Daniel PIŞCU

Klipite de mine

• Stăm la o masă-terasă la bufetul gării. Porumbeii ciugulesc de pe jos. Bem câte o bere, mâncăm câte o prăjitură. Sunt foarte dulci. Suntem dulci.

• Dacă mai dorm o oră, nu voi mai urî pe nimeni.

• Nu a venit timpul meu, zodia mea e gestantă, nu m-a născut încă.

• Deşi e de unică folosinţă, ar putea folosi de n ori.

• Iluminarea-luminarea de Sus, de la I. De la I-ISus.

• Rusaliile-aleile, căile rozelor la pogorârea Sf. Duh.

• A fi banal e mai puţin interesant decât a fi prost.

• La un radio: „ Vă oferim 12 cântece fără întrerupere”. Ce bucurie!...

• 20 000 de euro nu fac cât o pagină de revistă bună.

• Eşti ca vremea: predominant frumoasă.

• Secundele sunt ca un drog pentru mine. Nu mă mai pot opri.

• Ea a zis-o, în timp ce eu o gândeam.

• A crescut în creierul munţilor, de-aia e aşa de inteligent.

• Mă doare în pixeli.

• Dacă-ţi dau un deget, tu mă iei cu totul.

• Nu mai discuta despre asta, că se risipeşte vraja.

• Vinul era treaz şi eu adormeam.

• Ce-o mai face Dj-ul din Djibouthi?

• Toate produsele eco, au din ce în ce mai multe ecouri.

• Viaţa e rotundă. Oricât încerci, nu poţi să-i dai de capăt.

• Priveam femeia mâncând şi (nu) salivam.

• De la cuvântul oval, de ce nu s-ar verbaliza ovaliind, mai ales când e vorba de un ou, sau de miezul de nucă, pe care le diseci, unul fiert, celălalt, verde.!

• Pan-metro-aristo(crat) - totul cu măsură ( cea mai bună).

• Cerând un împrumut pe caniculă: „ Umbreşte-mă şi pe mine cu 100 de lei!”.

• Secundarul ceasului - carii ce ne mănâncă din timp.

• Dacă spun : spun, pun pe s în faţă.

• Îşi scrânteşte piciorul frecvent, dar colindă toată lumea.

• Partidul liber-schimbist a dat o palmă grea politicii româneşti.

• Doi de idem-ibidem.

• Era o rara avis pe Via Apia.

• Barman-poate fi şi un nume propriu: Bar Man.

• Nivelam staniolul de la ciocolate când eram copil. Acum îmi învelesc singur sandviciurile... Şi altora..., din familie.

• „Pa!-pa!...”, şi spre tine... Paşi ce se îndepărtează de tine.

• Salut! Sare şi piper! Sănătate pe pământ!Pe nisip şi pe lut. Salvare şi curăţenie.

• Ea: voi încerca să-ţi dăruiesc în fiecare zi câte o secundă.

• Era nepoftit: nu mirosea (a) bine.

• Azi fetiţa a încercat prima dată să se încalţe cu papucii mei. Deodată, era mare.

• Dacă ştiam că ştii, nici nu te informam.

• Românul s-a născut laureat al Premiului Nobel. Ori mai bine al lui Iisus.

• Patul erou: nu s-a stricat nici un arc, deşi ne-am tăvălit, ne-am iubit, ne-am perpelit pe el.
• Te ghemuieşti  ca şi când ai fi în pântecul mamei. E ca şi când ai avea o mulţime de bani şi-ţi poţi permite orice extravaganţă.

• În pat: De ce stai culcat pe mirosul parfumului părului meu?

• Când mănânc, am impresia că pierd timp. Sunt leneş, grăbit sau pur şi simplu n-am apetenţă. Nici pentru arta gastronomiei.

• Urăturile de sărbători sunt susţinute de murături.

• Apocalipsa 2012: Dacă şi o civilizaţie ca şi cea mayaşă, uneori crezând ca extraterestră a greşit cu calendarul ei discutabil, atunci morala ce se degajă este şi mai evidentă: creştinismul, care ne spune  prin Iisus că sfârşitul Lumii nu-l ştie decât Tatăl, e superior şi , deci Domnul Dumnezeu există inexorabil. Nu mor caii când vor câinii.

• Inventatorul scaiului păturii de Amsterdam a mai brevetat şi alte invenţii. Atât era de priceput!

• După o lungă absenţă:  „ Mi-a fost dor de voi, iconuiţele mele!”.

• Am făcut un salt prin înalt, prosperitate, spor, cu sare în bucate.

