Liviu Andrei

 

6 Vânători

 

−  ...și asta e. Ia pachetele ăstea!

            Gata? Te potoliși? Pffuu, ce mă ustură... Soda trecuse de piele și atenta la carne. Ovidiu avea o inundație de usturimi pe liniile chiromantice ale palmelor. Vocea pițigo-curvească a Ginuței aduna privirilor celor veniți la vizite. Toți heteroii ar fi dat la ea până le-ar fi crăpat venele pe clean, dar Sensibilului îi provoca scârbă. Era rivala lui. Melcul ei nesimțit îi curmase plăcerea. Râtul ei în vânt frecase pieptul lui Aurica ca pe o lampă fermecată și scosese duhul afecțiunii masculine. Omorâse acest duh cu tocul ei tătărăsc otrăvit și-l păcălise pe Aurică să o ajute ca să-și scoată un vițel de aur cărnoid prin vagin. Acest junc idolatru era Vlăduț.

            Gardianul anunță sfâșitul biciurii pizdice la care Gina îl supusese, fără să conștientizeze. Satanosu’ din ea lucrase veșted, fără urme de verzeală. Întâlnirea cu ea fusese ca o vizită la un animal rar, care în libertate mănâncă oameni, dar la zoologica în care fusese adus era ținut pe broaște râioase. Cum s-a-nsurat el cu asta?! Are o față de brotac...

Ia plasa cu pachetul. E desfăcut. Caralii îl verificaseră deja: două cartușe, o pâine feliată și cinci șnițele. O salută din cap pe broscoasă și pleacă. Prima oprire: Rincă. Bătăușu’ era înfipt în table. Pierdea.

−  Ce pula mea v-ați strâns toți în juru’ meu? se răsti Rincă. Ia, hai cărelu’, că nu e discotecă aci! Nu s-aude, bă? Uși!

Doar trei o tulesc. O bună parte din chibiți sunt nedumeriți. Io sunt pe felie cu domn’ Petrică. Nu zice de mine, ce dreacu’…

−  Domn Petrică! îl întrerupe Sensibilul. Uite aci treaba!

−  Nu vezi, bă, că joc?! ...futui zaru’ morților mă-sii! Ia uite, bă, și tu!... E ca curu’, să n-am ambițieeeee...

Mai dă o dată. Zar mic. E nervos din cale-afară. Înghite zarurile. Nu e prima dată. Așa face când nu-i prea iese pasența.

−  Nu mai joc, Jimboaie! Joc mâine când le cac, că o să dea norocu’ peste mine. Azi n-a intrat nimic… Chelire de chelire. Pfuui!

Ovidiu scoate cartușul de Kent și-l împunge ușor cu el pe braț, exact în ochiul șerpălăului pe care bătăuşul îl avea tatuat. De cum simte colțul cartonului pe tegument, Rincă cască ochiul drept și se-ntoarce către sensibil.

−  Beleai pula rău, dacă  nu-l aduceai! Îți spărgeam popândău’…

Ovidiu privește armata de țigănet tatuat care fumega de nefutută în jurul lui. E tărzănimea. La cât de stătuți sunt, ar fute și găini moarte. Ar băga cariciu-n cloțe și ar ejacula-n gălbenușuri. Penisurile lor sunt înfiorătoare. Sunt obiecte de artizant pușcăriofil.

−  Pute a carne... Du-te și răstoarnă și potolu’ pe masă! îl repede Rincă.

Sensibilu desface cartușul de Camel, bagă un pachet în buzunar și lasă plasa de masă. Să-ți stea-n gât, murir-ar mă-tă! E gata. Rincă o să cace zarurile învelite în rahat din șnițelele Ginei și el o să stea tranchil. Frica de tarap bilos a dispărut în rugina paturilor de fier.  E hotărât. Își va face cel mai tare mânz de pe mapamondul pârnăiesc. Încep de azi. Nici nu s-așterne bine liniștea rece a nopții și își înfige grăbit un filtru în uretru. Fiecare milimetru e o luptă celulară. Doare, ustură, arde. Ahh! Cleanul lui nu soportă corp străin. Nu mai am mult și scap de bulău... Vreau să mă mânzesc cu Aur! ...să-l simt în mine prin toate părțile și să-l căznesc până uită de broscăroasă. Vreau...

