Ion Buzu

Reflexe bine antrenate


Jaluzele

 

Noul meu serviciu constă în a scrie

45 de texte de 300 de cuvinte,

scriu doar despre jaluzele, nimic mai mult, asta a fost înțelegerea,

ceva despre care nu-i nimic de scris,

de parcă aș scoate 45 de căni cu apă dintr-o căldare goală,

trebuia să scuip mai întîi ca să apară ceva lichid,

să scuip 45 de căni.

Sunt plătit cu 5 bănuți pe cuvînt,

John Fante era plătit cu 1 cent pe cuvînt pentru proză

și 10 cenți pentru poezie.

Eu nu scriu nici proză și nici poezie,

scriu despre jaluzele, 45 de texte,

învăț lecția finală a inutilității,

nimeni nu va citi aceste texte,

doar vor plasa un site pe un loc superior într-o căutare pe google.

Sunt la al 30-lea text și căldarea e golită,

gura uscată, dau să scuip într-o cană

și nimic, am ajuns și eu

o mașinărie a textelor de 15 lei despre jaluzele,

o mașinărie a absurdului,

Camus și Cioran m-ar bate prietenește pe umăr fiind mîndri de mine,

am înțeles lecția finală a inutilității.

Am scris despre jaluzele de care se folosesc filosofii,

din bambus pentru stare zen,

din lemn pentru stare de sălbăticie,

din metal pentru stare de închisoare;

jucătorii de poker online folosesc jaluzele cu telecomandă că-s leneși, prea leneși

pentru a le regla cu propria mîna,

cît despre poeți, ei se îmbată, vomită, rag și aruncă blesteme la cer

și nimeni nu are nici o idee fiindcă jaluzelele le sunt mereu trase.

Am scris despre jaluzele care te scapă de depresie,

reglezi cantitatea potrivită de lumină solară ce pătrunde în cameră

și depresia se vindecă.

Am mai încercat să scuip în cană și continuam cu scrisul.

Jaluzelele electrice cu telecomandă oferă speranță de viață oamenilor invalizi

deoarece nu mai apelează la ajutorul altora ca să le ridice dimineața

și să le dea jos spre seară.

Am scris despre șoferii care folosesc jaluzele la geamurile de la mașini,

managerii de oficiu au jaluzelele lor orizontale prin care își spionează angajații,

hoții sunt speriați în fața unei case ce posedă un sistem automat de reglare a jaluzelelor,

oamenii politici sunt la adăpost de țintele lunetiștilor datorită jaluzelelor potrivite,

apoi am mai scris o poveste despre un tip care a căzut de pe scaun

și și-a rupt spatele încercînd să ridice manual jaluzelele,

trebuia să-și cumpere de alea cu telecomandă și nenorocirea nu i se întîmpla.

Dincolo de geam, Ana întindea rufele pe sîrmă, se holba la mine cu interes,

văzînd cum scuip regulat într-o cană și scriu.

În final am încheiat cu fraza: Jaluzelele fac parte din viața noastră.

și mi le-am tras pe ale mele.

Pentru Ana nu a mai rămas nimic de văzut.

 

 

Reflexe bine antrenate

 

Este a 40-a lecție practică la școala auto și tot

nu am intrat într-un accident.

Unica șansă cînd puteam face un accident fără să fiu tras la răspundere.

O accelerație bruscă și aș fi înțeles

despre ce vorbea tyler durden,

dar instructorul avea grijă să apese la timp pedalele, ticălosul,

avea reflexele bine antrenate,

nu cred că l-au instruit cum să se comporte cu tipii ca mine care caută să intre într-o coliziune,

dar mă poate opri mereu la timp

și acum e ultima mea lecție

și tot proiectul meu s-a dus la pîrău.

Am hotărît să iau lecții de șofat cînd citeam Rant de Palahniuk,

doream să simt

toată tensiunea aia cînd apeși pedalele și manevrezi volanul,

nu am fost niciodată într-un accident rutier,

mai ales unul provocat de mine în mod conștient

Dar în loc să caut mașina și locul potrivit pentru coliziune

eram atent la indicatoare, trafic, semafoare și pedale,

transpiram și mi se usca gura

încercînd să-i demonstrez instructorului că nu sunt un idiot.

„Deci, domnule buzu, cursul practic a luat sfîrșit.”

Am ieșit încruntat din mașină.

Am scuipat într-o parte cu furie.

Ce risipă!

Mi-am luat geanta și m-am cărat fără să dau mîna cu instructorul,

care își ținea mîinile în șolduri și zîmbea, satisfăcut că mi-a prevenit

orice manevră din afara Regulamentului.

 

 

 

Să te caut pe google

 

Nu puteam da de tine,

nu găseam pe nimeni din cei care au auzit ultimii de tine

și am hotărît să te caut pe google.

Am dat de niște poze,

nu mai erai îmbrăcată în verde,

verdele era culoarea ta iubită.

Într-una din ele prindeai împreună

cu niște necunoscuți frunze dintr-un cireș și

aveai privirea cuiva care știa exact

ce urmează să facă după o oră /

după o zi / după o lună.

Mai tîrziu am aflat că te-ai îndrăgostit

și în multe din dimineți,

înțelegi perfect

cum funcționează lumea asta,

o înțelegi din prima.

Eu nici măcar nu mă trezesc dimineața

și nici nu înțeleg cum funcționează,

mirosul de urină din viața mea se întinde pe o rază de 20m,

totuși, grozav de bine îți mai stătea în verde.

 

 

 

Un antreprenor bun

 

Cîinele mergea pe stradă și eu mă holbam la el,

am citit că un antreprenor bun doarme 6 ore pe zi,

se trezește cu entuziasm

și obosește rar.

Un antreprenor bun ia decizii fără ezitări,

are privirea cuiva care știe cum se face.

Cîinele părea destul de hotărît,

în manual scria că din moment ce un antreprenor,

într-o dimineață, nu vrea să se trezească

sau ezită,

afacerea îi e sortită falimentului.

Mersul cîinelui dădea dovadă de lipsa oricărei ezitări,

am decis să-l urmez.

A întors capul spre mine, apoi

a țîșnit în fața unei mașini care l-a făcut zob.

 

(Din „3ml de Konfidor”,

Ed. Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2013)

Foto: Alexandru Vakulovski