 |  | Mihail VAKULOVSKI R. Moldova pentru Europa
| |  |
În anul trecut, înainte de Crăciun, pe la Braşov a trecut pictorul şi scriitorul Andrei Gamarţ, care spunea că se sufocă la Chişinău şi că în aer pluteşte o revoluţie, pentru că nu se mai poate aşa, „se simte în atmosferă că va fi o revoluţie”. Aşa a spus, revoluţie, iar eu atunci am preferat să vorbim pe teme culturale, pentru că schimbarea mi se părea ceva simplu – nu mai votezi partidul de la putere şi gata, nu mai e nevoie de nici o revoluţie, nu?... Dar după alegerile din 6 aprilie – fraudate masiv şi făţiş, comuniştii cîştigînd cu ajutorul sufletelor moarte la propriu, ca la Gogol – nu s-a mai putut şi tinerii au ieşit în stradă, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu lumînări în mîini, în semn de protest. Un băiat care locuieşte de cîţiva ani în Japonia a aflat că şi el, şi tatăl său decedat... au votat pentru „partidul comuniştilor”... Cum să nu mă gîndesc la tata, care a luptat toată viaţa împotriva comunismului şi care poate că acum se întoarce în mormînt de ruşine că „a votat” împotriva voinţei sale DUPĂ/DIN MOARTE! Cînd demonstraţia paşnică din PMAN s-a transformat brusc într-o revoltă violentă m-am înflăcărat imediat şi am sperat la o revoluţie. Frate-meu, scriitor (NU şi cetăţean) român, era acolo, proaspăt expulzat de statul român – cadou de ziua lui de naştere. Tinerii, provocaţi sau nu, nu s-au limitat la scandările anticomuniste şi au cucerit Preşedinţia şi Parlamentul, luptîndu-se cu poliţiştii. Mai multe persoane au fost rănite, se vorbeşte despre o tînără care a decedat în interiorul Parlamentului, devastat, şi de doi poliţişti morţi. Pe Preşedinţie apare un steag UE şi tricolorul României, dar în fotografiile ulterioare se vede clar că tinerii de pe acoperiş erau însoţiţi de un poliţist... Parlamentul este incendiat, poliţiştii aruncă grenade cu gaze lacrimogene şi pun în funcţiune tunurile cu apă, pompierii nu se grăbesc deloc să stingă focul. Frate-meu relatează live de la Chişinău, pe 8 aprilie: „Sunt stupefiat, nu înţeleg ce se întâmplă. Se aud explozii şi ţipete. (...) Preşedinţia parcă ar fi muzeu, are geamurile sparte şi lumea circulă nestingherită. Cică ar fi primii morţi. Dar nimic nu e sigur. Pe clădirea Preşedinţiei e un drapel al Uniunii Europene şi unul al României. De pe geamurile Parlamentului zboară scaune, hârtii, cabluri. Ultimii poliţişti ies, sunt aplaudaţi pentru că nu vor să mai lupte cu protestatarii. E destul de dubios că aceste clădiri, cele mai importante din Moldova, sunt părăsite, lăsate să fie devastate. Pentru a-i face pe toţi protestatarii hoţi şi huligani. Parlamentul arde, eu fac poze (...) Respect pentru tinerii care au ieşit în stradă, care au ales să nu mai creadă toate minciunile. Unii dintre ei deja sunt jertfe… Sper ca această mişcare să nu se termine aici, să nu se muşamalizeze cazul şi să nu se spună că totul a fost o acţiune a unor golani… Liderii partidelor „mai OK” din Moldova sunt speriaţi, nu se solidarizează cu protestatarii. Sunt în Chişinău, se adună iar oamenii în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ce se întâmplă? E protest? E revoluţie? Cu siguranţă e istorie…”. Ziariştii au fost intimidaţi, ameninţaţi, jigniţi, bătuţi, sechestraţi, ziariştii români – trimişi peste Prut, ca şi ambasadorul român, declarat „persona non grata” pur şi simplu, „c-aşa vrea muşchii” lui Voronin, se introduc oficial vize pentru cetăţenii români, care au nevoie de invitaţie de la MAI Chişinău pentru a trece de vama româno-română (iar noi ne-am făcut planuri cu mini-vacanţa de Paşti... uite că şi soţia mea s-a trezit interzisă, nu numai fratele...). Telefonia a picat, ca şi serverele md, revistele-s paralizate. Bine că acum, datorită internetului, lupta împotriva surselor de informaţie şi a comunicării