Dimineața vine plină de usturimi falice. Filtrul e rozaliu. Un filon minuscul de sânge i-a dat un pic de culoare. Ovidiu își scoate lărgitorul. Phooaaa! Coace. S-ar pișa, dar nu poate. Singurul doctor de clean care-i știe leacul e Frăsi. Îl caută cu privirea. Nu e pe cameră. E la chiloțeală... Ce dreacu să fac?... Auhh!  Mă duc.

Da. Era în palatul lui rufăresc. Nu e suprins de vederea Sensibilului. Ovidiu îi întinde pachetul desfăcut de Camel. Optișpe țigări. Usturimile îi capsează toate intențiile. Rușinea e demult avortată. Își dă pantalonii jos și își arată inflamația.

−  ...am vrut să-mi fac și io d-aia, se confesează Sensibilu.

Frăsi nu râde. E serios și analizează problema ca un medic aflat în criză de timp.

            −  Păi nu așa, bă, prostea! Trebuie să-ți bagi un filtru fumegat. Fumu’ îți prășește canalu’. Ia… Lasă-mă un pic!

            Își aprinde o țigară și se pune pe ciuci. Trage două fumuri pufăite scurte, apoi unul lung. Îl suflă pe scula suferindului. Încă un fum. Sensibilul îl simte mai adânc și mai cald. Închide ochii. Simte că vraciul de bulău i-a început o felație medicinală. Simte fumul încălzindu-i cleanul, simte striațiile cerului gurii, simte moliciunea obrajilor. Un nou fum cald și alte senzații. Usturimile sunt insignifiante. De fiecare dată când Frăsi iese din el ca să-și alimenteze gura cu fum, e atacat de o răcoare incredibilă, de parcă cineva i-ar masa tarapul cu un macrou congelat. Felația asta nu are nicio doză de excitație. Erecția nu există. Doar câteva zvânciniri izolate la atingerea aței. E un fel de masaj terapeutic. Îhhîî! Ultima doză de fum a fost incredibil de fierbinte. Aproape că l-a ars. Și-a încleștat mâinile și și-a trosnit un deget. A fost fum de filtru coroborat cu o tușitură înnăbușită. Nebunie! Sensibilu deschide ochii și se uită la vraci. Nasul terapeutului pare o proră de caravelă care se unduiște deasupra valului plăcerii. Scalpul lui este presărat cu un păr din care se ivește impunător un punct calvițios chiar în vârful capului, exact în locul unde în acum zece ani triumfa un zbârnel rebel. Frăsi își retrage buzele de pătlagină de pe clean, se ridică și își aprinde încă un Camel. Analizează tutunoasele de parcă acum ar fi văzut pentru prima dată un pachet cămilat, scoate încă o țigară și o pune după ureche. Ovidiu e uluit. Nu-l mai ustură. E doar o mâncărime plăcută care se plimbă din cap și până-n străfundul pelvisului, care-l face să-și strângă bucuțele din când în când.

            −  Ce să vă fac io, dacă vă mănâncă-n cur ca pe Zambilică?! îi reproșează Frăsi, trăgând liniștit din țigară.

            E la ultima treime a camelului. Nu-l privește pe bolnav. Își plimba limba pe buze ca să mai simtă o dată un gust de clean înfumurat apoi își șterge colțurile gurii. L-a executat scurt. Un penis cățălesc plăpând ca un jeleu.

            −  Ho, nu te agita că nu ești primu’! La noapte o să te ia iar... Să mă cauți și mâine ca să te dreg ca lumea! Nu-mi tre’ie țâgări!...Te rezolv așa, pe moca... Ce te belești la mine așa?

            Sensibilu e schimbat. Vrea mânz mai mult ca oricând. Nici frecatul prostatei nu-l mai liniștește. Vreau să mi-l facă... Îi dau și mama țigărilor, doar să-mi fac mihihau d-ăstă...

