Mihail VAKULOVSKI

 

Din Braşov în Braşov, via Pula

 

18 aprilie 2009, între Belgrad şi Zagreb

planurile noastre de Paşti s-au dus dracu’ din cauza lu’ tovarişci Iosif Visarionovici Voronin, pune-i-aş viză la beci, aşa că ne-a fost interzisă călătoria în Est, Chişinău-Antoneşti-Odesa (iar K a pohtit şi la Kiev), vizita la ai mei a picat şi ne-am reorientat din mers, ca procurorii în cazu’ lu’ Gigi.

 ieri eram la Braşov, la serviciu, ziua, iar noaptea deja îi ziceam pa Aradului şi intram în Timişoara.

 Serbia mi-a amintit cumva de Moldova (Moldova noastră), verde, case frumoase, oameni gospodari, înalţi, frumoşi şi cam burtoşi, Belgradul merită o vizită luuuuungă, cred că numai Cetatea te ţine în mreje o întreagă zi pe neobservate, fără să-ţi dai seama cînd a trecut. foarte bine păstrată, întreţinută, folosită şi exploatată, foarte mare şi foarte frumoasă, cu biserici în interior, locuri de joacă, multă verdeaţă, mulţi tătici cu copii la fotbal, baruri, o vedere încîntătoare spre Dunăre şi dacă urci sus vezi harta Cetăţii ca din satelit. Catedrala pare cumva simplă, spirituală pe bune, nu-ţi fură privirea, iar alături e o bisericuţă rusească deosebită, care pare mică, dar originală - de-afară, iar înăuntru pare spaţioasă şi luxoasă (şi am putut cumpăra şi lumînări cu euro, nu ca-n catedrală). Oraş mişto Belgradul, era şi o întrecere de maraton, cred (m-am gîndit la Doho cînd i-am vzt pe ăia alergînd pe lîngă clădirea cochetă a Parlamentului, care-ţi fură privirea mai mult decît maratonistele semigoale:D care alergau într-un fel de dans (ei, mai exagerez şi io).

 drumurile-s foarte bune, autostrăzi peste tot, am trecut lejer vămile, K nu ridică talpa de pe accelerator şi degrabă intrăm în Zagreb.

 

***

 ah, încîntat de Zagreb! plimbare prin oraş cu gura căscată, un oraş deosebit de curat, simplu, frumos, foarte echilibrat din toate pdv, parcă gîndit de o minte genială de arhitect, am pornit să vedem cîte ceva şi acum e deja 23,50 şi a intrat K în cameră, după duş, şi tre să aprindem lumînarea, să deschid vinul şi să ciocnim ouăle roşii de Făgăraş. Tiuk!

 dimineaţa am mai făcut o plimbare prin Zagreb, un oraş unde mi-ar plăcea să trăiesc. ieri am văzut majoritatea obiectivelor turistice, mai mult descoperite decît căutate, aşa că azi am avut ţintă în primul rînd Biserica Sf. Marco din Piaţa sf. Martinescu, a, nu, sf. Marco, pardon, Martinescu e colegul meu de la departamentul de grafică, ser, Rică. puteam să urcăm şi cu funicularul de pe uliţa Ilica, dar am preferat să mergem pe jos, pe lîngă cinematograful cu Charles Chaplin în faţă, i-am pus şapca cu Tiuk!, dar şi şapca cu Iubesc Braşovul, barul Hemingway, printr-un parc naţional, superb oraş. parcă e o carte cu de toate, şi realism, şi faze erudite şi culturale, şi natură, şi dragoste, şi... bătăi, şi verde, şi roşu, şi puţin gri, dar gri curat, nu depresiv, şi oameni frumoşi şi civilizaţi, şi foarte multe flori, dar parcă prea bine combinate & ikebanizate, exemplul fiind zona teatrului naţional, cu lalele de toate culorile (inclusiv negre) asortate cu albăstrele, gălbenele, nu-mă-uita... zidurile istorice din oraş sînt foarte bine îngrijite, catedrala era închisă, dar oricum n-am fi avut timp să intrăm prin muzee, cum mi-ar fi plăcut. un oraş în care ne vom mai întoarce sigur, o ţară faină, în care ne vom întoarce în cel mai scurt timp, după ce ieşim din ţara peşterii. Zagreb, nu te voi uita

 

