Liviu Ioan Stoiciu

 

Un incident, o ocazie să întorc și celălalt obraz

 

Dragă prietene Vasile Gogea,

Îți mulțumesc pentru telefonul frățesc. Ai vrut să lămurești incidentul (pentru mine regretabil) de la Sibiu, de la festivalul ce poartă numele lui Mircea Ivănescu, inițiat de o asociație (Artgothica), de care eu nu auzisem – se mai întâmplă, sunt atâtea manifestări literare în țară (și se acordă atâtea premii) de care nu am auzit, și atâtea de care am auzit și la care nu am fost invitat, normal (îndeosebi în Transilvania și Banat). Într-o zi din 2013 am primit telefon de la poetul Adrian Suciu (o prezență credibilă) că sunt premiat la festivalul ce poartă numele lui Mircea Ivănescu (poet pentru care eu am avut o adevărată slăbiciune) și că președintele juriului a fost Al. Cistelecan, îți dai seama cât m-am bucurat (cu atât mai mult cu cât îl simțeam pe Al. Cistelecan tot mai îndepărtat de mine; era opțiunea lui să nu mă mai susțină moral de la un moment dat după Revoluție, puși poate și pe baricade publice adverse, nimic de comentat; l-am iubit de când a apărut în critica de poezie, l-am considerat cel mai bun, mai sensibil și mai aplicat pe text – și?). M-am uitat pe Internet să văd ce înseamnă fundația Artgothica și ce e cu acest festival, acolo am descoperit că mai avusese loc o ediție, în 2012 (când a fost premiat Paul Vinicius), habar nu aveam. Nu am cum să cuprind tot fenomenul literar și, sincer, sunt manifestări literare și premii care nu mă interesează și le ignor, nu le conștientizez importanța, n-au decât să funcționeze în legea lor… Am venit la Sibiu să întâlnesc prieteni – și la premiere am descoperit că-mi sunt dușmani. Membrii juriului au spus ce au avut de spus (mai puțin Ion Mureșan, care a refuzat să ia atitudine), Al. Cistelecan m-a atacat, deși eu eram premiatul (sau poate de aceea). Nefiind microfoane, nu l-am auzit decât pe sărite pe Al. Cistelecan, am înțeles în mare că n-a fost încântat că m-a premiat, fiindcă versurile mele îi transmit energie negativă. Sic! Am fost surprins neplăcut. Nu poți glumi pe seama unui premiat așa, totuși. Ion Mureșan, membru al juriului, repet, nu a vrut să aibă vreo intervenție, deși a fost invitat de organizatori în câteva rânduri, normal ar fi fost, colegial, să-mi ia apărarea, fie și aluziv (mai apoi am luat seama că el a votat la juriu împotriva mea, de fapt, și nu era nimic de spus). Pune-te în pielea mea, să fii premiat și să auzi că „Premiul național de poezie Mircea Ivănescu” (pentru volumul „Substanțe interzise”, apărut în 2012 la Editura Tracus Arte) îți e contestat chiar de președintele juriului. Am plecat de la premiere tăcut, subconștientul meu a lucrat și mi-a dat de gol că am avut parte la Sibiu de o execuție sumară a prietenilor Al. Cistelecan și Ion Mureșan. Motiv să părăsesc Sibiul fără să-i salut, umilit. Cum să-mi ridic nivelul de toleranță?

Am hotărât să nu includ acest premiu de la Sibiu „Mircea Ivănescu” în biobibliografia mea și să închid capitolul. M-am resemnat că sunt eu exagerat și că prietenii Al. Cistelecan și Ion Mureșan au vrut să-mi dea o lecție de… modestie. A trecut timpul, am mai uitat. Am citit în revista Cafeneaua literară o înregistrare a discursului lui Al. Cistelecan la premierea mea (făcută de Virgil Diaconu; ai reținut, nefiind microfon, eu nu l-am auzit pe Al. Cistelecan la premiere decât fragmentar, rar) și mi-am amintit prin ce am trecut. Am reacționat prostește, prea târziu după consumarea „evenimentului”, întrebat de Virgil Diaconu ce mi s-a întâmplat, „de drept”, la Sibiu, scriindu-i un e-mail (publicat de Cafeneaua literară). Puteam să mă abțin, nu mai conta ce mi se întâmplase… Trist, am citit mai apoi în două reviste, la „revista revistelor”, în Familia și Mișcarea literară, două luări peste picior a mea, semnate Al. Seres și Virgil Rațiu, de parcă eu nu mai am drept la opinie și la reacții personale (firește, am hotărât să nu mai colaborez de aici înainte cu aceste reviste, n-am altă putere; nici o pagubă pentru aceste reviste; trebuie totuși să iau o măsură împotriva revistelor în care sunt atacat pe nedrept, inamical). Acum îmi telefonezi tu, dragă Vasile Gogea, și mă condamni pentru e-mailul infamant apărut în Cafeneaua literară, prin care mă despart de Al. Cistelecan și Ion Mureșan. E vina mea?

N-ai să mă crezi, dar „în mintea și inima mea” Al. Cistelecan și Ion Mureșan mi-au rămas aproape. Mai e însă cineva în mine care nu se învață cu gândul că i-am transformat pe cei doi „jurați” din prieteni în dușmani… În definitiv, mereu am declarat că m-am învățat cu antipatia colegială (în public și în particular) și că numai eu pierd dacă blamez acest gen public de comportament, că trebuie să iau realitatea așa cum e, nu cum îmi place mie. Degeaba stau în banca mea, dacă până și când primesc premii sunt înjurat (și nu de oarecine, ci chiar de președintele juriului). Fără doar și poate am greșit declarând sus și tare că Al. Cistelecan e depășit de situație și că Ion Mureșan (cel din juriu; nu poetul vedetă) nu mă suportă. Le cer de la înălțimea tribunei tale scuze celor doi, creștinește. Merit să fiu călcat în picioare. Nu mi-a rămas decât să mă retrag de peste tot din literatura română, în care nu sunt bine venit (se înmulțesc atacurile la adresa mea, tot anul trecut am aflat că sunt „supraevaluat” – e o declarație apărută în revista Apostrof, într-un interviu; nu voi mai colabora de aici înainte nici cu Apostrof, nici cu cel care i-a luat interviul lui Alex Ștefănescu, prietenul Iulian Boldea, de la revista dragă Vatra, de care de asemenea sunt obligat să mă despart). În 2014 am oprit colaborarea la revista Contemporanul. Voi continua pe acest drum, al însingurării și izolării. Așa, sper să le fac pe plac tuturor celor care mă trimit la groapa de gunoi a istoriei literaturii române, înainte să mor, liniștit.

Te îmbrățișez cu drag și-ți mulțumesc iar că mi-ai dat ocazia să mă mărturisesc spășit,

LIS