            După patru felații, Ovidiu era dezumflat. Frăsi îl șantaja cu leacul ăsta fumat, dar deja simțise ceva plăcere cu urâtul ăsta și nu era bine. Reprizele de erecție erau involuntare. Ho! Ho! A înviat mortăciunea...

            −  Bă! Nu ne mai jucăm... Vreau să intri o dată în mine ca să mă simt și eu în suflet... Dacă nu vrei, jur pe mămicuța mea Bibianca că te spânjur cu pantalonii de pe tine!

Ovidiu nu simțea frică. Disperarea lui Frăsi îi arăta vulnerabilitatea. Oricum avea de gând să-l zgârme în nară, pentru că voia să știe cum se va simți Aurică în moliciunea lui. Să nu mi-o mânzesc dreacu degeaba... Vine prima înșurubare. E ca o primăvară peste o seră de flori. Căca-m-aș! Doamne, mânca-ți-aș balamalele! Nu a simțit ceva mai demențial. Niciun vagin din lume nu echivalează cu pătrunderea în nară. Nara e un vagin de Evă neterminată, un vagin preistoric. E ca un ulei extravirgin extrem de hrănitor, ca o aromă din stropi de ploaie sau o zeamă de cactus băută dintr-un pahar de piele de șarpe cu clopoței. Căldura e incredibilă iar Frăsi se comportă ca un amant evadat dintr-o închisoare insulară. Fumează țigară după țigară în timp ce-și primește porția. Așteptă nerăbdător ejacularea Sensibilului, care întârzie. Vrea să-și dea drumul imediat după ce-și dă și futinpulistul ăsta.

−  Hai, tăticu’ că mai am de spălat! Bagă mare pe ogoare!

Urâtul simte căldura milioanelor de jucării cu codiță. Vine și a lui peste doar un minut. Tușește și icnește în timp ce ejaculează.

−  Stai așa, bă... Nu te mai mișca că te mușc de beregată și-ți sparg venele, boule! Stai să facem spumă! Așa... Așa, mă!

Actul masculinizat se termină într-o bolboroseală obosită. Cei doi se desfac. Frăsi se simte scăpat de un blestem. Respiră sacadat pe nări. Nu se mai satură de oxigen. Se sterge pe cabalină cu o cămașă din lighean. I-o intinde și sensibilului.

−  Ia, bă! Curăță-te de smecleu!

Nu o vrea. Ovidiu preferă să se curețe prin micțiune și scuturat. Penisul său s-a metamorfozat. Parcă e un altoi dintr-un alt corp. Seamănă cu un ombilic vânăt de făt născut prematur iar boașele-i sunt ca două veruci zbârcite și canceroase.

A fost și prima și ultima oară când s-a întâmplat ceva pușcăristic pentru Ovidiu. Din toată detenția asta s-a ales doar cu un mânz pe cinste. Niciun viol anal și nicio căutătură pe la gingii. Așteaptă șaua libertății, șaua lui Aurică Ciot. E virgin din punctul ăsta de vedere. E aproape gata. Un bob zăbavă și e înapoi la SKOI-K. O să-i bage curent, o să șteargă tot păienjenișul și o să nenorocească orice libarcă sau șobolănete aciuat acolo. Muzica la blană până vine miliția. Are chef să ia un milițian la mișto și să-i arate actul de eliberare din pârnaie în care Dobra, directorul penitenciarului, îl recomandă pentru un loc de muncă, pentru că s-a reabilitat și nu mai reprezintă un pericol social. Ce ai, nene, cu mine? Uite c-o dau mai încet... Abia am ieșit de la facultate. Lasă-mă să mă dezolvolt și eu azi! De mâine e mormânt aci... Abia așteaptă să vadă ce telefoane și laptopuri au mai apărut. Să vezi, nebunie! Nu mai dorm o săptămână. O să le desfac, o se le asamblez la loc şi dup-aia  o se le desfac iar... Vai de capu’ meu! Să vezi, frățică, ce meștereală pun la cale! Pfuai de pula mea...

