Interviu cu Flavius HOSU,

realizat de Mihail Vakulovski

 

- Flavius, deşi ai numai 9 ani, cînţi de multă vreme, fiind probabil cel mai cunoscut muzician-copil, comparat deja cu Ţăndărică, care are doar cuvinte frumose despre tine. Cum ai început să cînţi? Cine ţi-a observat talentul? Cum ai descoperit tobele cu care ai o relaţie atît de frumoasă?

- Eu nu îmi amintesc prea bine cum am început, dar tata m-a filmat cînd eram mic şi din ce am văzut am început pe la vîrsta de 1 an sau 2. Am primit atunci un cadou de la un fin de-al nostru o tobiţă mică cu 2 beţe de plastic şi aia a fost jucăria mea preferată de care nu mă despărţeam, mă uitam la televizor, pe programele de muzică şi băteam la tobiţa aia odată cu muzica pe care o ascultam. Tata este toboşar şi cîntă pe la nunţi şi a observat că îmi plăcea mult la toba aia, într-o zi mi-a montat 2 tumuri de la tobe, apoi treptat, treptat, mi-a instalat tot setul de tobe de care nu mă mai despărţeam şi cîntam mai tot timpul după televizor. La 4 ani am avut primul meu spectacol, aveam nişte negative de rock şi improvizam.

 

- Cum aţi format trupa F.A.M.? Aţi avut şi altă denumire, de ce v-aţi oprit la F.A.M.? Cine-s ceilalţi 2 FAMi?

- Trupa s-a format în urmă cu un an, cînd tatăl lui Alex (chitara solo) l-a contactat pe tata spunîndu-i că sunt la Bistriţa doi chitarişti foarte buni şi aveau nevoie de un toboşar. Pe mine m-au văzut la mai multe emisiuni TV. Mi-au trimis pe e-mail 3 piese de Steve Ray Vaughan, eu le-am învăţat şi după o săptămînă au venit la mine acasă şi le-am cîntat din prima şi aşa a început. Numele trupei prima dată a fost FLALEXMY şi venea de la prenumele noastre, dar toată lumea spunea că este prea greu de reţinut şi-atunci am rămas la F.A.M, adică Flavius, Alex, Mihai. Alex cîntă la chitara solo şi are 14 ani, Mihai cîntă la chitara bas şi are 15 ani.

 

- Cînţi rock şi ţi se potriveşte perfect stilul, dar se spune că poţi cînta orice stil şi că improvizezi pe loc muzica, cîntînd cu oricine fără repetiţii... În familie mai sînt muzicieni?

- Da, pot cînta orice stil de muzică cu orice trupă din prima. În familia mea doar tata mai cîntă la tobe, dar aş vrea ca şi frăţiorul meu să cînte, pentru că el îşi doreşte să cînte la orgă.

 

- Ce muzicieni te-au influenţat? Ce toboşari îţi plac?

- Pe la 5 ani vizionam cîţiva toboşari, adusese tata cîteva dvd-uri cu Steve Smith, Steve Gadd şi Dave Weckl. Dave Weckl mi-a plăcut cel mai mult şi studiam după el, recent chiar am făcut şi o poză cu el la Bucureşti. Mă mai uitam şi pe la solo-urile lui Ţăndărică, cu care m-am întîlnit de mai multe ori.

 

- Ce muzică asculţi în timpul liber? Ce ai acum în MP3?

- Ascult piese de Steve Ray Vaughan, Jimi Hendrix, Bugs Henderson…

 

- În afară de muzică, ce hobby-uri mai ai? La ce fel de filme te uiţi?

- Îmi place să mă plimb cu bicicleta, să mă joc la calculator, să merg la pescuit cu tata, să joc baschet şi să mă joc cu frăţiorul meu Fabian cu jucării. În general mă uit la desene animate şi la filme de comedie.

 

- Care-s primele albume cumpărate de tine cu plăcere?

- Am primit cîteva de la Phoenix, Proconsul, Aura Urziceanu, AG Weingerber, Berti Barbera.

 

- Aţi cîntat recent la Braşov cu Nightlosers, care erau foarte încîntaţi de voi, ca şi noi, cei din sală. Cum te simţi cînd cînţi alături de astfel de muzicieni?

- Mă simt foarte bine şi cînd îi văd abia aştept să cînt şi eu.

 

- În ce formaţie ţi-ar plăcea să cînţi? (una străină, una românească)

- Mi-ar plăcea foarte mult un duet cu Dave Weckl, iar ca formaţie îmi place foarte mult cu trupa noastră.

 

- Dintre formaţiile româneşti ce asculţi cu plăcere?

- Ascult cam orice, nu-mi plac manelele.

 

- Ai încercat să faci muzică pentru copii?

- Cînd eram mic improvizam la tobe pe melodiile de la cutiuţa muzicală…

 

- Se spune că toboşarii fac cea mai grea muncă într-o formaţie, iar tu la 9 ani laşi spectatorii muţi la solo-uri, dar nu numai. Oboseşti la concerte? E greu să munceşti atîta în timpul unui concert?

- Nu obosesc, doar că mai fac cîteodată bătături cu băşici în palmă şi pe la degete, dar acum mi-am cumpărat nişte mănuşi speciale.

- Mulţumesc şi succes în continuare, sănătate şi noroc, Flavius!

 

(21 decembrie 2009)