Mihail VAKULOVSKI
azi tata ar fi împilinit 60 de ani
de ziua lu’ tata am făcut doar ce i-ar fi plăcut şi lui să facă
şi am mîncat doar ce-i plăcea şi lui
am băut doar ce i-ar fi plăcut şi lui să bea
aşa a ieşit
aşa a fost să fie
aşa
s-a întîmplat
aşa
şi ca toate să fie şi mai învăluite în mister
am pus pozele din ziua lui pe stick
pe care i l-am împrumutat unui coleg
care mi l-a întors virusat
iar eu l-am formatat
aveam fotografiile doar acolo
aşa că s-au salvat doar alea pe care le ştersesem
şi rămăseseră la Recycle Bin
nişte copaci plouaţi pe un deal
o lună plină tremurînd între nouri...