Liviu Ioan STOICIU  

La sinuciderea unui poet, George Vasilievici, cu ochii în pământ

Mă simt tot mai neajutorat. Nu mai reuşesc să ies de sub spectrul morţii publice (care are o cu altă semnificaţie în prima săptămână după Învierea Domnului; săptămână încheiată cu tragedia poloneză de sâmbătă dimineaţă). S-a sinucis un scriitor român sâmbătă seara, la Constanţa, acasă la el, la bloc: George Vasilievici, la 31 de ani. Dumnezeu să-l ierte! La Bucureşti a fost ignorată moartea lui, n-am văzut nici un comunicat pe Internet din partea Uniunii Scriitorilor, deşi era membru al USR (dintre puţinii tineri nonconformişti care au acceptat să fie membri ai USR). O ştire semnată de Mediafax a dat de gol nenorocirea, dar mass-media centrală, scrisă şi audiovizuală, n-a publicat-o, părându-i-se neînsemnată… A trebuit să intru pe Internet să citesc ziare din Constanţa, să se confirme lovitura. George Vasilievici s-a spânzurat cu un fular în balcon, n-a mai suportat.

Cum a fost ultima lui zi, ce a declanşat decizia finală? Cu siguranţă sâmbătă a aflat de prăbuşirea avionului preşedintelui polonez şi de decapitarea conducerii oficiale poloneze, cum de nu i-au distras atenţia aceste evenimente fără seamăn de la gândul funebru? Nu mă pot pune în pielea lui. România nu duce lipsă de scriitori sinucigaşi, în principal poeţi. Doi s-au sinucis numai pe scara de bloc pe care locuiesc: poeţii optzecişti Ion Stratan (şi-a înfipt un cuţit în piept, după ce l-a părăsit iubita şi i-a murit mama, înnebunit de singurătate) şi Corneliu Brahaş (care s-a împuşcat cu arma de vânătoare; el a fost un caz aparte, era om de afaceri şi şef de partid, a fost şi parlamentar; probleme de familie l-au dat peste cap, însă). Sinuciderea lor a atras atenţia mass-media. Cum se scrie despre scriitorii morţi, la noi? Uniunea Scriitorilor trimite pe piaţă un mic ferpar şi atât (el apare în revistele literare care vor să le publice). În rest, mass-media nu-i bagă în seamă. Am să vă dau mostre la cazul de faţă, al sinuciderii lui George Vasilievici. Nici apropiaţilor lui nu le-a venit să creadă, şi nu reuşesc să-i reconstituie ultima zi. Vasilievici a aruncat un balon de încercare, înainte de a-şi pune în scenă sinuciderea: „Făcea glume macabre tot timpul. În urmă cu o săptămână, în cercul nostru de prieteni s-au primit SMS-uri care anunţau moartea lui George din cauza unei supradoze. Ne-am speriat, am sunat pe numărul de pe care am primit mesajul şi am dat de el. Râdea“, a povestit unul dintre prietenii săi. Ca urmare, sâmbătă seara, nu s-au alertat prea tare când au auzit, din nou, că George a murit. Abia duminică dimineaţă au aflat că de această dată nu era vorba doar de o glumă sinistră. „Avea perioade când era lucid, perioade când aveam impresia că o lua razna. Auzisem că în iarnă s-a internat în spital pentru a scăpa de dependenţa de droguri. E ciudat că s-a sinucis. Îşi făcea planuri de viitor“, a povestit un alt apropiat de-al său. Am citat din ziarul Adevărul de seară de Constanţa, care continuă: Pe Fabrica de literatură, un utilizator care se semneaza „muresan dorin“ a postat ultima discuţie avută cu Vasilievici pe messenger, înainte ca acesta să-şi pună capăt zilelor. Tânărul scriitor constănţean îi spunea lui Mureşan că doreşte să se omoare. Întrebat ce face, Vasilievici îi răspunde prietenului: „aştept să îmi cedeze inima“, „am luat o supradoză de xanax, de 100 de miligrame“, „am pierdut tot deja“, „gata frate, asta a fost“. La mijlocul discuţiei, Dorin Mureşan îl şicanează pe scriitor şi-l întreabă dacă se sinucide online. Răspunsul sinucigaşului este nu, dar vorbele anticipează gestul şocant: „poate citeşti şi tu romanul ală şi îţi vei aminti de mine“, „mi-a părut bine că te-am cunoscut chiar şi de la distanţă“. În finalul discuţiei, Dorin Mureşan îi cere adresa lui Vasilievici pentru a-i trimite o salvare. „Dar nu vreau să fiu salvat. Ar fi o ruşine“, răspunde scriitorul. Am deschis Fabrica de literatură şi am găsit o consemnare a lui Dorin Mureşan: Ultimul meu dialog cu el… atunci nu a murit, si-a cerut chiar scuze a doua zi, pe blogul meu… ma doare sa aud ca pana la urma a facut tot posibilul sa-i stea inima… Aşadar, a fost tot un avertisment că se sinucide. N-a fost crezut nici acum… George Vasilievici: poet, prozator, jurnalist (a condus o vreme revista de cultură Tomis). În ultimele săptămâni, scriitorul George Vasilievici nu a mai fost prezent la şedinţele revistei culturale „Tomis,“ unde era angajat. Apropiaţii spun că acesta îşi căuta un alt loc de muncă… Poliţiştii spun că Vasilievici a avut mai multe tentative de a se sinucide şi a fost internat de mai multe ori în clinici de specialitate. În urmă cu 10 ani, tânărul fusese reţinut într-o cafenea în timp ce consuma droguri de mare risc. „Drogurile l-au adus aici. Ştiu că sună prozaic şi previzibil, dar  ăsta e adevărul: şi-a făcut praf viaţa cu drogurile“, comentează Hazzo’s Blog. „A fost un nemulţumit, un neadaptat al sistemului“, a spus sora lui George, Anca Vasilievici. Nu a lăsat în urmă niciun bilet de adio, însă cu câteva ore în urmă îi trimisese un SMS mamei sale în care o anunţase că îşi va curma zilele. În mesajul de adio, bărbatul şi-a luat rămas bun de la familie. Apropo de droguri şi necazuri cu Poliţia (percheziţii, droguri de la farmacie), ziarul Adevărul de seară de Constanţa găseşte o sursă a supărării în scrierile celui care s-a sinucis: În eseul Punk, publicat în Revista de Marţi (revistă online), George Vasilievici descrie prin ce trece din cauza prietenilor care l-au trădat: „Inima mea este o paraşută… Trădări strivitoare al căror înţeles nu voi fi niciodată în stare să îl pătrund. Aşa că după percheziţie m-am dat la fund. Riscam altfel să îmi pun toţi prietenii în pericol. Să mă întâlnesc cu ei în cădere. Ce aş putea să vorbesc însă cu un om aflat în cădere, fie el şi cel mai bun prieten?“. „Au fost unele voci care m-au sfătuit cu totul altceva în momentul în care au aflat că sunt curat şi Poliţia nu are de ce să se lege. Ar fi trebuit să răspund cu aceeaşi monedă. Am preferat în schimb să dau ultima monedă unei farmaciste“, citat din eseul Punk, publicat în Revista de Marţi: „Şi de droguri nu te laşi niciodată din momentul în care trăieşti în concubinaj cu senzaţia gloriei absurde pe care ţi-au însămânţat-o în visele cele mai curate”…

