Tahar Ben Jelloun

 

«Rasismul pe înţelesul fiicei mele, urmat de năvala urii»

Ed. Cartier, Chişinău, 2009

 

 

– Spune-mi, tată, ce este rasismul?

– Rasismul este un comportament destul de răspândit, comun tuturor societăţilor, dar, vai!, care a devenit banal în anumite ţări, pentru că se întâmplă nici să nu-l mai băgăm în seamă. În­seamnă a nu avea încredere, ba chiar a batjocori persoanele cu caracteristici fizice şi culturale di­ferite de ale noastre.

– Când spui „comun”, vrei să spui normal?

– Nu. Dacă un comportament este obişnuit, el nu este neapărat şi normal. În general, omul tinde să nu aibă încredere în cineva diferit de el, într-un străin, de pildă; un comportament vechi de când e lumea; este universal. El afectează întreaga lume.

–        Dacă afectează întreaga lume, eu aş putea fi rasistă!

–        Mai întâi de toate, firea spontană a copiilor nu este una rasistă. Un copil nu se naşte rasist. Dacă părinţii sau apropiaţii lui nu i-au băgat în cap idei rasiste, atunci nu există vreun motiv pentru ca el să ajungă rasist. Bunăoară, dacă cineva te face să crezi că cei cu pielea albă sunt superiori celor cu pielea neagră, dacă iei în serios această afirmaţie, atunci ai putea avea un comportament rasist cu privire la negri.

– Ce înseamnă să fii superior?

– Înseamnă să crezi, de pildă, doar pentru că ai pielea albă, că eşti mai inteligent decât cineva care are pielea de altă culoare, neagră sau galbenă. Cu alte cuvinte, trăsăturile fizice ale corpului omenesc, care ne deosebesc unii de ceilalţi, nu implică vreo inegalitate.

– Tu crezi că eu aş putea să devin rasistă?

– Să devii e posibil; totul depinde de educaţia primită. E mai bine să ştii şi să încerci să nu fii, adică să accepţi ideea că orice copil sau adult este în stare, într-o bună zi, să aibă un sentiment şi un comportament de respingere cu privire la cineva care nu i-a făcut nimic, dar care este diferit de el. Se mai întâmplă. Într-o zi, fiecare dintre noi am putea avea un gest rău, un sentiment rău. Nu ne place un om care nu ne e familiar, ne gândim că suntem mai buni decât el, avem un sentiment fie de superioritate, fie de inferioritate faţă de el, îl respingem, nu îl vrem ca vecin, cu atât mai puţin ca prieten, din simplul motiv că este vorba de cineva diferit.

– Diferit?

– Diferenţa este opusul asemănării, a ceea ce este identic. Cea dintâi diferenţă vădită este sexul. Un bărbat se simte diferit de o femeie. E valabilă şi reciproca. Când vine vorba de această diferenţă, în general, apare atracţia.

De altfel, cel pe care-l numim „diferit” are pielea de altă culoare decât noi, vorbeşte o altă limbă, găteşte altfel decât noi, are alte obiceiuri, o altă religie, alte feluri de a trăi, de a sărbători etc. Există diferenţa care se manifestă prin aparenţe­le fizice (talia, culoarea pielii, trăsăturile chipului etc.), dar există şi diferenţa de comportament, de mentalităţi, de credinţe etc.

– Aşadar, rasistului nu-i plac limbile, bucătăriile, culorile care nu sunt ale sale?

– Nu, nu întru totul; unui rasist poate să îi placă şi să înveţe alte limbi pentru că are nevoie de ele la serviciu sau din plăcere, dar poate avea o părere negativă şi nedreaptă despre popoarele care vorbesc acele limbi. După cum la fel de bine poate refuza să închirieze o cameră unui student străin, de pildă vietnamez, dar totuşi să-i placă să mănânce în restaurante asiatice. Rasist este cel care crede că tot ce-i diferit de el îi ameninţă liniştea.

– Rasistul se simte ameninţat?

