Daniel PIŞCU

K-Lipite

-    Iarna, Munţii Pădurea Neagră sunt albi.
-    Ziceam că mă culc la 11, deşi stau la etajul 4.
-    Poeziile – fete drăguţe.
-    Poemele – dudui tandre.
-    Nuvelele – case la ţară.
-    Romanul – vilă cu 30 de camere şi piscină.
-    Caut un caz în dragoste! Sper să n-am ne-cazuri!
-    Cine vorbeşte engleza suflă puful de păpădie – dublu V = W.
-    Patronul nu-şi salută niciodată cu Pa!-tronul, ci doar cu Pa! – troana!
-    Patroanele, după câte ştiu, sunt în siguranţă. Depinde ce lumină e pe fir.
-    Denisa socoate că sunt hoţoman. Dar hoţia, deşi rimează şi cu Scoţia, mult mai bine rimează „So/hot” cu soţia şi, dacă ne gândim mai bine, cu so/ho/ţia...
-    Sohoţia aş traduce-o prin căldură. Aşa de intensă, că-mi vine să mă bag în pat lângă soaţă. De/le/gat de ea.
-    O prăjitură: „hoţomanule!” Hai că-ţi ajung 10. Zece ce? 10 întrebări şi 10 răspunsuri.
-    „Eşti magistral, asta zic şi eu!”. Dacă ar zice asta şi un Magister!...
-    Şi „Magister dixit”. Altfel n-aş fi scris.
-    Trebuie s-o sun pe mama. Mai precis, s-o anunţ. Altfel, primul enunţ e machiavelic.
-    „10 îţi dau pentru astea! Dar mă retrag”. În pat şi eu să mă în(tind)? Mă re/trag într(u) odihnă.
-    „Închide!” strigă Denisa. „Denisa!” strigă mămica... Şi eu închid uşa, ca să adoarmă bine păpuşa.
-    Mi-a trecut pe sub sprânceană un gând. Dar l-am pierdut odată ce a venit o adiere de/cu vânt.
-    Era un câine de rasă caniş, dar n-a lătrat ca un câine, deşi noi îl vom numi canis-canis.
-    Ce mai zace în mine? Un cal sau un câine? Un cal, cred. Trag bine la plugul Arcadiei.
-    „Să mai iau şi eu o gură de cafea”: „Prea târziu”: În ceaşcă e tare pustiu!
-    E un festival cu festinuri şi valuri feste şi feste valuri. Sau dacă vreţi, cu faste valuri, ori, mai frumos, cu faste voaluri şi voaluri faste.
-    Voalurile faste nu sunt foste şi nici măcar fuste.
-    (Erupţie): Buzunarul meu rupt însămânţează pământul (asfaltul).
-    Isus e un I care ne priveşte de sus; dar cu grijă, tandreţe, nicidecum arogant.
-    Noi, când suntem aroganţi, trebuie să ne rugăm la A. „Gând cu ancoră A”.
-    Nu mi-ar trece prin gând că există un poem mai frumos decât „Visul Maicii Domnului”: Cu câtă dragoste şi dumnezeire se adresează ea lui Isus! Şi Isus ei. E aşa frumos cum numai Dumnezeu l-ar fi putut concepe. Îmi dă tandreţe şi candoare, mă face mai bun şi mă face fericit că-l am şi-l citesc. L-aş citi şi reciti de 1000 de ori, dacă măsura asta poate să sugereze infinitul şi pe bunul Dumnezeu.
-    Bricheta e albastră. Dar marea ţigară e albă.
-    Ţi-gară/ri sau ţi-găruri?