Tatuaje

Mihail Vakulovski

 

Pygmy zice yes

 

„Pygmy” este cel de-al zecelea roman al lui Chuck Palahniuk, nume devenit de multă vreme o marcă înregistrată, de care s-a lipit sintagma „autorul lui Fight Club” ca „marca de scrisoare”:D, cum ar veni. Fiecare roman al lui Palahniuk a trezit interes şi a provocat discuţii contradictorii – şi nici „Pygmy” nu are cum să rămînă un roman oarecare. E un text experimental ironic şi hedonist, în care scriitorul american foloseşte tema schimbului intercultural împins la extrem de politicienii din „lumea bună”. Narator homodiegetic e un adolescent de 13 ani, spion dintr-o ţară asiatică, venit în Statele Unite în cadrul unui proiect care promovează schimbul intercultural. Băiatul este maestru al serviciilor secrete din statul său, iar cu el vin şi alţi colegi de-ai săi din acelaşi grup ultra-periculos, compus din cadre extremiste îndoctrinate cu teorii teroriste, dar şi deţinători a nenumărate metode mortale de lupte orientale şi teorii de ucidere şi exterminare a duşmanului capitalist, putred, hrăpăreţ, cretin şi imbecil. Romanul este scris din perspectiva personajului principal, de aceea limbajul ocupă un loc special în cartea scrisă de la prima pînă la ultima propoziţie într-un limbaj sărăcăcios şi plin de greşeli gramaticale şi de topică, dar asta nu trebuie să sperie cititorii, pentru că te obişnuieşti imediat cu stilul pygmy, nu ştiu însă prin ce chinuri o fi trecut traducătorul... Agentul asiatic se infiltrează în sînul unei familii americane obişnuite şi se remarcă repede (caracterizările fiecărui membru făcute de el sînt delicioase, punctul lui de vedere fiind foarte diferit, iar Palahniuk foloseşte aici sarcasmul lui celebru, cinismul, umorul şi ironia), devenind pentru ei şi apoi pentru toată lumea Pygmy, de la „pigmeu”, fireşte. Toată cartea e compusă din rapoarte (de la „Raport întîi”, „Raport doilea”, „Raport treilea” la „Raport treizeci şi şaselea”). Pentru Pygmy SUA e cuibul de şerpi veninoşi care doar omoară oameni nevinovaţi şi violează copii, homosexuali şi pedofili plini de boli venerice („diavoli americani nu silă de nici un act genital posibil”), filozofia americanilor ţine de stomac, la ei: „toate frumuseţile create zeitate în final trec prin gură, viscere amereicani şi eliminate anus”, de aceea vor să consume toate resursele de pe planetă. Educaţia americană „consacră umilire şi distrugere întreg respect sine din tineret autohton. Conspiră degradează întreagă demnitate. Sarcini calculate pentru distrugere părere bună (...) face din ei sclavi viitori forţă de muncă”. Educaţia lui e exactă, ştie doar chestii utile şi tradiţionale, experimentate de alţii cu mult înaintea sa, de aceea tot ce face se explică printr-un citat dintr-o personalitate celebră, Lenin, Stalin, Hitler, Mao, Nietzsche ş.a.m.d., băieţi buni, care spun chestii interesante: „Cine se uită la America o să vadă: e o corabie purtată de prostie, corupţie sau prejudecăţi” – Johann Most. De aceea Pygmy „foarte destul fericit ucidă număr infinit porci americani la întîmplare, rozători americani agăţînd, zbătînd. Răzbună părinţi agenţi eu... Şterge influenţă cultură abjectă State Unite corupînd locuitori rurali global... Elimină apetit nesătul cetăţeni americani consumînd toate resurse mondiale...”