Celestin Cheran

 

Acvariul cu piranha


Când fusese mic

Primise în dar un acvariu verde, plin cu piranha.

Sufrageria albă ca un sanatoriu

Îi adăpostea micii criminali

De spaimele din afară.

Îi hrănea cu viermişori, libelule sau muşte,

Câteodată, cu gândaci negri şi tari ca piatra.

Când crescu îndeajuns

Nu mai avu nevoie de ei

Şi-i vându în târg

Pe mai nimic.

După ce-i vânduse

Începu să-i viseze tot mai des.

I se făcu frică, sau dor,

Şi-şi cumpără din nou piranha.

Nu mănâncă nimic din ce le dă.

Dar, îi simte noapte după noapte

Cum îi dau târcoale gândurilor.

Acum, el nu mai visează deloc,

Iar piranha s-au mâncat între ei.

 


Austral


Pahare de vin roşu

O masa rotundă

Din lemn de mahon

Nepăsarea dulce

Dintr-un ceas târziu

Cearşafuri fine

Obloane trase

Chipul tău

Ca un aisberg

Fantome cu şerpi la glezne

Strecurându-se pe sub noi

În noaptea de cuţite

Din oceanul austral

 


Camerele inimii


Inima sa avea

Câte o cameră

Pentru fiecare durere sau plăcere,

Camere

Cât memoria elefanţilor.

O cameră

Pentru o după-amiază în parc,

Pentru un cer senin,

Un vânt de iarnă,

Pentru o mână ruptă,

O haină colorată,

Pentru un plâns umil,

Un zâmbet trist,

Un râs curat,

Un sărut.

Câte o cameră specială

Pentru revelaţie.

Budoare pentru iubiri

Şi iatace pentru somn.

Altele nemobilate

Pentru ceea ce-i esenţial.

Unele întunecate

Pentru rău.

Sufragerii

Pentru plictiseală.

Un beci adânc

Pentru înmormântări.

O pivniţă cu vinuri

Pentru tristeţe.

Poduri

Pentru nostalgii

Şi mansarde

Pentru speranţe.

Singurătatea

O ţinea separat:

Uneori pe coridoare,

Alteori pe balcoane.

Avea câte o cameră

Pentru fiecare durere sau plăcere,

Camere cât amintirile unui elefant.

 


Elefantul și ciuma


Mă simt

Un elefant

În care trăiește

O colonie de furnici roșii

Un foc ce crește

Dinăuntru

În

Afară

Ca o ciumă

Într-un secol de umbre

Și săbii

 


Erotism


Aerul

De sub lustrele pline de praf

Cobora încet

În camera de ambră

Mângâind

Clapele pianului,

Şerpii de sub fotolii,

Oglinzile sparte de cristal,

Paharele de vin

Uitate prin colţuri,

Labirinturile hainelor

De pe podeaua de lemn ars,

Urma parfumată a trupurilor

De pe cearşafuri,

Urcând în valuri,

Prin tavan în pod,

Din pod în stradă,

Din stradă în noaptea caldă

De vară.

 


Film mut


Se simțea

cu mintea într-un film mut

și cu toate cuvintele

în mâna stângă

sângerândă

iar cu dreapta bătea

pământul de ape

iubirea de noapte

apusurile aproape

de piept

le uita

printre rândurile

din carte

 


Alfabet


Alfabetul meu

E format din gândire, iubire și dorințe.

Literele capătă sensul acelor de ceas,

Sensul zodiilor

Și al zeilor,

Sensul în care curge sângele,

Sensul viselor și al nopților,

Al stafiilor din oglinzi

Și ai șerpilor albi de sub casă.

Un sens profund,

Un sens adânc,

Un sens complex

Ce trece din A în B,

Din M în N,

Din X în Y până-n Z.

Ce trece din mine în tine

Și viceversa.

Din pământ în ape,

Din ape în mine de aur,

Din pietre prețioase

În iluzii splendide.

Alfabetul meu

E un trup,

Un corp ceresc,

Un om,

Un vagabond

Ce-și pierde literele

Pe drum.

 


La vrăjitoare


A mers la vrăjitoare

Într-o noapte cu luni pline,

Şi-a cumpărat descântece, blesteme, măşti şi vise,

Toate într-un pachet de cărţi din piele roşie.

Se joacă cu el zi de zi.

Se simte sagace şi nebun -

Un semizeu.

Nu mai vede pe nimeni,

Nu mai are nevoie de nimic.

Singurătatea a crescut în jurul său

Ca o haită de lupi.

 


Libelule


Copil fiind,

Seara,

Mergea să prindă libelule

Lângă râul ce curgea

Prin casa bunicilor

Cu amintiri.

Atunci putea fi prieten

Cu demoni, cu spade,

Cu cărți de tarot,

Cu mantii țepoase de flori de castan.

Bunicii îi arătau,

Înainte de culcare,

Poze cu el

Când avea să crească mare.

Într-una din ele

Era lângă un avion verde închis,

Cu o stea roşie în mijloc, încercuită.

Trecuseră mulţi ani

De când se prăbuşise în ocean,

Şi încă visa

Să ajungă acasă,

Să prindă libelule

Sau amintiri.

 


Ploaia din cămin


Ploua neîntrerupt

De câteva zile

În căminul de copii.

Vântul smulsese acoperişul cu totul.

Lucrurile înfometate parcă de apă

Deveniseră insule.

Copiii arătau precum nişte statui.

Afară munţii de apă creşteau

Piscuri de peşti spadă.

Noaptea, stelele se scăldau în copii,

Şi-i încălzeau.

În scurt timp, căminul deveni un acvariu uriaş.

Nimeni nu se înecă în acest diluviu de o lună.

Toţi înotau în voie

Ca şi cum ar fi fost deja în ceruri.