Alexandru POTCOAVĂ
Câţiva poeţi
nicu
maică-mea nu s-a oprit din săpat
decât atunci când capul îmi ieşise dintre
picioarele ei şi se bălăngănea pe sub fustă
ea ar fi vrut să ajungă măcar la
capătul rândului dar eu mă ceream
afară
mama a înfipt hârleţul s-a
întins între cuiburile de cartofi şi
m-a dat afară din ea
la şase ani ştiam să citesc era
vară eram pe vârful dealului cu oile
la sălaş mi-am scos din desagă o
carte primită de la învăţătorul meu
un volum de platon
ridicam ochii din când în când să văd de ce
latră câinii mai latră şi ei
aşa degeaba
n-am înţeles atunci nimic
din platon dar mi-am dat seama că e
ceva important
la primul meu cenaclu literar m-am
dus în opinci ăia au râs eu le-am
citit o poezie ăia au râs
am fugit la oraş am tras în gazdă
la un moş care asculta noaptea europa
liberă şi ţinea pe perete portretul lui
hitler la ăsta în chirie stătea şi un
miliţian când miliţianul a văzut
portretul a crezut că e lenin în tinereţe
am plecat de la moş fără
să-i plătesc chiria m-am mutat în
timişoara şi ca să-mi pierd urma am început să-i
trimit moşului scrisori din paris foarte simplu
găsisem o vedere cu ştampila poştei
din paris am tăiat un cartof l-am
pus pe ştampilă a absorbit tuşul l-am
apăsat apoi pe plic şi gata scrisoarea
din paris
în timişoara l-am găsit pe un văr
de-al meu student la politehnică
văruicul meu se ducea la facultate
călare pe cal asta era prin anii ’50
îşi lăsa calul la intrare legat de
un copac tăia câţiva ştiuleţi din lanul
de porumb de lângă clădirea politehnicii
îşi vedeau amândoi de treabă
peste un an omul a terminat studiile
şi-a dat examenul de diplomă
prezentând un proiect de o.z.n.
toţi profesorii din comisie s-au pus în cur că
ce-i asta iar el le-a demonstrat
punct cu punct ce-i asta ăia au
rămas în cur şi i-au semnat diploma
de inginer
apoi vărul s-a întors la noi în sat şi acolo
a murit în sălaşul lui de
pe deal singur printre cărţi şi păianjeni
la şapteşpe ani ai mei m-au chemat
înapoi să mă însoare
mireasa avea cinşpe ani şi nu-mi trebuia
nimic de la ea
am făcut nunta am aşteptat să vină
noaptea i-am spus copilei să se dezbrace
m-a ascultat fără să clipească
m-am întins lângă ea în pat am scos
sticla să mai beau ceva înainte
ea a adormit eu am sărit pe geam
am fugit la gară şi m-am suit în
primul tren
nevastă-mea m-a aşteptat doi ani
la ai mei în casă apoi a plecat şi ea
eu am ajuns într-un spital de
nebuni directorul mi-era prieten
mi-a dat o rezervă mi-a spus faci
ce vrei
m-am apucat să sculptez parcul
ospiciului s-a umplut de fierotaniile
mele pe una mi-o amintesc şi acum
am numit-o smucitură de trai şi
semăna cu coloana infinitului înfiptă
însă adânc în pământ
la casa asta de nebuni veneau des
prin anii ’70 cei de la phoenix marin preda
fratele lui cioran liiceanu
veneau mulţi era o oază de libertate
în care intra cine vroia şi pleca numai
cine nu ştia
de intrat era floare la ureche în fiecare
seară săreau gardul beţivii din birtul
de vizavi şi le futeau pe nebune prin
curte o grămadă de copii s-au născut
în spitalul ăla şi nu toţi erau ai
portarului
portarul ăsta era dumnezeul nebunilor
la nouă seara ieşeam la geamul rezervei mele
numai la timp să văd coborând
pe sfoară
o sticlă goală de vodcă îndopată
cu o bancnotă de
cincizeci şi în fiecare