• Onomatodoxia: Dumnezeu este mai întâi numele Dumnezeu.

• Poza de pe buletin scoate la iveală infractorul din noi.

• Pretabil - gata de..., cu abilitate, având toate calităţile...

• Dacă aş fi scris toate visele pe care le-am visat, aş fi fost un mare visător. Romantic, nu?

• Sau sado-masochist? ( coşmaresc ?)

• Cea mai bună echivalenţă autohtonă pentru atât de concentratul şi precisul cuvânt „ puzzle”, mi se pare potrivit a fi „împrăştietor” sau „ sitătuitor”. De la sită, cea care cerne. Sau poate „cuprietor”, de la cuprierul de la casino, care, după ce împrăştie taloanele, le adună şi le strânge, le repartizează, cineva , ceva iese câştigător.

• Pentru „ cuprietor” aş găsi un echivalent în „ greblător”. Un fel de nas-ştergău paşoptist...

• Grăitor, nu?

• Când înjuri, înjuri prea tare, când complimentezi, complimentezi prea tare, nu eşti deloc diplomat, îmi zice ea.

 

• Singurul cu adevărat diplomat este tortul cu frişcă „Diplomat“, îi zic eu.

Constantin Cheianu

Între…

Nu știu dacă alți oameni din generația mea trăiesc senzația asta... Te pomenești de-odată în fața unui prezent al tinerilor de care nu te mai poți agăța. Ai, apoi, la dispoziție un trecut al bătrânilor care îți scapă. Și așa ajungi să exiști în afara – sau ÎNTRE – vârste, epoci, generații.

De pildă, filmele. Nu mă mai pot atașa de filmele care se fac astăzi. Totodată, nu le mai pot privi pe cele care îmi plăceau în tinerețea mea, deoarece îmi sunt mai dragi amintirile legate de ele, decât filmele propriu zise.

 

Vă spun, exist ÎNTRE...

Poveştiuci pe bune (Tiuk 38)

Liviu Ioan Stoiciu: Eu și suprarealismul

Vitalie Vovc: Ziua în care am încărunţit

Leo Butnaru: Războiul şi vodca

Constantin Cheianu: Între…

Daniel Pişcu: Klipite cu mine

Dan Perjovschi - Anti căcănari!

Leo Butnaru

Războiul şi vodca

În romanul memorialistic „Copil la ruşi” şi în eseul „Românii şi enciclopedia sufletului rus” am scris despre alcoolul utilizat în cel de-al doilea război mondial de către sovietici. Pentru că şi o parte din bărbaţii din Moldova Estică, tineri sau până în cincizeci de ani, câţi a fost să rămână în viaţă, din groaznicele bătălii se întorsese(ră) cu patima pentru băutura-trăsnet, hiper-tare. Beteşugul prinse după acea sută de grame de alcool pur, spirt sută la sută (îmi vine să zic: mie la mie!), care uneori înlocuia echivalentul de vodcă prevăzut de o hotărâre specială semnată de Stalin; alcool ce li se turna soldaţilor sovietici înainte de atac. Să li se anestezieze spaima, să li se pară mlaştinile Bielorusiei nişte, ce mai! – băltoace oarecare, Oderul să şi-l imagineze cam la genunchiul broaştei de adânc – ptiu! –, roiurile de gloanţe – un fel de insecte, ceva între muşte şi bondarii de mai... Unii pruto-nistreni renunţau la atare mod de a-şi reprima spaima, dându-şi seama că acţiunile unui ostaş lucid, treaz, sunt mai calculate, mai sigure şi, în anumite cazuri, te pot salva chiar de la moartea pe care o vezi cu ochii. Astfel că sutele lor de spirt le preluau alţi camarazi, dându-le de duşcă din căni de aluminiu din care, cu câteva clipe înainte, lichidaseră propriul tain de spirt pur. Groaznice urmările acelei sute de grame, cu care ostaşul mergea la atac, urlând cu gâtlejul ars de alcoolul pur un „ura!” răguşit, sugrumat, disperat. Nu conta numărul celor căzuţi, nu conta preţul victoriei ce fusese obţinută cu preţul a sute, a mii de vieţi în plus... (În minus!)... Şi alte milioane de vieţi terorizate de efectul întârziat al acelei „proverbiale” sute de grame de spirt date de duşcă... Bieţii dependenţi, à reburs, de blestemată cană de aluminiu... Cum să nu-ţi fi amintit de experienţele lui Pavlov cu reflexele condiţionate inoculate câinilor?...

