur printre trandafirii tăi, / tu n-ai de dat ochii decît cu Dumnezeu. / Pe cînd eu am de dat ochii cu Sebastian”). O carte 18 + (din cauza temelor, nu a limbajului), pe care v-o recomand cu încredere. Lectură utilă!

Radu Vancu, „4 A.M. Cantosuri domestice”, Casa de Editură Max Blecher, 2015