TIUKpoemul săptămînii

Iustin Panţa


 

Lucrurile simple

 


Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată

casa umbrită în care dormeam dimineaţa până târziu,

fereastra prin care priveam lumea indiferentă trecând prin faţa porţii;

după-amiezile când coboram fără să mă gândesc la nimic.

(O singură dată gândisem la vorbele ei, sunt atâţia bani în lumea asta

şi atâtea feluri de-ai obţine. Nu mă interesează. Oamenii vor să se

drogheze. Eu mănânc o prăjitură, beau un suc, merg, adică, pe drumul drept.

Sunt o fiinţă liniştitoare, nu crezi? Sunt un om simplu, liniştit.

Desigur, minţea).

Liniştea nu este deloc un lucru simplu,

aşa cum am crezut mai demult

uneori simţi cum cade ceva de la o înălţime imensă

în tine un obiect despre care nu ştii nimic

şi în liniştea aceea aştepţi bubuitul care să însemne

sfârşitul căderii. Înălţimea este nebănuită,

obiectul se mai află mult timp în cădere, ţinându-te încordat.

Cu puţină şansă ai putea să uiţi

Nimeni nu ne-a simţit lipsa, nici prezenţa. Ne gândim la preocupările simple, casnice sau de sfârşit de săptămână, când, poate, vom ieşi câteva ceasuri la aer curat, să fumăm mai puţin. Spunem cuvinte obişnuite, ca în primele clase de şcoală, când copiii învaţă despre subiect şi predicat şi dau exemple de propoziţii: Calul paşte iarbă pe deal. Oamenii se întorc de la câmp. Sau atâtea altele

aşa cum am dat uitării întâmplarea din gară,

când am sosit prea târziu la peron, trenul plecase

şi făceam cu mâna cuiva nevăzut,

din tren nu ştiam ce mână îmi răspunde sau dacă îmi răspunde vreuna.

Nici uitarea nu este deloc un lucru simplu.

 

(selecţionerul lunii octombrie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Dumitru Crudu)

 

Vlad Ioviţă


***

 


Era o scară albă şi-un cais,

Era o galopare de fructe în abis.

Şi-un fruct voia pe altul să-l ajungă,

Rostogolindu-se pe scara lungă.


Era un cer văratic şi-un liman.

Era un hopa-hup şi-un dans aerian.

Iar mai apoi era o fată

Dormind pe dunga de nisip cu scoici brodată.


(selecţionerul lunii octombrie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Dumitru Crudu)

 

Dimitrie Stelaru


Înger vagabond


Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea,
Noi n-am avut alt soare decât Umilinţa;
Dar până când, înger vagabond, până când
Trupul acesta gol şi flămând?


Ne-am răsturnat oasele pe lespezile bisericilor,
Prin păduri la marginea oraşelor -
Nimeni nu ne-a primit niciodată,
Nimeni, nimeni...
Cu fiecare îndărătnicie murim
Şi rana mâinilor caută pâinea aruncată.



Marii judecători ne-au închis
Stăruind în ceaţa legilor lor;
Pe frunţile noastre galbene au scris:
"Vagabonzi, hoţi, nebuni. Lepădaţii noroadelor.
Casa lor e temniţa. Puneţi lacăte bune fiarelor."



Odată-poate cu înfriguratele zori vom sângera
Şi spânzurătorile ne vor ridica la cer.
Dar lasă, Dimitrie Stelaru, mai lasă!
Într-o zi vom avea şi noi sărbătoare -
Vom avea pâine, pâine
Şi-un kilogram de izmă pe masă.


(selecţionerul lunii septembrie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Andrei Crăciun)

Cristian Popescu

 

Telefonul din colțul străzii


Noaptea, dacă introduci în telefonul din colţul străzii o scoică în loc de monedă, o scoică mică, albă, neciobită, culeasă vara, pe plajă, în loc de ton vei auzi minunatul sunet al valurilor. Apoi poţi forma orice număr şi-ţi va răspunde, te va chema în glas de sirenă.
Noaptea, dacă introduci în telefonul din colţ o petală de trandafir în loc de monedă, în loc să auzi tonul vei simţi minunatul miros de fân cosit şi liliac înflorit. Formând orice număr o voce blândă de bătrână îţi va explica liniştit cum se face cea mai grozavă dulceaţă de trandafiri.
Noaptea, dacă sufli în telefonul din colţ fum de ţigară în loc să introduci o monedă, în loc de ton din receptor va izvorî ceaţa, ceaţa caldă care te va cuprinde întreg, va umple încet strada, casele, se va agăţa de crengi ca pânzele de păianjen.
Noaptea, dacă introduci în telefonul din colţul străzii o monedă de un leu, trebuie câteodată să baţi cu pumnii în telefon până iţi vine tonul şi formând numărul de acasă îţi va răspunde nevasta: că unde umbli până la ora aia, că ea nu-ţi mai încălzeşte mâncarea, că ea te lasă.

 

(selecţionerul lunii septembrie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Andrei Crăciun)

 

Constant Tonegaru


Femeia cafenie


Femeia pe care la Brăila am iubit-o
într-o cameră de hotel
purta pantofi verzi din piele de șarpe
și avea nasul turtit. Era o mulatră.
Cum venise aici, habar n-am.
părinții, bunicii purtaseră poate odată
în nări un inel.



Gura îi era ca o ventuză.
Sânii fierbinți ca niște pâini.
Ochii tulburi.
Îmi era trupul claviatura pentru dânsa.
Numai mâinile îi erau reci,
reci de gheață
și degetele cu vârfuri rotunde
alunecau pe mine ca boabe de struguri.



Îmi șoptea:
- La Peru mi-a fost amant un spaniol.
La Santa Clava avea plantații de zahăr.
Un altul cu favoriți în U.S.A.
cincizeci de puțuri cu petrol la Smakover,
dar amorul pentru pielea mea cafenie
s-a lichidat cu două destupări de pistol.



Am iubit la Brăila o mulatră.
M-a iubit?... M-a mințit?
Vedea - cine știe - în mine un altul?
Avea sâni fierbinți si mâini reci de gheață
Era prin noiembrie. Pe Dunăre dospea ceața.
În port la lumini de fanare
robii descărcau un vapor de lignit.

 

(selecţionerul lunii septembrie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Andrei Crăciun)