George Vasilievici feat. Gili Mocanu

 

secretul

 

Vreau să-ţi spun ceva ce n-am mai spus nimănui. Dragă cititorule,
mă voi adresa ţie ca unui om matur. Mă duc să mă culc şi să dorm.
Sunt fapte şi gânduri ştiute numai şi numai de mine. Ai crede că n-ar
fi o experienţă nouă pentru tine, dar ce-ţi voi spune te va schimba
pentru tot restul vieţii. Nu te aștepta să-nţelegi imediat. Secretul
meu va face cu tine un cuplu în care tu vei suporta o inferioritate
ontologică.
Într-o dimineaţă, observând că găleata de gunoi este plină, m-am
dus să o arunc. Am coborât la colector şi înainte să arunc
gunoiul, am ridicat capacul tubului colector. În următorul moment,
am văzut blocată la gura tubului o mipă de ilium. Să nu crezi că e o glumă. Dacă plimbându-te pe stradă ai vedea pe jos o cheie sau o monedă, în momentul acela ceva din tine ţi-ar spune:”iată o cheie sau o monedă” aşa cum acel ceva din mine mi-a zis în acele momente: “iată o mipă de ilium”, ceea ce mi s-a părut absolut firesc. Dragă cititorule nu vreau să te dezamăgesc răpindu-ţi mult timp cu descrieri pozitiviste. Urmăreşte-mă cu atenţie.
Am deşertat găleata peste mipă trimiţând-o pe tub în jos, împinsă de resturile mele menajere. Ambalajele iluziilor mele.
După cum se ştie, vaginul ca funcţionalitate igienică, se comportă ca un ochi. Precum ochiul limpede al decedatului, vaginul se întunecă în moarte. Ca şi cum m-aş trezi dimineaţa lins pe picioare de un câine. Cei care au câini se trezesc fericiţi în situaţia asta. Eu însă am o altă fantasmă în privinţa trezirii la fericire. După o vreme de la evenimentul cu mipa am avut prilejul de a călătorii în Italia, la Veneţia, pentru o săptămână. Dacă nu ai avut prilejul să petreci câteva zile la Veneţia, îţi va fi mai uşor să înţelegi ceea ce îţi voi destăinui în continuare.
Impresionat de experienţă, la întoarcere, am fost încântat de faptul că nu era nimeni acasă.Neştiind ce să fac mai întâi m-am hotărât să mă tund cu maşina electrică. După ce am terminat m-am dus să mă spăl la chiuveta băii. Între timp a venit cineva acasă. Pe moment nu mi-am dat seama cine este, dar am bănuit din zgomotele pe care le făcea. Zgomote obişnuite dar care pentru mine aveau un efect transcendental. După ce am ieşit din baie, am observat că în casă nu e nimeni. Am mers pe balcon, în bucătărie şi nicăieri nu era nimeni. După câteva momente, pe uşa de la intrare a intrat el cu găleata de gunoi goală în mână. Ascund identitatea persoanei, întrucât ea nu este atât de importantă pe cât faptul că avea ochii înlăcrimaţi.
Pe vremea aia maică-mea lucra încă la farmacie, eu fiind scutit de grijile financiare pe care le-aş fi putut întâmpina datorită vieţii mele dezordonate. Femeia asta mă iubeşte tare de tot. Dacă o genă din mine s-ar schimba, s-ar răsuci, s-ar întoarce pe dos, aş putea să simt măcar pentru câteva secunde ce a simţit cel de la care moştenesc gena, în acel moment al vieţii sale (când gena a avut poziţia respectivă), pe care eu îl trăiesc acum?
Fie-ţi infidel. Oameni sunt nemuritori. Genele pe care le port acum sunt cele ale jupuitorilor de oameni şi animale. Stadiul de ilium. Stadiul de ecorseu. Îmi doream să fiu femeie şi să mă cheme Melissa.
Când gagica s-a bărbierit la pizdă a considerat că momentului dezvăluirii îi este necesar un moment ceremonios. În consecinţă ne-am îndreptat paşii romantici către un perimetru rectangular amenajat de persoane umane în direcţia creierii unei stări interioare de linişte sufletească acompaniată de o bună dispoziţie halucinantă. Ajungând într-un loc umbrit de foişul tomnatec (al sufletului meu), al unui castan, gagica şi-a ridicat fusta şi mi-a arătat pizda bărbierită.
Ştiam ce culori îi plac şi ce actori, ce cântăreţi, cărţile preferate iar la cele mai frumoase filme fusesem împreună. Ca să apropii imaginile îndepărtate îţi este necesar un sistem de lentile.