libere e pierdută din start şi s-a vorbit de prima revoluţie transmisă on-line. Dar prima zi victorioasă s-a terminat, noaptea forţele statului au recucerit clădirile de stat, opoziţia s-a grăbit să-l asigure pe Iosif Visarionovici Voronin că ei sînt cuminţi şi n-au mîncat usturoi, iar a doua zi au început arestările şi – aşa cum bănuiam – ţintele nu erau cei care au provocat violenţele sau cei care au pregătit pietroaiele de granit în spatele Parlamentului. Primul ministru moldovean, Zinaida Greceanîi, declară la televiziunea de stat, părinteşte: „Trupele de ordine vor folosi armele din dotare împotriva voastră, copii”... Au fost arestaţi foarte mulţi tineri, aproape la întîmplare, şi ziarişti (ziaristul Oleg Brega a fost bătut, sechestrat, dat dispărut, apoi iar bătut crunt, Rodica Mahu, red-şef al Jurnalului de Chişinău, răpită de poliţişti), oameni cu adevărat în opoziţie, cei care nu convin sistemului. Tinerii căraţi nu se ştie unde sînt bătuţi în continuu, cînd sînt lăsaţi în stradă declară că au crezut că n-o să mai scape cu viaţă, sînt informaţii că unele fete au fost abuzate sexual, iar un tînăr de 23 de ani a fost bătut pînă la moarte. Citesc o proză de-a lui Tudor Chirilă, dedicată tinerilor de la Chişinău, un text care prinde perfect starea amară de dezamăgire, în care un tînăr urcă pe sediul lor, le arde steagul, şi îşi dă seama că n-a luat steagul nostru, să-l înfigă acolo sus... YouTube e plin de mărturii ale violenţelor barbare ale „oamenilor legii” lui Voronin, mă gîndesc cum se vor simţi miliţienii care torturează copii, ce gînduri vor avea cînd vor ieşi la pensie, cu ce-o să se laude nepoţilor, cum o să privească oamenii în ochi cînd va pica – şi va pica! – sistemul comunist... Ce zic organizaţiile internaţionale ale dreptului omului, UE, NATO, SUA? ...Ah, ce criză jenantă... Solicită „încetarea violenţelor”, referindu-se – ca şi prim ministrul român – la tineri, nu la voroninişti, de parcă ar putea să existe o revoluţie cu ochelari, de parcă pentru a vedea exemplele de abuz care se comit acum la Chişinău ar fi nevoie de ochean... De ce-a intrat armata americană în Irak? Pentru că nu erau respectate drepturile omului, pentru că era dictatură? Păi în R. Md ce e, democraţie? Sau Moldova nu are gaze naturale şi Rusia e cam prea aproape... Ce zice preşedintele nostru, pentru care am votat – prima şi ultima dată? Păi „deocamdată”... absolut nimic. Cum adică, nimic-nimic? Da. Mda... Frate-meu, într-un interviu pentru Europa Liberă: „Tot ce se întîmplă în Moldova m-a făcut să uit că am fost expulzat din România. Nu ştiu... Eu am văzut că au fost nişte alegeri fraudate şi oamenii au simţit asta şi nu au mai putut suporta. Şi pur şi simplu au ieşit pe stradă. Mai departe, ce s-a întîmplat, practic s-a dat foc la fotoliile pe care părinţii lor le-au cumpărat lucrînd în Italia. Asta văd eu că s-a întîmplat. Şi vandalismul, şi huliganismul la care se reduce discursul comuniştilor de acum... Oamenii care au dat foc la Parlament şi Preşedinţie de fapt au fost provocaţi să facă asta. Pentru că e foarte clar că dacă cineva vroia să oprească vandalismul, îl putea opri. Oamenii au fost pur şi simplu provocaţi şi lăsaţi să facă asta. Aşa am văzut eu lucrurile”. Frate-meu, român născut în Basarabia, a insistat să fie liber şi s-a integrat în societatea românească, care însă l-a trimis de unde a venit, amendîndu-l sever (12 mln. lei vechi) şi interzicîndu-i să mai intre în România o perioadă foarte lungă pentru un tînăr, 2,5 ani, doar pentru că i-a expirat legitimaţia de şedere temporară. R. Moldova a încercat să scape de trecutul devenit prezent care nu se mai termină, tinerii, viitorul oricărei ţări, făcînd tot, absolut tot ce depindea de ei, dar Europa democratică i-a trimis la plimbare, recomandîndu-le să nu tulbure ordinea publică.