– Da, deoarece se teme de cel care nu seamănă cu el. Rasist este cineva care suferă de un complex de inferioritate sau de superioritate. E cam acelaşi lucru, de vreme ce comportamentul lui, şi-ntr-un caz, şi-n celălalt, este unul de dispreţ.

– Se teme?

– Omul are nevoie de siguranţă. Nu-i prea pla­ce ceea ce riscă să-l deranjeze în certitudinile lui. Are tendinţa de a nu se încrede în ceea ce-i nou. Deseori, ne temem de ceea ce nu cunoaştem. Ne temem pe-ntuneric pentru că nu vedem ce ni s-ar putea întâmpla atunci când toate luminile sunt stinse. Ne simţim lipsiţi de apărare în faţa ne­cunoscutului. Ne închipuim lucruri oribile. Fără noimă. Nu-i logic. Uneori, nimic nu ne justifică teama şi, cu toate acestea, ne temem. Parcă nici nu gândim, reacţionăm ca şi cum chiar ar exista o ameninţare reală. Rasismul nu este ceva drept sau rezonabil.

– Tată, dacă rasist este omul care se teme, atunci conducătorul unui partid căruia nu-i plac străinii se teme tot timpul. Cu toate acestea, de fiecare dată când el apare la televizor, eu sunt cea care mă tem! Urlă, îl ameninţă pe ziarist şi bate cu pumnul în masă.

– Da, însă acest conducător de care vorbeşti este un om politic recunoscut pentru agresivita­tea lui. Rasismul lui se exprimă violent. Oameni­lor prost informaţi el le spune lucruri false, toc­mai ca ei să se teamă. El exploatează frica, uneori reală, a oamenilor. De pildă, le spune că imigraţii vin în Franţa ca să ocupe locurile de muncă ale francezilor, ca să primească ajutor social şi ca să aibă servicii medicale gratuite în spitale. Nu-i adevărat. Adesea, imigraţii fac muncile pe care francezii le refuză. Îşi plătesc impozitele şi coti­zează la asigurările sociale; au dreptul la îngrijire medicală atunci când se îmbolnăvesc. Dacă mâi­ne, din nenorocire, ar fi expulzaţi toţi imigraţii din Franţa, economia acestei ţări s-ar prăbuşi.

–        Înţeleg. Rasistul se teme fără motiv.

–        Se teme de cel străin, de cel pe care nu-l cunoaşte, mai ales dacă străinul acela este mai să­rac decât el. Mai degrabă va avea încredere într-un miliardar american decât într-un muncitor afri­can. Mai mult de-atât, când un emir din Arabia vine în concediu pe Coasta de Azur, e primit cu braţele deschise, pentru că nu e primit ca un arab, ci ca un om bogat, care vine să cheltuiască bani.

– Ce este un străin?

– Cuvântul „străin” vine de la cuvântul „stra­niu”, care înseamnă din afară, din exterior. Îl desemnează pe cel care nu face parte din fami­lie, care nu aparţine de clan sau de trib. E cineva care vine dintr-o altă ţară, fie ea apropiată sau îndepărtată, uneori dintr-un alt oraş sau sat. De aici a apărut cuvântul „xenofobie”, care înseam­nă ostil faţă de străini, faţă de cei care vin din străinătate. Astăzi, cuvântul „straniu” înseamnă ceva extraordinar, foarte diferit de ceea ce vedem de obicei. Este sinonimul cuvântului „ciudat”.

– Când mă duc în Normandia, la prietena mea, eu sunt o străină?

– Pentru locuitorii de acolo, da, fără îndoia­lă, de vreme ce vii din altă parte, de la Paris, şi 15

eşti marocană. Îţi aduci aminte când ne-am dus în Senegal? Ei bine, pentru senegalezi, noi eram nişte străini.

– Dar senegalezilor nu le era frică de noi şi nici mie de ei!

