Cosmin PERŢA

Bocete şi Jelanii

o producţie un cristian, Ed. ISBN, 2009

 

Bocet

 

 

Au venit deodată,

beţi, de abia ieşiţi dintr-o lume a lor,

cu mâinile osoase şi lungi, cu pântecul dureros,

axila putredă şi piept găunos.

Au venit, mi-au cerut ţigări şi bani de o sută de votcă,

apoi au plecat chiuind, arşi de soare şi de tutun,

să construiască un sat. Un sat de fildeş şi marmură,

cu râuri de-absint şi dale de-azbest.

Mult nu le-a luat şi nici nu au stat mult acolo.

Pântecul gol, putred şi gras al celui mai bătrân dintre ei

cerea izbăvire. Nici o mână de atunci nu l-a atins

şi nu-l mai atinge. Plânsetul surd al celui mai bătrân dintre ei

îmi aminteşte de satul acela de-azbest

şi de oamenii lui cu piepturi crăpate

din care duhori potrivnice izbucnesc.

 

Au venit deodată, trei oameni,

goi ca o ploaie, şi-au zis că vor face-o biserică.

 

Imi recunosc carnea fărămiţată.

Fărămiţată pentru că înainte vreme de asta ea s-a uscat,

s-a uscat bine şi de abia aştepta să se destrame,

ceea ce s-a şi întâmplat odată cu venirea primului vânt

când carnea mea moale şi fragedă de odinioară

mi s-a scurs ca un scrum de pe oase

împrăştiindu-se pe jos şi prin aer,

lăsându-mă cu oasele goale goluţe

care începuseră şi ele a se usca.

Dar oasele mele goale goluţe le-am legat cu cârpe

şi am început să umblu prin lume,

târându-mi os după os

pentru a-mi recunoaşte carnea fărâmiţată

împrăştiată prin ierburi

şi pe spatele chitinos al insectelor,

pentru a o vedea aşa cum e ea de fapt

şi asta, înainte să mi se usuce şi oasele de tot

aşa cum e de aşteptat.

 

 

 

 

 

 

Jelanie

 

Viaţa mea de acum se împarte între familie şi singurătate,

între mândreţea de fată pe care o aştept şi cărţile mele,

între zilele petrecute cu ştreangul în jurul ochilor,

ca un orb spânzurat, sau ca un spânzurat orb,

şi nopţile petrecute în faţa calculatorului,

sau în calculator, indecis, ca un virus tânăr,

între familie şi singurătate, între viaţă şi moarte,

între a fi aşa şi acum, cum ar trebui să fiu,

şi între a fi acum şi aşa, aşa cum nimeni n-ar trebui să fie vreodată.

 

Să mi se ierte tristeţea şi neîndemânarea,,

melancolia şi lamentaţia, sunt doar un om gol,

umplut doar de vorbele pe care le spune în momentul acesta,

sunt doar un om singur care se împarte

între familie şi singurătate cum se împarte la măcelar

carnea macră de carnea cu zgârciuri,

carnea roşie şi crudă de cea violetă stătută la soare.