Instrumentele construite în direcţia optică au permis omului să îşi reveleze noi orizonturi de cunoaştere a universului în care trăieşte din totdeauna. De la o simplă lupă, aşezată într-un sistem de lentile, lunete, binocluri, microscoape, până la cele mai sofisticate telescoape, dorinţa noastră, a tuturor a fost aceea de a anula distanţe imposibile deocamdată de străbătut în condiţiile actuale. Tineretul din ziua de azi, profitând, iată, de posttehnicism, improvizează deschiderea către noile ere ale opticii. Unul dintre exemple, este acela în care doi tineri din oraşul nostru au încercat, folosindu-se de un binoclu militar şi o cameră de filmat turistică, să creeze un melanj, cu scopul de a oferi celor din jur experienţe vizuale noi.
La vremurile acelea, avangardiste(sic!). Dar faza asta cu pizda, m-a dat peste cap, m-a întors pe dos, m-a răsucit, microbiologic vorbind. (cu riscul de a te plictisi, cititorule, simt nevoia de a deschide o paranteză).Înainte să te scufunzi, caută să înţelegi în mod corect mesajul simbolic al steagului. Şi un alt sfat pentru copii: semiologia pericolului se adresează cromatic. Vestea pe care am aflat-o în urma tragerii la sorţi m-a îngrozit. Pentru mine plăcerea pe care o simt urmărind un meci de fotbal este greu egalată de senzaţia de extaz pe care o am când mă îmbăt şi îmi bat nevasta.
Vântul umflă perdelele diafane ale terasei vilei de munte. Soarele apune încet, oglindit de albastrul cristalin al bazinului înconjurat de stânjenei. Fred şi Ster, un câine lup de talie regală şi un ogar kaukazian supraveghează teritoriul visului. Umbrele sunt stinse. Balansoarul este neclintit. Sunt contrariat de intenţiile pe care ceva sau cineva le are în ceea ce mă priveşte, deşi ele iniţial au fost sugerate de mine. Sunt bucuros când îmi este remarcată măiestria cu care ştiu să analizez împletiturile baroce ale mobilierului.
Contribuţia mea a fost indispensabilă cercetărilor lui Andre Marllaux. Mama mea, în primii ani de căsnicie a suferit un accident.
Consecinţele acestuia au făcut-o ca în momentul în care a rămas însărcinată cu mine să se gândească la eventualitatea unui chiuretaj.
Dar tata a convins-o, fără să apeleze la aspecte religioase, să rişte naşterea mea. Noroc! De ce nu, noroc bun! Evident neaflându-ne într-o zonă axată pe extragerea minereurilor solului, în familia mea nu a existat tradiţia mineritului. Nici din tată în fiu, nici din unchi în nepot, nici din socru în ginere. Nici din pulă-n pizdă încărcându-mă de bagaje genetice nefaste. În copilărie, la un moment dat dorinţele mele au început o desincronizare cu relaţia noastră de trio. Dacă nu am aripi pe umeri, nu agăţ gagici. Exemplul relaţiei părinţilor mei m-a făcut să-mi dezvolt o circumspecţie în ceea ce-i priveşte, cum că mi-ar ascunde un secret prin care un mod de a trăi viaţa la extrem, are aparenţele unei vieţi perfect previzibile prin monotonia (cititorule!) pescăruşului încremenit în vânt. Nefiind mulțumiți de sistemul didactic al şcolilor de oraş ai mei m-au încredinţat unui preot.
Când vine timpul să mă alinţi îmi amintesc de fabula jupuitorului. Stăm duminica în pat şi ne gândim împreună la asta. Gândim despre asta ceva ce ştim numai noi, trăind cu părinţii noştri. Cine oare ar putea să mai ştie ca să-mi poată spune cum îl cheamă pe zeul jupuirii? Când mă trezesc, iubita îmi doarme în braţe. Simt cutele cearceafului între labii. Prefer să mă masturbez decât s-o deranjez. Înainte să ies trec pe la toaletă, apoi o iau la fugă spre casă nerăbdător să mănânc varză cu carne de mânz.
Tătarii: popor migrator. Cangurul este numit cu propria-i denumire.
Istoria m-a învăţat că nu contează cine sunt. Caut să nu dezamăgesc pe nimeni. Mai târziu, pişându-mă am avut o senzaţie de împlinire.