seară urca sticla plină banii
rămâneau jos la portarul spitalului
sus începea porceala unui colonel
de securitate internat aici pe aceeaşi coloană
sonoră bătăi în uşă să vină
directorul să i-o sugă când
vrea colonelul dacă vrea colonelul
să vină nevasta directorului să i-o
sugă când vrea dacă vrea
să vină ceauşeştii să i-o sugă
când vrea el şi bine-nţeles
numai dacă vrea el
am plecat din spital numai bine
înainte să mă scrântesc şi eu
deşi nici până azi n-am aflat
unde-s
nebunii adevăraţi dar îmi dau seama
că nici tu n-ai cum să mă ajuţi
chichere
a ajuns acasă spre dimineaţă s-a privit în
oglindă şi-a dat cu apă rece pe faţă s-a bărbierit
şi a căzut mort sub chiuvetă
l-au îngropat pe deal deasupra reşiţei
la aceeaşi înălţime cu apartamentul
de la etajul zece în care
rezemat pe masa din bucătărie
printre arsurile rotunde ale oalelor
a scris
orice femeie în negru este mama mea
iar eu sunt mortul ei drag
şi bătrâna l-a dus la groapă ca
orice mamă care ştie că oasele ei ar fi trebuit
să fie deja acolo să pregătească pământul
pentru ca fiul plecat pe ultimul drum
să nu ajungă la casa pustie
peste o săptămână bătrâna era tot acolo
şi sprijinea cu mâinile crucea în timp ce
ion era scos din pământ şi dus
să fie tăiat ca să se scrie undeva
că nu l-au rupt în bătaie doi jandarmi
pe stradă noaptea la patru
că a sărit un gard şi şi-a spart
totul în el când s-a prăbuşit dincolo
noaptea la cinci
şi toată lumea să fie liniştită
groapa a respirat oarbă câteva zile
înainte să închidă ochii asemenea unei
ferestre în care îţi uiţi
florile pe pervaz
mai ţii minte ioane cum alergau femeile
după tine
mai ţii minte ioane cum îţi scriai poeziile
pe unde te apucau
mai ţii minte ioane cum erau carpaţii fără filtru
mai ţii minte ioane cum nu-ţi mergea liftul
mai ţii minte ioane cum spuneai de cartea
tibetană a morţilor că ăia-s ca oltenii
le scutură morţilor capul să fie siguri că
tot sufletul a ieşit din ei
mai ţii minte ioane cum îţi ţâşnea sângele
când te-ai apucat să spargi lemne
şi ţi-a sărit o aşchie în gât
mai ţii minte ioane cum nu mai ai cum
să ţii minte
doar mormântul tău ca o fereastră
pe care maică-ta o va deschide
pentru ultima oară înainte să o închidă
cu toate florile pe dinafară
şi gata
eminescu
deci bădie treaba stă cam aşa
am venit la casa ta din ipoteşti am
urcat în cerdac deasupra pragului e atârnată
o boxă din care ţi se aud poeziile am
intrat în casă totul în ordine
într-o cameră dau peste un telefon un
radiator şi un roman de agata christie
în rest nişte mobile şi fotografii de familie
afară e o toamnă frumoasă ies la ea
în curte şase pui de câine prin
iarba înaltă lângă sculptura care arată
ca o nu ştiu ce măi bădie trebuie s-o vezi
parcă-i un dulap ţărănesc şi pus peste ceva
ca un radio vechi din anii ’20 cu
un buton imens în mijloc – seamănă cu un ochi
care în loc de pupilă are un sfârc - sculptura
se numeşte semn – eminescu
data de fabricaţie 2000 trebuie s-o vezi
să-ţi spun acum de bisericuţa familiei
eminovici ştii e construită înainte de anul 1800
uşa e încuiată cu un lacăt auriu chinezesc
în jur mormintele satului aduse la zi
rămân fără ţigări în faţa casei tale
în staţia de autobuz e caşcaraveta satului
găsesc pall mall şi ies de la
asociaţia familială petean
lângă cutia de tablă au pus o cruce
