Oana Dragusin

 

orfan


soarele dansează gol de maşini şi fum legănat

între sânii tăi, plastifiaţi,

femeie de oţel, căci

existenţa între amor şi alcool

etilic suge sângele inimii,

zăcând pe canapea.

visul e locul spaţial al

şarpelui pe coapsele tusei seci,

moartă în vanul hipiotului verde-roşiatic.

somnul nu înseamnă visare, e

moartea pe gânduri,

nehotărâtă între carpaţi şi

picioarele fără oase.

acasă între coapsele visului, nenăscuţi.

 


Ipostază în costum de latex


te-ntinzi ca o păpuşă de cârpă, izbăvită de sfori.

curând, din cusături curg venalul şi
boala venerică
în râuri de plastilină.
după ce ai pierdut iluzia plinătăţii,găseşti trotuarul
larg,asfaltul promite
un şotron desăvârşit al cugetului. înecat.

ipostază în costum de latex, ciuma cuvântului sau

prostituţie hulpavă, în fapt, asceza
păpuşilor de cârpă prin post şi rugăciune.

dumnezeu vrea să te atingi, frumoaso, vrea

să-ţi tai lanţurile şi gâtul,
deşucheată şi obosită de
prea mult timp liber, de prea mult
sex obraznic-deșirat, facil,
indus la S.H.

îi plac păpuşile şi rotocoalele de fum,

perfecţiunea se ascunde în cerc şi deseori
doarme si munceşte
orizontal, în strânsă legătură cu pământul,
stâncă şi deposedare.

ipostază în lumina solară

şi moartea se înclină.

 


şi-astfel, sufletul din oase


conform definiţiei, prin craniile zgomotului

curge sânge închegat

comun de azi

pe mâine.

în pânza de păduchi albaştri cu cruce

bolnavă de iisuşi nenăscuţi,

mişcarea e o muscă oarbă.

oglinditu-ne-am în icoane, gustul

nostru doar o imagine a

decadenţei din pădurea letea,

carne macră ucisă în zbateri

de pasăre.

oasele noastre sunt târfe fericite,

şi-au pierdut sufletul.

 


anatomia post-sinapsă


căutam mâinile, pentru

a le pune condiţie, să

existe, însă

mâinile s-au pierdut

în mâinile altor morţi

creionând ascuţişul

lemnului din aripa păsărilor.

 


....


subtil,

din creştet au crescut bacteriile

zilei de mâine

şi coastele s-au desprins de pe oasele

Decalcifiate ale zgâtiei murdare.

subtil,

idolii mei au crăpat pietrele dumnezeilor

dintre cărţi.

când m-ai născut, moartea mi-a poruncit

să trăiesc.

 


....


scot din călcâiul tău cu dintele meu

zdrobit

crengi vitrege

şi arbori divorţaţi de cruce.

plăsmuirea mea,

iar tu, atee,

mă smulgi.

 


...


castanul majusculei din privirea buhăită

de maimuţă teleghidată

din oglindă.

eva şi adam sub luna de brânză

pe bani,

sunt frate cu sângele de care te-ai

îndrăgostit, maestre.

măruntaiele

obişnuiau să se zbată printre

suflet şi masă de crăciun a

tinereţii: bătrâni, haotici şi indecenţi.

vulgaritatea mănâncă lunile copacilor goi

de spini murdari.

corpul pe masa noastră şi petrecem

între respiraţii.

botezul violului

s-a stins pe buza sticlei

de ciment.

atunci a visa.