– Da, pentru că mama ta şi cu mine îţi explicaserăm că nu trebuie să te temi de străini, fie ei bogaţi sau săraci, mari sau mici, albi sau negri. Să nu uiţi asta! Mereu suntem străini pentru cineva, adică suntem mereu percepuţi de cel care nu face parte din cultura noastră ca fiind străini.

– Spune-mi, tată, eu tot n-am înţeles de ce rasismul există cam peste tot.

– În societăţile foarte vechi, numite primitive, omul se comporta aproape ca un animal. O pisică îşi marchează mai întâi teritoriul. Dacă vreo altă pisică sau vreun alt animal încearcă să-i fure mâncarea sau puii, pisica în cauză se apără şi-şi apără ce-i al ei din toate puterile. La fel şi omul. Îi place să aibă casa lui, pământul lui, bunurile lui şi se luptă ca să le păzească. E şi normal. Rasistul se gândeşte că străinul, oricare ar fi el, o să îi ia bu­nurile. Prin urmare, se păzeşte de el, chiar fără să se gândească, aproape din instinct. Animalul nu se luptă decât dacă este atacat. Însă omul îl atacă uneori pe străin fără ca acesta să aibă măcar vreo intenţie de a-i răpi ceva anume.

– Şi crezi că-i un lucru comun în orice socie­tate?

– Comun, destul de răspândit, da, normal, nu. Omul aşa face de când e lumea şi pământul. Mai întâi e natura, apoi cultura. Cu alte cuvinte, este vorba despre un comportament instinctiv, negân­dit, iraţional, şi abia apoi de un comportament gândit, dobândit prin educaţie, şcoală şi raţiune. Este ceea ce se cheamă „cultură”, spre deosebire de „natură”. Prin cultură, învăţăm să trăim laolaltă; aflăm, mai ales, că nu suntem singuri pe lume, că mai există popoare cu alte tradiţii, cu alte moduri de viaţă şi că sunt la fel de bune ca ale noastre.

– Dacă prin cultură vrei să spui educaţie, rasismul poate să se nască şi din ceea ce învăţăm...

– Nu te naşti rasist, ci devii. Există educaţie bună şi educaţie proastă. Totul depinde de cel care educă, fie la şcoală, fie acasă.

– Prin urmare, animalul care nu primeşte niciun fel de educaţie este mai bun decât omul!

– Să spunem că animalul n-are sentimente prestabilite. Dimpotrivă, omul este cel care are prejudecăţi. Îi judecă pe ceilalţi înainte să-i cunoască. Crede că ştie dinainte ce sunt şi cât valo­rează. Deseori, se înşală. De aici vine frica lui. Şi, pentru a-şi înfrânge teama, este pornit uneori pe ceartă; mai mult, frica îi trezeşte agresivitatea; se simte ameninţat şi atacă. Rasistul este agresiv.

– Aşadar, războaiele există din cauza rasismului?

– Unele, da. Totul începe cu dorinţa de a lua bunul altora. Rasismul sau religia sunt folosite pentru a-i împinge pe oameni către ură, către o detestare reciprocă, chiar dacă nici măcar nu se cunosc între ei. Este teama de străin, teama că-mi ia casa, serviciul, soţia. Ignoranţa hrăneşte teama. Eu nu ştiu cine este acest străin şi nici el nu ştie cine sunt eu. Uită-te numai la vecinii noştri din bloc. Mult timp nici nu ne-au băgat în sea­mă, până în ziua în care i-am invitat să mănânce un cuşcuş. Abia atunci şi-au dat seama că şi noi trăim la fel ca ei. În ochii lor, am încetat să mai părem periculoşi, cu toate că suntem originari din altă ţară, din Maroc. Cu invitaţia noastră, le-am alungat toate temerile. Am vorbit unii cu alţii, am început să ne cunoaştem un pic mai bine. Am râs împreună. Adică am fost în largul nostru, nu ca înainte, când ne întâlneam în scară şi abia ne dădeam bună ziua.

– Deci, ca să luptăm împotriva rasismului, trebuie să ne invităm unii pe aţii!