 19 apr., Slovenia

am trecut graniţa croato-slovenă de parcă ar fi intrat Sorokin în SUA, unde nu vrea să se ducă, dar e convins de scriitorii americani să-i viziteze şi se hotărăşte să le facă onoarea, doar că la ambasadă află că e un fel de persona non grata în America şi nu i se oferă nici o viză. pînă la vama asta fotografia mea din paşaport a fost OK, dar vameşa slovenă (sau vameşul? era de genu’ ambigen, sex nedefinit) mi s-a tot holbat în paşaport, apoi a zis “Mihailll” şi s-a uitat neîncrezătoare/or la mine. apoi s-a dus să-mi verifice identitatea, apoi ne-a cotrobăit prin maşină, în portbagaj, în spate, “ce-i asta? minilaptop? aa?”, la cinci metri ne-a oprit altă tanti (asta era femeie), să ne vîndă vigneta. tată, asta-i ţara lui Lubos Mikel, arbitrul care ne-a furat la fotbal! doar că ăştia nu te fură doar la fotbal. nu există vignetă de o zi sau o săptămînă sau o lună sau două-3-4-5, cea mai mică vignetă posibilă e de 6 luni şi costă... 35 de euro, băi tată. i-am zis lu’ K că pa, Slovenia, ne întoarcem în Croaţia şi o luăm spre Pula, în pula mea. nu,  vrea să vadă peştera şi gata. ei, dacă vrei să vezi cu orice preţ peştera mîglei - e OK să plăteşti 35 de euro la intrarea în Ţara Împădurită, mi se pare normal să te laşi jefuit pentru nimic - merită (sau meriţi). cum să nu crezi în prejudecăţi, dacă înainte să calc vreodată în Serbia şi Croaţia am simpatizat ţările şi popoarele astea, iar cînd le-am vizitat ţara mi-a plăcut imens & intens, şi înainte să calc în Slovenia îi vedeam pe sloveni cam kitschoşi, cam artificiali, superficiali şi-l vedeam pe arbitrul care ne-a furat pe faţă ca reprezentantul lor. Luboş - preşedinte, băi tată!

 

am intrat în

ITALIA.

În Ljubljana nu prea am avut ce vedea, cetatea e mai mult o locaţie funcţională decît istorică, aminteşte cumva şi de cetatea din Braşov, unde degrabă va avea loc festivalul ăla tziki-tziki, dar şi cu cetatea din Tg. Mureş, unde e un mic teatru, ca şi la Ljubljana.

 dar peştera din Postojna e ceva incredibilisimus, îţi taie răsuflarea mai mult decît accidentul de pe autostradă de acum 10 min. şi chiar decît marea asta care ne-a intrat în cadru, ca şi oraşul ’talienesc Trieste.

 între timp am ajuns iar în Croaţia (ţinem săgeata sculată spre Pula, dar vrem să intrăm şi prin Porecul cu obiective UNESCO), după marea şi marea de clădiri beton din Trieste, cu o universitate tare frumoasă şi un centru superb, apoi am şerpuit pe stradelele ca-n filmele ruseşti despre Italia din oraşul sloven Koper, pînă la turnul cu ceas şi înapoi la maşină. apropo de Tiuk!: Tiuk! nr. 22 e pe net, un nr. nervos & încordat şi de urgenţă, despre exilarea unui scriitor român din România şi despre evenimentele dureroase din Basarabia, număr primăvăratic lansat în noaptea dinaintea plecării (numărul de primăvară e gata de foarte multă vreme, intenţionam să-l lansez pe net cel tîrziu pe 8 martie, dar nu înţeleg de ce întîrzie atîta băieţii de la reea, care refac imaginea, oricum, e un număr foarte fain care va apărea în curînd, cu o faţă nouă sau veche, nu contează. acum, însă, n-a putut să nu ne doară Ro & Md). hai că intrăm în Porec, mă gîndesc mereu la ce se mai întîmplă în Moldova care mă doare şi mă roade

 mi-a intrat liniştea din Porec în sîngele roşu ca pămîntul de pe aici, roşu închis şi intens. centrul istoric pare dintr-un oraş, Biserica Euphrasius - din alt oraş, dar ambele fac parte din patrimoniul mondial, şi marea - din altul, toate trei însă îţi toarnă linişte în suflet.

 

***

Salutări din Pula!

