Show recent messages

cu Virgil Botnaru

 

Moni Stănilă: Casă

Virgil Botnaru: Locul unde îmi redactez textele.

Moni Stănilă: Duminică

Virgil Botnaru: Ziua după care aş vrea să urmeze două nopţi.

Moni Stănilă: Bălţi

Virgil Botnaru: Acolo unde şi azi studenţia mea fumează pe stradă.

Moni Stănilă: România

Virgil Botnaru: Vreau de fiecare dată să revin.

Moni Stănilă: Crimeea

Virgil Botnaru: Русские сенсации.

Moni Stănilă: Ciocolată

Virgil Botnaru: Nopţile frumoase.

Moni Stănilă: Premii

Virgil Botnaru: Sunt precum mângâierile femeilor străine: pretinzi că nu te interesează, dar te bucuri când le obţii.

Moni Stănilă: Poet

Virgil Botnaru: Cel pe care Dumnezeu l-a făcut după neajunsurile sale.

Moni Stănilă: Prozator

Virgil Botnaru: Poetul ceva mai risipitor.

Moni Stănilă: Banal

Virgil Botnaru: Un strop de poezie promisă a fiecărei zile.

Moni Stănilă: Surprize

Virgil Botnaru: Cele neplăcute sunt mai frecvente.

Moni Stănilă: Moarte

Virgil Botnaru: Cârtiţă care umple pământul de muşuroaie.

Moni Stănilă: Femeie

Virgil Botnaru: Toate de la ea ni se trag...

Moni Stănilă: Timp

Virgil Botnaru: Odaie întunecată în care orbecăieşti după sine.

Moni Stănilă: Primăvară

Virgil Botnaru: Încă o şansă.

Moni Stănilă: Sonet

Virgil Botnaru: Patul lui Procust. Funcţional.

Moni Stănilă: Ziar

Virgil Botnaru: În copilărie, înveleam cu foi de ziar manualele.

Moni Stănilă: Chişinău

Virgil Botnaru: Berea oamenilor buni

Moni Stănilă: Salarii

Virgil Botnaru: Bucurii mărunte.

Moni Stănilă: Fereastră

Virgil Botnaru: Şi microbuzele au aşa ceva.

Moni Stănilă: Microbuz

Virgil Botnaru: Suportă-ţi aproapele.

Moni Stănilă: Părinţi

Virgil Botnaru: Îi iubesc pentru că le-am moştenit copilăria.

Moni Stănilă: Copilărie

Virgil Botnaru: Inocenţă, clipele în care îi arăţi prietenei de joacă totul şi nu ţi-e ruşine.

Moni Stănilă: Return to innocence

Virgil Botnaru: Abia primul pas.

Moni Stănilă: Virgil Botnaru

Virgil Botnaru: Cel căruia sunt nevoit să-i suport defectele.

 

Show recent messages

cu Aurelia Borzin

 

Moni Stanila: Dimineață

Aurelia Borzin: Voichiţa: "Mama, e bine...!"

Moni Stanila: Voichița

Aurelia Borzin: Îmi aminteşte din când în când de ceea ce aş fi putut face ALTCEVA dacă ea nu ar fi fost. Niciun regret, doamne fereşte, pur şi simplu un alt mod de a trăi.

Moni Stanila: Amintiri

Aurelia Borzin: Mă lepăd de coadă ca o şopârlă. Trăiesc AICI şi ACUM. Încă nu am îmbătrânit suficient ca să trăiesc cu ele.

Moni Stanila: Oraș

Aurelia Borzin: Evenimente, străzi, oameni. Un loc în care întotdeauna se întâmplă ceva.

Moni Stanila: Casă

Aurelia Borzin: Voichiţa umple tot spaţiul şi timpul, chiar şi atunci când e cu dădaca. Biblioteca închisă cu cheia ca să nu ne deranjeze.

Moni Stanila: Cheie

Aurelia Borzin: Cea mai bună invenţie. O răsuceşti şi toate rămân de partea cealaltă. Ca să nu dea buzna peste noi.

Moni Stanila: Poezie

Aurelia Borzin: Peste tot, ca aerul. Chiar dacă nu mi s-a mai întâmplat de ceva timp.

Moni Stanila: Poet

Aurelia Borzin: Ca toţi ceilalţi, pur şi simplu o altă intensitate a trăirii şi un ochi în plus.

Moni Stanila: Republica Moldova

Aurelia Borzin: O rezervaţie a inechităţii sociale, a lumilor paralele, a paradoxurilor şi a unei mâini de oameni care fac eforturi de a schimba situaţia.

Moni Stanila: Europa

Aurelia Borzin: Un fel sumar de a-ţi identifica apartenenţa.

Moni Stanila: Biscuiți

Aurelia Borzin: Din poezia cotidianului.

