Iulia Modiga

 

Poeme fără viză

 

film mut și devreme acasă


iată scena

ne vom așeza inimile spate în spate într-o capsulă de valeriană

pe care o vom legăna

mâinile noastre se vor atinge într-un târziu ca două plicuri de naftalină

 


gingășie cinematografică și prăpăstioasă


copilul se privește pe sine cocoțat pe un scaun

și

ticăie

o

bombă

atomică

în

colțul

gurii

oglinda

a săpat coridoare prin care trec turme de mame

înfășurate în tifon spre explozia finală

 


dacă a crescut țesut suplimentar, medicul îl va îndepărta

 

în mijlocul magazinului se haș

ochii tăi

se mișcă

spre stânga

iar ai mei                                         spre dreapta

fixează golul

ca două unghii care cresc în carne

fiecare cu propriul său sindicat

gândurile noastre sfârâie și se scurg

în fotoliile umede o telecomandă cu un singur buton                ●

oprește numai sonorul

 


tetris


dacă nu și nu formează o linie orizontală completă

care dispare

ca gustul pastei de dinți după o gură de cafea

atunci

de ce podeaua suflă spre tavan funingine

ca după un revelion ratat

 


eu nu mai pot face nimic


ca o limbă care nu mai împinge

saliva spre gât

în timpul somnului

eu voi trăi revoluția

cu ușile închise

în capul unei furtuni solare.