Alexei Vakulovski

Călătoria lui Mihăieş la Polul Nord

Mihăieş aşteptase mult iarna, dar ea venea greu, şi atîta lene îl punea pe băiat pe gînduri. „Mare lucru să nu se fi rătăcit pe undeva”, îşi zise şi l-a rugat pe tatăl său să-i arate calendarul, unde găsi scris tare şi mare cînd se termină toamna şi începe iarna. În calendar scria că iarna a venit. Băiatul ieşi afară şi nu-şi crezu ochilor. După atîta timp frumos, care mai mult ducea a vară, acum ploua încet şi des, de parcă pămîntul voia numaidecît un duş înainte de a-l chema în ospeţie pe Moş Gerilă. Iar el nu venea. Atunci Mihăieş nu mai putu răbda. Şi-a îndreptat paşii spre Ilieş un băiat din clasa întîi, care neapărat trebuia să ştie unde-i nordul, iar că iarna vine de la nord băiatul nostru ştia destul de bine. Ilieş nu se forţoli deloc. Îl scoase pe Mihăieş în drum şi-i arătă nordul. Era cam departe. Dar sania lui tînjea de atîta timp în pod, căci nu putea fără iarnă, iar Mihăieş o credea, o înţelegea destul de bine şi de aceea iarna trebuia adusă, c-apoi de ce se mai fac calendarele astea? Iar dacă-i iarnă unde-i omătul, ce fel de iarnă-i şi asta? Aţi găsit vreun om care să spună că vara nu-s pepeni roşii şi fotbal, iar toamna-i fără mere şi struguri? Nu s-a auzit aşa ceva.

Deci, zăpada trebuie adusă şi asta nu-i mare greutate, dacă ştii ce vrei şi unde să cauţi, adică unde-i nordul.

Nici nu observă băiatul cum nimeri cu un picior într-o băltoacă cu apă, că mai nu-i pierise pofta de iarnă, dar cuvîntu-i cuvînt şi nu putea aşa uşor să uite de el. Totuşi, hotărî că-n nord se poate ajunge mai uşor cu autobuzul şi de aceea coti spre staţia de autobuze. Cînd ajunsese acolo taman se oprise o frumuseţe pe patru roţi şi Mihăieş crezu că acesta-i fu norocul:

- La nord te duci, bade? întrebă el, dar acela se ducea spre Olăneşti.

Ce să-i faci? Cu răbdarea treci şi marea, zice bunica, şi de aceea el hotărî să mai aştepte. Orice ai zice, drumul e făcut pentru ducă şi nu poate să stea el aşa degeaba. Mihăieş se aşeză pe un scaun, căci papucul cel ud îl cam stînjenea şi se gîndea că e bine şi vara, e cald, poţi să înoţi, poţi să te dezbraci chiar şi-n maiou…

Îndrăzni şi intră în căsuţa unde cîndva se vindeau bilete, iar acum stă părăsită, de parcă nu-i trebuia nimănui. Acolo era mai cald şi Mihăieş se înmuie, nu mai auzea nimic şi se pomeni la nordul cel mai de nord, unde pe un tron de gheaţă stătea ţanţoş Moş Gerilă, iar Alba ca Zăpada îi da să mănînce îngheţată. Un urs îi făcea vînt cu o creangă de brad, iar Moş Gerilă se uita pe o hartă şi se gîndea unde să plece mîine. Un iepuraș îi spunea să se oprească într-un cîmp mare de legume ca nu cumva roadele să se piardă chiar aşa fără rost şi moşul căzu de acord. Atunci Mihăieş făcu un pas înainte şi zice solemn:

- Moş Gerilă, mă auzi, Moş Gerilă?

- Te aud. Cine-i băieţelul acesta, fiinţe dragi?

- E Mihăieş din Antoneşti, zise iepuraşul.

- Ce cauţi aici, Mihăieş?

- Moş Gerilă, vino la noi. Am o sanie şi plînge în pod, am o cuşmă şi se usucă de căldură. Am un frăţior care încă n-a văzut iarna. Vino la noi, Moş Gerilă.

- N-o să-ţi îngheţe nasul, băiete?

- La anul mă duc la şcoală, Moş Gerilă.

- Ei, atunci mergem, Mihăieş. Au-u-u! Pornim la Antoneşti. Mergem cu to-o-oţii. Condu-ne, Mihăieş!

Se stîrni o mare vijelie, zăpada învălui pădurea, prefăcînd-o într-un val care lumina luna. Toţi erau veseli, iar iepuraşul îl ducea pe Mihăieş spre casă cu nişte schiuri foarte performante. După ei venea Moş Gerilă cu armata sa. În jur se auzea: Mi-i-ihă-ă-ă-ă-e-e-eş! Mi-i-ihă-ă-ă-ă-e-e-eş! Băiatul era bucuros că a adus iarna.

O lumină puternică îi bătu în ochi şi el îi închise, îi deschise iarăşi şi-l văzu pe tata, care-i păru nedumerit şi el îl scoase din încurcătură:

- Vezi, eu am adus iarna. Cu o zi în urma calendarului. Tată, să căutăm un brad!

- Bine, dar pînă-n ianuarie mai este, Mihăieş. O să împodobim un brad frumos. Dar acum hai acasă.

- Să fie în el şi iepuraşi.

- Au să fie.

- Şi urşi.

- Şi ei.

- Moş Gerilă aduce troiene, iar bunicul nuci. Aşa-i, tată?

- Aşa e.

Afară ningea. Zăpada se lăsa moale la pămînt, iar cîte un fulg mai isteţ îl mîngîia pe Mihăieş, care se gîndea că iarna întotdeauna poate fi adusă la vreme. Numai să vrei!