Nico Fabich

 

Un supermarket în Braşov


aerul nopţii trotuarele mă purtau stingher spre supermarket

luna rotundă ca sensul giratoriu strălucea peste Calea Bucureşti

oboseala foamea durerea de cap mă ducea cu gândul la

Allen Ginsberg

am intrat în supermarket nu aveau piersici m-am îndreptat

spre nectarinele îngrămădite într-un coş .te-am văzut.

Ce căutai lângă nectarine, Allen Ginsberg?

te-ai îndreptat către frigiderele cu cotlete, căutând prin

carnea îngheţată, urmărind penumbrele, rolele

lucrătorilor comerciali.

am hoinărit printre avocado, roşii, rafturi, taţi, mame, copii fericiţi

am pornit împreună Allen Ginsberg am gustat toate varietăţile de salam

cumva împăcaţi cu solitudinea noastră.

Încotro mergem, Allen Ginsberg? supermarketul se închide imediat.

vizualizez toată aventura noastră cartea ta e în rucsac

am impresia că bat câmpii

Walt Whitman aştepta lângă casa de marcat, v-aţi dat mâna

aţi schimbat două vorbe despre America, despre pepenii verzi

apoi v-aţi strâns într-o îmbrăţişare.

Noi ne-am aşezat tăcuţi pe o băncuţă în staţie am desfăcut punga

de Lays ondulaţi resturi au căzut în barba ta sură…

ai luat un taxi, te-am privind apoi cum te îndepărtezi, cum dispari

în ceaţa nopţii de pe Calea Bucureşti

 

 

Cyborg


Bunicu are un ochi verde și unul albastru

anul trecut de paști a făcut comoție și acum

bunicu plânge doar cu jumătate de față

Vlăduț face pe terminatoru și îi îndreaptă

pistolul către cealaltă jumate de față

,,Pac pac” apoi suflă glorios în țeavă

bunicu râde cu partea care i-a rămas

din când în când îi mai dau pe ascuns

țuică cu paiul  bunicu cere porție dublă

îmi spune că nu simte tot gustul

când își șterge nasul își lasă o nară

în grija bunicii

când doarme, Vlăduț îl înțeapă cu croșeta

în talpă sau îl arde cu lumânarea de la înviere

îi spune ,,vei muri, Cyborg”

bunica îl bate cu nuiaua de pe dulap

Vlăduț nu plânge el spune că

schwarzenegger învinge întotdeauna

 


azi la masă tata a vorbit despre moarte


azi la masă tata ne-a vorbit prima oară despre moarte

Vlăduţ înfuleca dintr-un cotlet de miel în sânge

spunea că el nu va muri niciodată

eu mă gândeam la poezia pură pentru a nu ştiu câta oară

ploaia cădea peste acoperişul de la Lidl citisem undeva că

picurii de ploaie sunt de fapt destine omeneşti

sau partide rapide de sex

burta lu tata luceşte ca burta unei gravide la soroc

de fiecare dată când se înţeapă el se albeşte la faţă

şi nu mai respiră până când nivelul de zahăr este sub control

îşi întinge apoi pâinea în farfuria lui Vlăduţ.

până la urmă poezia stă în doza zilnică de insulină

în picătura de sudoare de pe fruntea lu tata

în tânguiala lui Vlăduţ care spune că oricum noi

suntem deja morţi. peste acoperişul de la Lidl sunetul ploii

trimite în bucătărie acorduri de muzică funebră.

 


Crize


E 3:32, dragul meu. Poate dormi.

Am vărsat paharul cu apă pe noptieră

şi-acum picură încet pe duşumea.

durerea asta vine în valuri

îmi zgârie rinichii şi uretra

mi-aş lipi palma ta caldă

de abdomenul meu.

Am înghiţit scobutilul fără apă.

Pe stradă, o maşină a trecut în viteză

în urma ei se aude Million miles of water

de la RHCP. scobutilul s-a blocat în stern.

am deschis ochii şi am inspirat adânc.

o lumină roşiatică clipoceşte

lângă omul chircit al lui Jebeleanu.

Mâna mi-a căzut în băltoaca de lângă pat.