 

 20 aprilie 2009, între Pula şi Labin

hotelul pentru tineret la care am stat aseară se află pe malul mării şi e construit ca o tabără, înconjurat de pădure, dimineaţa am intrat în oraş trecînd - cu maşina, că sîntem cu maşina - peste un pod pentru pietoni, apoi am intrat pe şosea peste un trotuar... Pula e un oraş foarte vechi din Istria, pe malul mării Adriatice, cu un teatru roman imens, cică e cel mai bine păstrat teatru roman, mă gîndesc cum e o piesă de teatru sau un discurs într-un amfiteatru atît de impunător. am luat o hartă turistică Pula şi am mers la aproape toate obiectivele turistice Pula, pe lîngă farmacia Pula, hotelul Pula, primăria Pula, restaurantul Pula, porţile Pula, teatrul mic Pula, catedrala Pula... i-am zis lu’ K să întrebe cum se numesc locuitorii oraşului, dar a uitat... şi timpul a zburat...

 Parcul Naţional Plitvice lacuri te lasă cu gura căscată, mut ca o raţă mută de pe lacuri, iar după multe ore de plimbare - în mers sportiv spre cros - eşti plin de energie. e ceva ce ascultătorul nu poate să înţeleagă ce-i povesteşte cel care a văzut deja Plitvice - lacuri limpezi şi mai curate decît Ozana lui Creangă şi decît lacurile lui Fenimor Cooper, sclipitor de vii, pline de peşti, ape care-şi schimbă culoarea la întoarcere, pline de plante şi de cascade, cea mai mare - de 73 de metri, înconjurate de păduri nemărginite, în care trăiesc inclusiv urşi. cred c-o să-mi fie greu să fac o selecţie a fotografiilor de la Plitvice, la cît de miraculos de frumos e aici, aici pentru că abia am ieşit din parcul patrimoniu mondial, încărcat de adrenalină. ceva ce trebuie - obligatoriu - văzut, o capodoperă naturală, credibilă, totuşi, căci peştera din Postojna e ceva care depăşeşte imaginaţia unui... creştin. s-a format în nu ştiu cîte milioane de ani? what? e mult mai veche decît... Planeta cu ochi albaştri?... te duci şi te întorci cu trenuleţul, trecînd prin peşteră, peştera fiind imensă, de zeci de km, şi-n lung, şi-n lat, în interior e neverosimilă, dar şi muntele care-o ascunde e mistic, am simţit asta mergînd pe lîngă el. chestiile alea care s-au format în nnnnnnnnnnnnnmmmmmmmmm ani, nici nu pot să-mi imaginez că Pământul poate să fie atît de vechi, stalactite & stalagmite-ite-ide-de-ddd sînt miliarde de catralioane, mici sau foarte mari, unite şi combinate cum le-a creat natura, care parcă ar curge ca o lumînare sau ca milioane-arde de lumînări, diamantele pămîntului, cenuşiul creierelor celor care-au intrat în morminte sau în crematorii

 

 21 aprilie, între Split şi Dubrovnik

în zadar am căutat aseară (pe hartă) un hotel pentru tineri în Trogir sau Split, unde vroiam să ajungem în noaptea trecută, aşa că am înnoptat în Zadar. v-a părut vreodată că totul e în zadar? aici chiar totul e în Zadar şi chiar şi GPS-ul e în zadar, seara în zadar am căutat cu GPS-ul strada care ne trebuia, că ne tot ducea pe drumuri cu sens unic sau inexistente, o dată chiar ne-a ordonat - insistent - să o luăm la dreapta, adică drept în mare, iar dimineaţa ne-a rugat să mergem spre centru pe un pod pietonal (mai îngust decît ăla din pula şi foarte circulat, în comparaţie cu ăla din Pula). ne-am oprit şi pe la Sibenik, la o cetate, apoi ne-a furat coasta Dalmaţiană, unde stai cu aparatul foto deschis mereu. după Zadar sînt foarte multe staţiuni cu ffffff multe campusuri, dar dacă ajungi pînă aici nu pierde Trogirul şi Splitul, nu, Splitul nu e doar oraşul echipei de fotbal Hajduc Split, Palatul lui Diocleţian e un oraş în oraş, tot centrul istoric din Split fiind patrimoniu mondial, în acest caz UNESCO făcîndu-şi reclamă cu palatul din Split, NU invers! în palatul lu’ nea Dio poţi trăi o viaţă de om, că e totul acolo - de la biserică la ce vrei tu, iar Trogiru

 

22 apr.

(scriu la un fel de mini laptop nou-nouţ, cu linux, nu-mi dau seama ce s-a putut întîmpla, dar s-a şters aproape tot ce am scris ieri şi tot ce am scris azi, a rămas doar introducerea de ieri, atît, Splitul, Trogirul, coasta şi Dubrovnikul au intrat în mare şi s-au înecat... îmi rămîne doar să mă umplu de mînie pe drumurile din Muntenegru)

 drumul spre Trogir îţi arată oraşul de sus, înconjurat de mare, ca şi Splitul, de altfel, ambele inimaginabil de faine, dacă nu le vezi ca să crezi. în Trogir o plimbare pe traseul desenat pe hartă e obligatoriu, dar mai întîi trebuie să urci în catedrală, de unde se văd construcţiile vechi şi demne.