Moni Stanila: Valea Morilor

Aurelia Borzin: Când lacul era secat am dat drumul unui şoarece viu în acea pădure. E o amintire intimă şi simbolică pentru mine. Imediat după, lacul a fost umplut cu apă, cu peşti, iar spaţiul din împrejurimi – cât de cât amenajat. Aş mai avea nevoie de câţiva şoareci "magici"...

Moni Stanila: Bani

Aurelia Borzin: Fructe pe copaci. Mai mult urci, mai multe ajungi.

Moni Stanila: Copaci

Aurelia Borzin: "Baronul din copaci" de Italo Calvino. O carte de repetat adolescenţa.

Moni Stanila: Dezamăgiri

Aurelia Borzin: ...că aş putea face mai multe, că ar fi trebuit să fiu acum în altă parte, iar timpul trece.

Moni Stanila: PMAN

Aurelia Borzin: Pe umerii laţi ai lui tata, la marile adunări naţionale.

Moni Stanila: Berlin

Aurelia Borzin: Artişti underground şi miere ecologică. Un oraş în care m-aş simţi bine.

Moni Stanila: București

Aurelia Borzin: ICR care ar putea reduce din distanţe.

Moni Stanila: Chișinăul e o tabletă de ciocolată

Aurelia Borzin: Deja sunt în altă parte. O cămaşă din care am ieşit.

Moni Stanila: Aurelia Borzin

Aurelia Borzin: Se scrie scriindu-se.

 

Show recent messages

cu Nicoleta Papp

 

Moni Stănilă: Prietenie

Nicoleta Papp: O utopie în care lumea încă mai crede.

Moni Stănilă: Monede

Nicoleta Papp: Chestii care zdrăngăne frumos și care cel mai adesea, în fiecare dimineață, se duc la bancomatele de cafea de pe holurile diverselor instituții. Monedele sunt ceva fascinant, pot fi adevărate piese antice, medalioane sau simple obiecte plate de mică valoare prin care lumina nu poate trece.

Moni Stănilă: Timişoara

Nicoleta Papp: Un loc care mă fascinează din primii ani de viață, pentru că oriunde aș pleca și oricât de puțin aș sta, încă de pe drumul spre destinație vreau să fiu înapoi aici, unde sunt și acum.

Moni Stănilă: Chişinău

Nicoleta Papp: Orașul în care pentru simplul fapt că țigările sunt ieftine merită oricând să întâlnești oameni deschiși, dintre care doar cu un procent minor m-aș putea certa. Chișinăul e locul unde toată lumea mănâncă bucuria și se înghesuie până își dau duhul în rutiere.

Moni Stănilă: Lac de munte

Nicoleta Papp: Văliugul e primul care îmi vine în minte, evident. Mi-amintesc că la un moment dat mă plângeam că la Văliug e mai fain decât la mare.

Moni Stănilă: Cerbi

Nicoleta Papp: De fapt, cerbii aceia dintr-o tabără de demult erau după spusele lui Alex în cameră în fața geamului prin sunetele pe care stomacul meu le emitea intermitent până s-a golit de tot și am dormit în pace.

Moni Stănilă: Jepii Mici

Nicoleta Papp: Tenișii nu sunt cei mai indicați în parcurgerea unor trasee periculoase, cum ar putea fi Jepii Mici. Apropo, de-abia jos era afișat pe o tablă mică şi ruginită: Atenție, urși!, iar lângă, pe o alta: Nu urcați fără echipament adecvat!, ceea ce evident că nici eu, nici tu nu am făcut.

Moni Stănilă: Mare

Nicoleta Papp: Nasoleală. Mâncarea era cel mai adesea stricată, dacă-mi amintesc bine, iar pielea se înroșea și avea reacții din ce în ce mai adverse în fața soarelui.

Moni Stănilă: Frică

Nicoleta Papp: O chestie care poate să persiste tot timpul pentru o perioadă și nu e fain deloc. Atunci citesc din psalmi, merg la biserică și beau doar ceaiuri cicatrizante.

Moni Stănilă: Durere

Nicoleta Papp: Nu de puține ori stomacul era testat până la limită și chinuit cu veșnicul omez care nu prea își mai făcea efectul. Am căzut cu bicicleta de n ori, dar atunci când merg după ce am băut doar foarte puțin, mă lovesc cel mai rău. Așa cum s-a întâmplat cu o saptămână în urmă, iar acum aștept bine mersi să cadă crusta de pe frunte.

Moni Stănilă: Plăcere

Nicoleta Papp: Nu sunt prea multe plăceri în viața unui om, dar unele persistă și se repetă, chiar dacă sunt constituite din greșeli față de alții. Uneori nu e corect, dar asta e. Nu-mi refuz mie o plăcere, pentru că ar putea deveni o neplăcere pentru altcineva, deși în stare inițială refuzul nu ar afecta pe nimeni; nici pe mine, nici pe vreo altă persoană. Plăcerea e o stare pe care o căutăm ca pe adevăr uneori, dar ea apare întotdeauna în compensație cu altceva la fel de prezent, anterior sau viitor.