 George Vasilievici a publicat cinci volume de versuri (ieşite din ţâţâni) şi un roman (stil „junkie”, dur). Sora lui are dreptate, era un inadaptabil. Deschid o paranteză: toată viaţa şi eu, cel ce scrie aceste rânduri aici, am fost în această postură; am avut şapte tentative de sinucidere numai la 23 de ani, în 1973, de fiecare dată a apărut un salvator; mai apoi, din 2003 încoace nu m-am gândit decât la sinucidere, până anul trecut, când a slăbit presiunea astrală; din şapte în şapte ani ciclul presiunii astrale se repetă; n-a fost să fie să mă sinucid, poate va fi; am ajuns la 60 de ani; mi-e ruşine că n-am dat dovadă de curaj total, cum a dat dovadă Vasilievici, am trăit de două ori mai mult decât el; la ce mi-a folosit? Dacă aş fi ştiut de drama lui Vasilievici, aş fi intervenit, i-aş fi subliniat că presiunea astrală slăbeşte după şapte ani de obsesie a sinuciderii, să aibă răbdare, că va trece… Vasilievici era titular al Cenaclului de Marţi al lui Marin Mincu (Mincu a fost şi profesor universitar la Constanţa, şi decan la Litere). Pe când eu conduceam revista Viaţa Românească am dedicat un număr acestui Cenaclu de Marţi constănţean – descoperind poeţi şi prozatori minunaţi. Nu pot să-mi imaginez decât că Marin Mincu l-a chemat pe poetul George Vasilievici la el, pe lumea cealaltă, să nu mai fie singur.

Nu l-am cunoscut pe George Vasilievici, l-am citit, în schimb. Mi-a trimis o carte a lui, cu ani în urmă, şi l-am felicitat sincer, era un precursor al douămiiştilor (pot să observ că toţi cei din Cenaclul de Marţi sunt „altceva” între scriitorii tineri; mai liberi, mai experimentali, mai săriţi de pe fix). N-am bănuit nici o clipă că George Vasilievici îmi semăna în particular, singur şi izolat, nefericit şi neînţeles. Îi transcriu aici un poem (preluat de pe Internet) pe care aş putea să-l contrasemnez, umil, şi eu (chiar dacă el l-a scris la 30 de ani, iar eu abia la 60 scriu la fel, fixat pe trăirea interioară):

GEORGE VASILIEVICI

lupta cu mine

mă lupt cu mine pentru mine.
în timp ce mă câştig mă pierd.
trăiesc datorită faptului că m-am ucis
şi mă iubesc urându-mă.

mă îngrop. mă plâng
şi-mi zic că şi cu mine
şi fără mine viaţa mea merge
mai departe.

mă lupt să mă elimin,
să mă extermin cu totul.
m-am asuprit destul
şi sunt sătul ca-n ochii mei
să putrezească stelele
de cum mă uit spre ele.

prezentul e plin de cadavrele mele
prin el zboară şi croncănesc
precum corbii gânduri despre
planuri de asasinat împotriva
celor ce am mai rămas prin mine.

sunt singurul meu duşman
şi în afară nici un prieten
care să nu îmi ia cu îndârjire
partea şi să mă trădeze.
nici o femeie care să
nu mă confunde cu cel pe care-l urăsc
cu cel care distruge.

împotriva mea mă lupt mereu
în inferioritate numerică.
împotriva mea sunt singur
împotriva tuturor.