antonesei i gheorghe n 1933 d 22 ian 2001
cerviceşti
lângă cruce un stâlp de iluminat
îmi aprind o ţigară mă uit în jur
la doi paşi de mine văd încă o caşcaravetă
cu anunţul vând căsuţă-chioşc stil românesc
telefon 532 855 dimineaţa 7-8 seara 19-21
în geamuri mişună o colonie de muşte
care se cacă pe anunţ
la trei paşi de mine găsesc o
foaie de tablă pe care scrie cu vopsea scorojită
codrul eminescian
dedesubt ca nişte subcapitole sunt trecute
marcajele turistice spre lac spre izvor spre
iazul meicii şi pârâul murelor spre stânca
stearpă asta unde dracu apare
în poeziile tale am înţeles nu apare
dar ai fost tu pe-acolo
pornesc spre lac pe lângă oficiul poştal ipoteşti
într-o curte un moş strânge merele
are o gaură în gât nu poate vorbi dar
i s-au făcut nişte ionatane superbe
anul ăsta
nu merg o sută-două de metri spre lacul
nuferilor şi intru la sc jupiter srl
birtul satului unde oamenii merg la ramona
asta-i chelneriţa la ea vin oamenii
treişpe mii sticla de bere suceava clasic
televizorul din colţ e pus pe taraf tv
nu vreau să-ţi rămân dator
sunt un simplu muritor
zice un tip la costum şi alt tip zice şi el ce zice la saxofon
intră o babă cu batic şi o plasă galbenă
de supermarket sucevean pe care scrie cu roşu
vă mulţumim
bea un rom şi pleacă
acum văd timbrul ucrainean pe pachetul meu
de ţigări vezi tu bădie nici contrabanda
nu mai e la fel
şi intră gelu veterinarul comunei
îşi ia o vodcă dublă îi iau şi eu una aşa că
se aşează la masa mea şi-mi spune
comuna mihai eminescu are opt sate
ipoteşti baisa manoleşti vale stânceşti
cătămărăşti vale cerviceşti cucoreni şi
cătămărăşti deal
sediul comunei e primăria care e în ipoteşti oricum
eminescu ştiu eu că s-a născut în botoşani
pe strada maxim gorki
îi zic că mă duc spre lacul cu nuferi
zice dar nu ăla-i lacul lui eminescu
lacul nuferilor e departe de sat şi mă
gândesc că eminescu nu cutreiera el atâta
pădurile pe când iazul meicii e mai
aproape aşa că eu zic că ăsta-i lacul
din poezia lui
şi oricum cel mai tare-i coroi
haiducul cu gaşcă pe cai
s-a apucat să-i prade pe boieri în
al doilea război mondial s-a dus
la unul acasă i-a legat un cartof după gât
i-a zis asta-i o grenadă dacă te mişti mori
a amorţit boierul dar nu s-a mişcat o noapte
când au venit comuniştii l-au luat
pe coroi la securitate l-au făcut
mare că ştia cum să-i ia pe boieri
l-a chemat şi gheorghe gheorghiu dej pe la el
să-l vadă la faţă la sfârşit
coroi a vrut să dea un telefon acasă
dej i-a zis a doua pe dreapta coroi
a intrat la a treia pe dreapta acolo
era buda s-a uitat s-a pişat a tras apa
l-a întrebat dej ai vorbit acasă
nu zice coroi n-am putut să vorbesc
la ipoteşti plouă
lui gelu îi sună celularul îl caută prin geacă
răspunde ce să fac sunt la ramona
cum aşa de hotărâtă-i a ta bine vin acum
gelu se ridică de la masă
eh eminescu a fost asta e trebuie să plec
fată vaca lui amariei
omul îşi pune casca pe cap iese urcă
pe scuter şi-o şterge în praf
o şcolăriţă trece prin faţa birtului în
trening roz cu un trandafir roz în mână
am pornit mai departe spre lac ajung spre
seară trestii nuferi peturi de bere trec
podul pe insuliţă în mijloc un bloc
de beton armat ca un altar
numai bun să i-o tragi veronicăi sub
clar de lună
bădie treaba stă cam aşa deci
