Mihail Vakulovski

„Păpuşile”

„Ce poate face o iubire, cea mai mare iubire posibilă, pentru tine, cînd moartea e mai puternică decît ea?

Nu ştiu”.

Noul roman al Cristinei Nemerovschi, „Păpuşile”, începe cu un fel de epilog, precum romanul „Patologii” de Zahar Prilepin (apărut recent şi în limba română). Început din care cititorul află că urmează o carte despre dragoste & moarte, după ce unul din parteneri moare subit, iar cel rămas în viaţă va scrie „povestea” care urmează, pentru că „nu mi-a mai rămas nimic de făcut în afară de a încerca să spun povestea noastră”.

Deşi e despre dragoste şi moarte (iar cele două capitole aşa se şi numesc: „Iubirea” şi „Moartea”), teme foarte… periculoase, romanul are o scriitură lucidă & un control narativ impecabil. Cred că e prima carte a Cristinei Nemerovschi în care se vede clar că scriitorul are în spate o facultate de filozofie, în celelalte cărţi Cristina reuşind să fenteze filosofia pe care a studiat-o la facultate. Şi asta şi din cauza stării şi a lumii interioare în care se află personajul principal şi pe care stăruie scriitoarea, dar şi a multor fragmente-manifest, despre iubire, moarte, viaţă, viaţa de după moarte şi alte teme majore.

Nu vreau să povestesc cum Cristina Nemerovschi reuşeşte să lege toate firele narative, personajele şi întîmplările, pentru a vă lăsa să descoperiţi asta la lectura cărţii. Spun doar că „Păpuşile” este povestea Dorei, care e tamponată brutal de iubire şi moarte; de mamă-sa, Eva, care o abandonează în copilărie (cu o zi înainte de asta sărutînd-o pătimaş, ca o iubită, nu ca o mamă), şi de Luna, iubita sa care îi moare în braţe, după ce e înjunghiată într-un cartier mărginaş din Bucureşti.

Un roman despre dragoste şi moarte scris sincer, convingător şi cu mult talent, în stilul Cristinei Nemerovschi, direct, meditativ, dar în care scriitoarea îşi păstrează şi umorul, şi ironia din romanele dinainte (amintim că asta e deja a opta carte a tinerei prozatoare!). Dora se întîlneşte (întîmplător) cu Luna (mai în vîrstă decît ea cu 5 ani) înainte de examenele de bacalaureat, iar dragostea lor nebună durează trei ani (ca la Frederic Beigbeder), adică pînă la moartea Lunei. Dacă vreţi să aflaţi povestea lor, dar şi ce i se întîmplă Dorei după moartea iubitei sale – citiţi „Păpuşile”. N-o să regretaţi, pentru că e un roman interesant, foarte bine scris şi construit, cu personaje puternice, naraţiune vioaie, subiect original, care se citeşte cu interes maxim! Un roman care cred că ar avea succes şi în străinătate şi din care se poate face şi un scenariu de film artistic. Lectură utilă!

Cristina Nemerovschi, „Păpuşile”, Ed. Herg Benet, 2014

Foto: m.vklvsk