– E o idee bună. Să învăţăm să ne cunoaştem, să ne vorbim, să râdem împreună; să încercăm să ne împărtăşim plăcerile, dar şi durerile, să arătăm că, adesea, avem aceleaşi preocupări, aceleaşi probleme, asta ar putea să înlăture rasismul. Şi călătoria ar putea fi un mijloc bun de a-i cunoaşte pe ceilalţi. Montaigne (1533-1592) îi îndemna pe compatrioţii lui să călătorească şi să observe diferenţele. Pentru el, călătoria era cel mai bun mijloc de „a pătrunde în mintea celuilalt”. Ca să te cunoşti mai bine, trebuie să-i cunoşti pe ceilalţi.

– Rasismul a existat dintotdeauna?

– Da, de când e lumea, sub diferite forme în funcţie de vremuri. Încă dintr-o epocă foarte veche, din epoca preistorică, cea pe care un ro­mancier a numit-o „războiul focului”, oamenii se atacau cu arme rudimentare, cu simple bâte, pentru un teritoriu, un adăpost, o femeie, pentru mâncare etc. Atunci îşi întăreau hotarele, îşi ascuţeau armele, de teama năvălitorilor. Omul este obsedat de siguranţa lui, ceea ce-l face uneori să se teamă de vecin, de străin.

– Rasismul înseamnă război?

– Războaiele pot avea cauze diferite, deseori economice. Însă, mai mult de-atât, unele se duc în numele unei aşa-zise superiorităţi a unui grup faţă de un altul. Acest aspect individual poate fi depăşit prin gândire şi educaţie. Ca să se ajungă acolo, trebuie luată hotărârea de a nu mai simţi frică faţă de vecin, faţă de străin.

– Prin urmare, ce putem face?

– Să învăţăm. Să ne educăm. Să gândim. Să încercăm să înţelegem orice, să ne intereseze tot ceea ce ţine de om, să ne controlăm instinctele primare, imboldurile ...

– Ce este un imbold?

– Este acţiunea de a împinge, de a tinde către un scop fără să te gândeşti. Acest cuvânt a făcut să apară „repulsie”, care înseamnă acţiunea concretă de a respinge duşmanul, de a alunga pe cineva în afară. Repulsia înseamnă şi dezgust. Adică un sentiment foarte negativ.

–        Rasistul este cel care-l împinge pe străin în afară pentru că-l dezgustă?

–        Da, îl alungă, chiar dacă acesta nici măcar nu-l ameninţă, doar pentru simplul fapt că nu-l place. Şi, ca să-şi justifice această acţiune violentă, născoceşte argumente care să-i convină lui. Câteodată apelează la ştiinţă, însă ştiinţa nu a justificat niciodată rasismul. Poţi să-i spui orice, el tot crede că ştiinţa îi aduce dovezi solide şi incontestabile. Rasismul nu are nicio bază ştiinţifică, chiar dacă au fost oameni care au încercat să se folosească de ştiinţă ca să-şi justifice ideile de discriminare.

– Ce înseamnă cuvântul ăsta?

– Înseamnă a separa un grup social sau etnic de altele, tratându-l mai rău. De pildă, e ca şi cum con­ducerea unei şcoli ar decide să-i pună pe toţi copiii negri într-o singură clasă întrucât ar considera că ei nu sunt la fel de inteligenţi precum ceilalţi. Din fericire, această discriminare nu există în şcolile franceze. A existat în America şi în Africa de Sud. Când o comunitate, etnică sau religioasă, este obli­gată să se adune ca să trăiască izolată de restul po­pulaţiei, se creează aşa-numitele ghetouri.

– Este o închisoare?

– Cuvântul „ghetto” este numele unei mici insule de lângă Veneţia, în Italia. În 1516, evreii 21

din Veneţia au fost trimişi pe această insulă, des­părţiţi de celelalte comunităţi. Ghetoul este un fel de închisoare. În orice caz, e o discriminare.