Mihail VAKULOVSKI
odada
(Ed. Vinea, Bucureşti, 2009, Ediţia a II-a)
poem pentru iubita mea
ce frumoasă este iubita ta au zis florile de cîmp şi din pădure
ce frumoasă este iubita ta a zis roşul soare
ce frumoasă este iubita ta a zis cerul albastru
ce frumoasă este iubita ta au zis apele
ce frumoasă! a zis maşina de scris
ce frumoasă este iubita mea!
iubita mea a scăpat de florile
de pe cîmp din păduri şi din pieţele din oraşe
iubita mea a scăpat de ochii soarelui
iubita mea a scăpat de gura cerului
iubita mea a scăpat de apele sărate şi dulci
iubita mea a scăpat de literele maşinii de scris
de vîntul ce rîde ca o fecioară
a venit la mine
şi mi-a adus această poezie
din timpuri trecute
atunci florile soarele cerul vîntul apele maşina de scris
au întrebat-o dacă-i place această poezie
şi eu am întrebat-o dacă-i place poezia
iubita mea doar a zis că vrea să fie cu mine
era dimineaţă era seară trenul pleca şi-mi lua şi iubita
era seară şi i-am spus asta iubitei mele
ţi-am scris
asta
şi tu citeşti
* * *
orişice titlu
de poezie
e o formalitate
pentru poliţişti
aş vrea
să mă întîlnesc
cu tine
ca după
despărţire
să mor
de ciudă
că nici măcar
nu-ţi cunosc
numele
iubita de zăpadă
erai toată doar rochie de mireasă
atît de albă că tot atît de albă
ai rămas şi-n continuare ar fi zis Florin Iaru
dacă măcar c-un ochi te zărea
atît de imaculată încît îmi venea
să-ţi înfig un morcov în centrul feţei
un morcov de-asupra gurii tale de cărbune
şi-un fular roşu aprins să-ţi leg
la gîtul tău mai alb decît culoarea albă
mai alb decît acest cuvînt alb – alb
(„Exageraţiuni, dom’le!/Exageraţiuni!” - Traian T. Coşovei)
erai atît de abstractă mireasa mea
încît verbul a fi la prezent e erai presurat cu
fulgi de nea fulgi de nea
din cel mai înalt vîrf de munte culeşi
poemul cu titlul la mijloc
să te desparţi deodată de toate femeile care te iubesc
de toate femeile pe care le iubeşti
să le priveşti în ochi
să constaţi mirat că atunci lacrimile lor sînt la fel
să te desparţi voluntar de toate femeile deodată
să rezişti
să-i zici HO! nesăţioasei porniri de a te întoarce
să-ţi aminteşti că singurătatea ta nu-i egalul singurătăţii
să ieşi în stradă să-i tragi un şut cutiei de conserve
să vrei mult de tot să-ţi închei o dată (odată) poemul
cu punct. Punct. şi să scrii virgulă,
Virgulă,
să nu înţelegi nici tu de ce,
să scrii după ea titlul poemului ce-ar merita să stea între
două coperte mai singur decît gaura ciorapului din
nemuritor în păpuşoi virgulă, la ce bun,
să-ţi aminteşti că a mai scris cineva un poem
cu titlul din mijlocul acestui poem să-ţi aminteşti
c-ai mai scris un „poem cu titlul la mijloc”
să realizezi că nu mai ai cui zice iubito
şi că atunci cînd aveai îi ziceai mai des în scris decît oral
iubito
să înţelegi că eul poetic acum şi aici e chiar eul tău
cel mai eu
să ridici cutia boţită murdară îngheţată s-o apropii
de ochii tăi de buzele tale să-i şopteşti iubito
să strigi iubito! să hohoteşti iubito!
să plîngi iubito! să urli iubito!
iubito! în noaptea asta-mpărătească
JIMI + ROXANA a murit JIMI + ELENA = liubov
„să-mi bag pula, astăzi pentru prima oară am părăsit o femeie”
mi-a zis ieri Jimi
„era bună?”
„era prietena mea”
„dacă vrei, Jimi, putem să mai luăm o vodcă”
alaltăieri, în drum spre Club A, s-a întîmplat.
o întîmplare care s-a întîmplat cu adevărat întîmplător.
apoi, cînd m-am întors „acasă”, am găsit
o scrisoare care începea cu „Mi,
TU EŞTI PLICTISIT” şi se încheia cu
„Sînt o penibilă - o paranteză stănesciană -
Nu te mai deranjez, PA!” + un „P.S.”
„ştii ce-mi place cel mai mult la ea?
nu mi-a zis niciodată Nu mai bea, Jimi!
îmi pare rău de Roxana
dar prea mă potrivesc cu Elena”
a zis Jimi şi-a umplut iarăşi paharele
(între timp mai venise şi Doru şi Viorel)
- iar afară...
afară era o noapte atît de frumoasă!
ca-n Ionel Teodoreanu ziua.
şi mirosul de flori de corcoduşe
invadase camera
prin plasa albastră de ţînţari.
plasă-albastră, plasă-albastră,
era bine, era primăvară,
era ieri.
poemul tău – tău
ultimul tramvai la care ai ajuns la ţanc
primul tramvai pe care l-ai aşteptat doar vreo două minute.
între ele – poemul tău,
poemul tău personal.
***
am scăpat
maşina şi
tramvaiul
am pierdut
troleibuzul
trenul
s-a dus
fără noi.
acum
acum unde
ne-am mai grăbi?
***
acest fum de ţigară
ca părul femeii roşcate
a lui Guillaume Apollinaire
cînd fugea în jurul
stadionului naţional
n-ai insistat să te îmbrac în mătăsuri
ca femeia lui Maiakovski
şi nici în fum de ţigară
nu te-am îmbrăcat
eram cu tine
lîngă stadionul naţional
făceam cercuri
ce-aveau să ne lege
inevitabil
mai tîrziu
ca şi curcubeul
care
uite
s-a încîlcit
în pletele tale