Moni Stănilă: Pedeapsă

Nicoleta Papp: Răsplata pentru egocentrism și ignoranță. Orice acțiune se cuantifică și pentru a se păstra un echilibru stabil în natura umanului, trebuie să intervină din când în când câte o pedeapsă ca un fel de atenționare.

Moni Stănilă: Pufuleţi

Nicoleta Papp: Chestii care sunt bune doar cu bere, pentru că te umfli și țin de foame. Altfel, doar pentru cei care țin post, pentru ronțăit când se uită la Suleyman etc.

Moni Stănilă: Sandvici

Nicoleta Papp: Pachetul pe care îl car în fiecare zi în geantă, iar de foarte multe ori ajungea în anii trecuți să fie împărțit frățește cu compatrioții finaliști din diverse localuri.

Moni Stănilă: Minciuni

Nicoleta Papp: Serii de scenarii pe care le-am inventat întotdeauna cu succes și chiar mi-au ieșit bine, cu foarte puține ezitări. Uneori e mai bine așa, mai ales că atunci când nu știi ceva, acel lucru nu te mai poate afecta. Ele apar spontan, ca din neant, și se perpetuează cu o viteză de neoprit, până scenariul devine complet ca un puzzle și totul e închegat cum trebuie în peisajul urban.

Moni Stănilă: Cărţi

Nicoleta Papp: Nu pot spune că-mi place să citesc nespus de mult. Cred că o fac mai mult dintr-o obligație morală față de mine, pentru că în general nu-mi prea place să fac nimic. Uneori citesc mai mult poezie, alteori mai mult proză și de multe ori meniuri. Au fost însă câteva cărți care m-au motivat să mai citesc și altele, cum sunt: Maestrul și Margareta, Lupul de stepă, Patul lui Procust, Istoria culturală a prostiei omenești, Bărbierul regelui Midas etc., dar dacă mi-ar cere cineva să aleg doar câteva cărți, restul devenindu-mi indisponibile în mod clar nu i-aș alege pe Homer sau Dante, ci mai degrabă ceva ce citesc acum sau aș citi în viitor.

Moni Stănilă: Poeţi

Nicoleta Papp: Întotdeauna mi-a plăcut să cunosc poeți buni și să stau cu ei la un pahar de vorbă. Poeții au alt tip de viziune decât cea a prozatorilor, iar dacă sunt cu adevărat buni sunt capabili să descrie ceea ce fac ca artiștii plastici. Îmi plac mulți poeți, iar ca să pomenesc câțiva, ar fi: Macedonski, Verlaine, Minulescu, Mazilescu, Ion Mureșan, Ioan Es. Pop etc., fără ca ordinea să aibă vreo oarecare importanță.

Moni Stănilă: Papi

Nicoleta Papp: Primul birt în care am început să ies. Aveam 14 ani și descoperisem gustul plăcut, rece și amărui al berii Bergenbier la halbă, ca mai apoi să cunosc oameni faini și să pierd vreo 3 ani în acest birt în care chiar și acum se mai întâmplă să ajung.

Moni Stănilă: Katană

Nicoleta Papp: Sabie cu lama arcuită care intră în teacă prin mângăierile cu degetele ale lamei și cu mai mare ușurință, datorită formei sale. E o armă fascinantă care implică cunoașterea unor principii și filozofii pentru a putea desăvârși arta mânuirii Katanei.

Moni Stănilă: Sabia ta

Nicoleta Papp: Katană confiscată, pentru că nu mai am voie să merg la sală.

Moni Stănilă: Vis

Nicoleta Papp: Uneori am impresia că visez tot timpul, pentru că oricât aş încerca să gândesc rațional, lucrurile ar trebui să fie cumva altele. Aleg să visez în continuare, să cad cu bicicleta și apoi să mă gândesc din nou la lucruri care mă fac să zâmbesc sau chiar să râd.

Moni Stănilă: Şcoală

Nicoleta Papp: Ultimii doi ani de liceu. Am impresia că am lipsit destul de mult, dar asta și datorită faptului că reușeam să dorm câteva ore aproape zilnic cu capul pe bancă. Școala pentru mine a însemnat doar pasiunea pentru matematică (până am dat de analiză) și timp pentru lectura cu cartea pusă în interiorul manualului pentru a face lucrurile mai simple.

Moni Stănilă: Premiu

Nicoleta Papp: Primele întâmplări care îmi vin în minte sunt mențiunile pe care le-am luat până în clasa a 10-a, inclusiv la olimpiade de matematică, etapa județeană, în special.

Moni Stănilă: Carte de vizită pentru centrul oraşului

Nicoleta Papp: Un volum la care am lucrat câțiva ani, dar care se pare că nu vrea deocamdată să se expună nud și rămâne agățat de rucsacul meu în continuare.

Moni Stănilă: Nico Papp

Nicoleta Papp: Eu și cu mine, împreună.