Marţi, 29 noiembrie, ora 19.00
SALA MARE
Teatrul de Comedie, Bucureşti
Elling
dramatizare de Axel Hellstenius în colaborare cu Petter Naess,
după romanul Fraţi de sânge de Ingvar Ambjornsen
Distribuția:
Elling / Marius Florea Vizante
Kjell Bjarne / Sandu Pop
Gunn, Ospătăriţa, Reidun Nordsletten / Mihaela Măcelaru
Frank Asli / Şerban Georgeovici
Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Andu Dumitrescu
Durata: 1h 50’
„Impresionant în spectacol este, pe de o parte, simplitatea construcţiei – simplitatea ca deziderat – iar, pe de altă parte, credinţa şi iubirea cu care cei doi actori, Marius Florea Vizante şi Sandu Pop caută să se întâlnească cu personajele lor, cu povestea lor, cu ce este normal sau nu în ea. Şi, deloc în ultimul rând, unul cu celălalt, ca actori, ca parteneri. Fac asta într-un gen de teatru intim, puţin spectaculos, ne-euforic, matematic, în linii drepte, exacte. Totuşi, poetic. Fără demonstraţii sau excese. Totul se petrece într-un apartament. Modest. O construcţie cu două feţe, uluitor de simplă şi de eficientă, o construcţie în care scenograful Andu Dumitrescu amplasează ideal tot ce ţine de interior şi exterior. Drumul afară şi înăuntru se face rotind decorul. La mijloc, un spaţiu ca un tampon, în care cei doi actori fac trecerile de la interiorul casei, la stradă, restaurant, apartamentul de deasupra. Partea cu spitalul, cu tratamentele, cu pastilele, cu încercarea lor de recuperare apare discret. Un filmuleţ în alb-negru, ca un fragment de memorie arsă de timp, ne pune la curent cu istoria, cu ce ne spune Elling-Povestitorul. Este printre puţinele spectacole recente în care apelul la proiecţie se face cu rost şi cu sens.”
Marina Constantinescu (România literară, nr 7/2010)