 

*

Da. E out din bulău. Prima fiinţă liberă pe care o vede e o pisică bearcă care miaună a cotârceală.  L-au halit câinii! Zici că e mitralieră d-aia de asalt fără pat... Phuai, ce urătă e! Pâst, dă-te dreacu! Peste doar câteva zile descoperă adevărul suprem al omenirii orgasmice: TOATE FEMEILE SUNT NEFOLOSITOARE. E clar. Acum homosexualitatea lui a ajuns la apogeu. E un gay mesianic care prorocește cu scula, călare pe mânzul său proaspăt plămădit. Orice parfum va avea alt miros pe pielea lui. Delicatețea parașutată forțat peste caracterul său impulsiv este un al șaşelea simț specific poponăretului, iar familia și procreerea vaginală sunt doar un gânduri veștejite, ce nu se aprind cu un singur chibrit sau datorii pe care preferă să le  stăpânească din dobânzi, pentru tot restul vieții. Îl apucă mila de fiecare heteroi pe care-l vede. Mi-e milă de scula ta pe care o strici ca bou’! Stricăciune iremediabilă, tată! Mai bine ți-ai băga-o într-o pâine caldă ca să te satisfaci în miez... Trebuie să se vopsească. Stresul pârnăii i-a văruit lâna din cap. Vai de viaţa mea! Zici că am cincizeci de ani... Mâine mă-nnegresc. Gata!

 Nu e o viață nouă. E tot cea veche, dar e arată și semănată cu întâmplări mult mai bogate în penetrări. Îl caut... Probabil că e cu broasca lui vorbăreață. Nu-l lasă aia nici de-a dreacu... Aur, Aur...  Ai merita să-ţi bag un telefon între buci și unul în gură și să le pun pe vibrații... Asta ai merita! Am căzut la pușcărie pentru c-așa am vrut io! Știe și el asta. Îl sună. ABONATUL PE CARE L-AI APELAT NU ESTE DISPONIBIL MOMENTAN. Normal... Se putea?!... Și-a schimbat numărul. Nicio problemă. Cine caută aur, mai și găsește... Suntem băieți mari, nu?

E nerăbdător să-i arate lui Ciot noua sa jucărie. N-a mai văzut așa ceva. O să rămână surprins de bi-bilica mea. Îl ura atunci când îl întâmpina cu barbă și îl adora atunci când era fresh și îi făcea anusul banana split[1] din vreo zece-unşpe unduiri. Nu-l suporta neras. Parcă avea fățăul garnisit cu spițe de bicicletă. Dragostea între homosexualii care provin din heteroizi depinde de anotimpuri și de ravagiile pe care fosta parteneră, purtătoare de vagin și îndeletnicită cu ciclu și dureri de cap închipuite, le-a făcut sufletului și abilităților sexuale. Sexul anal cu ea e diferit de sexul anal cu el. Altă temperatură, altă strânsoare. Felația pe care o face ea e diferită de cea pe care o face el. El nu se-neacă şi nu face bale. Până şi cearta este diferită. Sexul de împăcare de asemenea. Până și găteala este diferită. Nu mă crezi?! Întinge în două ochiuri făcute de un homosexual și o să simți diferența! Pune un homosexual să-ți numere banii și vei avea mai mulți! Homosexualul este o esenţă de femeie. Diluează această esenţă extrem de tare cu apă de ploaie şi nepăsare şi vei avea parte de plăcerea şi implicarea călduţă a zece femei. Un poponar egal zece femei-putere. Poate chiar unşpe.

Sensibilu devenise un fel gayişă. Mânz ca al meu n-are nimeni. E pul-sânge. Mai avea nevoie de un dop potrivit. Îl simţea că e aproape. Trebuia să dea de Aur. Aurul ăsta era plin de karate. Ori îl păstra, ori îl amaneta, ori îl aruncă în nămol. Sunt hotărât! Îmi încerc mânzu’ şi acţionez!

 

                                        Fragment din romanul GAYZER (în curs de publicare).