. Cartea e compusă din două feluri de rapoarte: majoritatea sînt din prezent, despre acţiunile lui Pygmy din Operaţiunea Dezastrul, iar celelalte sînt din trecut, aceste acţiuni avînd loc în ţara de origine a personajului. Din rapoartele lămuritoare, despre copilăria şi educaţia sa, aflăm că la 4 ani copiilor din patria sa li se face un test care hotărăşte soarta şi profesia fiecărui om în parte, cei patru ani de-acasă fiind vitali pentru viaţa unui om. Test pe care l-a susţinut fără greşeală, părîndu-i-se floare la ureche, chestii banale de matematică superioară şi detalii simple, despre cosmos şi substanţe chimice din care se face bomba atomică sau ceva de genu’. Aşa că a fost selectat imediat pentru a forma grupul ales al viitorilor oameni de frunte ai puterii, care vor ocupa cele mai din vîrf poziţii de stat şi de partid. În aceeaşi zi SUA au săvîrşit un atac nuclar în care au murit toţi părinţii copiilor care au venit să susţină testul, li se spune. Aşa că Pygmy luptă acum nu numai pentru Patrie, ci şi ca să-şi răzbune părinţii, unul din citatele lui spunînd că ura e mai durabilă decît antipatia. Cartea se citeşte cu mare interes şi plăcere, Palahniuk ironizînd şi îndoctrinarea extremistă a grupului de tineri terorişti, dar şi sloganele americane, la fel de îndoctrinante şi de păguboase. Această combinaţie de „prietenie” dintre popoare, poleită frumos cu ironie neagră şi nenumărate miştocăreli multicolore plus lexicul haios şi simplificat la maximum fac din „Pygmy” un roman distractiv, cinematografic, numai bun de citit în concediu (de dorit în mişcare, aşa cum mi s-a întîmplat mie). Pygmy e un personaj memorabil, unul din multele persoanje palahniukiene care cred că vor rămîne în literatura americană, un fel de Jackie Chan venit pe pămîntul făgăduinţei cu intenţii distructive. El îşi îndeplineşte misiunea prea bine, încît la un moment dat ceilalţi agenţi observă individualismul ăsta nociv şi încearcă să-l elimine la propriu, adică să-l omoare. În fine, pînă la urmă Pygmy ajunge la un singur pas de îndeplinirea cu succes a Operaţiunii Dezastru, ceea ce ar fi dus la bun sfîrşit planul eliminării capitalismului, nimicind toată naţiunea americană prin ce altceva decît prin puterea banului. Pygmy ajunge la faza finală a unui concurs ştiinţific, la care trebuia să arunce în aer foarte, foarte mulţi dolari infectaţi cu o substanţă mortală (cianură, băieţi!), bani care urmau să-i omoare pe toţi cei care intră în contact cu ei şi aşa cum banii circulă – pînă la urmă toţi americanii ajungeau să pună mîna pe ei, infectîndu-se fără scăpare şi murind în zece zile. Doar că Pygmy nu vrea s-o omoare pe „sora pisică”, fata din familia care-l înfiase, aşa că hotărăşte să ceară azil şi să înceapă o viaţă nouă, în ultimul raport menţionînd că „nu capabil sacrificat viaţă pentru stat (...) încheiat fostă viaţă agent eu pentru bine soră gazdă. Retras activitate (...) aici începe viaţă nouă agent eu”. Aici încheie zece roman Palahniuk, aici termin lectură cititor Vakulovski, abia aştept următor carte scriitor american Chuck Palahniuk. Nu rîde, aşa îţi vine să vorbeşti după lectura cărţii, un roman hedonist care te prinde în mrejele lui de zahăr topit frumos colorat. Poate prea frumos, pentru că de data asta Chuck Palahniuk nu mai permite persoanejelor să-şi facă de cap ca-n alte romane, folosind armele de distrugere în masă, ci transformă Operaţiunea Dezastru în operaţiunea Sărbătoare Generală, neinfectînd bancnotele, un sfîrşit cam siropos, no, şi cam... americănesc (cum nu te-ai aştepta de la Palahniuk, încît unii critici au crezut că... Operaţiunea s-a încheiat ca-n celelalte cărţi ale lui CP – deci nu numai unii critici de-ai noştri scriu despre cărţi pe care nu le-au citit pînă la capăt, vezi citatul de pe ultima copertă: „Un comentariu acid asupra întîlnirii dintre culturi, cu un final violent şi sinistru” – The London Free Press). Dar oricum e o lectură plăcută, chiar dacă nu eşti fan Hollywood-Bollywood. Lectură plăcută, prieteni.

 

Chuck Palahniuk, „Pygmy” (traducere de Ioana Filat),

Editura Polirom, 2011