Suzana LUNGU

Bolnavă trece gloria

 

Față de poetesele românce, obișnuite să vorbească despre menstră, sânge si violență (uneori gratuită), Suzana Lungu propune o poezie ironică, amuzantă, lipsită de incursiuni în visceral. Fană a lui Andy Warhol și iubitoare a peisajelor românești, Suzana Lungu inventariază, în mod ludic, chipuri si forme de a fi ale omului, fără pretenția de a le intelectualiza. Ele sună așa cum sunt, cu picanteriile și ridicolul lor. Chiar și din nevroză, Suzana Lungu face un adevărat spectacol, prin înșiruirea, deloc la îndemâna oricui, a medicamentelor care vindecă această afecțiune.

Marius Conkan

 

What are the odds

 

Dacă bărbatul cu duplicaţie penilă

şi-un picior în plus

A întâlnit-o în cele din urmă

Pe femeia cu patru sâni, două vagine

Şi, remarcabil, un picior în plus

http://cogitz.com/2009/08/24/the-most-bizarre-relationship-ever/

Şanse sunt

Să ne întâlnim şi noi

Într-o după-amiază oarecare

La Kaufland

 

 

Finul lui Thoreau

 

atâţia poeţi atâtea facturi

atâtea apartamente închiriate la preţuri de nimic

cu încă trei-patru ca tine

atâtea vinuri băute cu greii şi marii

atâta scolioză şi atâta miopie

atâtea burse şi atâtea bloguri

atâtea cărţi citite pentru că pentru când

atâtea reţete compensate de anxiolitice

atâtea seri în care îţi bagi pula în ea cultură

şi te gândeşti la faianţă şi lambriuri

poate că berea asta o să te vindece

poate că berea de după berea asta o sa te vindece

poate că nici nu ai nimic

şi asta ţi-e problema

 

 

Anuţa

 

Anuţa lui Huţanu murise de şapte ani
Eu trăiam de trei
Întâlnirea noastră a fost scurtă
Am fost cât pe ce să cad
În groapă
Cât m-am aplecat să o văd mai de-aproape
Bărbaţii cu cizme de cauciuc vorbeau despre
Verigheta ei de aur
Şi cum de încă o mai are
Trebuia să coboare careva
Să spele oasele cu vin
Am venit tot mai aproape
Până când i-am văzut tigva
Mi s-a părut mare cât
Un soare cu dinţi şi
M-am dezechilibrat
Dar bunica m-a prins de cot
Şi mi-a acoperit ochii
Am mers acasă mai târziu
După parastasul cu varză acră
Şi rachiu de pere

 

 

Nea Popică

 

Nea Popică viaţa e grea în ultimul timp

Şi fetele de anul doi au picioarele lungi

Una nu vrea să audă cum le-ai lăsa să stea

Pe gratis în apartamentul din Mănăştur

Dacă ar avea înclinaţia să fie mai drăguţe

Cu un om în vârstă

E răsfăţate nea Popică le trimete părinţii bani

Din Germania/ Spania/ Italia/ Anglia

Nu e ca fetele de altădată care îşi vindeau

Jumătate cartela de cantină să nu umble cu ciorapul spart

Să aibe şi ele de-o fustă în carouri mai acătări

Vine şi astea de la ţară nu-i vorbă da cu ce ifose

Şi cu ce ghete lustruite până peste genunchi

Când dau din fleacul ăla de funduleţ în colanţi

Zici că-şi râd de tine

Te duci nea Popică pe zi ce trece eşti mai dărâmat

Au să te împăieze la intrarea în Litere

 

 

Hubba Bubba

 

ce era românia înainte de big bubbles no troubles

o vale a drajeurilor vrac trase în cacao

un cimitir de gume turbo cu surprize de hârtie

pe care nu puteai decât să le colecţionezi sau schimbi

un abis al gumelor în formă de lămâi şi pere

care se dizolvau după cinci ore

un bâlci al deşertăciunii dentare Wrigley

un ţărm al dezolării cu vişine Silvana

labirint al mentosanelor

cutreierat de păuni

 

 

Soare

 

Pe culoarele corporaţiei miroase-a patiserie şi clor

Femei fondante pe tocuri vertiginoase

Vorbesc în băi la telefon câte un sfert de ceas

Cu prieteni care nu le-au cerut încă de nevastă

Dar o vor face o nu nici vorbă că n-o vor face

Silite sa iasă de câte ori o nevoie firească

Aduce vreo colegă în perimetru

Afară mai încolo de şantier

Câmp cu oi gri

E soare astăzi şi e bine

 

 

Europaleţi

 

Nu mi-a mai rămas mare lucru

Doar o grămada de europaleţi

Şi-un câmp infestat de maci

La amiază aerul miroase-a vită asudată

Şi-a pilitură de fier

De la uzina de alternatoare

La amiază închidem ochii

Şi aerul se mulează pe fuzelajul curselor Whizz

Aici după stive de eurpopaleţi

Picioarele mele în sandale

Scurmă un început de tunel

La capăt eşti tu

Întotdeauna altul.

 

 

Bolnavă trece gloria

 

Iar în vitrină trona

Părul lui Sadoveanu

(Soundtrack: Amazing al Innei

Dintr-un radio

Gen anii 40)

Parcursesem șase kilometri pe sub

Tei haşuraţi de căldură

Şi acolo era meşa gri

O blană de comunitar

Şi ca pe-o javră bătrână

Aş fi vrut s-o iau acasă

Să-i redau licărul de apă şi supleţea

Atunci m-am întors şi am plecat

Cum aş fi făcut de pildă

În bunul nostru Hajongard