Mariana Codruţ

Areal

 

Antologie de poezie: 1982-2007
(Ed. Paralela 45, 2011)

 

 

amiază (III)

 

o femeie apasă cu tot trupul

pe mînerul cişmelei (apa ţîşneşte

cu spumă în vasul emailat). lîngă ea

se opreşte un trecător, o măsoară

şi-i spune cu voce şoptită: minţi!

ea se uită mirată: nu mint!

trecătorul dispare, se întoarce în grabă

cu un altul. minte, îi spune el

noului adus, arătînd spre femeie.

acesta îi ţipă şi el: minţi!

femeia îşi apără obrazul cu palmele:

nu mint! trecătorii pleacă

(apa dăduse de mult peste margini),

se întorc amîndoi cu alţi cîţiva:

minte, spune primul celui de-al doilea,

minte, spune acesta următorului,

minte, minte, minte... minţi!!!

îi aruncă toţi deodată. femeia

dă drumul mînerului, îi priveşte

buimacă, se şterge maşinal

de salivă: mint! recunoaşte ea.

 

 

 

amiază (VI)

 

frig... hîrtii

şi frunze uscate

cotrobăite de vînt.

 

pe caldarîm îngheaţă,

dizgraţios, o pasăre

cu penele negre murdare.

 

o lovesc minge colţuroasă

şi grea dintr-un capăt

în celălalt al pieţei.

jubilez...

 

dar dintr-o dată,

o iau la goană

fără să mă uit înapoi.

 

 

 

vară în cîmpie (IV)

 

pe fereastră

intră fluturii.

 

învăţătoarea anunţă

cu voce limpede

subiectul compunerii:

„frumuseţea verii”.

 

fructe scrise un copil.

albine, altul. soare… grîu…

flori… bravo! spuse femeia.

moarte, a scris altul

cu un frate proaspăt înecat.

ce-i asta? tresare învăţătoarea,

cum să facă moartea parte

din frumuseţea verii?

 

 

 

 

clipă

 

trăiesc

la periferia

vieţii mele

fericit

ca o roză

în mîna

unui copil mort.

 

 

 

poetul şi plăsmuirile sale

 

adormit pe o bancă

dintr-o gară,

poetul visează struguri.

în jurul lui,

toţi se întreabă nedumeriţi

de unde mirosul înnebunitor

de struguri

în plină primăvară.

 

 

 

poezia

 

poezia e spaima

care-ţi izbeşte violent

sîngele în artere

cînd

brusc trezit în miez

de noapte ai impresia

că te priveşte cineva

prin ferestre.