Mihail VAKULOVSKI

Sex & Perestroika

„Cu mîna în chiloţii naţionalistei”

„Sex & Perestroika” de Constantin Cheianu este un roman-document care poate fi considerat şi… lingvistic, nu doar istoric. Povestea cărţii începe prin 1989, înainte de primele mitinguri pro-perestroika şi se termină pe 30 iulie 2009, după revolta tinerilor de la Chişinău împotriva comuniştilor de la putere. Acţiunea are loc în centrul Chişinăului, iar naratorul lui Constantin Cheianu este homodiegetic şi seamănă la fel de mult cu autorul ca şi Nică a Petrei cu Ion Creangă în copilărie… „Sex & Perestroika” este o carte despre „o generaţie predestinată”, despre „limba moldovenească”, despre prietenia româno-moldovenească, despre alcoolismul pe fond lexical, despre patriotism şi despre falsul patriotism, despre URSS-ul de atunci şi Occidentul de acum, despre kgb-iştii, şoviniştii şi comuniştii înfocaţi care după revoluţia din ’89 au devenit subit naţionalişti români, despre intelectuali şi despre poeţii puterii, despre criticii care, de fapt, sînt lăudători de profesie, despre cum sexul se îmbrăţişează firesc cu politica şi, mai ales, cu revoluţia. Pentru naratorul lui Cheianu anul 1989 nu e doar anul revoluţiilor din Est şi a unificării Germaniei, ci şi anul cînd a făcut prima dată sex la birou. El participă activ la Marile Adunări Naţionale, descrise amănunţit şi din punctul de vedere al omului care era în piaţă, nu din birourile KGB din clădirea Guvernului, pe care l-a „pîngărit” cu una din partenerele sale de sex feminin. Eroinele sexual-revoluţionare cu care naratorul transpiră împotriva sistemului sînt Marcela Bevziconi, Ludmila-Ludmila şi „naţionalista”, care se lupta şi pe alte fronturi, inclusiv cu „comunistul”. Această acţiune protestatară are loc (în toate poziţiile posibile) la uniunea teatrală, în hotelul Comitetului Central, în camera unui critic teatral de la Bucureşti, la Teatrul Naţional, la Ministerul Culturii, Guvern, Sala de Audienţe a Preşedintelui R. Md, într-un fost birou KGB… Combinaţia politică-sex, prezentă şi-n „Măcel în Georgia”, romanul lui Dumitru Crudu, este foarte reuşit descrisă, mai ales cînd acţiunile au loc peste perete: „Fraza oratorului „E necesar să dezvoltăm în fel şi chip bilingvismul naţional-rus” mă determină să-mi imaginez că Marcela întruchipează marele popor rus, mai ales că mi s-a lăudat cîndva cu nişte strămoşi în acest sens. În acelaşi moment simt inspiraţia să fac ceea ce nu am mai încercat niciodată, o chestie citită în cărţile de specialitate, apărute în ultimul timp datorită, iarăşi, perestroikăi. „A-ha, îmi zic, după ce o aburc nu fără efort pe Marcela peste mine, asta trebuie să fie ceea ce se cheamă poziţia „69”!” Încîntată de improvizaţie, Marcela se grăbeşte să mă ajute să dezvoltăm minute bune, în paralel, un bilingvism de invidiat, cred, pentru toate naţiunile conlocuitoare din RSS Moldovenească (…) Ah, da, în acest punct, Marcela mă întreabă, de obicei, „Ţi-e bine?”, la care eu bîigui ineditul „Super”, şi ea atinge ţinta. După care pot s-o urmez şi eu”. Sau: „Şi în piaţă, şi în biroul ei însă totul se desfăşura după un scenariu oarecum tras la indigo. La mitinguri ne înfierbîntam, ascultîndu-i pe primii noştri oratori (care, doamne, ce prost mai vorbeau!), după care mîncam bătaie de la miliţieni şi ne răcoream. Şi, în biroul ei, de la discu­ţiile pe teme naţionale treceam la ciripit sentimental, venea faza atingerilor, a săruturilor şi, într-un final, înfierbîntat, ajungeam cu mîna în chiloţii naţionalistei. Aici, ea acţiona ca şi miliţia: „Nu se poate!” Mai bine mi-ar fi tras vreo două bastoane. Nu mă întreb deloc cu ce ocazie mă mai lăsa să ajung în chiloţi. Ştiu să înţeleg că aici e un mare mister al psihologiei feminine. Ce delicate erau trăirile mele şi cît de brutale interven­ţiile ei! Ziceţi şi voi!… După ce ne vom fi povestit impresiile despre ultima ediţie a percutantului program televizat „Vzglead” la ruşi, de pildă, eu, emoţionat, dorind să amplific entuziasmul, îi luam tandru mînuţa în mîna mea. Şi i-o netezeam înfiorat. Numai aşa puteam continua să visăm amîndoi, în voce, la adoptarea alfabetului latin, de pildă. Visul acesta, la rîndul lui, nu putea avea altă prelungire decît într-un sărut… două… trei… Iar de aici şi pînă la a-mi lăsa mîna să lunece pe pîntecu-i mătăsos şi dulce rotunjit, insinuîndu-se după guma chiloţilor, pînă la primii cîrlionţi ce îmi incendiau buricele degetelor şi testiculele nu mai era decît un sfert de respiraţie. Toate manipulările mele se îngemănau cu fantasmele noastre naţionale într-un crescendo atît de înflăcărat şi de coerent, apogeul îl puteau marca doar orgasmul şi Declaraţia de Independenţă! Ea se oprea, de obicei, la adoptarea alfabetului latin… Ce tipă deplasată! Cum mai lovea ea în calda noastră comunicare, iar prin ricoşeu, şi în cauza naţională!”, sau: „Doar un orgasm cu Marcela Bevziconi putea fi mai savuros decît un articol critic publicat în ziar”. Altă temă foarte interesantă este relaţia România-Moldova, Cheianu începînd descrierea aventurii frăţeşti din timpurile comunismului în floare, cînd iubirea era interzisă, trecînd prin primele poduri de flori, cînd primii s-au înfrăţit turnătorii md cu informatorii ro şi pînă în zilele noastre, cînd românii se urăsc atît de tare încît soluţia ar fi implantarea iubirii faţă de România prin prezenţa basarabenilor, „Beştelitul românilor” fiind un paragraf atins de geniu. O carte foarte bună, din care avem de învăţat şi noi, basarabenii un pic mai tineri decît naratorul lui Constantin Cheianu, dar şi românii de peste Prut, aici fiind ilustrată o viziune originală asupra României, asupra prieteniei ro-md din pdv al basarabeanului care iubeşte necondiţionat ţara asta tot mai urîtă de români. În concluzie, „Sex & Perestroika” de Constantin Cheianu este o carte super, o super carte, frate.

Constantin Cheianu, „Sex & Perestroika”, Ed. Cartier, Chişinău, 2009