 (iar mi-a dispărut ce-am scris despre trogir, încep să cred că trogirul nu te lasă să-l descrii)

 între Dubrovnik şi Podgorica

Dubrovnik de noapte şi Dubrovnik de zi sînt două oraşe diferite, ambele însă de poveste. aseară am picat între zidurile oraşului vechi ca de pe altă planetă, ca de pe lună. zidurile mari, înalte, trainice, puternice, perfect funcţionale ascund un oraş întreg, cu de toate - catedrală, biserici, monumente, case de epocă, alte ziduri falnice, străzi pavate şi înguste, piaţă, primărie, de toate, toate pornind cumva de la o uliţă principală, Arbatul dubrovnikesc. luminile-s cumva pale, sporind şi mai tare misterul, corola de minuni a Dubrovnikului. cînd intri noaptea în oraşul vechi din Dubrovnik pătrunzi în alt film, altă epocă, alt secol, altă istorie, altă viaţă, la început eşti cucerit de acest altfel general, te aştepţi ca în orice moment să treacă pe lîngă tine prinţi, prinţese, străjeri, săbiori, poetul curţii, pictorul domniţei, şuţi, curteni... apoi te simţi într-un film istoric, dar e prea măreaţă realitatea asta istorică pentru a crede că există un film pentru care s-a putut face aşa ceva. oricum, contemporanii n-o să poată face niciodată ceva asemănător arhitectonic cu ce e la Trogir sau Dubrovnik. te trezeşti la realitatea cotidiană doar cînd cauţi un loc de parcare, iar dacă găseşti o gaură, apare imediat cineva care-ţi spune că acolo nu se parchează.

 dimineaţa am mai făcut o călătorie în trecut, dar am urcat şi pe zid, făcînd un cerc sportiv & istoric în jurul cetăţii, traseu pe zidul cetăţii cu sens unic. dacă ai nevoie de-o pauză, de o evadare din prezent, nu ai nevoie de maşina timpului, du-te pînă în Dubrovnik, vei ajunge seara, vei intra în oraşul vechi şi vei trăi altceva din toate punctele de vedere, te vei simţi în altă lume, alte vremuri, altă epocă, vei trăi altumfel, cum zicea frate-meu cînd abia apăruse pe lumea asta plină de graniţe şi vămi şi biruri şi dijme şi taxe (nu, nici la vama Muntenegru n-am scăpat de din astea, din contra, au fo mai multe şi mai diverse, imaginaţia a fost folosită util de băieţii muntenegreni)...

 am trecut de Kotor, pe sub zidurile ansamblului natural-cultural-istoric-patrimoniu mondial, dar acum avem o singură ţintă - acasă, nu mai avem timp-nervi-energie pentru plimbări şi opriri.

 

 23 apr.

ieri am ajuns pînă-n Cacak cel cu un singur hotel în oraş, pe care l-am căutat pînă am învăţat străzile şi blocurile şi... oamenii, dar n-aveam ce să găsim, pentru că minunatul hotel nu mai era hotel de multă vreme, iar pe el scria doar denumirea lui, ceva cu M, şi un an, vreo 1945, dar am ieşit la şosea şi am găsit un motel, chiar motelul Cacak, unde vă recomand să rămîneţi peste noapte dacă sînteţi pe-aproape şi trebuie să vă opriţi pe undeva. am ieşit şi din Belgrad, tot ocolind strada roşie indicată de GPS, urmează Pancevo, Timişoara, Sibiu, Făgăraş, Braşov. sînt conştient (fireşte) că mă întorc la serviciu, că lucrurile foarte faine acum au rămas în spate, dar mi-e tare dor de acasă, şi de Braşov, şi de Antoneşti, abia aştept un weekend să pot da o fugă pînă acasă, dar înainte de asta vreau... să dormmmmmm.