Alexandru Petria

poeme sin volumul „Călăul harnic”,

în curs de apariţie la editura "Herg Benet"

 

obligaţii

 

 

în dimineaţa în care a intrat trenul

în gară

moartea a rămas în urmă ca aerul din anvelopa spartă

 

fumam, te aşteptam printre ziare şi navetişti

 

femeie 3 în 1

cu pălăria pe ochi

mignonă

cu sâni

însinguraţi de maturitate

 

cât ne-am iubit

cât ţi-o pui cu tipul pe care l-ai cunoscut la serviciu

şi mi-ai explicat pe chat că n-are obligaţii

eu am obligaţii

moartea e o obligaţie

 

domestică

 

ieri am citit- "nu te juca niciodată cu inima unei femei,

are doar una, joacă-te cu sânii, are doi"

ca status pe facebook

 

nu bem coniac, savurăm ceai,

nu mâncăm carne, înfulecăm cereale

 

n-o să mă joc nici cu creierul,

ai două pulpe fese braţe

cu un soare domestic

 

odată

 

am urcat până la patru ca să coborâm în noi

maturi fâstâciţi

 

în cuvintele deschise pe cearceaf,

pe fotoliul de lângă calculator

lângă masa unde pregăteai salată cu peşte şi pătrunjel

lângă uşa de la baie uitată deschisă când făceai pipi

împiedicaţi în prelungitorul cu ştechere

 

era pe undeva pe linia lui 286

n-am băut butelia de vin cumpărată

vroiam să ne iubim lucizi

 

am fumat

ne-am fumat până la filtru

ţurţurii cădeau pe trotuar

ne fuma primăvara de pe facebook

 

la etajul patru

capac peste moarte era cerul

 

arma aceea sofisticată

 

ţigările cu urme de ruj strivite în scrumieră, fumate pe sfert,

cum şezi pe taburet cu picioarele desfăcute,

unghiile tale de la picioare pe mochetă parcă-şi trăiesc autonomia,

cum se lasă sânii, siliconul e o insultă pentru ei,

dreptul mai lunguieţ, cu mamelon mai pronunţat,

plângi şi zici că nu se mai poate,

că n-ai vrut-o, s-a întâmplat pur şi simplu,

îţi privesc anesteziat chiloţii negri, pe care i-am cumpărat de la winmarkt,

intraţi între fese când te ridici să arunci la coş batista de hârtie,

ai nasul roşu,

cum ne-am pierdut,

arma aceea sofisticată care trage de după colţ ne ocheşte

 

 

cartea de identitate

 

viaţa, un rest de spermă pe buzele tale

ce ţi-am povestit

cum ţi-am sărutat tălpile

 

ţi-era frică să nu fii rănită

de un altul al insomniilor începând de mâine

altul în şir

 

nu-mi găseam ciorapii

cămaşa în carouri

cartea de identitate era în pantaloni

este, da

ai o cremă maro pentru bocanci?

hai sa aranjăm patul

unde am aruncat cureaua?

 

te-ai spălat, parfumat, rujat

frumoasă care n-o să naşti pentru mine

 

aveam timp de încă o cafea, trenul era la 18

 

plângeai

şi nu plângeam

doar ca să arăt că sunt puternic

 

pe peron pălăria-mi ascundea ochii

pălăria ta crem nu-ţi ascundea ochii

lăsam viaţa fără mine

cu cartea de identitate în buzunarul de la spate

 

naştem împreună

 

pauza a căzut

ca fisele din automatul de cafea,

când bei prima cafea la repezeală în oraş

parcă celulele se colorau cu fiecare înghiţitură,

timpul a curs numai pentru noi,

cofeină în artere, sex pe sex,

doar discovery

national geographic

viasat explorer nature history,

cât am aşteptat pauza,

am dat politica şi ştirile de-o parte,

ca să ne obosim în noi

până unde vei avea tu spermatozoizi şi eu ovule

şi-o să naştem împreună

ca să ne regăsim

 

 

sacul de dormit

 

de mâine o să ne împărţim facturile,

crizele de bilă,

durerile de picioare,

o să se potrivească şi ochelarii probabil,

o să mă scuzi dacă o sa mă mai văicăresc,

bărbaţii se dau rotunzi, dar nu prea ştiu să sufere în tăcere,

recunosc că sunt un tip greu digerabil şi sunt recunoscător

că ai venit pe strada mea,

recunosc că mai fac cu plăcere pipi contra vântului şi tu eşti o doamnă,

că-mi place clint eastwood,

sărutul o să ne cuprindă ca un sac de dormit

şi-o să te ţin în braţe

în sacul de dormit

cu fermoarul tras până la capătul oxigenului

Dan IANCU

 