Durerea revine încet. fredonez cu ochii strânş închişi

Even when you think you need a rest

You will live to fight another round

 


*


și cum te joci așa cu fetița înger

pe covor te gândești că-i splendoare

că așa trebuie să fie în paradis

fetița înger chicoteşte apoi își

lipește palma mică lângă palma ta

și când se lasă seara tu mergi

la tine-n dormitor & îți privești

mâinile uscate ce-au pieptănat

părul frumos al fetiței înger îți

iei crema cu glicerină de pe

noptieră îți aduci aminte

că și mama ta făcea la fel te

gândești că și fetița înger

își va privi mâinile și ele vor

săpuni spate de bărbat iubit

& ea își va părăsi căsuța

de zâne din carton iar tu îi vei

păstra aureola și-și va

aminti și ea de tine ungându-te cu

cremă & de ziua asta în care a venit

tiptil în pat lângă tine și și-a așezat obrazul

cald în palma ta

 


*


frigul ăsta din tălpi mă omoară

mi-e ciudă că nu-mi amintesc ce mai puneai în ceaiul cu piper

te-aș suna dar nu pot

ieri am căzut pe gheaţa asta

subţire

și nu m-am mai putut ridica

am închis ochii și mi-am imaginat o livadă cu nuci

am stat așa o vreme

până când ţesătura pulovărului meu s-a lipit de

pojghiţa de gheaţă

încă sunt acolo de fapt

mi-e tot mai cald

și e soare

noi ne răcorim cu o bere rece sub nuc

și nu ne mai putem ridica

 


Roşcata cu ochelari Sophia Loren


stau singură la o măsuță de fier forjat
cu trei picioare am cerut
o cafea tare și o Marlenka
i-am spus picoliței să-mi pună două
nuci peste.

respirația mea se amestecă cu aburul
cafelei și se înalță la etajul clădirii unde
o roșcată cu ochelari Sophia Loren face
cerculețe mari și mici din aburi și le suflă
înapoi spre mine

Trecătorii respiră greu.

nucile s-au lichefiat roșcata cu ochelari

Sophia Loren s-a așezat lângă mine și
îmi spune că ea își toarnă întotdeauna
nucile în cafea

Trecătorii respiră prin cerculețe.

roșcata și-a scos ochelarii Sophia Loren
îmi spune că are un unchi în America el
îi trimite vederi cu fete pin-up apoi îmi
șoptește că și-o trage cu un afacerist care
are plantație de tutun

Trecătorii poartă ochelari Sophia Loren.
Picolița poartă și ea ochelari Sophia Loren.

roșcata îmi întinde doi pistrui de pe nas
îi bag în buzunarul jachetei îi mulțumesc
apoi îi spun că fac parte dintr-un ONG îi
explic despre importanța sterilizării animalelor.
roșcata spune că mama ei a fost sterilă
apoi se întoarce la etaj și își rulează o țigară.

Picolița mi-a mâncat prăjitura
Trecătorii se respiră unul pe altul.

 


Excavat


La intervale regulate de timp îmbrac rochia roşie

apoi mă aşez pe marginea patului

numai că acest cadru pare cumva alb-negru

posibil infestat

privirea lui îmi sapă cavităţi în trup e uşor dureros

mă trezesc iar singură, îi spun despre toate dar

nu despre zidurile stridente ale oraşului

zilele isterice

ţigara pe care nu am cu ce să o aprind.

mi-am strâns părul într-un coc neglijent

vorbesc cu mama despre acţiunea specifică

a antibioticelor

mă întreb dacă există vreunul care să mă adoarmă

până îţi voi mângâia din nou cicatricea.

 

 

Hai să mâncăm caramele în Calea Lactee


povestea noastră a început când se-nsera
iar noi priveam
mestecând caramele
cum treceau camioanele pe centură
mici
- cât boabele de grâu -
nişte boabe de grâu vitezomane
pe care le număram ca proştii
de acolo de pe bazin
de unde oraşul părea
un lan
enervat de vânt.
după numărătoarea noastră
ne-am întins pe spate
şi am început
să numărăm stelele

 


Imaculat


e de-ajuns

un minijup roşu

şi-o dâră de parfum

pe cearşaful

călcat

azi dimineaţă

 

 


Scandal


să ţii piept unei guri de femeie

nu-i lucru uşor

mai bine

spală de rugină

tava roşie

curăţă cocoşul de sânge

vopseşte tocul de la uşă

cumpără-i oglindă nouă.

dacă nu

fă-i un evantai

din revista ei

Quelle

 


Femeie – sau cum să ţii piept iernii


Femeie

ţi-am zis

hai să ne întâlnim

în faţă la

Plăcinţica lui Traian

să-ţi sărut buzele în trafic

să-mi încălzesc mâna

în buzunarul tău

de la fund

şi să-l strâng tare

- nu blugii te fac grasă,

plăcintele astea fierbinţi