 

 

(selecţionerul lunii martie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Mugur Grosu)

 

Romulus Bucur

Translation Workshop

 

ea scrie

I was aching for him

cum să traduci

li-te-ral

mă durea după el

ca porcu

și ce de fapt                        trupul

(îți imaginezi carnea

arzînd de dorință – e o metafora nu)

ți-o amintești lîngă tine

fierbinte (ai pus mîna)

culcată pe spate cu picioarele

desfăcute

frămîntîndu-și-o cu mîna băgînd

apoi degetele pîna te-a stîrnit

din nou

sufletul e un clișeu

(și știi că ajungi la trup și suflet

la spirit și literă dar

despre asta mai încolo)

mă durea (explicitînd) absența lui

sună prea abstract

ea aștepta să sune

telefonul i se părea că aude

soneria l-a sunat ea apoi

pe străzi căuta înnebunită

o figură cunoscută din baruri

auzea obsesiv „cîntecul nostru”

te gîndești n-am eu norocul ăla

te trezești noaptea și întinzi

mîna după ea nu se poate

traduce

(spunea maică-ta cu înțelepciune

referindu-se la alta firește

ceea ce vă ține împreuna e

sexul și singurătatea –

ai citit asta și într-un poem

scris de o fostă iubită)

o pendulă bătînd sacadat

apa picurînd dintr-un robinet

nu se poate traduce

*

stai cu mine în seara asta

am cam făcut-o lată prietenul

meu sîrb a fost jefuit sub

ochii mei lui nu-i păsa dar

eu mă simt responsabilă

iubitul meu mă sunase pe

mobil tortura psihică

se cheamă jumătatea mea

mai bună am cam făcut-o

lată am băut nu

vreau să mi-o pun cu tine

ține-mă de mîna vreau doar

să stai lîngă mine ești un tip

cumsecade în pizda mă-ti

ți-am mai spus că asta

se cheamă tortură psihică

scuză-mă a închis dobitocul

dar îl sun eu să știi că ăsta

e începutul sfîrșitului

pot să te sărut de ce nu

noapte bună fac patul

ești cuminte nu

te dai la mine

nu am încredere

*

îmi placi

și tu

de altfel cu mine

nu există cale de mijloc

ori mă iubesc ori mă detestă

din prima

n-ar trebui să mănînc atîta

o să mă îngraș dar tu

mă iubești și așa nu

cum îți par nebună nu

da’ de unde perfect normală

*

ar trebui să stabilim cum dormim

scuză-mă o clipă mă duc

la baie să mă spăl pe dinți

și să fac pipi

te întorci pe o parte și aproape

ai adormit cînd simți

cum te zgîrie ușor pe spate

să-ți dau jos cămașa de noapte

mi-o scot eu singură

de cînd n-ai mai avut parte

de așa ceva

puțină tandrețe

din primăvară

atunci era și timpul

dar îmi promiți

că nu mă lași gravidă – deja am

doi copii și nici un soț

acum scoate-o repede te rog

eu sînt de vină

că n-a ieșit cum trebuie

fii serioasă

eu fac distincție

între a se fute a face sex și

a face dragoste asta

e ce facem acum

lumina cenușie a dimineții

prin geam se vede marea

lîngă ea e de-a dreptul maiestuoasă

mă duc să fac un duș

pe mine mă cheamă sorel

sînt ciumec și am capul chel

pot să vin și eu

mi-ar face plăcere să te spăl

îngenunchiați în vană („față în față”?)

