Ștefan Manasia

Lithium (dansul șearpelui)

A plouat mult. Mi-am udat mocasinii.

Tu dormi de 54 de minute și nu am

cui să-i mai scriu. Și mi-e silă să

fac piruete retorice. Tu ești acolo

cu visele rele și fulgerele

și tunetele care vin dinspre vest.

Sau ești acolo cu visele tale

în sfîrșit seducătoare, și un fel

de pace mentală îți ține de cald

și îți împrospătează respirația.

Aș vrea să îți vorbesc despre iubire

dar știu că asta obligă. Chiar și

pe cei din zodii expuse, adictive

cum sîntem noi, îi face să strîmbe

din nas, să-și tragă pe gît

pătura caldă și să gîndească:

cel care dăruiește va pierde.

O inimă de argilă eu

îți voi dărui, totuși, oricînd. Și voi

accepta să mă descompun

în micul cimitir de la țară.

Îmbrăcat numai în pijamalele bleu.

Ascultînd Lithium. Și văzînd

lacrimile unor rude cuminți,

țiganilor care nu m-au lovit

niciodată, femeilor cu unghii

pămîntii. Pentru că tu

dormi, Patricia, și visezi ca o

vulpe sau un raton, și ești liberă,

și somnul te poartă departe

de mine, peste lumi.

(selecţionerul lunii aprilie 2016 la

TIUKpoemul săptămînii

este Marius Conkan)