Aspecte inedite din viaţa lui…

 

întotdeauna cînd a trebuit să aleg am făcut-o direct[1], fără ezitare, și nu mi-a părut rău. mai bine spus, mi-am impus să nu-mi pară rău, pentru că totul e la timpul trecut. nu mai poți muta ceva și să nu strici toată șandramaua, or cam țin la dugheana asta de lucruri de mirat ar zice unii. eu nu mă mir. mi se par atît de banale, precum orice viață sau orice cuvînt spus într-o trecere. vi se pare căutată sintagma „într-o trecere”? așa și este. am făcut o pauză pentru că nu venea nimic[2] și am pus în locul gol un spasm ideatic. nu o idee, ci un surogat, care sună frumos. auzi la el, mincinosul, „într-o trecere” de parcă ar fi un zeu maiestuos[3] pășind în eternitate… nu e hilar cîți oameni cad în capcana cuvintelor? mulți confundă noțiunile cu vorbele, mulți cred că există o aură ce înnobilează… pe dracu’… cuvîntul… ce să mai repet. e inutil. rîndurile spongioase, ce dispar la o privire atentă[4], umplu viața, inima, sufletul, ziua, universul, orizontul etc etc… aparent toți sunt de acord cu „ce din coadă au să sune”, practic nimeni nu bagă de seamă că o grămadă de ziceri, ce le colportăm cu alura că suntem profunzi, nu au nici adîncimea sifonului chiuvetei din bucătărie. cînd le spui „cujetă” un pic, îți dau dreptate pe moment și continuă la fel. sau găsesc scuze. „nu am chef de ceva profund” sau „ei lasă și tu acum”… m-am trezit dimineață și am intrat în baie. continui să citesc o carte clară, un roman care după părerea unora e poetic[5], deci nu e roman. mie îmi place. de obicei cînd invidiez pe cineva că a scris un anumit text, îmi place. mă simt în obiectul respectiv și imaginile se derulează de la sine. nu-mi dau seama cînd am ajuns de colo colo și apa se răcește. eu nu scriu așa. nici pe departe. nu stau să explic de ce o fac într-un fel anume. mi se pare indecent și poate greșesc. poate. scriu oricum în mai multe etape și cel mai mult îmi place scrierea cu texte[6] pe care le-am făcut altă dată. nu e mai profund, sunt doar eu și așa-mi place să fiu[7]. după cum spuneam. nu regret nici-o decizie luată pentru mine în ăștia șaizeci de ani de cînd îmi aduc aminte că sunt. pentru că sunt.

 

Dan IANCU

 

Despre înţeles

 

1.

 

ar trebui să știi cînd mă închid

cum mă desprind de cel ce vorbește surd surîzînd

de ce dintr-o dată cuvintele sunt

aiurite focuri de artificii

ce nu mă mai dăruie

 

și îmi sunt atît de departe[1]

vînturînd nisip cu degetele deschise[2]

2.

 

a lua lucrul în sine

ca și cum nu i-am fi pus de dinainte masca

înțeles cu care să îl prindem în degete

aducîndu-ni-l

a îl înalța precum un adevăr nenăscut

spre a îi copleși cu lumină strigătul

a îl îngădui în mult limitata noastră umbră

spre a lăsa umbră

 

și a îl strivi cînd începe să meargă

ca pe un gîndac[3]

3.

 

miros de cuvinte[4] stîlcite de așteptări

privim prin încăperi după noi înșine

între trupuri de voci frecăm nisip mat

 

dantelării de fum mi te îmbină

și nicicum carnea pulsînd egal de umărul ce te vrea

 

mă las între algele lipicioase[5] înțelesurile mele respirînd

apa istovitor de sărată a oceanului

lumina se îndepărtează încet

 

sunt cotropit de umbre

 

vibrațiile pierdute

alunecarea frunzei spre adînc