te săpunește matern apoi

e rîndul tău și jetul călduț

de apă se scurge peste amîndoi

(între timp pe sorel

îl ia cu duba

după care ea închide televizorul

și vă îmbrăcați)

*

you know I enjoyed

your poems very much

they are

how shall I put it

VERY YOU

 

(selecţionerul lunii februarie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Nico Fabich)

 

Dmitri Miticov

 

Ariciul

În ultima dimineaţă, înainte de a duce mortul la groapă,

i-am spus mamei că de trei zile un arici îmi creşte

în inimă, se foieşte, se agită şi pufăie.

Se răsuceşte şi creşte întruna.

Mama s-a uitat la mine îngrijorată, gata să plîngă.

Mi-a făcut jocul – a pipăit să se convingă,

după ce-i spusesem că el porneşte

singur şi se plimbă prin corp.

Mama mi-a spus să stau liniştit, că nu e nimic, mi se pare.

Dar eu l-am văzut în acea dimineaţă, mai limpede

ca oricînd, cum se desface în iarbă. Cum

fuge şi îşi înfige gheruţele ascuţite

în pămînt. L-am văzut cum scutură trifoiul, ridicînd în aer

picăturile de rouă care strălucesc, argintii, în lumină.

Va ajunge la cultura de vinete şi cartofi, va căuta

insecte şi viermişori, scuturîndu-şi capul.

Va împinge cu boticul umed, iar eu îi voi simţi aerul cald.

Va scurma în ţărînă ca o cîrtiţă, unde rădăcinile şi bulbii

împing în ţesuturi. Va găsi o ieşire şi, pînă să apuc

să mă mişc, se va rostogoli pe covor.

Nu e nimic, a zis mama, dar în nopţile următoare, cînd

somnul lasă mîna moale pe marginea patului,

am văzut ariciul trecînd printre noi,

furişîndu-se prin deschizături.

Şi eu urmărindu-l neîncetat prin casă, cu lanterna.

Îndoit de mijloc, scotocind prin colţurile

cele mai întunecate. Hotărît

să-l omor

 

(selecţionerul lunii februarie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Nico Fabich)

 

Iustin Panța

Astăzi nu se fumează

 

Atunci m-a privit ca funcționara de la C.E.C-ul din colț,

când se uită la poza din buletin, apoi la tine -

verifică dacă semeni cu cel de-acolo.

De aceea am intrat iarăși, tot ea servea, am cerut o bere,

de data asta nici măcar nu m-a privit.

Am plătit, nu m-am atins de bere și am comandat imediat încă una.

Mi-a adus-o și pe aceasta fără să mă privească.

Am plătit, fără să fi dus halba la gură, am comandat încă una.

Ea mi-a adus-o și pe aceasta fără să mă privească.

Și așa mai departe

 

intri într-o cârciumă, comanzi o halbă, chelnerul te servește cu promptitudine, te simți bine. Îți aprinzi o țigară, într-adevăr te simți bine în localul acesta, când tocmai citești pe tăblița agățată pe peretele din fața ta: „Astăzi nu se fumează”. Indispus îți stingi țigara. Buna-dispoziție s-a dus... Știi că întotdeauna va fi astăzi, că mâine, dacă vei veni aici va fi astăzi, că pe o lună când vei reveni va fi valabil „Astăzi nu se fumează”

 

Devenisem singurul ei client. Masa se umpluse de halbe,

făceam comandă după comandă

făceam comandă după comandă.

Ea îmi lua invariabil banii, 7 lei X n și-mi întorcea imediat spatele.

Ceilalți plecaseră. Ea a început să pună scaunele peste mese,

era ora închiderii. A venit, privind în pământ, să-i plătesc ultima halbă.

Nu mai am cu ce să plătesc, i-am spus.

Atunci ea și-a ridicat ochii spre mine.

 

 

(selecţionerul lunii februarie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Nico Fabich)

Foto: Ion Cucu