 

***

 traseul “de Paşti” sau de “1 an de căsătorie” a fost cam acesta: România - Serbia - Croaţia - Slovenia - Italia - Slovenia - Croaţia - Muntenegru - Serbia - România, prin Braşov - Făgăraş - Arad - Timişoara - Belgrad - Zagreb - Ljubljana – (Peştera) Postojna - Trieste - Porec - Pula - Rijeca - (Rezervaţia naturală ) Plitvice - Zadar - Trogir - Split - Dubrovnik - coasta mării adriatice în Muntenegru, Kotor - Podgorica - Cacak - Belgrad - Pancevo - Timişoara - Arad - Sibiu - Făgăraş - Braşov. super impresionante operele naturii din Plitvice, lacuri limpezi şi frumoase, cu culori pure şi cascade care-ţi atrag privirea ca un miraj; peştera miraculoasă Postojna, care te pune serios pe gînduri (şi asta poate să nu fie neapărat “de bine”, căci ajungi inevitabil la cît de mic e omul şi istoria omenirii de la Isus încoace şi din astea), coasta dalmaţiană, cu munţi pe-o parte şi marea pe cealaltă parte; şi munţii negri, înalţi şi reci din Muntenegru, cu prăpăstii care se cască chiar pe marginea şoselei (uhhh, şi acum mi se răceşte coloana), dar şi creaţii umane, ca oraşul vechi Dubrovnik, o poveste pe care poţi s-o trăieşti aici şi acum; centrul vechi din Trogir şi cetatea din Split, liniştea din oraşul Porec cu biserica de lîngă mare; teatrul din Pula; cetatea din Belgrad; Zagrebul cu tot cu catedrală-teatru-străzi-pieţe cu tot; piaţa-centru de pe malul mării din Trieste; şoselele perfecte din munţii Croaţiei, cu tuneluri săpate în piatra tare a munţilor, tuneluri de 7 km, frate, nu autostrăzi pe hîrtie de ani de zile, care se amînă de la un mandat la altul. drumul a fost foarte lung pentru o perioadă atît de scurtă - 3 mii 6 sute şi ceva de km în 7 zile, cu maşina, dar n-am dat de şosele mai naşpa decît pe la noi. la nemulţumiri - are ceva K: aşa şi n-a mai mîncat peşte în cetatea Dubrovnik, motiv pentru o altă vizită, dar asta doar după ce înconjurăm planeta pe toate meridianele în lung şi-n lat, de la noi din sat pînă la voi în sat.

 PS:

n-am vzt să fi scris pe undeva “Bine aţi venit în România”, unde ne plătim taxele (nenumărate, una mai aberantă decît alta), am ajuns în Ro bucuroşi, plini de energie pozitivă şi gata de muncă, dar - ca de obicei - România “şi oamenii ei” ne-au făcut să cădem urgent cu picioarele în tină. am gonit mii de km prin Europa de Est cîteva zile, am traversat toată Croaţia, am răzbătut Serbia şi Muntenegru şi n-am văzut deloc poliţişti, în afară de cei din vămi, în Ro imediat după vamă era o bandă de şmecheri din ăştia “ai legii”, care te opreau şi te verificau de ţigări, ca nu cumva să nu-şi fi făcut treaba cei din vamă şi să intri în Ro fericit. K le-a zis că nu sîntem fumători şi că nu avem ţigări, “cum adică, deloc?” - “deloc”, “să vedem”. încă n-am ajuns la Deva (băi, da ăştia de ce se numesc judeţul Hunedoara, dar nu au capitala la Hunedoara, ci la Deva?) şi deja am luat 2 amenzi, că cam depăşim viteza, “nu cu mult, dar aţi depăşit-o, asta e”, şi-ţi fut o amendă, apoi îţi desenează literele de la procesul verbal al lui labă de peşte bîhlit şi-ţi urează drum bun, o zi bună în continuare şi săru-mîna, ce ipocrizie, ce fariseism, după ce te fut în cur îţi urează Hristos a înviat. a, şi au şi grijă de tine, anunţîndu-te că în jud. Hun mai e un radar. ăla dintre Tm şi Arad (nu ăla de lîngă graniţă, cu ţigările, ci cel care ne-a amendat prima oară) era un porc umplut cu căcat, plesnea de grăsime, deşi nu depăşise “30 de primăveri”, iar ăsta dinainte de Deva era chel, cu blăniţă pe bot şi cu ochelari de soare, parcă era ăla din Taxi Driver & Varză. bine ne-am trezit acasă, unde trebuie să te temi, că “oamenii legii” te vînează, oamenii care fac legi te taxează la maxx, ca-n “Mie-mi pasă” de Tudor Gheorghe, şoselele-s pline de gropi, cîmpurile - de pungi şi de plastic, e frumos, pompierii dau foc la case şi e foarte frumos.

 Fotografii:
aici - http://picasaweb.google.com/carminatrambitas/DeLaBrasovLaPula#
şi aici - http://picasaweb.google.com/carminatrambitas/DeLaPulaLaBrasov#