Mihail VAKULOVSKI

 De acasă pînă acasă şi înapoi

 1 mai, Bv-Chişinău-Antoneşti

1 mai muncitoresc a fost un motiv perfect pentru o vizită acasă. înainte îmi suna f. ciudat cînd mă întrebau „cumătriţele” mamei dacă am venit în vizită, nu, le răspundeam, acasă. dar cînd abia-abia îţi faci o zi mai liberă parcă începi să vii acasă doar în vizită. am ajuns la Chişinău la ora 4 dimineaţa, după o noapte de fulgerări şi ploi în continuu. cum cobor în Chişinău mă simt cumva aparte, plin de energie şi încredere, poate pentru că am trăit aici studenţia şi prima tinereţe, antrenamentele, alea-alea… de la gara centrală am mers pe jos pînă la gara de nord, Chişinăul nu pare deloc un oraş de după revolte violente, din contra, mi-a părut foarte frumos, liniştit (normal, la ora asta), străzile – foarte largi, ca de obicei, multă verdeaţă care-ţi dă o stare plăcută, şi de la aerul foarte curat, dar şi de la reacţia vizuală a verdelui de peste tot. la gara de nord – doar un aurolac cherchelit care cînta la... vioară, c-o cutie la picioare, pe care nu-l luau în seamă nici cîinii vagabonzi, blazaţi şi somnoroşi. nenea cînta foarte fain, nu cred că-i autodidact… peste vreo oră au mai început să apară oameni, nu şi autobuze, gara - închisă, ca şi gara centrală, unde măturătorul îl convingea pe un bătrîn să-i dea 5 lei şi îl lasă înăuntru. primul maxi-taxi a venit pe la 5 şi 20 şi era exact pentru mine, Chişinău-Odesa, aşa că la 5,50 am pornit spre casă. şoferul a zis că nu ştie unde-i Antoneşti, să plătesc pînă la Ştefan Vodă 45 de lei, iar cînd voi coborî vede el cît îmi mai ia. OK, după aceea am mai mers 3 sate şi mi-a mai luat 10, dar bine că am ajuns cu bine, microbuzul lui a pîrţîit tot drumul, scremîndu-se şi scîrţîind din toate scaunele care se şi îndoiau la cotituri, unii şi-au făcut şi poze cu el, arăta ca-n filmele dintre cele două războaie mondiale. măcar bine că nu prindea Să-moară-duşmanii-mei Fm, ca ăla de Bv-Ch., că mi se terminau bateriile MP3-ului. uite pentru ce e bună muzica (mea) – să acopere altă muzică (muzica ta); la serviciu, în bloc, în autobuz, în viaţă... în bloc acopăr pop-ul manelistic cu Paraziţii (merge la sigur, şi le şi zic ce le-aş spune şi io, efect garantat de fiecare dată), la serviciu m-am mutat în altă cameră, în autobuz te salvează MP3-ul. doar am coborît şi m-am întîlnit cu un fost coleg de clasă, văru’ Vadic, acum taximetrist la Moscova, venit de Paştele Blajinilor… între cele două lacuri pînă acasă – o staţie imensă, şi-au tras antonenii televiziune? nu, e o staţie pentru mobile, că pînă acum urcau pe casă ca să poată vorbi, terenul de fotbal – arat, la lacul de lîngă noi – 1q, la pescuit, arată foarte bine, deşi a trecut recent printr-o moarte clinică, taman i-am adus o carte despre jurnalul secret al lui Descartes, matematician filozof de-al lui. acasă – super fain. frate-meu, mama, linişte, aer curat, primăvară frumoasă, flori, pisica are motănaşi, iepuroaica – iepuraşi, cuţu’ Tiuk! a mai crescut şi e foarte frumos, e o combinaţie dintre cîine lup şi mă-sa:), Sandu adună de aici Stare de Urgenţă, are proiecte „rurale”, fotografice, jurnalistice & culturale, mama – sănătoasă şi plină de viaţă …am mîncat deja de trei ori…

