Vlad Vlădulescu

 

Vedenii


DIMINEAȚA

 

toți se grăbesc undeva

la lucru

la școală

la întâlnire

la medic

spre o continuă desfigurare a dimineții

e totul o fuga continuă

e 7:14 am și toți fug undeva

ascunși sub umbre(le) suflate de vânt.

îi văd pe geamul din barul în care'mi beau cafeaua alcoolizată

nu trebuie să ajung nicăieri

nu am nevoie să plec niciunde

o să aștept să-i văd când se întorc

diformi.

 

 

 

ANGOASĂ

 

n-am un scop pentru ceea ce fac

n-am un motiv pentru care mă dau jos din pat

n-am o dorință ascunsă pentru care lucrez

n-am un model după care scriu

n-am un tip preferat de femeie

n-am prieteni de băut

n-am o preferință pentru locuri

am o lene cronică

și o sete acută

Atât.

 

 

 

GREȘELI

 

greșelile mele sunt simple

greșelile mele sunt multe

de cele mai multe ori greșelile mele sunt intenționate

de cele mai multe ori sunt conștient că greșesc în timp ce greșesc.

și i-am zis că e probabil ultima oară când ne vedem

când stăm la aceeași masă și bem.

iar eu greșesc încontinuu

știind că greșesc.

și nu a urmat niciun sărut,

un sărut nu ar fi fost greșit.

iar eu greșesc

mult

conștient

și fără greșeală.

 

 

 

VIRTUAL

 

Ne-am robotizat

vorbim doar pe net

ne întîlnim pe chat sau skype

fumăm țigări electronice

și ne futem virtual.

fumul de țigară învăluie camera

paharul de wiskey e jumate gol

iar ea se îmbracă în fața oglinzii

"tre să mă car… îmi începe tura la videochat".

 

 

 

 

 

SUB PĂMÂNT

 

Sunt ultimul poet al lumii

Și cu ultima picătură de cerneală

Mă pregătesc să îngrop poezia

în cuvinte stricate

în joburi corporatiste

în ochii deschiși care și-au pierdut de mult visele.

Sunt ultimul poet al lumii

iar poezia mea rămâne vocea mută a iubirilor

de mult îngropate.

Rând pe rând s-au stins poeții

li s-au topit versurile pe oase

și le-au mâncat viermii rima.

Sub pământ e poezia

putrezită și stricată

acoperită de pământul rece

tânjind după pașii poeților țărână.

 

 

 

 

PLOAIE

 

...inimi scurse și plouate

pe nisipul arzând a neputință

îl calc și m-afund

în grăunțele ce-mi zgârie pupila

și-n jur e-o liniște urlată

iar eu nu pot să te aud.

lumina cade peste tine

iar eu nu pot să te zăresc

vreau să mă regăsesc

în adâncul buzelor mușcate

să mă risipesc în vântul

frunzelor amare

să te prefac în cuvânt

și să-ți pierzi în mine sensul

 

lumină strâmbă și decolorată

chipul tău

să se prefacă-n scrum

pe trupul meu.

 

 

IUDA

 

mă pierd uneori în cuvinte

și în priviri

îmi crucific trupul în amintirea visului cu tine

îmi bat amintiri în palme ca să pot fi țintuit în tine

și atârn în sentimente ca un christ la care nu se mai închină nimeni.

putrezesc încet pe crucea de piatră a unor șoapte ce se pierd în pașii trecătorilor

…și de acolo, din înaltul iubirii încrustate în pielea ta,

privesc sărutul lui iuda.

simt căldura lui care-ți invadează buzele

topindu-le încet, prefăcând-le în realitate.

aș vrea să pot înota în roșul ce se scurge din ele,

să îmi mânjesc trupul cu rămășițele de iubire ce se preling pe marmura trulului tău ireal.

aș vrea să redevenim ficțiune,

să ne scriem unul pe celalalt,

să ne visam împreună

țintuiți pe aceeași cruce.

 

 

 

VEDENII

 

Ninsoare și Pink Floyd

amintiri cu droguri

și imagini cu noi.

Un pahar golit jumate

și-un set de inimi stricate.

O hologramă de fulgi lângă mine

și-o mână ce te ține pe tine.

Și te-ai scurs precum zăpada

te-ai mânjit pe toată strada

unei inimi rătăcite pe alei fără decor

sub un cer fără vreun nor.

Și m-am stins încet în mine

ochii-nchiși

‘napoi în tine.

 

 

ADÂNCIMI

 

mă uitam în ochii ei negri

și nu știam dacă vreau

să mă respingă

sau să mă iubească.