Paul Verlaine
Trei poeme din Oeuvres libres
Traducere de Gheorghe Mocuța
Celle que l'on dit froide
Tu n'es pas la plus amoureuse
De celles qui m'ont pris ma chair;
Tu n'es pas la plus savoureuse
De mes femmes de l'autre hiver.
Mais je t'adore tout de même !
D'ailleurs ton corps doux et bénin
A tout, dans son calme suprême,
De si grassement féminin,
De si voluptueux sans phrase,
Depuis les pieds longtemps baisés
Jusqu'à ces yeux clairs pur d'extase,
Mais que bien et mieux apaisés !
Depuis les jambes et les cuisses
Jeunettes sous la jeune peau,
A travers ton odeur d'éclisses
Et d'écrevisses fraîches, beau,
Mignon, discret, doux, petit Chose
A peine ombré d'un or fluet,
T'ouvrant en une apothéose
A mon désir rauque et muet,
Jusqu'aux jolis tétins d'infante,
De miss à peine en puberté,
Jusqu'à ta gorge triomphante
Dans sa gracile venusté,
Jusqu'à ces épaules luisantes,
Jusqu'à la bouche, jusqu'au front
Naïfs aux mines innocentes
Qu'au fond les faits démentiront,
Jusqu'aux cheveux courts bouclés comme
Les cheveux d'un joli garçon,
Mais dont le flot nous charme, en somme,
Parmi leur apprêt sans façon,
En passant par la lente échine
Dodue à plaisir, jusques au
Cul somptueux, blancheur divine,
Rondeurs dignes de ton ciseau,
Mol Canova ! jusques aux cuisses
Qu'il sied de saluer encor,
Jusqu'aux mollets, fermes délices,
Jusqu'aux talons de rose et d'or!
Nos nœuds furent incoërcibles?
Non, mais eurent leur attrait leur.
Nos feux se trouvèrent terribles?
Non, mais donnèrent leur chaleur.
Quant au Point, Froide ? Non pas, Fraîche.
Je dis que notre "sérieux"
Fut surtout, et je m'en pourlèche,
Une masturbation mieux,
Bien qu'aussi bien les prévenances
Sussent te préparer sans plus,
Comme l'on dit, d'inconvenances,
Pensionnaire qui me plus.
Et je te garde entre mes femmes
Du regret non sans quelque espoir
De quand peut-être nous aimâmes
Et de sans doute nous ravoir.
1890.
Celei zise prea reci
Nu ești cea mai drăgăstoasă
Dintre cele ce m-au prins
Nu ești cea mai pofticioasă
Peste anii ce m-au nins
Nu-mi placi decât când ești aprinsă
Iar trupul dulce și blajin
Are de toate când, cuprinsă,
Ești de-al tău tremur feminin
De-o voluptate fără seamăn
De la picioru-mbrățișat
Și până-n ochiu-adânc și geamăn
Cuprins de pofte și păcat
Și de la tălpi până la pulpe
Atât de tinere și albe
Printre mirosuri iuți de vulpe
Și cracii adunați în salbe
Micuț, discret și dulce-odor
Abia umbrit de-un tainic vis
Tu te deschizi iar eu cobor
Să gust din fructul interzis
Până la sânii de copilă
De miss neajunsă de vreo vină
Până la gâtul ce umilă
Tu îl oferi ca o virgină
Până la umerii decenți
Până la buzele ce mint
Naiv – cu farmec indecent
Pe care fapte le dezmint
Până la smocul scurt în bucle
Ca părul unui june prim
Ce-abia așteaptă să-l sărute
Buze-nghețate-ntr-un suspin
Trecând la coastele feline
Umflate de plăceri și pân’
La curul cu albeți divine
Tăiat de-un foarfece păgân
Mol Canova! Până la coapse
Pe care le sărut în zbor
Până la tălpile voioase
La rozul tău călcâi cobor.
Îmbrățișări nestăpânite?
Nu, dar avură tâlcul lor
Iar mângâieri, mult prea dorite?
Nu, da-ncălziră un cuptor.
Dar ce Răceală? Prospețimea!
A fost motivul „serios”
Mă ling pe bot cu istețimea
Mai bine mă masturb în dos.
Chiar dac-atâtea preveniri
Te-au pregătit pentru impas
În pension sunt multe firi
Dar eu la tine am rămas
Și te păstrez între femei
Cu un regret și o speranță
Când ne iubeam ieșeau scântei
Azi nu mai are importanță.
