Anca MIZUMSCHI

 

“Anca lui Noe”

 

Editura Humanitas, 2009

 

 

 

UN FILM CU BATMAN

“Adăugă:

- Am desenat odată şi moartea

-Moartea? zic

-Moartea.  După o scenă dintr-un film. Arăta aşa, ca un Batman, cu trenă.

 Am desenat-o pe un perete, la un prieten.

Mi-a părut rău că n-am putut s- o iau cu mine”

 

 

Viorel, 18 ani, infectat cu HIV,

 Noua Literatură, Sept-Oct, 2008

 

M-au aşezat într-o sală de cinematograf goală de la mallul vechi şi mi-au zis,

acum se dă film, dar nu pe dinafară, pe dinăuntru

pe un ecran moale în care pe feţele actorilor se suprapun vinişoare subţiri cu sânge

aşa cum avem toţi în organe. Atunci au început să curgă pe pereţi cadre cu mama şi tata,

montate mai mult pe sărite, şi o voce puternică de bărbat spunea,

ai încredere în forşpan:

data viitoare va fi  mai bine, data viitoare va fi altceva

tot ce trebuie să faci e să stai nemişcată pe scaunele astea

şi să nu faci dezordine până

se aprinde Lumina

 

 

AUROLANCA

 

 

 

Mă legitimez, explic de ce

am fugit de acasă şi umblu pe străzi

dormind pe cartoane, împreună cu toate silabele

din cea mai nouă ofertă de poezie

la purtător

 

 

o poză cu corpul meu gol legat între două coperţi

apare pe ziduri, pe plasme,

în fiecare ofertă gsm care anunţă

200 de minute gratuite

pe care poţi să le împarţi

cu oricare dintre  prietenii tăi

 

 

SAMIZDAT

 

 

 

 

hârtia moare

şi carnea mea de femeie

cu cerneala tipografică şiroind pe coapse

intră în samizdat

 

 

 

ISUS CITEŞTE DIN ZIAR

 

 

“ Nu ştiu niciodată câţi bani am prin buzunare,

câte  texte îmi umblă prin carne, câte zile mai am

de trăit. Mai toţi prietenii mei sunt reporteri

de cotidian, aleargă însărcinaţi cu numele Meu

vestindu-L tuturor până când primesc prin poştă

ediţia de a doua zi

din care citesc cu voce tare

în fiecare dimineaţă

când ies din sala de naşteri

şi Mi se cer

actele  la control”

 

 

LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL

 

 

 

Trăiesc plutind în cerneală

aşa cum ceilalţi îşi ţin corpul

în aer

aşteptând ziua în care Dumnezeu va obosi

să tot despartă pământul de ape

şi va spune doar atât

Pământul aici

şi Cuvântul despre pământ

în partea cealaltă

iar Fiul Său va transforma apa în vin

şi vinul în cerneală

sfinţind cu numele Său

fiecare tipografie

ca pe o catedrală

 

 

NUMĂR NEALOCAT TEMPORAR

 

 

Moartea mea modificată genetic

astfel încât să mă satisfacă total

mă sună întotdeauna

pe mobil, ca să am mai multă

libertate de mişcare

 

 

moartea mea modificată genetic

astfel încât să ne potrivim perfect

mă cheamă de pe orice număr

rămas nealocat câtva timp

vino puţin până aici

cu vocea lui mama

 

 

LEPROASA

Mă privesc cu dragoste
ciumată, leproasă, contagioasă
aureolată, înmiresmată, alungată
din paturi, din cartiere, din oraşe
până şi din ultimul sat
şi fiecare poezie e un clopoţel
care anunţă
că trec

 

 

 

 

ÎN NUMELE TATĂLUI

 

 

 

 

Fricile mele au nume de femei
îmbrăcate în roşu
pe care le strig ori de câte ori
rămân singură în camera mea,
le dezbrac şi le culc
în pătuţul lor de păpuşi

acoperindu-le până sub sâni

 

 

cu o plăpumioară brodată
cu numele meu
urmat de iniţiala tatălui

 

SCRISU’ PE JOS

 

 Un psalm pentru Anca

În principiu scrisu’ pe jos are mai multe avantaje. În primul rând că poţi să scrii şi când ai mâinile legate, de tata, de mama, de copii chiar şi de doamna de română, tot ce trebuie să faci e să ai grijă ca scrisu’să nu treacă de glezne şi s-ajungă la coapse, pentru că atunci îi va speria pe toţi bărbaţii din viaţa ta, printr-un soi de concurenţă neloială. Apoi poţi să scrii fără să te vadă nimeni, când te duce cineva la şcoală sau, mult mai târziu, când duci tu pe cineva la şcoală; dar cel mai tare e că la spital poţi să scrii pe pereţi: camera de gardă, prima poezie, apoi un perete alb, al doilea perete alb pe care să scrii în voie, “Doamne cât spaţiu, ce noroc a avut fata asta în viaţă!” apoi o uşă de sticlă pe care scrie reanimare, încă o poezie, dar aici trebuie să te grăbeşti puţin,dacă vrei să le citească şi ceilalţi. Din când în când o sală de naşteri.

Totodată, scrisu’ pe jos te mai poate ajuta atunci când ai în corp o închisoare şi ai de executat un program de douăşpe ore pe zi, urmat de cele opt ore de somn şi orele de plimbare în curtea interioară, unde poţi să pleci şi în concediu. Aici chiar că e bine să scrii, te roteşti în cerc împreună cu celelalte deţinute, înconjurată de portrete de sfinti agăţate pe pereţi şi ai vrea să adaugi câte un text sub fiecare icoană, ca sa ai şi tu dreptul la o interpretare personală,aşa cum pe vremuri la sfârşitul oricărui film străin, scria subtitrare făcută la Buftea

Până la urmă, avantajul cu scrisu’ pe jos e ca trebuie să îngenunchezi de fiecare dată. Şi asta îţi transformă corpul într-un suport pentru scris pe care poţi să-l înmânezi şi celorlalţi. Ca pe un stativ, ca pe un raft de cărţi bătut în perete, ca pe o condică de sugestii şi reclamaţii. În loc să scrii tu, mai bine să scrie ceilalţi pe tine, ca într-o biserică cu nisip pe jos având drept hram numele tău.