3 mai, Chişinău – Braşov

ha, o zi plină, cu de toate.. abia urcasem în microbuz, condus la şoseaua nr. 1 a URSS de mama şi frate-meu, şi deja-mi era dor de ei... mi-a plăcut tare atmosfera de acasă. ajung la Chişinău mai repede decît m-am înţeles să ne întîlnim cu Dudu, Iulian şi Pasha (l-am rugat pe Dudu să-i sune şi pe ei), pînă au venit ei am fost vizitat, eu şi statuia lui Ştefan cel Mare, de vreo 5 mirese, la tinerii care aşteptau pe lîngă mine veneau fete frumuşele, la fetele frumuşele care aşteptau parcă nu prea venea nimeni, la mine pînă la urmă au venit Dudu şi Iulian şi ne-am dus pînă la „Stare de Urgenţă”, apoi am făcut o călătorie iniţiatică la propunerea lui Dudu, care a spus, după ce am făcut o poză la WC-ul barului Uniunii Scriitorilor cu „Nu lucraza”: „Te conducem pînă la gară pe un drum inedit, tăiem calea”. alte imagini (fotografiate) prin Chişinău, pe strada Ştefan cel Mare: un pictor îşi vindea tablourile, iar lîngă ele – un cîntar, lîngă care scria, în rusă: „Verificaţi-vă, vă rog, greutatea! 1 leu”; un panou cu „Schimb valutar”, la cumpărare şi la vînzare – doar zero; pe Arcul de Triumf scrie doar cu grafie chirilică – în „moldovenească” şi rusă, iar alături – cu marcherul, cu grafie latină şi cu „ă” în loc de „â”: „Jos romănism în RM”...

 drumul a fost, într-adevăr inedit, gigantul prozator Iulian a glumit la începutul lui: „Ai să-ţi aminteşti cîndva călătoria asta”, pentru că intram în pădurea de la Lacul Comsomolist, apoi n-a mai glumit, pentru că drumul de pădure era tot mai înnămolit, a început să plouă, iar calea s-a transformat în cărare şi nu i se mai prevedea capătul. Dudu se uita tot mai des la ceas (semn că se teme că voi pierde autobuzul), Iulian îşi blestema soarta, Dudu îl încuraja că nu e o tragedie că ne plouă un pic şi că Iulian a călcat într-un cîine mort, care i se lipise de talpă şi nu i se mai dezlipea, eu mă distram pe seama dialogului lui cam la distanţă, pentru că Dudu mergea foarte repede, povestind, scurt, despre riscul defrişării acestei păduri miraculoase, „eco”, în care editorii md îşi trag vile, iar Iulian aproape alerga ca să se ţină de noi (eu – imediat în spatele lu’ Dudu, întrebîndu-l ce părere are despre noile romane ale lui Baştovoi şi din astea). din păcate discuţiile literare au fost mereu întrerupte de diferenţa de viteză, dar ele au început cu critica amicală a lui Iulian în legătură cu rusismele din romanul lui Dudu (asta în barul US), apoi (pe la Lacul Comsomolist, acum sec – lacul, nu discuţia) – despre forţa narativă din „Măcelul...” lui Dudu, apoi – prin pădurea imensă dintre L.C. şi gară – via Durleşti:D – Iulian cred că avea mari dubii despre veridicitatea naraţiunii din „Măcel...”... dacă Dudu aşa s-a răzbunat pe Iulian, după critici, cu călătoria – i-a reuşit perfect, pentru că pentru orăşeanul Iulian călătoria silvică de vreo oră, mers mai mult decît sportiv, a fost sport extrem... eu chiar mă bucur de călătoria asta, deşi-s murat, ud şi în adidaşii spălaţi cu iarbă şi cu blugii murdari, iar mîine dimineaţă voi rămîne direct la serviciu... o călătorie pe care, într-adevăr, nu o vom uita, Iulian, acum zici „din cauza” lui Dudu, dar peste vreo săptămînă/lună – „datorită” lui Dudu...