TIUKpoemul săptămînii

Ştefan Baghiu

Ştefan Baghiu s-a născut pe 25 decembrie 1992 la Piatra Neamţ. Este student la Litere în cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca. A debutat în revista Familia, a publicat poeme în Tribuna şi în Steaua şi a citit la Nepotu’ lui Thoreau. Scrie săptămânal cronică literară în revista Cultura şi ocazional în Tribuna şi Steaua.

să nu ne aducem aminte

Eu nu
respir bine în camera asta strâmtă,
m-aş simţi mai liniştit, poate, privind
mişcarea pneumatică a unui aparat de plastic.
E greu să mă menţin sănătos,
asta pare a fi problema mea de zilele astea,
dar nu fac o tragedie din lucrurile astea mici
pe care oricum le uit când mă port normal
visând la lucruri atât de uşor de căpătat,
vibrez
ca prostul la Schumann şi la electro
dar nu e greu să mă menţin lucid şi transparent,
eu nu spun că nu sunt sănătos,
şi nu vreau să par penibil ca cei care îşi plimbă
halatele coborând valea din curtea spitalului
şi speră doar să mai poată profita de o masă caldă,
îşi fac cruce şi adorm pe bănci sub castani.
Eu nu spun că sunt bolnav,
deşi mi-ar prinde bine puţină atenţie,
grija cuiva mi-ar da speranţă, ca atunci
când ne-am descălţat de ghetele de la Marelbo
îmbâcsite şi am râs că ne puţeau picioarele,
ca atunci
când am auzit pe hol
cum jucau fotbal doi în chiloţi cu o doză de Cola,
înalţi şi slabi, aveau ochii roşii şi
aveau ce ne trebuia,
nu aducem nimic nou şi nu scăpăm niciodată.
Câteodată ne-am blocat privind nebuniile
pe care nu credeam că le poate face cineva,
ea s-a arcuit şi a făcut podul direct din picioare,
era filmat impecabil şi ne-a mirat zâmbetul ăla
spunând „conditions of survival!”
şi scăpând ochelarii pe gresie,
înşfăcând apoi o ceapă şi înghiţind-o în trei minute
aproape vomând de fiecare dată, era din Serbia
şi spunea că nu a avut o copilărie prea strălucită,
„noi, în Serbia, ne chinuiam cu copilăria” iar acum
s-a învârtit câteva zile în jurul Bucureştiului ca în jurul unor
mormane de ciment pe care trebuie să le baţi cu picioarele goale
şi spunea că ea merge doar desculţă, nu intră
deşi stă ore în şir privind la vitrine,
iar când simte oboseala că nu îi mai dă pace
se aşează pe trotuar şi mârâie.
În timp ce eu mă gândesc
la cum să explic mai bine
că nu sunt chiar bolnav,
performance-ul e atât câteodată,
femei păscând iarbă într-un atelier de creaţie
sau crestându-şi cuvinte cu cuţilele în palmă la Sfânta Ana,
la Lacul Roşu sau Bela Crkva,
„de ce să nu ne jucăm cu un freesbe din ace infectate,
să fim seropozitivi din neatenţie”, spun,
şi să nu ne mai minţim atâta că suntem siguri pe ceva.
„noi, în Serbia, ne chinuiam”,
dar nici eu nu respir bine în camera asta
înghesuită, aşteptând viaţa adevărată sau,
oricum,
ceva asemănător.

(selecţionerul lunii ianuarie 2015 la

TIUKpoemul săptămînii

e Dumitru Crudu)

foto - de pe pagina fb a lui ŞB

Teodozia Zarivna

Poetă, prozatoare, dramaturg şi eseistă de limbă ucraineană. Locuieşte la Kiev. A publicat cinci romane: „Pietre crescând prin noi”, „Ţările calde inexistente”, „Vânătoarea păsărilor cerului”, „Scândură din răchită” şi „Jocuri pentru băieţi”. Un fragment din romanul “Însemnări pe poala rochiei” a apărut în revista „Timpul” din Iaşi. A tipărit şi cinci cărţi de poezie: „Acţiune în cerc”, „Paznicul raiului părăsit”, „Cu Patria în stemă”, „Meditaţii provinciale” şi „Din cenuşă şi metal”. Câteva dintre poeziile ei au fost publicate de revista “Contrafort”. Teodozia Zarivna e laureată a numeroase premii literare.

***

Eşti dator să fii fericit,

E obligaţia ta

Faţă de cei care au fost

Şi faţă de cei care vor fi.

În fiecare dimineaţă

Trebuie să mergi dracu să ştie unde

Şi naiba să ştie la cine.

Seara trebuie să te întorci,

Făcând rost de o pâine.

Eşti obligat să-ţi realizezi toate visele

Şi să-i iubeşti pe cei mai buni,

Dar şi pe ceilalţi,

În vremurile astea atât de urâte.

Tre să dai înapoi ceea

Cu ce te-au încărcat

Naiba să ştie cine, naiba să ştie când, dracu să ştie unde şi

Dracu să ştie pentru ce.

Nu trebuie să fii o povară sau o căruţă

Pentru apropiaţi, pentru rudele din plop şi pentru familie.

Eşti dator să fii o maşină a vieţii,

Un motor veşnic şi un bold de aur,

Să nu rugineşti în timp.

Măcar la ceva să te obligi.

Trebuie.

Trebuie să fii fericit

În aceste vremuri de căcat.

(selecţionerul lunii ianuarie 2015 la

TIUKpoemul săptămînii

e Dumitru Crudu,

care e şi traducătorul acestui poem)

Adrian Alui Gheorghe

Sentinţa

Nimic mai trist ca o duminică în care toţi

prietenii au plecat din oraş

străzile au devenit străine şi lungi

cărţile au nostalgii primare îşi scutură

literele ca pe nişte cenuşi inutile

sunt gata să scoată muguri verzi

dacă aş avea bicicletă m-aş apuca

s-o repar, aşa, să-mi pară

că mi-a mai rămas un drum de făcut

sau să formez numere de telefon

la întâmplare să aud voci morocănoase

aţi greşit

şi eu să nu ştiu ce

să fie acesta prilej de reflecţie

pentru toată seara

şi pentru toată noaptea

şi mâine chiar să cred că se va da sentinţa

sec

fără să o aflu vreodată

(selecţionerul lunii decembrie 2014 la

TIUKpoemul săptămînii

e Liviu Ioan Stoiciu)

Marta Petreu

Nemaiiubitoare inima

Amuţite sunt marile lucrări ale facerii

tăcute — lucrurile

nimic nu mai vorbeşte

Un soare alb ca o lună de carton

un soare de doi bani luminează peisajul

întinderea aceasta prăbuşită în sine

Un lucru de nimic este şi inima mea nemaiiubitoare

Pentru beznă pentru rău se deschide ea la căderea morţii

(selecţionerul lunii decembrie 2014 la

TIUKpoemul săptămînii

e Liviu Ioan Stoiciu)

Claudiu Komartin

iubesc acel oraş

aş vrea ca dimineaţa asta să aibă mâinile tale

pentru că noaptea a fost adâncă şi rece

“adâncă şi rece”, am putea spune

ca o gură de filosof

rătăcită prin file

întunecate

aş vrea ca dimineaţa asta să aibă spatele tău:

talger acoperit de o piele trandafirie,

sub care pulsează aştrii prietenoşi

iubesc acel oraş îndepărtat

în care au botezat lumina

blândă a înserării

cu numele tău.

(selecţionerul lunii decembrie 2014 la

TIUKpoemul săptămînii

e Liviu Ioan Stoiciu)

Page 1 of 3