Sorin Moraru/Luna Amară

 

2013 a început bine, cu noile albume Tomahawk şi Steven Wilson.
Mai jos găsiţi o listă cu albumele care m-au însoţit în 2012.

 

Deftones – Koi No Yokan – au continuat linia Diamond Eyes: muzică genială prin simplitate, riffuri grele, atmosferă sexy time:).

 

Soundgarden – King Animal – una din trupele mele de (şi cu) suflet. Bassistul lor mi se pare genial! Am simţit aceeaşi bucurie ca şi la apariţia lui “Black Gives Way To The Blue” – de la Alice In Chains.

Pineapple Thief – All the Wars
 – o trupă Kscope pe care am început să o ascult în principal pentru liniile de voce interesante, mirosul “radioheadic” şi producţia de excepţie. Varianta mea de CD are un bonus disc cu variante acustice ale unor piese de pe album. Mie îmi place la fel de mult ca şi albumul propriu-zis.

 

Mark Lanegan Band – Blues Funeral – iubesc vocea lui Mark şi atmosfera grea, gri şi umedă a albumului.

 

Devin Townsend Project – Epicloud – comercial, pop, kitsch, facil, repetitiv, autoplagiator – unul din albumele mele preferate. 

 

Crosses – 2nd EP – Al doilea EP al lui Chino Moreno şi Shaun Lopez cu muzică electronică, dansabilă, plăcut lipicioasă.

 

Meshuggah – Kollos – nu mai ştiu cine zicea, dar zicea bine: trupele de metal de azi îi copiază ori pe Meshuggah, ori pe Neurosis. După o grămadă de ani de activitate, suedezii rămân la fel de inspiraţi. La fel şi trupa Meshuggah:). DVD-ul bonus merită toţi banii.

 

Enslaved – RIITIIR – am mai ascultat doar Isa şi Axioma, dar albumul ăsta mi se pare mai bine lucrat şi m-a convins datorită amestecului reuşit de black, psychedelic, stoner şi chiar alternative gen Seattle (pasaje din materal aduc bine de tot a Alice In Chains). Mi-ar fi plăcut ca tobarul să fie mai inspirat pe alocuri.

 

Torche – Harmonicraft – un altfel de album de stoner rock, chiar fredonabil:).

 

North Atlantic Oscillation – Fog Electric – uneori îmi amintesc de Mogwai, dar de cele mai multe ori nu:). Sunt faini şi îmi place să îmi inchei o zi de lucru cu albumul lor.

 

Death Grips – The Money Store – (cred că e) hip-hop (sigur e) dement.

 

Orange Goblin – An Eulogy for The Damned – stoner rock perfect pentru asfalt uscat, drumuri bune şi neaglomerate.

 

Burial – Kindred Ep. Nu pot zice că sunt un mare fan de muzică electronică,  dar uneori mă surprind că tot ascult  câte un album, ep, release, etc.  din genul amintit. Ep-ul Kindred porneşte de la beaturi inspirate, discrete, peste care vin  multe straturi de sunete care te pot desprinde de realitatea imediată fără alte “ajutoare”.  Mie  îmi creează o stare plăcută:  de călătorie hibernală către o destinaţie necunoscută.

 

Cancer Bats – Dead Set On Living – Băieţii m-au uimit  după ce i-am văzut live în Cluj,  dezlănţuiţi, în faţă la maximum 120 de oameni. De atunci am început sa le ascult  albumele mai vechi, dar mai ales pe cel nou. La Cluj au început concertul cu Sabotage. Era  puţin timp după moartea lui Adam (Beastie Boys).  Cancer  Bats nu a ţinut un moment de reculegere sau discursuri patetice: au rupt scena în două şi ne-au amintit că distracţia continuă…

 

Periphery – II – o trupă care a dat lumii termenul de “djent”. Nu-mi plac etichetele şi divizarea muzicii în genuri şi subgenuri. Spre fericirea mea,  Periphery trec dincolo de limitele „genului”  şi nu au reţineri în a folosi  sample-uri de vioară sau refrene pop.  Faţă de albumul precedent, vocea sună cu mult mai bine.

 

Autumn Hotel – albumul solo al lui Nick, colegul şi prietenul meu din Luna Amară. E un album pe care îl cunosc din interior şi mă bucur că am participat şi eu la înregistrarea lui. Ştiu că s-a investit mult timp în albumul AH, s-au făcut o grămadă de experimente de sound. Asta face ca albumul să sune foarte bine. Mai ştiu că Nick a fost maniac la capitolul producţie, print, artwork şi rezultatul e un CD pe care îl scot periodic din raft chiar şi numai ca să mă mai uit prin booklet.
Totuşi, între sound şi prezentare e multă, multă muzică faină, poveşti gri trecute, prezentul “verde”, toate puse în versuri care îţi rămân în suflet. Apropos de versuri: au fost cazuri când anumite persoane îmi spuneau cât de mult le place muzica Luna Amară şi simţeam că nu e aşa (call me paranoid etc). În schimb, mereu am fost sigur că muzica pe care o cânt cu Luna are versuri foarte faine (şi nu compar doar cu ce se cântă în România).

 

Gojira - L’enfant Sauvage – una din trupele mele preferate de metal, i-am văzut şi live anul trecut. Şi live, şi pe album m-au impresionat, deşi mi-a luat cam o lună să mă obişnuiesc cu noile piese.

 

The Mars Volta – Nocturniquet  – de sucit minţile (proprii):). 

 

Valerinne – Kunstformen der Natur, Future Sound Of London – Enviroments 4, Ulver – Childhoods End şi Dead Can Dance – Anastasis – albumele multor nopţi de anul trecut. De sucit minţile la loc:). 

 

Deşi nu e album propriu zis – Steven Wilson – Get What You Deserve – live.

DVD-ul a fost pentru mine “Ghidul tonţilor pentru Grace for Drowning”, l-am descoperit pe Nick Beggs (ce bassist!) şi am avut nenumărate manupiloerecţii (ridicarea părului pe mâini).

 

Asta ar fi o parte din muzica dragă de anul trecut. Dacă aţi descoperit ceva fain, mă bucur mult şi dacă aveţi recomandări, aştept… Dacă aţi citit tot, deja dormiţi, nu?