Alexandru Vakulovski

 

Teofil și Câinele de Lemn

 

Cosmin Perța este unul dintre oamenii pe care te bucuri că-i cunoști, care parcă după fiecare întâlnire devine și mai bun. Ne-a făcut cunoștință, acum mulți ani, Ștefan Manasia. Atunci am văzut doar un tip mare (aproape doi metri), dar știa ce știa Manasia. Cu timpul l-am descoperit și pe scriitorul și pe omul din muntele de om. Anul ăsta Cosmin Perța a citit poezie la Republica. Am avut o surpriză plăcută să descoper textele citite la Chișinău în cel mai recent roman al său.

 

Teofil și Câinele de lemn conține trei lumi (mari, dacă nu aprofundăm): lumea unui scriitor, Teofil Barbălată, ce se autocaracterizează ca fiind mediocru; lumea Câinelui de lemn, alt personaj bizar, ce trăiește încercând să evadeze din Șantier, dar în momentul în care reușește să fugă – dă de alt Șantier; și lumea în care nu contează exteriorul, doar lupta interioară continuă. Cosmin Perța alternează lumile: un capitol aparține lui Teofil, altul Câinelui de lemn, doar cea de-a treia lume, a poeziei, este atașată la sfârșitul fiecărui capitol.

 

Lumea lui Teofil are două timpuri: prezentul și Bucureștiul antebelic. Scriitorul are o problemă. El crede că mediocritatea lui scriitoricească e din cauza timpului. Și cum Cosmin Perța e foarte generos în romanul lui, îi permite să facă un salt ca să-l bată pe Urmuz, direct în Bucureștiul antelbelic, descris foarte fain, ce transmite excelent atmosfera (Cosmine, ce visezi?).

 

Lumea Câinelui de lemn, Șantierul, are în centrul ei închisoarea. E o lume a păpușilor distruse de sistem. Chiar dacă personajele vor să evadeze, ele trebuie să treacă prin centru, acolo unde e închisoarea, cu tortura ei, cea de toate zilele. Așa apar și numele personajelor: Câinele de lemn, Matrioșca sau Jumătatea de Matrioșcă. Poezia unește cele două lumi, până la sfârșitul cărții: și fizic.

 

Teofil și Câinele de lemn este o carte construită impecabil, narațiunea ține cititorul până la acel Sfârșit, chiar și după. Mi-a amintit de Maestrul și Margareta a lui Bulgakov. Și din cauza fantasticului, atmosferei, dar și a cunoașterii textelor ortodoxe. Lui V. Leac i s-a părut că “Perța pare să fie al treilea frate Strugatski. Umor, suspans, intertextualism, fantasy”. Poți compara romanul lui Cosmin doar cu cărțile de cotitură.

 

*Cosmin Perța, Teofil și Câinele de lemn, Ed. Herg Benet, București, 2012