Iar istoria acelei sute de grame e următoarea: de la începutul anului 1940, în rândurile Armatei Roşii, dar, bineînţeles, şi în scrisorile ostaşilor trimise la vatră, iar din ele – în întreg cuprinsul societăţii sovietice, prinde a se răspândi termenul neoficial de „narkomovskie sto gramm”, ce s-ar traduce ca – „suta de grame a narkomatului”, adică 100 de grame de votcă pe care Comisariatul Poporului a decis să o acorde ostaşilor roşii aflaţi pe linia frontului. Această porţie de alcool se mai numea şi „voroşilovskaia”, dat fiind că ideea/ iniţiativa fericirii şi încurajării luptătorilor cu stea în frunte a pornit de la Klement Voroşilov, comisar al poporului pentru apărare, care în ianuarie 1940 îl rugase pe Stalin să dispună ca oştenilor şi comandanţilor prinşi în războiul sovieto-finlandez să li se acorde câte 100 de grame de vodcă şi 50 de grame de slănină pe zi, pentru a-i ajuta să înfrunte condiţiile grele (pe istmul Karelia, temperatura cobora până la minus 40 de grade Celsius). Dispoziţia mahărului din Kremlin a fost pusă neamânat în practică, prevăzând că, în raport cu celelalte genuri de arme, tanchiştilor norma să le fie dublată, iar aviatorilor să li se dea 100 de grame de coniac. Astfel că, de la 10 ianuarie până la începutul lunii martie a anului 1940, armata angajată în lupte lichidase mai bine de 10 tone de vodcă şi 8,8 tone de coniac.

După războiul sovieto-finlandez, în care URSS a suferit pierderi serioase în confruntare cu vecinul său mult mai modest ca posibilităţi umane şi materiale, „cinstirea” ostaşilor sovietici a fost reluată după o lună de la începerea celui de-al doilea război mondial, în iulie 1941, chiar dacă hotărârea oficială a Comitetului de Stat pentru Apărare, cu parafa „absolut secret”, Iosif Stalin nu a semnat-o decât o lună mai târziu. Dispoziţia din 22 august prevedea ca tăria vodcii să fie de 400, iar eliberarea acesteia să înceapă la 1 septembrie, numai că, precum am spus, acţiunea era deja în plină desfăşurare. Iar la 25 august o altă dispoziţie menţiona ca de tainul de alcool să aibă parte nu doar oştenii aflaţi pe linia frontului, ci şi aviatorii care efectuau zboruri de luptă (adică le fusese retrasă porţia de conac), precum şi personalul de ingineri şi tehnicieni care deservea aeroporturile.

Transportarea vodcii se făcea în vagoane-cisterne, câte 43-46 lunar. La locurile de destinaţie, lichidul albăstrui era împărţit în butoaie sau bidoane pentru lactate, care ajungeau în tranşee.

Reieşind din condiţiile dificile în care se pomenise Armata Roşie în primăvara anului 1942, repartizarea alcoolului a fost diferenţiată, proiectul de hotărâre al Comitetului de Stat pentru Apărare propunând ca vodca să le revină doar unităţilor de pe linia frontului care s-au distins în luptă, raţia pe cap de oştean fiind dublată (200 de grame). Însă Stalin redactează manu propria proiectul, în baza căruia de vodcă aveau să beneficieze doar oştenilor care porneau la atac, celorlalţi însă tainul tăriilor revenindu-le doar la sărbătorile oficiale, ce se adunau cam 7 pe ani, inclusiv Ziua Sportivului Sovietic. Ba mai mult, proiectul prevedea şi Ziua Internaţională a… Tineretului (6 septembrie), numai că Stalin a exclus o eventuală sută de grame în plus…

Cu puţin timp înainte de contraofensiva Armatei Roşii la Stalingrad, vechea hotărâre este revăzută şi completată: ostaşilor din unităţile de rezervă din spatele frontului, celor din unităţile de construcţie, personalului medical, dar şi răniţilor (acestora cu acordul medicilor) li se cuvenea câte 50 de grame de vodcă. Pe Frontul Transcaucazian cele 100 de grame de tărie au fost înlocuite cu 200 de grame de vin de Porto sau 300 de grame de vin sec. Iar după bătălia de la Kursk pentru prima oară vodca a fost repartizată şi personalului din NKVD şi unităţilor militare de căi ferate.

Ritualul împărţirii vodcii a fost încheiat în mai 1945. Poate şi din considerentul că în teritoriile pe care se pomenise oşteanul sovietic băutura se găsea din belşug şi în afara oricărui regulament militar.