Mihail VAKULOVSKI
George, dă-mi un buzz
am văzut acum, noaptea, pe 11 aprilie, „ştirea” pe care ne-a provocat-o George Vasilievici, despre care am sperat că e o farsă sinistră. scria: „george vasilievici …1978-2010…”… l-am sunat pe ambele telefoane, pe care „nu poate fi contactat”-„nu e în aria de acoperire”, am căutat imediat prieteni comuni, fiecare dintre ei mi-au confirmat „ştirea”, chiar dacă fiecare dintre ei ştiau… asta… de la altcineva… - s-a spînzurat…
blogul nu-mi merge (prima oară de cînd sînt pe livejournal.com, de ani de zile), aşa că nu pot plînge în direct, pe scurt…
sînt bun prieten cu George, (încă) nu cred ce s-a întîmplat (deja)…
ne-am întîlnit doar la ocazii „literare”, festive, „de sărbătoare” (ultima oară cînd am luat premiul „Tomis” pentru cel mai bun traducător (http://www.tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=197), am sute de poze cu el, cu noi http://picasaweb.google.ro/vakulovski/ColocviileTomis20Mai2009#), dar ne-am scris încontinuu, pe mess, mai ales,
mi-a trimis „Viseptol”, ultimul lui roman-manuscris, o carte extraordinară, despre care am tot povestit (am şi propus-o prietenilor de la edituri, le-am şi spus că mi-aş face editură pentru a nu pierde astfel de cărţi), m-a rugat să-i scriu şi cîteva rînduri pentru coperta a IV-a, pe care le are pe site-ul lui, chiar la început: http://vasilievici.blogspot.com
mi-a zis că dacă chiar cred că-i o carte bună – s-o public la Tiuk!, i-am spus DA, o public - pe fragmente - la „Antologia Tiuk!”, şi a fost tare încîntat, am şi început publicarea, aici: http://www.tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=563 deci, va urma, fragment cu fragment, la Tiuk! e adevărat că am făcut o corectură serioasă, pe care urma să i-o dau, am manuscrisul pe hîrtie, corectat, care nu va mai ajunge la George, prietenul meu…
ultimele discuţii cu el – pe mess – au fost despre cum să facem ceva ca să putem publica textele care contează, cărţile foarte bune care sînt respinse de editorii inevitabil imbecili, despre cît de dobitoci sînt editorii, iar el îmi răspundea la asta: „şi eu ce să fac, să mă sinucid?”
şi mă tot întreba dacă nu-mi fac editură…
George Vasilevici era lîngă mine cînd am primit cea mai grea posibilă veste din viaţa mea, despre tata, care a murit în picioare, tînăr, George a mers cu mine pînă pe lîngă gara Constanţa atunci, de unde am plecat spre acasă care nu mai era acasă…
nu înţeleg fenomenul autodistrugerii, prezent şi-n familia mea, de altfel, dar eu n-o să mă sinucid niciodată – în nici un caz! de aceea nu pot să cred că George s-ar fi sinucis, unul dintre cei mai vivace oameni pe care i-am cunoscut, George, unul dintre cei mai vii oameni pe care i-am cunoscut, prietenul meu
