Celestin Cheran

 

Conversații


Noaptea deschise sertarul zilei

Cafenelele se umpleau cu fețe

Oasele oamenilor era încă uitate

În mansarde de somn

Praful mângâia absent trotuarele

Pe care s-au pierdut pași, țigări, sânge, discuții, chiar și vieți

La ora asta singurele conversații

Se purtau între o fantomă și o umbră

 


Pașii mei cad peste mine


Afară, sângele curge negru ca noaptea.

Stafiile au înțepenit între uși.

Trag în piept doar ceață

Și mă gândesc unde să locuiesc.

În trecut sau în viitor?

Unde mi-e oare mai bine?

Soarta îmi spionează orice încercare

De când am zdrobit din greșeală

Capul șarpelui alb de sub casă.

Casa a devenit un morman de oase.

Pașii mei sunt amari,

Templele din pașii mei sunt distruse.

Pașii mei cad peste mine

Ca niște bolovani

În timp ce merg.

Cad între scări de îngeri triști

Și de cuvinte rele.

Cad...

Sunt o piatră pe fundul lacului,

O monedă de negăsit

Într-o fântână fără apă.

 


Procese de conștiință


Cu cât ieși mai repede

Din procesele tale de conștiință,

Cu atât îți cresc șansele

Să rămâi sănătos.

Să rămâi cu tine

Între limitele tale,

Surâzînd trist

Deasupra dezastrelor

Produse de firea ta,

De firile tale;

Trebuie să ascunzi

Cifrul

Într-un buzunar

Special al conștiinței.

Mintea ta e o menghină

Din speranțe, frică, incertitudini și vise,

În care gândurile te strâng,

Te dor,

Te iau la bătaie

De față cu tine însuți.

Ia-ți mâna

Și pune-o în menghină.

Vei sângera sau

Vei rămâne fără ea,

Dar vei supraviețui,

Chiar dacă nu vei mai putea, poate,

Trăi.

 


Lupta singurătății cu solitudinea


Mă simt singur

Ca Diavolul în Rai

Mâna mi-e ruptă de scris

Gura mi-e frântă de povești

Tâmpla mi-e spartă de vise

Singurătatea se bate cu solitudinea

Pentru ce a mai rămas din mine

 


Ocuparea minții


Gândurile lăsă semne adânci în scoarța timpului,

Iar amintirile au devenit cuțite.

Mintea mea e ocupată de alte minți.

La noapte, în patul meu dorm laolaltă

Demoni și sfinți.

 


Știrile de a doua zi


Raiul prăfuit dintre paginile unei cărți,

Amploarea cu care lucrurile devin morminte,

Universurile împrăștiate

Printre căni de cafea, cearșafuri și țigări,

Printre surâsuri și oftaturi;

Amintirile cântărind din nou deciziile,

Spaima de a fi așa cum îți doreai

Când erai tânăr.

Afară, anotimpurile

Lucrează monoton

La prefacerea trecătorilor

În case, străzi, stâlpi de telegraf,

În ziarele de a doua zi.

 


Tigru


Noaptea,

Degetele sale lăsau hieroglife

Pe pielea ei;

Buzele se căutau prin aerul

În care pândeau singurătăți.

Trupul lor devenea la unison

Un pergament de taine,

Și făceau dragoste într-un tigru.

 


***


Cearșafurile șerpuiesc sub tine

Catifeaua se sparge de sânii tăi

Cafeaua se trezește în mâinile tale...

 


Sub fustele fantomei


Cutremurele imperceptibile dintre clipe,

Posibilitățile rare ale evoluției,

Gura însângerată dintr-o noapte de nopți pline

Căutând să strige singurul nume.

Sânii tăi amari și grei

Căzând între mine și chipurile ilustre

Ale minții mele.

Cuvintele nedeslușite care se spun între umbre,

Lăsând premoniții rele în aer.

Drumurile mele mă așteaptă altundeva.

Pașii mei sunt uitați în temple sacre, sfărâmate.

Privirile insesizabile ale zeilor furioși

De după zidurile distruse

Ale vreunei mari civilizații.

Spaima unor premoniții,

Apăsarea lentă a nesiguranței,

Puterea distrugătoare a neputinței;

Toate micile obscurități ale

Ființei mele ascunse

Sub fustele unei fantome.

Libertatea de a alege altceva

Mă ține sechestrat

Într-o societate exactă

Ca un cuțit

Și lipsită de tristețea adevărată.