Mihail VAKULOVSKI
Dacă Silviu ar fi fost personaj în „Un Prophete”...
“Eu cînd vreau să fluier, fluier” este unul dintre cele mai bune filme româneşti, regizorul Florin Șerban avînd un debut extraordinar la un film artistic de lung metraj (înainte de asta a mai făcut cîteva scurtmetraje). O dramă existenţială despre viaţa la limită, despre cum e să fluieri exact atunci cînd vrei să fluieri, deşi asta e aproape imposibil. Acţiunea filmului are loc într-un penitenciar de minori, în momentul cînd Silviu, personajul central, mai are doar 5 zile pînă la eliberare. După cîţiva ani în care n-a avut probleme, acum mai trebuie să reziste doar foarte puţin, dar exact acum i se întîmplă chestii care-i stau în calea libertăţii. Unii colegi îl provoacă, unul dintre ei supunîndu-l la umilinţe josnice, dîndu-i palme şi scuipîndu-l, ca să-l facă să se apere şi să nu mai poată ieşi “afară”, mamă-sa, o blondă plecată de cînd era mic în Italia să facă un ban cu ce putea şi ea, vine să-l ia pe fratele lui mai mic cu ea, ceea ce însemna în ochii lui că-i omoară viitorul şi-l nenoroceşte aşa cum i s-a întîmplat şi lui, trimis de fiecare dată acasă ca pe-un pachet cînd şi-a găsit vreun tip. Alt plan e cel sentimental, la penitenciar venind în practică nişte studenţi de la Sociologie, printre care şi o fată „cu buze frumoase”, de care Silviu se cam îndrăgosteşte, avînd vise erotice de viitor cu ea. Aflînd vestea „răpirii” fratelui mai mic, pe care l-a crescut ca un tată, Silviu devine irascibil la maximum şi drama creşte în intensitate în continuu. Mai întîi îi aplică o corecţie scurtă şefului studenţilor, care-l enervează că i-a citit răspunsurile la anchetă - doar pentru fata aia frumoasă, - după care îi trage cîteva scaune în cap jandarmului care vine să-l pedepsească, sparge geamul, ia un ciob pe care-l pune la gîtul fetei şi-i dă pe toţi afară. Îi cere directorului penitenciarului s-o cheme pe mamă-sa, pe care o pune să jure că nu-l ia pe frate-so în Italia, apoi cere o maşină, urcă în ea şi... o duce pe fată la o cafea. Filmul este foarte intens, foarte dur şi foarte frumos în acelaşi timp, cu scene puternice, replici memorabile, fundal sonor de mare efect, subiect interesant şi original. Sentimentele lui Silviu sînt curate, iar ceea ce face el e criminal, contradicţiile dintre ce trăieşte el şi ce face sînt foarte mari, ca şi dintre umorul şi ironia filmului şi existenţialul inuman din penitenciarele româneşti. Atmosfera este încărcată, iar personajele îşi joacă atît de veridic rolurile încît ai emoţii la acţiunile lor, îl urăşti pe cretinul care-l umileşte pe Silviu, te temi ca Silviu să n-o taie cumva pe fată cu ciobul pe care i-l ţine la gît, apoi ţi-e frică pentru soarta lui, ajungi să empatizezi cu personajul mai degrabă negativ decît pozitiv. Te întrebi dacă Silviu ar fi fost un personaj din „Un prophete” ce s-ar fi întîmplat cu el, s-ar fi eliberat înainte de vreme, n-ar fi ajuns niciodată la puşcărie?.. Rolul lui Silviu e interpretat super profi de George Piştereanu, care în momentul filmărilor era licean, acum avînd doar 19 ani, iar rolul fetei – de Ada Condeescu, şi ceilalţi actori – unii dintre ei simpli deţinuţi – jucîndu-şi excelent rolurile. “Eu cînd vreau să fluier, fluier” este un film românesc care a cîştigat premii internaţionale pentru calitatea şi forţa lui, o dramă social-existenţială care contează cu adevărat. Vizionare utilă, prieteni.
“Eu cînd vreau să fluier, fluier” (România, 2010)
Regia: Florin Șerban
Cu: George Piştereanu, Ada Condeescu…