Idylle high-life
La galopine
À pleine main
Branle la pine
Au beau gamin.
L’heureux potache
Décalotté
Jouit et crache
De tout côté.
L’enfant rieuse
À voir ce lait
Et curieuse
De ce qu’il est,
Hume une goutte
Au bord du pis,
Puis dame ! en route,
Ma foi, tant pis !
Pourlèche et baise
Le joli bout,
Plus ne biaise
Pompe le tout !
Petit vicomte
De je-ne-sais,
Point ne raconte
Trop ce succès,
Fleur d’élégances,
Oaristys
De tes vacances
Quatre-vingt-dix :
Ces algarades
Dans les châteaux,
Tes camarades,
Même lourdeaux,
Pourraient sans peine
T’en raconter
À la douzaine
Sans inventer ;
Et les cousines,
Anges déchus,
De ses cuisines
Et de ces jus
Sont coutumières,
Pauvres trognons,
Dès leurs premières
Communions ;
Ce, jeunes frères,
En attendant
Leurs adultères
Vous impendant.
Idilă high-life
O curviștină
Întinsă-n pat
O freacă bine
Celui băiat
Copila varsă
Un val de lapte
Și curioasă
Trece la fapte
Linge și suge
Capul netot
Mai că nu plânge
O pupă-n bot.
Ce floare rară
Brună de pici
O are mare
Cu dinții mici
Sculă ferice
Decalotată
Scuipă, dă bice
O face lată
Mai ia un pic,
Doar un șuvoi
Pentru nimic
Nu da-napoi
Domnu-pitic,
N-o mai freca
Ciocu’ mai mic
Nu te lăuda
Floare subtilă,
Oaristys,
Dintr-o idilă
Cunosc precis:
Ce elegantă
Oaristys
Ca o bacantă
Te ia pieziș.
Orgii, insulte
De castelani
Cine s-asculte
La cei golani?
Îți cântă-n strună
Pușii pe rele
Câte în lună
Și câte-n stele
Cu-o verișoară
Înger căzut
Gusturi amare
De vin stătut
Ce-mpărtășanii
De pofte-aprinse
Unde li-s anii
Celor promise?
L-acestea, frați,
Tot așteptând
Să vă-nșelați
Nu stați la rând.
Sonnet du trou du cul
Obscur et froncé comme un œillet violet
Il respire, humblement tapi parmi la mousse
Humide encor d’amour qui suit la fuite douce
Des Fesses blanches jusqu’au cœur de son ourlet.
Des filaments pareils à des larmes de lait
Ont pleuré, sous le vent cruel qui les repousse,
À travers de petits caillots de marne rousse
Pour s’aller perdre où la pente les appelait.
Mon Rêve s’aboucha souvent à sa ventouse ;
Mon âme, du coït matériel jalouse,
En fit son larmier fauve et son nid de sanglots.
C’est l’olive pâmée, et la flûte caline ;
C’est le tube où descend la céleste praline :
Chanaan féminin dans les moiteurs enclos !
Sonetul găoazei curului
de Paul Verlaine şi Arthur Rimbaud
ObsCUR şi încreţit, precum garoafa vie
Respiră pitulat, smerit între clăbuci
Şi umed de amorul ce urcă panta-n buci
Cu vesele dantele de pieliţă te-mbie.
Şi flocii ce-s asemeni cu lacrimi mari de lapte
Au plâns sub crudul vânt ce vine în goană
Prin pietrele micuţe de marnă roşcovană
Împinşi spre povârnirul înfiorat de şoapte.
Eu gura mi-o lipesc adesea pe găoază
Iar inima, pe coitul material geloasă
Făcu din el o cupă şi-un cuib de osteneală.
Măslină excitată şi fluieră mahmură
Eşti gura care-apucă celesta prăjitură
Canaanul feminin ivit în jilăveală.
Nota traducătorului:
Conform tradiţiei, primele două strofe aparţin lui Verlaine, iar ultimele două lui Rimbaud. Sonetul este o parodie la un volum al lui Albert Mérat, numit Idolul.
Traducerea poemelor s-a făcut după Verlaine, Paul, Oeuvres libres, Pablo De Herlangnez à Segovia (circa 1920?, 400 de exemplare), volum împodobit cu 50 de gravuri și acvaforte de Roger Descombes.
